Login

Întreabă psihologul online

De cand am început acest an scolar nu ma simt deloc bine, ma simt pierduta total si nu reusesc sa ma adun sub nicio forma. Înainte eram o eleva buna si am terminat clasa a 11-a cu 9.96.

Am facut pentru prima data dragoste cu prietenul meu, dupa 7 ani de cand ne cunoastem. A fost dureros, fizic vorbind si am ramas cu un gust amar, desi el s-a purtat foarte frumos. Simt ca am gresit fiind atat de intima cu el.

Sunt o mama singura in varsta de 41 de ani, divortata de 15 ani. Nu mi-am refacut viata, am un baiat in varsta de 22 de ani pe care l-am crescut singura. Tatal lui nu a fost foarte prezent in viata lui . Problema mea este ca nu avem o comunicare deschisa, este tot timpul impotriva mea si mai rau este ca am constatat ca are relatii cu barbati (nu are prietena nici nu a avut).

Fiica mea s-a nascut cand eu aveam 17 ani, privind in urma realizez cat de multe greseli am facut in educatia si cresterea ei, am fost o mama egoista, preocupata de implinirea profesionala, cand ea era mica am neglijat-o, ba chiar am fost si agresiva, orice greseala era taxata cu o palma sau pedepse.

De 4 ani am o relatie serioasa cu un barbat in varsta de 32 de ani, iar de aproximativ un an jumate a inceput sa se manifeste o situatie care pe mine ma deranjeaza.

Ma aflu aici pentru ca vreau sa stiu daca am nevoie de un psiholog sau psihiatru.

Sunt casatorita, am 31 de ani si un copil in varsta de 2 ani care mi-e lumina ochilor. De ceva timp simt ca mi s-a adunat oboseala, o oboseala cronica de care nu pot scapa si simt ca din cauza ei nu pot controla nervii si cateodata are copilul de suferit.

Am o bariera peste care nu pot trece: prietena mea a ramas insarcinata cu o fata. Am fost de comun acord sa facem un copil, cu gandul ca e baiat.

Am 14 ani si o mare problema. Acum 8 luni am inceput o relatie cu un baiat in varsta de 20 de ani, m-a cucerit cu vorbe dulci, cadouri, promisiuni de casatorie, asa ca m-am culcat cu el si in scurt timp am ramas insarcinata. El cand a aflat a plecat in afara, la munca, si a rupt orice legatura cu mine. Mama m-a batut si m-a jignit in ultimul hal, ba chiar m-a fortat sa stau sa imi introduca coada de mop in vagin.

Am 20 ani si am avut o viata foarte grea. O familie care nu m-a crescut cum trebuie, tata alcoolic, mai nimanui nu ii pasa de mine. Din cauza asta am inceput sa beau alcool si am inceput sa ma culc cu barbati pentru bani.

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Am 17 ani, sunt un elev silitor, dar de ceva timp certurile in familie s-au agravat. De mic, la fiecare cearta, eu eram de fata, plangeam si ii rugam sa inceteze. Acum, plang cand ei nu sunt acasa, m-am gandit chiar la sinucidere. Stiu ca atunci cand se intorc acasa incepe cearta si asta e cel mai dureros lucru.

  39 vizite

Actualizat: 11 septembrie 2018 | 2 raspunsuri
Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Am 17 ani sunt un elev silitor care incearca sa dea ce e mai bun pentru a-si atinge scopul.Muncesc mult,cateodata prea mult.Dar nu aceasta este problema
Problema este ca de ceva timp certurile in familie s-au agravat.De mic copil am asistat la certurile parintilor si chiar daca voiam sa arat ca sunt puternic,ma afectau.La fiecare cearta eu eram acolo,plangeam si ii rugam sa inceteze.Nimeni nu stia si inca nu stie nimeni situatia de acasa.Pozam in familia perfecta,sau daca nu perfecta cel putin normala.Certurile de cele mai multe ori erau legate de bani.Acum au revenit discutiile iar pentru ca sunt singur la parinti,pe rand,si mama si tata imi spun parerea despre celalalt mie.Imi spun ca vor sa isi schimbe atitudinea fata de celalalt,ca nu mai rezista mult,ca poate chiar vor recurge la violenta.Iar eu incerc sa fiu intelegator cu toate ca acele cuvinte pentru mine sunt ca un cutit.Dar eu dau din cap aprobator si incerc sa par ca sunt atent pentru ca probabil nu au cui sa spuna aceste cuvinte si intr-un fel se descarca…Insa lucrul asta a inceput sa ma afecteze.De 5 zile am inceput sa plang cand ei nu sunt acasa,acelasi lucru se
intampla si seara inainte sa adorm.Pur si simplu incep sa plang,m-am gandit chiar la sinucidere dar simt ca nu pot face asa ceva.Plang si imi aduc aminte de bunicul meu decedat si ma gandesc ca poate daca ar fi trait el era altfel acum.Ma gandesc ca poate daca plec de acasa e mai bine…dar parintii mei ma iubesc si stiu ca asta i-ar distruge.Ei chiar nu isi dau seama ca tot acest schimb de replici ma doare enorm.Incerc sa ma motivez ca este doar o perioada ca toate celelalte dar simt ca toate s-au napustit asupra mea.Nici eu nu ma mai recunosc.Stiu ca atunci cand parintii mei se intorc acasa incepe cearta si asta e cel mai dureros lucru.Sunt sensibil iar certurile dese de cand eram copil chiar m-au afectat.Nici nu as putea sa vorbesc cu ei despre asta pentru ca simt ca ar crede ca exagerez,pentru ca ei sustin ca niciodata nu au intrecut masura cu cearta,dar eu simt altfel.
Ce imi recomandati sa fac?Vreau sa fiu iar vesel si imi este frica sa nu dau in depresie.

Cred ca cel mai bine este sa le spui parintilor ce simti; “ei ar crede ca exagerez” , spui. Ai mai incercat sa le vorbesti? Poate ei nu sunt constienti inca de impactul conflictelor asupra ta, fiind prinsi in ceea ce au sa-si reproseze unul altuia. Suferinta ta e reala si ar fi important ca ei sa stie cat de tare te afecteaza. Cand incerci sa fii puternic, intelegator, calm in timp ce ii asculti, ascunzi de fapt adevaratele trairi legate de certurile lor- iar acest lucru e daunator pentru starea ta sufleteasca, e ca si cum ii protejezi pe ei incarcandu-te pe tine. E greu mai ales cand fiecare parinte incearca sa atraga de partea sa copilul, confesandu-se ori vorbindu-l de “rau” pe celalalt. La scoala exista un psiholog care te-ar putea indruma?
 6
Of…cred ca iti este foarte greu, prins la mijloc, incercand sa aplanezi conflictele care te afecteaza atat de tare, parintii tai te transforma fiecare intr-un confesor si te incarca cu durerea lor iar tu nu te poti rupe in doua, copilul are nevoie de ambii parinti. Ceea ce te incurajez sa faci este sa cauti sprijin in exterior, fie la o ruda apropiata, matusa sau unchi, fie la un alt adult in care ai incredere, pentru ca e prea mult pentru tine sa duci singur consecintele acestor certuri. Parintii tai nu sunt constienti de ceea ce fac, dar asta nu e o scuza, pentru ca un copil este copil si nu ar trebui tratat ca un prieten pe care sa se sprijine sau sa-l atraga ca aliat de partea lor. Ei insisi ar avea nevoie de consiliere psihologica, precum si tu ai. Dupa ce obtii sprijinul unei persoane din exterior, incearca sa discuti si cu ei, daca simti ca nu poti sa o faci verbal, te sfatuiesc sa le scrii o scrisoare prin care sa descrii ceea ce simti si sa o lasi la vedere. Uneori este mai greu sa-i confrunti si parintii pot sa nu fie suficient de empatici, insa o scrisoare, fiind ceva neobisnuit, le poate atrage atentia ca ai si tu ceva de spus despre felul in care te simti. Iti tin pumnii si daca simti nevoia de suport emotional, imi poti scrie. Curaj!
 3
Postat în Adolescenti | Preadolescenti, Psiholog / psihoterapeut online, Relatia cu parintii / Familia
Etichete: , ,


S-ar putea să te intereseze și:

Facebook



Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online!

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita