Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna, numele meu este Anca. Am 17 ani și sufăr după un băiat de aproape doi ani. Am avut o relatie timp de 9 luni, apoi în mod subit Elnur și-a mai dorit nimic cu mine. La inceput durerea se manifesta doar prin lacrimi, plângeam foarte des și intr-un fel ma eliberam. Încercam sa-l contactez din cand din cand refuzurile si jignirile lui ma ucideau pe dinauntru. Apoi am inceput să devin irascibila. Aveam probleme cu furia, țipam… Încet, încet s-au combinat toate, lipsa poftei de viața, izbucnit in plâns din orice, ma certam cu toata lumea, note mici la școala (am luat bacalaureatul, dar cu note foarte mici, de trecere cum se spune si nu am reușit sa iau la facultatea pe care o doream din tot sufletul). Acela a fost momentul în care am inceput sa ma blamez si sa ma urasc pe mine însumi. De atunci a apărut lipsa poftei de mâncare, am ajuns la 43 de kg si sunt scârbită de mine. Lipsa somnului, sau mai degrabă somn neregulat, adorm la 5 dimineața si ma trezesc
chiar si la3-4 după-amiaza. Sau sunt zile cand nu dorm nici macar un minut. Sa nu uitam de izolare, nu mai am nici un prieten ,i-am alungat pe toți. Nu mai amnici o placere a vieții, totul ma lasă rece. Si mai este si teama permanenta de ceva… De moarte in special. Frica de innec cu mâncare, de fulgere, de animale,insecte..Cred ca este vorba de depresie . Cum ma pot trata?

Anca, imi pare rau pentru suferinta ta. Inteleg cat iti este de greu sa fii respinsa. Insa, tu esti cea care te poate ajuta. Vorbeste cu parintii, sa incepi o psihoterapie. Vei depasi aceste tipare autodistructive si vei reusi sa iti echilibrezi viata si sa nu te mai autosabotezi. Mult succes, iti tin pumnii!

treci mai intai pe la un psihiatru… nu ma feresc sa iti spun ca ai trecut in patologic si ai nevoie de tratament in paralel cu psihoterapia. Se poate, curaj!

Draga mea, primul pas in vindecare l-ai facut! Faptul ca ai avut putere si curaj sa iti relatezi povestea aici si sa ceri ajutor.Si da, schimbarea este in tine! TU si doar Tu, poti sa “te ridici “, de jos.Sunt de aceasi parere cu cei care ti-au sugerat sa apelezi si la ajutor de specialitate.Se pare ca singura nu ai destula forta sa lupti cu depresia care te-a cuprins.Dar repet…nimeni nu poate rezolva problema in locul tau!! TU trebuie sa faci asta, sa te ajuti, sa gasesti motivatia…

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna..ma numesc Ana,sunt o femeie de 60 de ani,vaduva de doi ani,am doi copii mari.Am o problema cu baiatl meu ,are 33 de ani ,si de la vartsa de 20 de ani baiatul meu numai necazuri si belele face ..bea,se bate…iar eu tot platesc pt el.Acum la 33 de ani el sta in chirie eu platesc chiria,cheltuielile casei lui, din munca mea si din banii mei ca muncesc foarte greu in Italia.Daca nu i dau bani,ma ameninta ca se sinucide,ba ca vine si ma bate,ba ca i dau surorii lui mai multi bani.Desi i am dat multi bani nu recunoaste si inca cere intr una bani de la mine.Plus ca are si un copil,e divortat de sotie iar copilul lui,nepotelul meu este crescut de o sora de a mea,cu banii pe care i trimit eu si cu pensia copilului ca are 7 ani si sufera de leucemie.Baiatl meu nu isi viziteaza copilul nu il suna prea des..practic nu i prea pasa,insa eu continuui si il ajut cu bani…imi vorbeste foarte urat,ma jigneste..striga la mine…nu stiu ce sa fac sa il pot schimba.Ma distruge psihic..eu lucrez
aici pt el si pt copilul lui si el nici ni ma respecta,doar bea si strica banii fara sa i pese.Ajutati ma cu un sfat ca nu stiu ce sa mai fac.Rl cand are un ban numai ii bea sau e prin baruri se bate si iar la politie si eu tot platesc dupa el.Am nevoie de un sfat ca nu stiu ce sa mai fac…copilul lui are nevoie de mine ca doar pe mine ma mai are ca fiului meu si fostei mele nurori nu i pasa de copil.Astept raspuns de la dv.Multumesc mult.Numai bine.

eu greu de oferit un sfat unei mame… insa baiatul dvs pare ca are o perna foarte buna pe care tot cade cand da de greu. Din ce povestiti pare sa aiba probleme serioase de personalitate si ar fi bine sa se ocupe de ele… initial macar sa recunoasca. Poate ar fi bine sa va ganditi in mod principal la nepot, care este nevinovat in toata aceasta ‘nebunie’. Succes!

Exista mai multe posibilitati de abordare a situatiei dvs, dar totul incepe din a pune piciorul in prag vizavi de comportamentul santajist al fiul dvs. Probabil poate fi incadrat intr-una din tulburarile de personalitate conform DSM-ului si altor clasificari a starilor psihologice patologice, si daca ar dori, ar putea initial discuta cu un medic de familie pentru trimitere la psiholog/ psihiatru, dar pana cand fiul dvs va dori sa isi schimbe comportamentul din proprie initiativa, este alegerea dvs daca vreti sa continuati in a-l mai sustine financiar fara sa va fie macar recunoscator intr-un fel sau altul, sau in a investi mai multa grija fata de o persoana pe drept neajutorata ca nepotul dvs minor si bolnav. Ganditi-va ca stresul si dezamagirea provocata de aceasta relatie deficitara cu fiul dvs nu va ajuta cu nimic in a va putea mentine resursele fizice si mentale pentru nepotul dvs de care tot dvs sunteti responsabila. Prin urmare, impuneti reguli si luati atitudine mai putin permisiva privind relatia cu fiul dvs. Numai bine!

Corect, desi e dureros pt o mama nu il ajutati cu nimic sa stiti daca ii permiteti in continuare sa speculeze bunatatea si dragostea dvs neconditionata. Uneori in viata trb sa luam astfel de decizii cu persoane care ne sunt foarte dragi , prieteni, parinti, frati, pare drastic si usor inuman dar doar pare sa stiti, daca un fiu nu va apreciaza eforturile si nu are recunostinta , respect fata de dvs si de eforturile dvs, nu are respect nici fata de viitorul copilului lui , atunci dvs asigurandu-i suportul in continuare nu faceti decat sa il ajutati sa mearga pe drumul asta al pierzaniei, daca are vreo sansa sa isi refaca viata , sa se reabiliteze in societate si in viata de familie atunci nu o poate avea decat daca puneti piciorul in prag si luati decizia sa nu il mai sustineti. Puteti sa i-o spuneti chiar si fara cearta , vorbindu-i din suflet, exprimandu-va ingrijorarea fata de sanatatea lui si viitorul lui si al copilului. E mare lucru ca ati putut sa duceti aceasta povara pana aici dar trb sa va opriti.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Am leziune miopatica cronica,mi sa spus de mai multi medici ca voi muri de la boala asta.Am dureri musculare tot timpul,stau la pat si depind mereu de cineva.Mama a murit recent iar tata a murit de multi ani.Am aceasta boala de aproape 10 ani.Evenimente negative din copilarie?tata betiv,batai scandaluri.Am facut terminat liceul.Nu sunt casatorita,viata a avut grija sa capat boala asta inainte sa imi fac o familie.Cand am ramas singura multi mi-au promis ca imi vor fi alaturi si putini au ramas,iar daca in cateva luni asa de multi m-au lasat ,peste alte cateva luni cati vor mai fi?Ma simt trista tot timpul,iar faptul ca depind de un strain acum ,ma ucide mai repede decat boala.Trebuie sa suport toane,pretentii pt ca e greu sa gasesti pe cineva care sa stea cu tine non stop.Plang mult iar asta imi agraveaza boala.Toate au cazut pe mine eu trebuie sa caut solutii sa rezolv sa ma rog sa ma chinui cu bani cu tot.Ma simt obosita psihic,simt ca nu mai pot!am nevoie de ajutor,imi e frica sa nu fac vreo tampenie,pentru ca sincer nu imi vad rostul in lumea asta,de ce am ramas eu?nu am cu cine vorbi!cand incerc sa ma descarc mi se spune ca nu ii intereseaza si sa schimbam subiectul sau sunt mereu ocupati.Oricat de ocupat ai fi 10 min intr-o zi nu poti sa imi dai?sau altcineva mi-a spus ca e la servici si nu poate vorbi cu mine si erau la padure,stiu pentru ca au postat poze.Am spus ca suport boala pentru mama,acum ea nu mai e,pentru cine pentru ce sa traiesc?Pot sa vorbesc despre orice domeniu,ma duce capul dar sufleteste nu mai pot.Intodeauna m-am gandit sa nu il supar pe x sau pe y,sa nu sufere,sa fac bine,si acum?ps.as merge la psiholog dar nu am bani!si nici nu am cum sa ajung!

Imi pare rau pentru suferinta dvs.! Sunt sigura ca este o viata grea, sa depinzi mai mult de ajutorul celorlalti. Stiti ca si renumitul cercetator Steven Hawkins sufera de aceasta boala (sau similara). I se prognosticasera cativa ani de viata, iar el e la a nu stiu cata sotie si nu stiu catalea premiu pentru descoperirile sale. Important este sa va inarmati cu un scop, cu rabare, cu o lista de lucruri ce trebuie facute, si rand pe rand, sa le taiati de pe lista. Aveti nevoie de psiholog, daca cumva aveti vreo depresie, aveti nevoie si de psihiatru. Asa cum va ingrijiti de corp, ingrijiti-va si de suflet, pentru ca doar asa puteti avea grija de dvs. Exista multe variante pentru a rezolva o problema. Nu poate fi diferit in situatia dvs. Doar ca viata v-a pus in fata unei probleme mai complicate. Veti gasi solutii. Va tin pumnii sa fie bine.

Este viata dumneavoastra..cel mai bine este sa va cazati la un centru..sa apelati la primarie sa va acorde un insotitor si apoi sa incercati sa va mai alinati suferinta cu filme.. muzica.. etc.. asa cum ne-ati gasit pe noi puteti sa gasiti si grupuri de ajutor care sa va fie aproape..oameni cu apropiati cu probleme similare sau cu inima mare

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, tatal meu in vârsta de 65 de ani a suferit un AVC , Dna doctor spune ca dpdv neurologic este bine si la externat dar el este depresiv , nu isi poate reveni repeta ca moare, ca nu poate sa mănânce (deși mananca) ca nu iese afara( cu treaba mare) si i-a dat reteta Caviton forte 3Tb (de 3 ori pe zi) clopodidogrel sortis paroxetina si bromazepan , întrebarea mea este la spital mi a zis sa ii dau 2 pastile de bromazepam dar cand mi a dat schema tratamentului apare 1 pastila seara , medicul de familie mi a zis sa ia 2 pastile pe zi , nici nu stiu cum sa ii mai dau , trebuie bromazepam in combinație cu paroxetina sau ii pot da si o pastila de bromazepam dimineata fara paroxetina

mergeti la un consult psihiatric… este vorba despre o stare de anxietate accentuata, cum este si firesc in asemenea caz, stare care vine si cu o stare depresiva. Medicul de familie nu mai are competenta in prezent, medicul neurolog si-a spus opinia, psihiatrul ar fi urmatorul specialist care sa ii urmareasca starea. Succes!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna sunt o fata de 17 ani si ade 11 ani de cand am un frate ma simt foarte rau.. Imi doresc sa moara sal omor deci nul mai supor imi ia tot ce e al meu pana si dragostea de mama.. Parintii fac diferența intre noi mai ales mama.. Pe mine ma bate si ma injura chiar daca el vine si sare la mine la bataie.. Si eu daca am ceva trebuie sai dau si lui dar el nu.. Ma simt ca un câine in casa asta nimeni nu ma iubește.. Cuinii mai spun ma face nebuna ca spune ca ne iubește la fel da numai eu stiu cei in sufletul meu.. Spre exemplu azi am avut o înghețată in frigider sibam aflat ca miau mancato ei de ce ei imi iau mie tot.. Si eu cand vreau sa iau ceva deal lui nu ma lasa tipa.. Am simțit ca înnebunesc nu mai pot.. Nu mie de înghețată ci ca face diferența.. Si acu plang de nu mai pot mam saturat de ei.. Eu nu o consider mam mea pt ce face.. Eu is buna doar cand am bani ca vine si se roagă de mine sai dau.. Ajutați-mă ca nu mai stiu ce sa fac mai înainte am vut sa
iau niște pastile sa ma omor

Suicidul nu este o soluție niciodată. Dacă părinții te bat poți apela la protecția copilului pentru ca ești încă minora. În prima faza părinții tai vor fi obligați sa facă consiliere psihologica și același lucru îl veți face și voi ca copii altfel părinții își pot pierde ambii copii. Pentru ca momentan nu sunt violenți cu fratele tău însă când tu vei pleca la casa ta el va rămâne și e posibil sa aibă parte de același tratament.

Stiu ca poate voi parea o “baba comunista”, dar tu ai 17 ani, adica poti sa gandesti mai bine decat “preferatul” de frate al tau. Eu zic asa: pune-te pe invatat, invata sa scrii in primul rand corect (poti sa mai mananci cate o litera sau sa adaugi, dar e musai sa inveti putina gramatica!), gaseste-ti ocupatii frumoase, hobby-uri, citeste, fa-ti prieteni buni si “curati”, faulteaza-l pe fratele tau de cate ori poti (adica fura-i inghetata daca asta te face fericita!!!!) dar ai grija sa-l si rasplatesti cand iti face ceva bun. El este fratele tau si te iubeste, nu stie si nu a fost invatat sa-ti arate asta. Cand veti creste o sa va aduceti aminte cu mare placere de aceste episoade. Greseala nu este a ta sau a lui, ci a parintilor vostrii care au facut diferente intre voi. Esti un copil frustrat, care are nevoie de atentie si iubire. Daca nu o primesti, incearca sa ti-o fabrici singura asa cum ti-am sugerat mai sus, fa-ti lumea ta in care sa te simti bine. Gandurile acelea nu-si au rostul, vei creste si vei pleca poate din casa parinteasca. Este foarte bine si frumos sa ai un frate cu care sa te ajuti cand parintii vostrii nu vor mai fi.

Da, exista rivalitate intre frati, si parintii chiar fac diferenta desi nu recunosc asta. Exista frati care se urasc si cand sunt batrani si se dau in judecata pe proprietati. Nu prea ai ce face, decat eventual sa-i mai suporti un an, cand vei implini 18 sa incerci sa pleci la studii in strainatate si sa iei o pauza de la ei si pe urma sa vezi cum poti sa continui pauza de ei. Eu sincer ma bucur ca nu am frati sau surori. Ideea parintilor e sa ai frati sa nu fii singur pe lume, sa te ajute mai tarziu etc. desi nu se intampla asa de multe ori.

Prima observatie, câinii sunt iubiti, protejati. Doi , decretat el este iubit. De ce ? Nu contează . ( pt ca : este mic, tu trebuie sa intelegi , sa-l iubesti, sa-l ajuti … Bun , deci : ardeleni au o vorba : daca-i musai , cu plăcere , achita-te de sarcini si vei obține , liniște , stare de multumire . Nu te simți iubita? Cu siguranță esti . Iubește tu prima . , învață asta . Viața trebuie trăită . Caută multumire in lucruri : cărți, filme si muzica. Sfat: gasesti in librarii cărți de colorat , oferă relaxare si te deconecteaza intr- un mod benefic.

Sper ca nu plângi …. ( mergi in baie , Privește-te in oglinda si spune ” Eu m-a iubesc” efectul este bun . Fa asta ori de câte ori este greu .

Cărți pentru adulti

Ce am citit din cele scrise de tine, vad o problema de fratrie….Nu cred ca poti accepta acest lucru.Parerea mea este sa mergi la un psiholog , sa discuti toate aceste trairi pe care le ai fata de fratele tau. Daca parintii tai nu au observat ca ai nevoie de ajutor, probabil ca sunt prea ocupati sau o iau ca pe ceva normal.Cert este ca toate aceste evenimente nu iti fac bine ! trebuie deci sa vorbesti cu un specialist care te va ajuta sa vezi altfel situatia, sa te raportezi altfel la familia ta, respectiv.. fata de fratele mai mic !

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua,
Exista un tratament pentru sindromul de ochi uscat? Am 40 de ani.Problema exista de aproape un an. Am consultat pana cum 4 medici, care s-au intrecut in a-mi prescrie ochelari (toti au magazin de optica in cadrul clinicii), dand la o parte problema mea. Totusi, la insistentele mele mi-au prescris lacrimi artificiale, geluri, fiecare alta schema de tratament. Nimic nu functioneaza. Simptomele sunt de nesuportat: senzatie permanenta de nisip in ochi, usturime, mancarime, vedere incetosata, am inceput sa am si dureri de ochi. Da, lucrez la calculator si nu, nu pot schimba serviciul. Am 20 de colege care lucreaza in aceleasi conditii, unele de 15 ani si nu au aceasta problema. Incep sa cad in depresie, nu vad cum pot schimba situatia si imi este greu sa ma trezesc dimineata, stiind ca ma asteapta inca o zi de chin. Sunt normoponderala, nu am medicatie permananta, ocazional un N.la o durere de cap, nu sufar de diabet, glande sau altele. Am in schimb un fond alergic care se agraveaza odata cu trecerea timpului. Va multumesc din tot sufletul

Am avut in terapie o persoana cu aceasi problema, care s-a dovedit un siptom a unei situatii de stres, depresie, anxietate. Daca considerati ca premargator acestei afectiuni, au existat conditii favorabile unei situatii tensionate sau vreun episod care v-a schimbat oarecum viata, probleme de adaptare sau chiar probleme care au afectat confortul psihic, atunci problema ar trebui mai intai tratata psihologic, urmand si cel pentru partea fiziologica (sau in paralel).

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Ma numesc Cristina si am 25 de ani. Sper sa aveti rabdare sa citi mesajul meu. Am nevoie disperat de ajutor. In copilarie cind aveam 8 ani ,tatal meu vitreg ma abuzat sexual. Dar,sa zic asa, nu a fost un abuz sexual deplin. Ma refer la faptul ca nu si-a introdus pina la urma organul. Ce facea, o facea pe deasupra dar in asa fel in cit toata eram de sperma si ma minca si ma ustura organul. Desi nu intelegeam ce se intimpla la a doua sau a treia oara aveam o senzatie stranie ca imi place ceea ce face insa cind a mai vrut ,eu il respingeam pentru ca intelegeam ca e ceva rau si ma dezgusta deja. Desi a facut asta din cite eu imi amintesc de maximum patru ori permanent zi de zi pina am implinit 15 ani incerca sa ma abuzeze fortinduma sa ma sarut cu el asa cum se saruta doi oameni maturi. Isi strecura miinele pe sub haine la mine in zonele intime. Am trait acest cosmar zi de zi iar mama nici nu avea idee de toate astea. Crescind putin mai mare si intelegeam ce sunt aceste lucruri intelegeam ca trebuie sai spun mamei despre tot dar nu puteam pentru ca imi era frica de el, imi era tare rusine si ma simteam eu vinovata.
La 16 ani am plecat de acasa sa locuiesc la gazda caci viata mea era insuportabila in acea casa. Apoi peste scurt timp am trait de trei ori cu tatal meu si sotia sa dar de fiecare data ea ma alunga de la ei simi spunea ca din cauza mea ei aveau numai probleme desi niciodata nu am fost o fata destrabalata si niciodata nu am umblat cu prostiile. Dupa, am trait un tare scurt timp la bunica dar din motiv ca bunelul meu vitreg nu suporta prezenta mea am mers din nou sa locuiesc la gazda.
De mic copil, la scoala imi era greu sa invat. Imi era greu sa ma incadrez in activitati si nu prea mult ma asociam cu alti copii. Nu tin minte nimic frumos sa fi fost in copilaria miea. Intotdeuna am avut un respect de sine foarte scazut si ma simteam lipsita de valoare. Nu am avut niciodata o relatie strinsa cu mama. Orice incercare sai vorbesc despre orice ma preocupa se incheia cu cearta din partea ei. Am devenit foarte inchisa in sine. La 15 ani am inceput sa fiu tot mai mult deprimata.
La 19 ani iam dezvaluit mamei de ceea ce mia facut idiotul cela dar dupa ce el na recunoscut mama azis ca nimic na fost. Acest lucru mia produs o durere profunda.
In aceasta perioada am inceput sa ma intilnesc cu un baiat de care ma indragostisem foarte mult si pentru care facusem multe sacrificii. Dar dupa patru luni in care mia facut multe promisiuni frumoase si ma facut sa ma atasez enorm demult de el, ma parasit. Eram darimata! Am suferit dupa el 3 ani pina cind el sa acsatorit cu alta.
Din cauza unor greseli minore si neinsemnate pe care le facusem in acesta relatie si in alte situatii care au urmat in urma acstei despartiri am inceput sa ma consider si mai lipsita de valoare. Ma condamnam pentru orice mica greseala facuta ( ceva minor ). Incepusem sa ma gindesc la sinucidere. Imi doream sa mor in fiecare zi. Am facut un tratament la un medic neurolog-psiholog timp de jumatate de an. La a sasea luna medicul mia administrat cea mai mare doza a tratamentului cu antidepresante dar eu din motiv ca nu vedeam nicio schimbare am intrerupt brusc tratamentul fara indicatia medicului.
Acum de un an si 3 luni ma intilnesc cu un baiat foarte bun pe nume Valentin care in pofida faptului ca cunoaste istoria mea intreaga ma iubeste foarte mult si vrea sa se casatoreasca cu mine. El ma face mereu sa ma simt bine. Pot sai vorbesc despre toate sentimentele mele si ma intelege perfect de parca ar fi trait tot ce am trait eu. Niciodata nu am intilnit o persoana care sa ma faca sa ma simt ca am o valoare in ochii cuiva. Dar este o problema : Nu sunt sigura ca il iubesc, nu sunt sigura de sentimentele mele. Din aceasta cauza am hotarit sa ne espartim de mai multe ori dar de ficare data simteam ca il pierd simi doream sal intorc inapoi. In acele momente cind nu comunicam si nu ne vedeam simteam cal iubesc si cal vreau alaturi pentru tot restul vietii. Dar cind eram din nou impreuna sentimentele reci reveneau imediat la loc. Desi eram rece fata de el simi era foarte greu sai spun " Te iubesc" sau sal numesc cu cuvinte dulci cum o facea el, intotdeauna aveam grija de el si o faceam mereu cu drag. Neam despartit deja si neam impacta de multe ori si mereu a fost aceeasi poveste. Cind eram cu el eram rece dar cind nu eram cu el aveam sentimentul cal iubesc si ca numi doresc pe nimeni in afara de el.
Vreau insa sa specific un detaliu: cu 6 luni inainte sal cunosc pe prietenul meu, un cuplu in virsta din Elvetia care-mi sunt prieteni buni miau propus sa ma stabilesc cu traiul in aceasta tara iar ei doreau sa ma ajute. Am inceput sa fac pregatiri. Cu o anumita ocazie caind vorbeam cu ei printrun apel video miau facut cunostinta cu un baiat care era la ei pe ospeti. Acesta era un bun prieten de a lor. Am vorbit cu el vreo15 minute si gata. Dar parca mi se pusese ceva la inima, imi placuse el. Apoi am aflat cai placusem si eu si astepta sa vin in Elvetia ca sa facem cunostinta. Insa nam comunicat decit doar data ceea. Intrucit era un baiat foarte frumos si bun din ceea ce mi sa povestit despre el ma gindeam ca daca ma va cunoaste ma va parasi aflind ce fel de persoana sunt. Insa continuam sami fac iluzii cu privire la el. Insa cu o luna inainte sa plec il cunoscusem pe prietenul meu intimplator si desi nu preami placea aspectul lui fizic , ma atragea mult personalitatea lui de aceea am hotarit sa renunt la gindul despre acel baiat si sa incerc sa construiesc o relatie cu prietenul meu. Dar fara sa vreau , foarte des mi se ducea gindul la acel baiat de peste hotare mai ales dupa ce am aflat ca inca se mai interesa de mine. Intrebarea care ma preocupa este ce se intimpla cu mine? De ce numi pot intelege sentimentele? Il iubesc oare pe prietenul meu? Si daca da, de ce mi se duce gindul deseori la acel baiat cu care am vorbit doar o singra data online. Poate fi tot asta ce mi se intimpla consecintele copilariei mele? Nu inteleg de ce uneori am sentimentul cami iubesc tare prietenul iar uneori sunt absolut rece fata de el? Va rog ajutatima, nu mai stiu ce sa fac. Nu vreau atita si prietenul meu sa sufere din cauza nesigurantei mele.

Imi pare rau pentru ce ai patit cand erai mica. Este o experienta trista si greu de prelucrat pentru oricine. Da, ca sa iti raspund la intrebare, felul in care simti acum si te angajezi sau nu intr-o relatie are legatura cu ceea ce ai trait in copilarie. Atasamentul tau este nesigur si proiectezi pe acel baiat tot felul de ganduri ideale, menite sa te tina la distanta de relatia actuala in care esti. Te-ar ajuta foarte mult sa urmezi o terapie, macar o data pe luna mergi – probabil ca vei merge o perioada mai indelungata, pentru a prelucra suferinta din copilarie si a putea avea relatii bune, fericite pe viitor. Iti tin pumnii!

Si eu ti-as recomanda sa mergi la psiholog. Nu ai nevoie de sfaturi,ai nevoie sa lucrezi cu tine. Sper sa treci peste aceasta trauma din trecut,desi este un proces destul de complex.

Mergi la psihoterapie. E cam singura solutie care te poate ajuta in acest moment.

Traumele traite in copilarie au repercursiuni majore in dezvoltarea psiho-sociala ca adult.
Trebuie sa apelezi la un psihoterapeut ,care sa te ajute . Primul pas in vindecare ce trebuie sa -l faci, este sa te ierti pe tine , nu te invinovatii pentru ce s-a intamplat in copilarie..! Psihoterapeutul te va ghida in acest proces de vindecare, doar sa vrei acest lucru.