Fetița cea mică plânge din orice, iar soțul o respinge din cauza asta. Îmi zice că are un caracter de căcat, că va fi o ratată și ne va face mari probleme. El lucrează în armată, iar părinții l-au bătut zilnic, în copilărie, pentru năzdrăvănii. Pe fetița ce mare o adoră, pentru că este cuminte și supradotata pentru vârsta ei.

Fetița cea mică plânge din orice, iar soțul o respinge din cauza asta. Îmi zice că are un caracter de căcat, că va fi o ratată și ne va face mari probleme. El lucrează în armată, iar părinții l-au bătut zilnic, în copilărie, pentru năzdrăvănii. Pe fetița ce mare o adoră, pentru că este cuminte și supradotata pentru vârsta ei.

103 vizite

Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”:

www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:

29, feminin, căsătorită, 2 fetite.
Bună ziua. Sunt femeie mamă și soție. Am 3 fetite micuțe. 2 ani respectiv 3 ani. Soțul e de mare ajutor. Ne înțelegem bine. Cu socrii sunt ok cu părinții ma înțeleg super. Inafara de soț pot zice că mai am ajutor din când în când. Problema mea e următoarea. Fetița cea mică e plangacioasa. Plânge din orice. Dacă nu e cum vrea ea plânge dacă te uiți urat plânge dacă ai atins-o plânge. Eu o iubesc și defapt le iubesc pe amândouă mai mult decât lumea. Sunt sufletul meu. Problema e soțul în treaba asta. O cam respinge din cauza asta. Nu suporta ca plânge mereu și din orice. Da vina pe mine pentru ca zice ca ii Încurajez comportamentul acesta. Pe cea mare în schimb o adora este cuminte și supradotata pentru vârsta ei. Cea mică este și ea foarte dezvoltata intelectual. Dar nu mai suport să aud cum vorbește despre cea mică. Nu se poartă urat cu ea dar când e maraita o respinge. La 2 ani a zis fix azi că ea nu vrea să meargă acasă din parc fiindcă îi este frică de tata ca o cearta. Mi s-a rupt inima în mii de bucăți. În rest este un soț extraordinar dar când vine vb de cea mica nu știu ce îl apuca. Îmi zice mereu ca are un caracter de “căcat” și ca va fii o ratata în viata și ca el nu îl va interesa dacă nu va reuși în viata și ca din cauza ca ea asa cum e ea ne va face marii probleme. Soțul a lucrat în armata toată viata lui și încă de tânăr. Plus ca părinții lui l-au bătut zilnic pentru “nazdravanii”. Iar taica-so nus-a ocupat deloc de el. Inafara de bătaie nu a primit afecțiune din partea părinților. Știu că o iubește dar de ce se comporta așa cu ea. Ma gândesc că poate fetita va scăpa de plânsul asta din orice și de încăpățânare odată cu varsta…dar cu tati ce sa fac? Cum sa îl iau. Nu accepta nimic în privința asta deoarece el crede că știe exact ce și cum deoarece asta au învățat în legiune. Ma macină ma stresez de cate ori plânge fata ma uit la tați și ma rog sa nu o respinga.

Soare Fericire Parerea mea este ca in acest moment ar fi nevoie sa va informati mai mult cu privire la psihologia copilului de 2 ani, pentru a putea sa intelegeti mai bine aceste stari ale fetitei dvs.si astfel sa o puteti ajuta sa treaca usor peste aceste momente. Deasemeni puteti lasa deoparte atentia ( grija sau teama) pe care o aveti in legatura cu reactiile sotului in aceasta perioada pe tema manifestarii micutei dvs, si sa va concentrati, daca se poate, cerand chiar si indrumarea unei persoane specializata pe psihologia copiilor mici, pe modul de comportament specific copilului de 2 ani care posibil ca are nevoi diferite de prima fetita cu care se pare ca nu ati intampinat dificultati de acest gen. Va las si un link ca prim pas in demersul pe care il aveti de facut spre o informare mai complexa www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_cognitiva/psihologia_copilului_de_2_ani

Carmen Sorici Ideal ar fi ca sotul sa inceapa o psihoterapie, cu un psihoterapeut specializat in relatii de familie. Nu este normal sa-ti etichetezi copilul in acest fel si nici dumneavostra sa-i sustineti ideea ca cea mica este mai altfel, fiecare copil este altfel. In toata aceasta poveste fetita cea mica are cel mai mult de pierdut, si are nevoie ca macar dumneavostra sa nu o mai considerati ,,plangacioasa” si sa o comparati mereu cu cea mare. Incapatanarea nu este mereu negativa este in primul rand un semn de inteligenta, arata ca are puterea de a anticipa, de a face o alegere. Copiii foarte ascultatori sunt comozi pentru parinti insa sansele de a deveni mai curajosi si plini de initiativa copii sunt considerabil scazute, este posibil ca modelul de copil cunoscut de sotul dumneavostra sa fie doar cel ascultator, avand un mare respect pentru indeplinirea ordinelor, lucru care se pare ca i-a fost cerut si in copilarie, cu toata intelegerea pentru traumele nerezolvate ale dansului este inacceptabil sa spui asemea lucruri despre un copil de doar doi ani care nu-ti face pe plac si nu-ti recunoaste autoritatea. Proiectia evenimentelor viitoare in sens negativ despre copil este nociva si da de gandit prin exprimarea ,,ne va face mari probleme” , iar acest lucru da de gandit, desi dumneavoastra spuneti ca aveti o relatie buna, s-ar putea ca aceasta sa fie doar in conditii de subordonare, Problemele nerezolvate ale sotului s-ar putea ca la un moment dat, in momente de criza sa va afecteze si pe dumneavostra si relatia de cuplu, multi dintre copiii care au primit pedepse fizice, vor prelua modelul la maturitate, devenind si ei la randul lor agresori. Cum ar fi reactionat daca copilul chiar ar fi avut o problema de sanatate? Un copil de 2 ani nu poate invinovatit de atitudine incorecta, doar adultul (parintele) este cel care nu are atitudinea potrivita. Pentru binele familiei si al fetitelor puteti merge la o consiliere de cuplu unde sa discutati toate aceste probleme care nerezolvate se pot agrava. Succes!