Terapeuti.ro:

Buna ziua,

Am un copilas de 1an si 8 luni si va rog sa ma sfatuiti cum sa il abordez in urmatoarea problema.

Mai nou am observat ca se supara daca rad cu un alt bebe sau il iau in brate, a inceput sa se tavaleasca pe jos prin magazine, si nu vrea sa se ridice, avem un pisoi si daca pisoiul se duce la ghiozdanul meu il fugareste si daca pune labutele pe mine i le da la o parte si la fel il alearga si ii da cu palma si zice “mama, mama”. La fel cand ma juam cu el si a venit matusa lui si mi-a luat locul, a inceput sa fie nervos si sa zica “mama mama”.

El este alaptat inca si doarme cu mine pentru a-mi fi mai usor sa il alaptez noaptea. I-am fost alaturi de cand s-a nascut. Tatal este plecat de o luna de zile si pana acum nu am vazut sa se comporte astfel in prezenta lui sau sa fie probleme cand acesta ma pupa sau ma imbratisa. Nu am vazut ca ar avea probleme in a imparti jucarii in parc si nu ia din mana altor copii jucarii, ba chiar da de buna voie. Se intampla doar referitor la mine, mama lui.

Ma gandesc ca este ceva specific varstei pentru ca este totusi la inceput de viata si acum ia contact cu tot felul de sentimente. Este un copil pe care am incercat sa il cresc cu blandete, nu tipam la el (exceptand cateva momente in care am ridicat tonul pentru ca eram obosita si frustrata ca nu reuseam sa ma misc repede cu el sa facem ce aveam de facut), gatim impreuna, citim carti, iesim la plimbare, facem curat in casa, pictam in cada, etc…totul impreuna, a fost cam 90% din timp cu mine… nu am prietene cu copii de varsta lui cu care sa ies in parc si sa il iau si pe el sa socializeze, iar in parcul de langa noi nu am legat nici o prietenie stransa in asa fel incat sa ne putem vizita si copiii sa se joace impreuna, am fost practic noi doi. Nu cred ca este nimic in neregula cu el, dar as vrea sa stiu cum sa il ajut sa treaca peste aceasta nesiguranta, cum sa il ajut sa inteleaga ca orice ar fi sunt si voi fi mereu mama lui indiferent de cati copii iau in brate si daca intr-o zi
va avea frati ca iubirea nu este ceva ce poate fi impartit si va avea la fel de multa din partea mea indiferent de orice. Nu cred in ideea ca l-as fi invatat sa fie mamos, cum mi s-a mai tot spus, ci este doar un copil care daca a plans i-am fost alaturi si am incercat cat m-am priceput sa il ajut sa rezolvam problema si sa fac in asa fel incat sa fim in armonie.

Recunosc ca pe partea sociala nu am prea socializat, dar nu am prea avut cand si nici cu cine, si doar asa de dragul socializarii fara sa fie cineva cu care sa simt ca fac mai mult decat o conversatie de suprafata sau ca impartasim subiecte comune mi s-a parut cam inutil, mai ales ca timpul e foarte scurt si nu avem bone/menajera/bucatar. Ma gandesc ca nu este atat de tragic faptul ca nu are un prieten apropiat de la varsta aceasta si mai ales ca nu poate fi unul pe care il aleg eu ci si-l va face singur cand va fi momentul si va socializa cand va merge la gradinita. E gresita aceasta abordare? (scuze ca sunt doua intrebari dar ma gandesc ca una o implica pe cealalta).

Va multumesc anticipat si imi cer scuze pentru lungimea mesajului.