Mesaj:
Buna, am si eu o problema…(de fapt sunt mai multe) dar una ar fi ca eu atunci cand ma atasez de o persoana o fac sa sufere….si fug de ea…M-am atasat de o profa…vreau sa zic ca apoi a fost totul ok..apoi am facut o prostie , copilaroasa, sa suparat apoi ma iertat…aseara pe la 2-3 dimi…am avut ceva altercatii cu ceva colegi..eu fiind sefa lor de grupa…Eu am vrut la inceput sa imi retrag dosarul de la facultate ( sunt anul 1), dar profa mi-a zis ca daca o fac se va simti ca o abandonez…Mi-a revenit sa spun asa si am zis ca nu plec. Acum ca am trecut iar printr-o “depresie”…vreau sa plec de la facultate…dar simt ca daca plec voi avea constiinta incarcata ca i-am facut rau profei….i-am trimis un email destul de trist…cerandu-i sa isi retraga cuvintele…si i-am zis ca mi-am scris un bilet de adio…pentru toata lumea…biletul este scris il am, inca vreau sa mor si sa plec departe…Am ajuns secatuita de puteri…si nu mai am nici lacrimi…Tot timpul cand ceva apare , de bine, in viata mea eu nu stiu sa il iau ca o fericire,..fug de el…sau chiar fac altele mai grave..Cum sa reusesc sau cum sa fac sa nu mai iau totul cu un impact emotional puternic…si cum sa fac sa nu mai fug de cei pe care eu chiar ii iubesc…?!!!

investeste intr-o perioada mai lunguta de psihoterapie/dezvoltare personala/autoexplorare. In timp poti invata cum sa iti gestionezi mai bine afectivitatea si nu numai. Cand ajungem sa ne luptam singuri cu ‘morile de vant’ inevitabil obosim mult mai repede si mai ‘tare’. Tine-te bine si gaseste un terapeut cu care sa te simti confortabil

Draga mea, intr-adevar, solutia pe termen lung este sa apelezi la un psihoterapeut cu care sa te simti confortabil. Ai grija insa atunci cand il alegi, ideal ar fi sa nu-ti fie parinte,profesor,verisor (adica o cunostinta apropiata) pentru ca inevitabil, rolurile se vor confunda. Psihoterapeutul tau trebuie sa indeplineasca un singur rol: acela de (ma repet)- psihoterapeut, adica o persoana competenta care te ajuta, te ghideaza in procesul tau de autodescoperire si autodezvoltare si care, atunci cand procesul se incheie, isi ia mainile de pe tine. Un psihoterapeut bun, la fel ca un profesor bun, e acela care iti da instrumentele necesare vindecarii si dupa un timp, te invata cum s-o faci singur si in absenta lui. Daca simti cumva ca incepi sa devii dependenta de el, lucrurile acestea ar trebui discutate in terapie. La fel e si cu profesoara ta. Faptul ca ea te impiedica sa renunti la facultate e ok doar din acest punct de vedere: iti asigura o motivatie pe care tu nu o ai din alta parte. Dar tu trebuie sa te ambitionezi singura sa termini facultatea pentru ca iti va fi TIE de folos, nu pentru ca profa se va simti abandonata daca o vei face. Intreaba-te astfel: care e motivul pentru care vrei sa renunti la facultate? O simpla cearta cu colegii? Te vei priva de educatie si de o diploma, vei pierde 1 an din viata ta doar pentru ca te-ai certat cu colegii? Pe de alta parte, care este motivul pentru care stai in continuare? Dependenta ta de profa sau faptul ca iti place cu adevarat ceea ce studiezi? Unde esti tu in toata ecuatia asta? Ce vrei tu cu adevarat? Sfatul meu este urmatorul: ramai la facultate, oricum pana in sesiunea viitoare, toate certurile vor fi uitate gaseste-ti un terapeut si vorbeste despre toate lucrurile care te apasa. Sau invata pur si simplu sa-ti pui intrebarile potrivite. Datoria ta este sa ai grija de tine insati si pe urma sa te ingrijorezi de ceilalti. O sa fie totul ok!

Ai dreptate, si iti multumesc. In aceasta ecuatie inca nu reusesc sa imi gasesc locul…Am avut parte de pisholog, si ghici ce m-am atasat de ea….:(…am avut parte de un psihoterapeut…si din cauza banilor m-am oprit…eu ma atasez de cei care nu ar trebui sa ma atasez asa de mult…eu ma simt mult mai ok cu cei care sunt mai invarsta decat mine. Vezi tu eu nu am avut parte de o copilarie cu afectiune..eu stiu doar ca sunt un nimeni…si ca a avut grija lumea sa imi distruga cam in totalitate increderea in mine…:’(…profa este un om minunat…un om care mi-a dat de mult ori increderea in care eu aveam nevoie…Se pare ca experientele trecute ma apasa si acum. Eu cand “primesc” un rau il iau din plin, chiar de este mic sau mare..nu conteaza eu il iau bine…iar cand cineva ma ajuta..apreciez…dar apoi fug, eu nu stiu sa cer ajutor, nu am avut parte de o mangaiere atunci cand aveam nevoie…nu am stiut sa cer nimic, am preferat sa lupt eu singura si sa imi iau ce am nevoie…Nu stiu daca am facut bine sa imi dezvalui identitate…eu sunt cea care are aceea problema…

Iar eu cand m-am atasat de psihologul meu…nu i-am mai putut toate of-urile de pe suflet si ce ma doare, ce ma macina…:(