Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Am 28 ani
Barbat
Necasatorit
Ocupatie : muncitor
Familie : o am doar pe mama
Studii : acum continui scoala printr-un program numit ” A doua Sansa” pentru ca nu am terminate nici macar opt clase.
Locuiesc in Romania intr-o zona muntoasa si oarecum ma supara faptul ca nu prea rusesc sa leg relatii de prietenie cu nimeni. M-am inscris la scoala aceasta ” A doua Sansa ” pentru viitorul meu,dar si crezand ca poate voi gasi caractere acceptabile in societate. Bine,din anul 2016 cand m-am inscris in program am reusit sa ma imprietenesc cu cativa colegi cu care apoi am inceput sa imi petrec timpul si in oras. Dar stand mai mult in preajma lor sa constat ca acei colegi pe care ii stiam la scoala,nu erau aceeasi si in afara scolii. Toate acestea m-au facut sa ma distantez de ei pentru ca nu accept prieteni care fac parte din gasti de cartier care mereu sunt numai cu bataia,droguri,petreceri,betii si altele nu tocmai acceptabile in societate. Sau alti prieteni care nu procedau astfel ,dar in schimb erau prieteni “toxici” si mereu eram cautat numai atunci cand aveau ei nevoie sau intram in probleme din cauza lor. Eram mai mult pastrat in cercul lor numai din interes. In oras eram
chemat cand aveau ei chef sau atunci cand isi mai aminteau ca mai exist si eu. Si de multe ori probabil ma chemau in oras pentru ca nu aveau de cine rade. Prieteni care mai mult m-au terminat psihic. M-am retras frumos spunandu-mi in sinea ca m-am imprietenit accidental cu aceste persoane. Pur si simplu am considerat ca aceste persoane nu sunt de sireturile mele pentru ca eu am alte idei si alt mod de gandire. O gandire mult prea matura pentru varsta mea si probabil acesta este si principalul motiv pentru care nu reusesc sa leg relatii de prietenie cu oricine. M-am lovit de greutati inca de mic copil si de aceea am ajuns sa gandesc altfel . Iar eu sunt o persoana care gandeste matur. Sunt foarte dichisit in partea de vestimentatie si nu am tatuaje,cercei,percinguri cum am vazut la fostii “prieteni”. Ma imbrac ieftin,dar cu gust. Si urmaresc ofertele din mall-uri si cumpar ce imi place.
Sunt o fire care are foarte mult simtul umorului ,imi place sa ajut omul,,sa sfatuiesc si ajung sa ma implic in situatii care nici macar nu ma privesc. Asta pentru ca sunt o persoana buna si imi place sa ajut pe toti din jurul meu. Dar unii numai profita, iar eu ca prostul pun suflet si apoi sufar.
Referitor la statutul social… Si aici au existat probleme in relatiile de prietenie. In urma cativa ani am cunoscut un baiat care era mai instarit financiar decat mine. Am tot umblat cu el ( ca prieteni ) pana am inceput sa ii cunosc si ceilalti prieteni. Nu aveti dvs. idee cate umilinte am putut suporta eu din partea acestor specimene pentru ca nu pot sa ii numesc oameni. Ajunsesem sa fiu criticat cum umblu imbracat,ce telefon folosesc,cum imi aranjez parul si altele. In fata nu le-am aratat ca m-a deranjat,dar in sinea mea m-a deranjat. Ajuns acasa bineinteles ca am inceput sa plang de ciuda. De ciuda pentru ca mereu sunt umilit si luat in ras cu ceva ce poate eu nu imi permit.
Iar eu sunt un un om care considera ca nu haina,telefonul sau masina de fite face omul sa para superiori in fata altor oameni poate mai saraci. In viata conteaza sa fi om. Corect ?
Toate acestea m-au facut sa ma inchid in mine. Am invatat sa nu mai spun off-ul oricui si sa nu ma mai ofer prietenia mea oricarei persoane care la inceput pare “waw” ,iar apoi sa constati ca mai mult e “vai”. Prietenii buni din pacate sunt ca pietrele pretioase. Din pacate nu am avut parte de asa ceva. Iar recent tocmai ce consideram o persoana mai speciala,dar sa constat ca nu este nici chiar asa.
Mereu asa se intampla. Ajungi sa descoperi fata adevarata a omului,apoi te lasa cu gust amar. Mai rau de atat,te descurajezi complet. Oare mai exista prietenie in ziua de azi? Dar prietenie adevarata !
Mama mereu ma incurajeaza si imi spune ca imi voi termina scoala ,imi voi face un curs de calificare si ma voi angaja intr-un loc in care sa cunosc persoane cu care sa impart aceleasi interese. Ca tot la locul de munca imi voi gasi si eu o fata cu care ma voi intelege . Na,orice mama isi incurajeaza copilul. Si daca nu va fi asa cum spune ea?
Ma simt singur. Nu am cu cine sa beau o bere si nu am cu cine sa ies vara la un frappe. Nu am cu cine sa vorbesc fata in fata ca intre adevarati prieteni. Prieteniile de pe Facebook nu ma incalzesc cu nimic. De multe ori plec singur prin oras,imi pun castile pe urechi si cum am abonament nelimitat pe toate liniile de pe Regia Autonoma,ma plimb pana ma plictisesc. Doar eu si muzica aceea Electronica sau Progressive pentru ca altceva nu prea ascult. Vara de multe ori plec prin padure si ma plimb tot la fel de singur. Oriunde merg sunt mereu singur si chiar mi-e rusine pentru ceea ce sunt. Parca sunt un calugar pustnic in varf de munte.
La scoala totul se rezuma la colegialitate. M-am ars de prea multe ori in incercarile mele de a lega prietenii in aceasta scoala incat nu mai vreau sa ma leg la cap fara sa ma doara. Si nu vreau sa ajung iar in situatia in care sa cunosc mai mult pe colegul cutare,apoi sa regret asta. Cu cat cunosti mai mult omul,parca mai rau faci. Nu stiu,asa consider eu.
C.G. Jung spunea “Pana ce nu iti cunosti subconstientul, facandu-l constient, el iti va ghida viata si il vei numi destin”. Din ce povestesti, pare a fi un tipar daca “mereu asa se intampla”, nu? Cu siguranta ca exista si prietenie adevarata in lume, si prietenie falsa, exista si oameni cu care sa rezonezi si sa te simti bine. Intrebarea este cum se face ca nu ii gasesti pe aceia? Ce sens are pentru tine a da mereu peste oameni care sa te dezamageasca? Ma gandesc ca undeva poate exista un blocaj, ceva care te face sa intrii in relatii cu oameni care sa te descurajeze. Iti recomand sa explorezi aceasta tema intr-o psihoterapie individuala pentru a constientiza, intelege si depasi acest blocaj. Succes!
