Mesaj:

BUNA ZIUA. AM O FETITA DE 3 ANI SI 2 LUNI, IAR DE VREO 2 SAPTAMANI IN TIMP CE DOARME DE AMIAZA SE TREZESTE PLANGAND SI STRIGAND DU-TE, DU-TE, PLEACA, PLEACA ASTA NU SE INTAMPLA ZILNIC, INITIAL AM CREZUT CA POATE CAND SE TREZESTE SE VEDE SINGURA SI DE ACEEA PLANGE, DAR ACUM S-A INTAMPLAT SI NOAPTEA, IAR NOAPTEA DOARME CU NOI SI AM OBSERVAT CA INCEPE SA PLANGA DIN SOMN, DA DIN MAINI DIN PICIOARE, SI STRIGA INTR-UNA CHIAR SI DUPA CE SE TREZESTE INCA MAI PLANGE UNEORI CHIAR SI CATE 30 MINUTE. VA ROG SA MA SFATUITI CE SA FAC ? SUNT DISPERATA

In Bucuresti, la clinica Provita, doamna Cristina Hlusak are program de consultatii cu diverse metode de terapie. Cred ca v-ar putea ajuta.

Mesaj:

Buna seara,
Anul aceasta am avut intr-o anumita perioada senzatia de arsuri in gat (esofag). Mentionez ca sunt vegetarian si imi placea sa mananc picant (ff multi ardei ff iuti). Am renuntat la acest obicei pentru o perioada, insa ulterior m-am reapucat, dar mai rar. Am momente in care ma ustura in gat cand beau orice bautura alcoolica, cand mananc muraturi sau foarte sarat. Uneori, daca incerc sa gust o cantitate oricat de mica de tarie, simt ca ma arde pe gat si atunci renunt. In afara de a evita consumul lichidelor si alimentelor mentionate anterior, ce altceva as putea sa fac? Ma intereseaza in special remedii naturiste. Va multumesc!

mai bine mergeti la medic sa vada ce este pe acolo, puteti suferi de reflux gastroesofagian si asta inseamna ca acidul gastric poate urca si rani esofagul chiar si in somn.

Refluxul gastro-esofagian este de multe ori provocat de iritarea permanenta a sfincterului de intrare in stomac, provocata probabil de o gastrita hiperacida. Pentru linistirea acestei iritatii va poate fi util ceaiul gastric nr. 2 Plafar, care are in compozitia sa 7 plante medicinale cu actiune antispasmodica, carminativa, astringenta si antiinflamatoare. Efecte cicatrizante si calmante au si ceaiurile din flori de galbenele, radacina de lemn-dulce, radacina de obligeana, radacina de tataneasa sau frunze de plamanarica. Este, de asemenea, foarte important sa nu consumati alimente fierbinti sau iritante pentru mucoasa gastrica, renuntarea la bauturile alcoolice si in special la cele cu o concentratie alcoolica ridicata. Mestecarea suficienta a alimentelor si impregnarea lor cu fermentul ptialina continut de saliva reduce mult activitatea stomacului pentru digestie si timpul de stagnare a lor in stomac. Veti evita consumul de alimente greu digerabile seara, iar cina va fi luata cel tarziu la ora 18 pentru a se asigura astfel evacuarea stomacului pana la ora culcarii. Nu este deloc lipsit de interes sa asigurati la culcare o pozitie mai ridicata a trunchiului fata de bazin, prin utilizarea a 2 perne mai mari in loc de una singura. Prin aceasta veti impiedica accesul usor al alimentelor nedigerate din stomac in esofag, dar si contactul permanent al sfincterului cu secretiile gastrice iritante.

Mai multe detalii aici :

http://www.sfatulmedicului.ro/index.php?action=HealthCenterPrezentare&module=Mobile&qsa=viewArticle&article=refluxul-gastro-esofagian
Idei de tratament:

http://viataverdeviu.ro/sase-remedii-naturale-pentru-refluxul-gastric/

http://homeopat.ecosapiens.ro/page/2/

Puteti consuma argila granule (cea de favisan este f.buna)…o sa va calmeze si iritatia gatului si este foarte eficienta si in aciditate la stomac. Trebuiesc supte 1-2 granule dupa masa, cand va simtiti gatul iritat sau de cite ori aveti nevoie.

Mesaj:

Cum se numeste etapa de dupa depresie? Adica deja cand te-ai obisnuit cu ea si incepi sa devii malefic? Nu de alta, dar nu mai vreau sa zica lumea ca sunt depresiv… Macar sa imi atribuie termenul corect.

autodistrugere

Dracusor mic ce esti tu….:@

In orice caz nu malefic.

de ce nu? Au si maleficii rostul lor Traim intr o lume in care prea multi lupi poarta masca de oaie. Macar baiatul a recunoscut. Respect!

…suspensie ?!?”’

patetic , jalnic , distrus de viata ,etc … who cares :p

ce inseamna la tine faptul ca devii "malefic"?

Teribilism

Mesaj:

Buna ziua! sunt intr-o relatie de aproape 6 ani cu, acum sotul meu, desi imi ofera tot confortul material si zice ca ma iubeste sincer, eu intotdeauna nu sunt absolut deloc implinita, imi simt sufletul gol i-am spus de foarte multe ori ce imi doresc ca vreau sa comunicam mai mult, sa ma sustina spiritual si pana acum ceva vrema macar facea eforturi sa ma impace insa de cand ne-am casatorit parca pur si simplu nu-i mai pasa….imi spune ca ma iubeste si ca eu sunt de vina de fiecare data cand ne certam! eu tot ce imi doresc este sa comunicam si sa ne sustime moral, lucru care pentru el este foarte greu, habar nu are ce simt ce gandesc ce vreau desi i-am spus de nenumarate ori! VA MULTUMESC pentru ca cititi mesajul meu si ca imi veti da un raspuns la framantarile mele.

Depinde foarte mult felul in care ii comunici ceea ce ti doresti si ce simti.

va recomand sa cititi aceasta carte deoarece va poate raspunde la foarte multe intrebari. http://www.curteaveche.ro/cele-cinci-limbaje-ale-iubirii-editia-a-iv-a-revizuita.html

Da, EXTRAORDINARA CARTEA

Va sugerez sa incercati sa aflati de ce va simtiti neimplinita si ce anume ar putea sa umple golul din suflet. Nimeni altcineva nu poate face acest lucru pentru noi. Dupa aceea, stabiliti ce parte din nevoile d-voastra le poate implini sotul. Bafta!

Sper să nu te simţi ofensată, dar ceea ce ai scris tu este puţin ambiguu şi contradictoriu şi, de aceea, voi fi oarecum directiv.
Ceea ce nu înţeleg eu, şi cred că nici tu, este ce anume vrei să comunici cu soţul tău. Concret, pentru că suportul moral reciproc este ceva prea extins. Ar trebui să descoperi ce vrei să îi comunici, punctual, şi apoi să vezi cum aude el informaţia, dacă o aude şi dacă o reţine, pentru că din ceea ce scrii, reiese că tu îi spui anumite lucruri pe care el le uită imediat după aceea.
Aşadar, descoperă ce doreşti să comunici, comunică, verifică dacă s-a auzit şi s-a reţinut. Dacă respecţi toţi aceşti paşi şi nu se

… întâmplă nimic, atunci explorăm în alte direcţii

Mesaj:

Salutare. Sunt foarte trista si pierduta, simt ca s-a terminat viata pentru mine.
Am avut o relatie de 4 ani cu un baiat. Intradevar lucrurile nu au inceput roz pentru noi, cand l-am cunoscut aveam 24 de ani. Pana atunci nu prea am avut prieten serios, el a fost primul barbat pentru mine. Asa cum ziceam la inceput, ne-am certat foarte mult il simteam rece parca nu vrea sa fiu cu el si totusi am continuat relatia. Primul an a fost cu certuri cu neintelegeri insa cu timpul totul s-a schimbat. Am ajuns sa construim o relatie foarte frumoasa. Multe excursii impreuna, mai tot timpul am petrecut impreuna am reusit sa ne intelegem problemele si sa ne acceptam unul pe celalalt asa cum suntem. Totusi nu ne-am mutat impreuna desi el avea apartament. Acum o luna insa totul s-a terminat. Am fost impreuna in excursie si cand ne-am intors el nu a mai vrut sa se intalneasca cu mine asa de pe o zi pe alta. In excursie lucrurile erau Ok nu am simtit sa fie vreo problema. Chiar vorbeam de planuri de viitor. De atunci ne-am mai intalnit. Mi-a spus ca a cunoscut o fata fata de ca
re simte pasiunea pe care in relatia noastra nu a simtit-o niciodata si simte ca ar putea construi o relatie cu ea. Totusi spune ca poate ceea ce s-a format intre noi e mult mai mportant decat orice pasiune. Spune ca ii e greu sa renunte la mine dar in acelas timp ii este frica sa se intoarca la mine ca poate iarasi o sa aiba ganduri de a cauta pe altcineva, ca oare cu altcineva cum ar fi? Deasemenea mi-a spus ca atunci cand este cu mine nu simte asa ceva si ca considera ca relatia noastra ar merge daca am sta mai mult timp impreuna si ne-am muta impreuna. Ultima data mi-a spus ca atunci cand se intalneste cu cealalta fata simte pasiunea pe care nu a simitit-o cu mine insa crede ca nu are forta necesara sa construiasca o relatie cu ea plus ca ii e frica ca ceea ce a primit de la mine nu o s-o primeasca de la ea. Mi-e foarte greu. Sper in fiecare zi sa se intoarca la mine. Dar simt cum se indeparteaza in acelas timp. I-am spus ca eu nu mai vreau sa ma intalnesc cu ea in timp ce el se intalneste cu ea. Nu mi se pare corect. E foarte greu simt ca mi se sfarseste viata si ca nu mai este nici o cale de intoarcere. Ma doare sufletul si sunt tare singura. nu stiu ce sa fac ma gandesc mereu la el, ca e cu ea ca pe ea o iubeste. Simt ca nu mai suport. Ca sunt legata de maini si de picioare si ca l-am pierdut. Il iubesc asa de mult si sper sa se intoarca la mine. Dar paralel simt ca asta e doar in capul meu si ca decizia lui este deja luata numai ca ii e mila de mine sa ma lase asa de usor. Nici nu stiu ce sa cred.

Eu cred ca esti o femeie foarte puternica, pentru ca te-ai retras din aceasta relatie, desi iti doresti sa fii cu el. Daca s-ar intoarce la tine, tu ai mai avea incredere in el? Ai putea merge mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat? Sau ti-ar fi mereu frica ca se va intampla din nou? Este o perioada dureroasa pentru tine (multi am trecut prin asta) , dar vestea buna este ca va trece! Viata nu se sfarseste aici! Si , cine stie ce surprize frumoase te asteapta, imediat ce iti vei da sansa sa le primesti! Tu alegi pentru viata ta, nu depinzi de alegerile altuia! Curaj!

e de admirat ca nu ti a ascuns ca are alta relatie, inseamna ca te respecta. Lasa lucrurile sa curga de la sine si totul va fi bine si pt tine si pt el. E normal sa simti ceea ce simti, tristetea ta e doar o furie venita din neputinta de a l face pe el fericit. Fii sincera cu tine. Oare nu meriti pe cineva care sa te iubeasca asa cum esti? Eu cred ca viata ta abia acum incepe. Capul sus!

niciuna dintre voi, ca femei şi oameni, nu sunteţi handicapate… amândouă aveţi posibilitatea să trăiţi şi pasiune şi creativitate… treaba e şi cu el, de a trăi acestea căci pare că-şi doreşte. ca femeie, una e suficient. chiar dacă el se îndoieşte de capacităţiile sale, tu nu ai nici un motiv de a o face cu tine…

Eşti, într-adevăr, o persoană puternică. Ai luptat să faci să meargă o relaţie, iar acum ai decis să şi ieşi din ea, deşi nu îţi este uşor. Dar orice despărţire este grea, cu atât mai mult atunci când se termină o relaţie în care ai investit foarte mult.
Dar, pe de altă parte, până când eşti dispusă să lupţi singură pentru amândoi. Eu aşa simt din ceea ce spui tu: că tu eşti cea care a adus foarte multe în relaţia voastră.
Întreabă-te dacă vei fi fericită în cazul în care aţi reula relaţia.
Ştiu că e greu, dar ştiu şi că poţi să faci orice dacă îţi pui cu adevărat în minte.

Mesaj:

Buna ziua,
Am descoperit site-ul dumneavoastra din intamplare si m-am gandit ca poate imi veti putea oferi un sfat sau macar cheia modului de a gandi pentru a scapa din problemele care ma sufoca de multa vreme. Acum aproape 2 ani am si fost la un psiholog, tata in fata dar nu am simtit ca m-a ajutat prea mult. Problemele au persistat si la fel si modul meu de a ma raporta la ele. E greu pentru cineva mai timid ca mine, sa isi deschida sufletul in fata unei persoane complet necunoscute si poate ca si acesta a fost motivul pentru care acea vizita la psiholog nu a avut efectul asteptat. Pe de alta parte, intotdeauna m-am exprimat mai bine in scris. E mult mai usor sa spui ce ai pe suflet atunci cand ai in fata doar tastatura unui computer. Problemele mele sunt strans legate de mine si de familia mea. Numele meu este Madalina M. Am 27 de ani si locuiesc cu parintii si cu bunica din partea mamei (pana anul trecut in decembrie era si bunicul dar din pac ate s-a stins cu cateva zile inainte de Craciun), in micul oras de la Dunare, Giurgiu, atat de aproape si totusi prea departe de capitala. Sunt atat de multe de spus incat cu greu le pot aseza intr-o ordine a importantei. De 3 ani am o relatie foarte frumoasa cu cel cu care stiu cu siguranta ca ma voi casatori, Alex. El are 29 de ani. Problemele mele cu familia au inceput de cand l-am cunoscut pe el, primul si singurul barbat din viata mea. Pe atunci eram in anul al 2-lea la cea de a doua facultate pe care o urmam. Nu avusesem pe nimeni pana atunci, poate din cauza faptului ca am fost mereu "altfel", mai timida, mai retrasa, mai visatoare si romantica si mult prea atasata de familie. Dintotdeauna am fost copilul bun, ascultator, silitor si premiant. Acum, privind in urma imi pare rau ca nu am trecut si eu ca multi altii prin criza adolescentina, de rebeliune impotriva tuturor si mai ales a parintilor. Poate pentru ca nu am avut frati ai mei si-au concentrat toate resursele, visurile si dorintele neimplinite asupra mea. Nu mi-au impus ce facultate sa aleg doar ca sa nu fie departe de casa. Vai, ce copil eram. Imi doream atunci la terminarea liceului sa merg la facultate la Cluj. O profesoara chiar ma incurajase. Mai aveam nevoie doar de imboldul lor care bineinteles ca nu doar ca nu a venit ci s-a topit intr-un refuz vehement. Ce sa caut eu asa de departe. Ce sa faca ei fara mine. Am ales atunci cursurile la distanta de la Spiru Haret. Dupa 2 ani am realizat cat de milt gresisem. Urmasem o facultate de doi lei si credeam ca nimeni nu o sa ma angajeze vreodata cu asa studii de nimic. Mai mult, acasa ma sufocam din ce in ce mai tare. Mama si tata se certau mai mereu, intre ei si cu bunicii. Eu eram mereu in mijlocul lor si absorbeam ca un burete toate energiiile negative care mai inconjurau. Nu aveam niciun prieten cu care sa vorbesc, sa ma confesez. Eram atat de singura si de trista si, mai mult, mama si bunica dar mai ales mama, care mereu a dat ora exacta la toate in familia noastra, ma chinuiau cu faptul ca nu am "Prieten". Ma adusesera la disperare cu tema asta. Simteam ca innebunesc asa ca in ultimul an la Spiru Haret am decis sa ma inscriu din toamna la a doua facultate, acum la zi, la Universitatea Bucuresti, Stiinte Politice in limba engleza. Urma sa stau cu chirie undeva in capitala. Am reusit sa stau la o doamna in varsta. Nici acum nu eram complet singura dar macar acolo aveam camera mea unde puteam sa inchid usa fara ca macar cineva sa isi bage nasul in permanenta. Acolo aveam intimitate. Acasa nu aveam nici una dintrea astea. Totul era nou si imi placea, cursurile, facultatea, linistea de la mine din camera – doar eu si visele mele. Acasa ma intorceam in weekend. Era bine. Macar atat. Dupa facultate visam ca un copil naiv cum am sa dau examen si am sa lucrez la Ministerul de Externe. Viata inca nu imi daduse nicio palma care sa ma trezeasca la realitate. Dar urma sa o faca in curand. Pe 2 iulie 2010, in vacanta de dinainte de ultimul an de facultate l-am intalnit pe el. O cunostinta comuna, o doamna mai in varsta si tare bagaciaosa m-a indemnat sa il sun. Mi-a dat intalnire in aceeiasi zi. La insistentele celor doua doamne de la mine de acasa, mama si bunica, am mers la intalnire. Ma gandeam doar ca merg sa scap de gura lor. Sa scap odata… Nu l-am placut de prima data dar in fiecare zi ma invita in oras. Ne plimbam peste tot, era vara si ne vedeam dupa masa de la 4 pana seara pe la 9 si chiar 9 si ceva. Imi placea din ce in ce mai mult. Era ca si acum: atent, bland, cald, intelegator, bun – tot ce mi-am dorit de la jumatatea mea vreodata. Si deodata lumea mea si asa fragila ca o petala de trandafir, s-a rupt si inima mea s-a frant in mii de bucatele pe care si azi ma chinui sa le adun laolalta. Nu stiu daca voi mai reusi vreodata. In perioada aceea ai mei faceau niste reparatii la casa. Cam o luna cred, nu au dorit sa il invite pe la noi fiindca nu vroiau sa ii vada in d ezordine. Tipic pentru ai mei: mereu au fost interesati doar de aparente, interiorul nu a contat niciodata pentru ei. Important e ce zice lumea si asta poate si pentru ca pe ei ii intereseaza ce face lumea, ceilalti, vecini sau cunoscuti. Nu se inteleg cu niciun vecin si mereu au impresia ca ceilalti ii barfesc, ii urasc si doar ei au dreptate si sunt mereu victime. Dar trebuie sa revin la povestea mea. Alex locuieste cu bunica lui. Mama lui e plecata in Italia, e asistenta medicala. Tatal lui i-a parasit cand el avea 6 ani. De atunci nu l-a mai vazut. Bunicul lui a murit in 2007. El a terminat ASE-ul dar din pacate, ca si mine dealtfel nu a reusit sa se angajeze. A lucrat pe baza de contract de colaborare la APIA in Giurgiu dar fiindca nu a avut nicio relatie mai inalta in trei luni contractul a expirat. Dupa cv-uri aruncate in stanga si in dreapta de amandoi si fara sperante de angajare, el a terminat un curs de agenti de paza si astazi asteapta sa isi ia diploma cu o spe ranta ca se va si angaja in oras la firma de paza unde a facut cursul.Intorcandu-ma la perioada de inceput a relatiei noastre, prin august 2010, ai mei il invita pe Alex la casa noastra de la tara. Un gratar si o zi cu totii ca sa il cunoasca mai bine. Nu stiu ce s-a intamplat dar atunci a inceput tortura. Iadul pe pamant s-a dezlantuit cand ne-am intors acasa. ai mei au inceput sa faca un scandal monstru. Ca nu il plac, ca e urat ca e nu stiu cum. Ca nici eu nu mai stiu de ce dar pur si simplu nu vor sa ne mai vedem. Simteam ca innebunesc. Mama zicea: "Eu nu o sa fiu de acord niciodata sa te mariti cu el. Ce copii o sa iasa nici nu vreau sa ma gandesc." Acum ma uit in urma si vad cat de ridicoli erau in ceea ce spuneau dar vad ca si acum in toate actiunile lor raman la fel de departe de cuvantul civilizatie. Mama mai ca nu mai vorbea cu mine. Nu stiu cum, cica a hotarat ea ca sa se puna de acord intreaga familie daca mai ramn sau nu cu el. Stiu, e o nebuie curata! Aveam 2 5 de ani. Oameni buni, le spuneam, ce e cu voi. Dar nu si nu, placa era pornita si nebunia din Kafka era pe scena:"Te vezi zilnic cu el, nu o sa te mai duci la facultate, o sa renunti la tot, acum in ultimul an, ai innebunit, ti-a luat mintile.", zicea mama. "I-a facut descantece bunica-sa", zicea a mea bunica. Se vede ca tata nu zicea nimic, ca de obicei, cred ca nici nu il interesa. Pentru el intotdeauna cel mai important a fost sa nu fie mama in crize de nervi. Ca sa aiba el liniste. Acum, se pare ca motivul crizelor eram eu, asa ca vinovatul era evident. Bunicul ca si bunica de altfel, foarte influentabili de mama, erau de partea ei. Eu eram la coltul infamiei doar pentru ca eram un om normal, cum nu fusesem niciodata. Eu plangeam de innebuneam, nu stiam ce sa fac, eram prinsa intre el si legatura stransa cu ei. El nu a stiut la momentul acela prin ce treceam eu. Mai tarziu a aflat cu tristete. Nu stiu cum s-a hotarat ca eu sa ma vad in continuare cu el dar ca doar asa d e "prietenie". Ei decideau sentimentele, comportamentul si in final VIATA mea. Intr-o zi am fost cu el in plimbare la Bucuresti. Poate pe la sfarsitul lunii august 2010. Pe la 6 seara un prieten de al lui era in oras si a zis sa ne duca la Giurgiu cu masina lui. Noi venisem cu autobuzul. Pe drum am oprit la un magazin si la un fast food. In final am ajuns acasa la 10 seara. Eu stiam ca ai mei or sa fie suparati dar nu ma asteptam la ce avea sa urmeze. Mama era in curte si ma astepta: "La ora asta ai ajuns?, cu sarcasm cu nervi cu tot ceea ce ma ingrozea mereu in glasul ei cand era nervoasa. "Cati bani ai facut pana acum? Vii acasa la ora asta ca o TARFA". Cuvintele astea rasuna in mintea mea acum si in timp ce scriu imi dau lacrimile. Niciodata nimeni nu ma mai jignise asa. Si de ce? A urmat un alt scandal. Plansete, urlete si vaiete au urmat in continuare. Din nou, Alex a aflat doar ca ei erau suparati ca am venit tarziu. Atunci nu indrazneam sa ii spun de teama ca ar putea sa puna punct relatiei noastre. Cine oare s-ar mai fi amestecat cu o asa familie. Mi-era o rusine de nedescris in fata lui sa stie in ce hal se comportau ai mei. Nu stiu cum dar a trecut si momentul asta. Poate doar Dumnezeu a avut grija sa nu se destrame totul. Pe 20 septembrie era ziua lui Alex. Facea 27 de ani. Mama lui venise cu cateva zile in urma din Italia. Ai mei facusera o masa la tara si pe urma si ea ne-a invitat la ei acasa la masa. De ziua lui am hotarat impreuna, eu si el, sa mergem mai departe in relatia noastra. Urma sa fie prima noastra relatie intima, prima data pentru amandoi. Bineinteles ca ai mei nu stiau. Ar fi luat foc la propriu. De atunci toate intalnirile noastre au loc la el acasa. Bine macar ca mama si bunica lui sunt oameni intelegatori. Mama lui a plecat peste cateva zile din nou in Italia. A venit octombrie 2010. Am mers la facultate in ultimul an. Ne vedeam mai rar dar reuseam sa plec de la cursuri fara importanta sau mereu gaseam portite de s capare si mai stateam cate o noapte la el fara ca ai mei sa stie. Totul era pe furis de parca inselam pe cineva. in noiembrie 2010, bunicul mei face un atac cerebral si ramane aproape imobilizat la pat. urmeaza 2 ani de chinuri: spalat, plimbat prin casa cate putin, dat de mancare, refuzurile lui de a manca, nervi, mama cu tipete, blesteme si crize de isterie aproape zilnice ma faceau sa astept cu nerabdare sa ma duc la facultate la Bucuresti.In decembrie mama lui Alex ne-a luat bilete de avion sa mergem in vacanta de craciun si an nou in Italia – Sardinia. Ai mei au luat foc. Cum sa merg cu el acolo. O sa stam la hotel si ce o sa facem? O sa dormim cu perne intre noi? O sa "trebuiasca sa ma culc cu el". Nu era viata mea intima, nu conta nimic. Totul era pe taraba la piata si eu eram marfa. Deja la acest moment alex stia tot despre ai mei. Ma indemna sa ma calmez, sa ii fac sa inteleaga niste lucruri elementare de viata si convietuire in secolul al 21 – lea dar eu stiam ca n u am nicio sansa cu ei. Toate astea au continuat ca intrebari, de parca poate in mintea lor plecare nu era reala, pana ce in noaptea de dinaintea imbarcarii in avion la Bucuresti, mama imi cauta prin bagaje si gaseste biletele de avion si o folie de anticonceptionale. Biletele de avion nu i le aratasem pana atunci tocmai ca sa nu provoc o discutie care m-ar fi secat de puteri si mai tare. Pastilele au condus la urmatoarea intrebare, taioasa: eu, (de acum in camera mea fiindca bunicul era bolnav si nu ma mai puteam odihni in camera bunicilor unde statusem pana atunci) in patut stateam incremenita in intuneric ma intreaba: "de cat timp te culci cu Alexandru?" Imi vajaia tot capul. Nu stiu de unde am avut prezenta de spirit sa ii spun ca inca nu se intamplase nimic dar ca aveam de gand in vacanta si ca acele pastile le luam dinainte fiindca se iau de la inceputul ciclului. Nu stiu cum dar m-a crezut. In acea noapte nu stiu daca am dormit 2 ore. A fost cea mai ingrozitoare noapt e din viata mea. Si ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa. Plecam in vacanta, unde nu mai fusesem niciodata, o vacanta platita 100% de mama lui si ei imi faceau viata iad. Si nici nu le pasa de mine ci doar de ei. Atunci am inteles ca nu mai am nicio speranta ca ei sa ma inteleaga vreodata. Intre noi s-a ridicat un zid care nu a disparut nici pana azi si nu cred ca mai dispare vreodata. Am plecat in vacanta, dupace in noaptea aia am plans ca o innecata de cat de tare ma simteam dezamagita de ei, de cat de mult ii iubeam totusi, de cat de mult incepuse sa imi fie frica de ei. L-am bombardat cu SMS – uri pe Alex si amandoi am stat cu groaza ca mama sa nu zica cumva nu plecarii noastre. Nu stiu cum dar dimineata nu a mai zis nimic. Am plecat.Totul a mers in hopuri cu ei. Am fost la psihiatru cu motivatia acasa ca situatia cu bunicu ma doboara. realitatea era ca ei ma puneau la pamant zilnic. Intr-o zi dupa o cearta cu mama, imi zice:"te duci sa te confesezi?’, cu sarcasmul obis nuit. Nu am confesat nimic nimanui fiindca doctorul mi-a dat doar pastile de depresie pe care le-am luat un an, acum cred ca degeaba. Bunicu era pe primul plan oricum pentru mama. Toata viata ei se invartea in jurul lui. Mama e pensionara desi are doar 50 de ani dar cu o lege care i-a permis sa iasa mai devreme la pensie a ramas acasa. Mereu repeta ca nimeni nu o intelege cat sufera, ca noi suntem superficiali, ca nu o ajutam destul, ca ea sufera cel mai mult dintre noi toti in treaba cu bunicul. Fiecare zi era un chin acasa cu ei. A venit si licenta. Am luat nota 9,20. Terminasem facultatea si ma uitam cu groaza ca urma sa merg la Giurgiu fara sa am un loc de munca si sa stau zi de zi cu ei, era un dezastru. Am incercat sa intram la un master la SRI, manati de ai mei care inca traiesc mirajul ca la stat e singurul loc in care cineva are un loc de munca sigur. Am picat amandoi la testul psihologic. Pe urma au inceput ideea ca Alex sa se inscrie la o scoala militara ca sigur de acolo te angajezi imediat. Sa mearga la scoala de 1 an pentru pregatirea subofiterilor din penitenciare de exemplu. Am spus ca era bine daca merg si eu. Ca sa am si eu un loc de munca. Nu, lasa ca nu e de femei acolo. Lasa ca nu mori fara el 1 an. Sa mearga el ca el e barbat si trebuie sa aduca bani in casa. Tu mai stai si poate o sa gasesti ceva, au zis ele. El nu vroia sa stea departe de mine atata timp. Le-am spus ca nu a luat testul psihologic nici aici si gata. Le-a trecut si cu asta. Am trecut prin hopuri pana in noiembrie 2011. Dupa ce am depus sute de cv-uri am reusit sa intram si eu si Alex la Zepter – consultant medical. Pe scurt, vindeam si faceam oferte de cumparare la produse medicale de la Zepter. Faceam naveta Giurgiu-Bucuresti. Eram la inceput, jobul e pe comision si ce am castigat s-a dus pe transport. Nu mai puteam continua asa. Am cautat amandoi si am gasit ceva de inchiriat. Cand am vorbit cu ai mei din nou a fost scandal. Mama il instiga pe bunicu s punandu-i ca eu vreau sa plec de acasa. El bolnav cum era plangea din orice. Asta a fost dezastru pentru el. A intrat intr-o criza si plangea intruna si ma trezesc iar la coltul infamiei in camera mea, la judecata. Acum erau doi acuzatori: mama si tata. S epare ca vazuse el ca treaba era serioasa: plecam de acasa. Mai ales ca eu faceam curat, mancare si de toate permanent. Mama era cu bunicu de mana permanent. Tata:"Mai tu ai luat-o razna? Cine le mai ajuta pe ele 2 cu bunicu? Nu vezi ca ii faci rau lui bunicu? " Eu plangeam si ma aparam. in zadar. "Daca nu te potolesti ti-o iei de la mine.", zice el. Niciodata tata nu m-a lovit. Acum am inlemnit. Mama zice:" Vrei sa il omori pe bunicu? Din cauza ta ii e rau, plange de nu il mai potolesc, sa tii ca daca pleci de acasa nu te chem nici la moartea lui. Tu esti de vina daca moare. Cine in familia noastra a mai fugit asa de acasa. " Eu zic: pai nu fug dar toata lumea sta cu iubitul, iubita, e treaba serioasa, ne iubim." Fara sens . Mama continua:"Ca sa stati impreuna trebuie sa va logoditi, stai sa vina si mama lui in tara sa stabilim nu asa ziceti voi doi ca plecati si gata. pai noi avem aici apartament care e aranjat pentru tine si tu te duci pe usi straine?" Eu: pai vreau si eu sa fiu libera sa vin si sa plec cand vreau. Aici a luat foc:" Pai cum asa, sa faci asta la casa ta nu aici. Ce ati zice voi dac a eu as veni si as pleca cand as vrea?" De parca eu eram maritata cu ei. Cand l-am anuntat pe Alex ca nu mai ne mutam cand deja vorbisem sa ducem bagajele a facut si el o criza de nervi. Ai mei l-au suparat mereu, cumulativ cu fiecare lacrima de a mea inima lui si nivelul de suportabilitate pentru ei s-a dus la zero. Il cred. Ce pot sa fac? Ma doare fiecare durere si dezamagire de a lui. Il iubesc si stiu ca pe el il doare cum ei incearca sa ne manipuleze sa facem cum vor ei de parca noi nu am putea si nu am avea dreptul sa gandim pentru noi. Am ajuns pana si mamei lui sa ii zic cum sa se comport e cu ei sa nu zica ceva care sa ii faca sa interpreteze lucrurile gresit si sa se supere. Dupa episodul Zepter bineinteles ca am renuntat. Plateam prea mult la drum si nu mai aveam bani. Eram in groapa de unde am plecat, din nou.Eu am aflat ca pot sa iau autorizatie de traducator-interpret de la Ministerul Justitiei pe baza diplomei de licenta si a faptului ca am studiat in limba engleza. In mai 2012 am luat autorizatia si mi-am deschis un PFA la Giurgiu. In decembrie 2012 bunicul a murit. Din nou o lovitura ma pune si mai jos decat eram deja. Imi revin incet, incet. ai mei intra in nebunia cu pomenile, cu imparteala cu doliul. Noi cele trei din casa trebuie sa purtam negru pe strada, in oras. Acasa nu e nimeni in negru insa – doliu pentru cine?: ca sa nu zica lumea. Of! Si acum port negru in oras. Urasc fiecare haina pe care o am. Mi-am cumparat in vara un costum cu flori visiniu. Nu mi s-a dat voie sa il port. Mama acum dicteaza si ce port pe mine. La inceputul relatiei cu Alex, el imi luase multe brataruse, inele, coliere, de piatra de aur. Le purtam cu mare drag. Mama: "porti toate tinichelele si cerceii tai de aur nu ii pui. Pune inelul de aur nu alea." Nu mai port nimic acum, doar cerceii de la aniversarea de 18 ani pe care mi i-au dat ei. Restul sunt puse bine si sper sa le port cand o sa stam impreuna, eu cu el. Eu cu Alex ne intalnim aproape zilnic de la 2 jumate 3 pana la 6 cand plecam de la el spre casa mea. Cu greu gasesc cate ceva de facut mereu ca sa pot pleca sa nu zica ele ceva ca iar plec sa ne intalnim. Din ianuarie anul asta am inceput sa fac si meditatii la engleza. Totul merge timid. De abia din cateva traduceri si meditatii sa iasa 400 lei pe luna. Dar nu constant si nu mereu. Mama zice ca trebuie sa am un job sigur nu asa fara carte de munca. Of, Doamne! De unde si ce sa mai fac? In Giurgiu nimeni nu ma angajeaza. Alex vrea sa lucram aici un pic, sa ne casatorim si sa plecam la munca in Italia. El ar pleca si acum cu mine dar eu tot zic ca sa fim casatoriti ca atunci o sa am eu curajul sa zic ca fac ce vreau. Sa fim la casa noastra, adica la bloc. Sa stam noi singuri fara altcineva. Mama lui Alex face tot posibilul sa ne mai ajute. Are si ea datorii. A facut un imprumut sa plateasca un vecin de aici care a facut reparatii la casa lor. Acolo cand lucreaza cand nu. Vad ca nu e roz nici acolo. Alex e visator. El vrea sa munceasca acolo, sa stranga bani si sa deschidem o afacere. In primavara a venit mama lui in tara. Stabilisem sa ii ajute tata si sa puna pe picioare o camera la el acasa sa fac un mic magazin de haine. Ai mei nici nu au vrut sa auda. Ca cine se duce dupa marfa, cine face una ,alta. ca mie nu imi da ei voie sa ma duc sa vand la magazinul lor. De parca nu era al nostru. Refuzul si nebunia lor au suparat-o pe mama lui si nu a mai for zambitoare cu ei. Fiindca a fost rece si retrasa le-a intrat in cap ca e suparata ca nu i-au gasit ei de munca lui Alex. Cat a stat aici, 2 saptamani, ea a incercat sa il angajeze dar nu a reusit decat sa il bage pe traseul cu agentii de paza care a durat din parimavara pana acum, ca in Romania. Acum ei, la fiecare moment oportun cauta raca. Oare de ce sunt oameni atat de rai? Acum cred ca au prins ura pe mama lui. mereu o critica in fata mea. Si eu simt ca innebunesc cand vad ca zic ceva de rau de el sau de ea. Ultima data s-au suparat ca el a zis ca i-a zis mama lui sa se intereseze daca poate sa plateasca impozitul pentru la anul in decembrie. Ca ce, el e dupa fusta lui maica-sa si ca nu gandeste singura si ca nu accepta alta parere decat a ei. Nu mai stiu ce sa mai fac. Mi-e o frica groaznica de ei. Nu stiu de ce, nu pot sa mi-o explic dar cand vine vorba sa ii critice pe Alex sau pe mama lui simt ca tremur din tot corpul, am un nod mare in gat, imi vine sa vomit si mi-e o frica de nu mai stiu de mine. Starea asta dureaza cateva zile dupa incident. Alex imi zice sa ma calmez ca nu are rost dar eu nu ma pot controla. Ce sa fac? Am depus cv-uri acum ca receptionera la Bucuresti, la clinici medicale. Poate m-or primi. Dar ce o sa fac? Unde o sa stau? Cat ma costa? O sa imi ajunga banii? Cum o sa il mai vad pe el? Eu vreau sa m amut poate cu el in Bucuresti. Sa poata sa se angajeze si el la paza acolo. Dar cum o sa reactioneze ei? Cand ma gandesc la incidentul trecut cu mutatul simt ca lesin. Ce ma fac? Care sa fie solutia? Si daca gasesc de lucru aici ceea ce nu mai am sperante, or sa fie ei de acord sa ne mutam impreuna, sa ne casatorim? Si daca se opun? Eu cum am sa ii infrunt? Nu mai am resurse. Eu tremur de fiecare data cand mama e nervoasa. Umblu pe varfuri sa nu ii supar ca sa nu mai zica ceva. Ce o sa ma fac? De unde sa-mi gasesc curajul? Cine sa ne ajute? Mi-e atat de jena si mila ca il supun pe el la asa nebunii. Simt ca sacrific relatia noastra pentru ei. Nu reusesc sa ma despart de ei. Tin la ei asa cum sunt. Stiu ca gresesc. Dar nu stiu ce sa fac? Sa plec si sa nu mai vorbeas ca cu mine. Ar insemna sa rup tot. O sa rezist la asa ceva? Cand eu si asa sunt atat de instabila emotional?Mii de scuze ca am scris atat de mult dar cu adevarat nu am la cine sa apelez pentru un sfat. Astept cu nerabdare un raspuns de la dumneavoastra.

Va multumesc,
Madalina M.

De ce ti-e atat de frica de parinti? Care ar fi cel mai rau lucru care ti l-ar putea face? (sa te bata, sa te alunge etc) Si daca , totusi, acel lucru s-ar intampla, ar mai fi ceva de care sa-ti fie frica? Raspunzandu-ti tie la intrebarile de mai sus, probabil o sa realizezi ca nu ai motive evidente de frica. Doar ca n-ai avut curajul si increderea sa-ti asumi responsabilitatea pentru propria viata si ai permis parintilor (oare numai lor?) sa-ti spuna ce e bine pentru tine. Daca tot spuneai ca faceai toata treaba in casa….inseamna ca nu te dai in laturi de la munca. Deci, poti face orice! Sa-ti gasesti ceva provizoriu in Italia, Bucuresti sau oriunde! Important e sa faci pasul. Si….daca parintii nu vor mai vorbi cu tine (ceea ce nu pot crede – ei au nevoie de cineva care sa fie responsabil de nemultumirile lor, si tu ai fost foarte buna in acest rol) , e alegerea lor! Ii poti iubi, respecta etc, dar fara sa te calci pe tine in picioare! Ai toate atuurile sa traiesti pe picioarele tale! Curaj!

Imi pare rau ca treci prin aceasta situatie dar, asa cum spunea si Gabriela resursele se afla chiar in tine. Ai vazut ca exista portite, trebuie doar sa o iei treptat, si in fiecare zi sa faci cate ceva pentru implinirea visului tau, acela de a avea libertate financiara. Iubitul tau iti este alaturi si inteleg ca si el este de acord cu drumul pe care vrei sa apuci. Nimic nu este imposibil sau totul e posibil, crede-ma ! Succes !

pareti o tanara harnica si descurcareata, este foarte dificil in ziua de astazi sa gasesti un loc bun de munca dar nu si imposibil… cum a spus si Dna Iftode mai sus… ce ti se poate intampla. Mie oricum, cu tot respectul, personalitatea mamei mi se pare in sfera patologica si reuseste sa tina si restul familiei in ‘lumea’ dansei. Va puteti gandi si la asta. Poate ca cel mai bine, macar pe moment, este sa va extrageti din acest cerc vicios. Parinti ne sunt cei care ne cresc pe toate planurile… nu numai ne dau nastere si atat

pleaca cu iubitul tau unde va simtiti bine si gasiti serviciu, stati cu chirie va gospodariti impreuna si din cand in cand va vizitati parintii ( intr-un week. la o luna/doua e suficient) , o sa ramaneti contrariati sa vedeti cat de mult se schimba parintii si cum conteaza pt ei din ce in ce mai putin ce cred vecinii si se vor concentra spre bunastarea voastra ( pakete cu alimente , bani, cadouri de uz casnic ) … am fost si eu ca voi in tinerete , am luat un credit ipotecar si insistau chiar sa-mi plateasca rata , nu mai zic de celelalte beneficii :p un lucru e cert distanta intre copii si parinti inmoaie sufletele celor din urma

Madalina draga, nu sunt in masura sa iti dau un sfat profii sau de specialist, doar atat vreau sa iti spun: CURAJ! toate problemele au o solutie, iar solutia pt apasarile tale este chiar langa tine, Alex. Treci peste toate grijile, continua sa mergi pe drumul vietii alaturi de cel care iti ofera iubirea si sprijinul de care ai nevoie, iar pana la urma "o sa iasa soarele si pe strada" parintiilor tai. Curaj >:D<

Poti sa apelezi la un psihoterapeut cu ajutorul caruia sa reusesti sa te separi emotional de parintii tai, fara a te mai simti vinovata pentru acest lucru

Incredere, incredere si iar…incredere in tine si in resursele tale. Si resurse ai slava Domnului! Curaj!

am păţit şi eu acel tremur dar din motiv contrar… ai mei voiau să plec… şi eu voiam să plec, dar aşa cum doream eu mai ales că sunt singură cu un copil. soluţia a fost să fiu mulţumită de viaţa mea, nu pentru mulţumirea lor ci pentru mine. nu e ok să tremuri pentru viaţa ta, când doar tu eşti responsabilă de ea.

chestia e că nu am făcut ce au vrut ei, ci din contră ei au făcut ce am vrut eu: un gest, un simplu gest care să demonstreze că ei sunt capabili să facă ceea ce eu pot face pentru viaţa mea. acesta este un dar pe care îl apreciez, nu ceea ce ar fi vrut ei să facă pentru mine.

Am citit, cu greu, toata postarea. La intrebarea pe care ti-o pui, cred, zi de zi, "cand va lua totul sfarsit" raspunsul este simplu: Cand vei dori tu. Este greu sa iesi din manipularea psihica pe care ei o practica impotriva ta din moment ce toata viata asta au facut cu tine dar n-o va putea face altcineva in locul tau. In acest ritm risti sa pierzi alte lucruri din viata ta. Dupa ce vei pleca de acasa aproape sigur vei avea nevoie de terapie care sa te ajute in procesul de desprindere.

Madalina, ai tai au facut si ei atat cat s-au priceput, crezand in sinea lor ca fac bine, doar ca binele lor nu se aliniaza cu nevoile tale. Ce astepti de fapt? Sa se schimbe ei? Ce au fost invatati sa faca o viata intreaga, cu mare probabilitate o vor face si de acum incolo. Tu alegi sa te amagesti ca o sa fie bine, tu te amagesti ca vor schimba ceva. tu te amagesti ca vor accepta. Nu! Este viata ta, responsabilitatea ta, deciziile tale! Pana acum ai fost pe pilot automat. Ai dreptul sa spui STOP! De astazi TU esti stapana propriei tale vieti si deciziile le iei tu. Te astept cu drag cu noi informatii pe office@atelierecumaniere.ro si iti pot raspune la viitoare intrebari, beneficiind tot in scris, de consiliere online gratuita, fiind un mediu securizat de anonimat si putand intra in profunzimi.

Spuneti ca va este greu sa va deschideti in fata unui terapeut in schimb o faceti cu usurinta in public, interesant!

Catalin Lazar mi-ai luat vb din gura !

Cătălin,Sorin- a şi menţionat că în scris se exprimă liber…. nu ştiţi ce au spus psihologii despre aceasta de-a lungul timpului?

Mesaj:

As dori sa stiu cum sa scap de emotii. Au inceput sa fie mult prea dese si din motive neimportante. Inima imi bate foarte tare si tremur chiar si atunci cand sunt ascultata la ora, m-am saturat..puteam sa jur ca am o personalitate mult mai puternica(17 ani)

Depinde de factorii care favorizeaza aceste stari. Sursa e foarte importanta si poate fi identificata.

Anonimule, nu ai cum să rezolvi o problemă doar aruncând o pietricică într-o baltă şi apoi privind pe gaura cheii. Dacă te-ai săturat cu adevărat fă-ţi cont aici şi dă nişte detalii, răspunde la nişte întrebări. Dacă ar exista un transfer de informaţii reciproc situaţia ar fi alta.

depinde de gandurile tale care se ascund in spatele emotiilor. ce gandesti atunci? Ce spui despre tine si despre situatie? Nimeni nu scapa de emotii, deoarece emotiile arata ca suntem oameni, lipsa emotii egal inteligenta artificiala (calculator). cu siguranta tu descrii niste emotii de o intensitate crescuta, lucru care te deranjeaza. te astept cu raspuns la intrebari pe www.atelierecumaniere.ro – consiliere online gratuita si impreuna vom incerca sa gasim modalitati de gestionare a acestora.

Si ce te face sa crezi ca nu ai o personalitate puternica ???

Discuta cu cineva competent despre ceea ce se intampla in tine, poti ajunge sa ai o personalitate mai puternica, mai adaptata si care sa faca fata mai usor provocarilor vietii.

gaseste-ti un prieten/a flegmatic/a daca se poate si cu varsta mai mare ca tine , la 17 ani ai nevoie de exemple ( bune sau nu ) si apucate de un sport organizat nu neaparat de performanta, acolo vei gasi caractere de toate felurile, dupa 6 luni n-o sa te mai recunosti vad ca esti fata ! incearca volei , baschet, handbal , eu ti-as propune judo ( ceea ce am practicat eu ) sau arte martiale … succes

buna ziua ! s-a mai descoperit altceva in afara de tratamentul biologic ( l-am refuzat datorita efectelor negative dezastruoase ) pentru spondilita anchilozanta ? in prezent iau sulfalazin si pastile care contin condroitin + glucozamin pt refacerea cartilajelor si cat pot de mult sport ( judo,ciclism si un pic de box) … am 45 de ani si habar n-am cat voi mai putea tine ritmul asta ! va multumesc anticipat

Pentru aceasta patologie nu sunt alte descoperiri stiintifice in privinta tratamentului. Salazopirina se administreaza permanent si este obligatorie gimnastica medicala specifica si mult sport. Plus renuntarea sau evitarea fumatului. Sanatate maxima!

mersii , stiam si evident m-am lasat de 5 ani de fumat o zi minunata va doresc

ce include dieta dvs ? uleiuri şi alte surse de omega 3 şi vitamina E ! Glucozamina şi condroitina sunt bune, dar nu sunt singurele. Mai puteţi încerca şi Astaxantin. Aici aveţi mai mult idei referitor la dietă şi suplimentare. http://www.cristianmargarit.ro/2007/12/sanatate/calde-si-umede Şi nişte forme de vitamina E şi omega 3 cu eficienţă mai bună https://www.facebook.com/groups/alimentatiaveganafarafoc/permalink/10151583899618600/

mersii ! o sa ma informez pe Gogu.. sa vad despre ce e vb

folositi local unguentul de tataneasa de plafar sibiu (este cel mai bun), macar de doua ori pe zi (dimineata si seara) ; faceti cite 10 sedinte de masaj terapeutic pt toata coloana la doua luni ; aspirina vegetala este un bun antiinflamator care o sa va ajute in dureri (cea de hofigal este mai concentrata si mai buna); si ca sport mai puteti include innotul care este foarte benefic pt articulatii; incercati sa nu mancati sare, produse care contin gluten, si carnea sa fie un aliment optional

multumesc mult ! fac si inot vara ( m-am pricopsit si cu reumatism … si sincer nu am cerut nimanui asa ceva nu risc sa-mi produc inflamatii ale incheieturilor pe timp rece

Boala evolueaza oricum, depinde de dumneata ce ritm ii oferi prin stilul de viata adoptat. Feriti-va de raceli, de stat in frig, in umezeala, evitati eforturile fizice deosebit de mari, efectuati sedintele de recuperare la timp etc. Sanatate.

Mesaj:

Din decembrie ma simt foarte rau, nu am chef de viata, nu am pofta de mancare, nu pot sa lucrez, iau antiar de 3 ani nu mai stiu ce sa fac. Dati-mi un sfat.

Lipsa chefului de viata poate fi doar o lipsa de placere pentru modul cum se desfasoara viata dumneavoastra acum. Inainte de decembrie va simteati mai bine? Ce s-a intamplat in viata dvs atunci, inainte de a incepe sa va simtiti rau? Gasiti cauza starii dumneavoastra. Puteti face acest lucru punandu-va intrebari : "daca a-si putea sa schimb ceva in viata mea, ce a-si schimba"…."daca a-si avea 1 million de euro, ce a-si face" etc.

aveti depresie,probabil ca luati anxiar,luati si bromazepam pt a dormi bine si mergeti sa consultati si un neurolog pt orice eventualitate.In caz ca simtiti nevoia sa vorbiti totusi cu cineva de specialitate,mergeti la psiholog.Va doresc multa sanatate si sa va linistiti,va trece.]

ANTICONCEPTIONALE ? VERIFICA NIV. HORMONAL. AM AVUT UN CAZ ASEMANATOR IN FAMILIE SI NU A FOST NEVOIE DECAT , CINEVA (MEDIC) SA-SI DEA INTERESUL SI SA LE PUNA CAP LA CAP. INCEARCA, POATE E ASA POATE NU. SUCCES

Catalin , multumesc pentru corectie. Sper ca continutul mesajului sa fie de folos destinatarului.

incearca terapia Bowen.Intra pe site si imposibil sa nu gasesti pe cineva la tine in oras

Niste analize pentru glicemie, chiar şi hgb glicată (o posibilă hipoglicemie), colesterol (val. scăzute sunt asociate cu depresia). Contează foarte mult şi dieta, doar câteva idei: http://www.cristianmargarit.ro/2011/02/dieta/cei-cinci-nu-zahar-cereale-uleiuri-soia-mezeluri

Buna seara!

Am mare nevoie de un raspuns avizat pentru situatia in care ma aflu… Este o situatie pe undeva tragico-comica, acceptata inca din fasa de mine. De ce? Nu as putea spune. Pe scurt. L-am cunoscut pe logodnicul meu acum 10 luni, la doua luni dupa am ramas insarcinata (actualmente fiind in luna a opta). Intre timp am aflat ca este dependent de ruleta si ca nici nu munceste decat sporadico-ocazional. Acum doi ani si-a pierdut mama. El are 29 de ani si jumatate. In ultima perioada pare ca a intrat intr-o depresie manifestata prin lipsa de interes fata de el (igiena precara), fata de mine (i-am dat ultimatum ca ma retrag din relatie pentru ca nu isi poate asuma bucuria de a fi tata, vreme de trei saptamani, in fiecare zi i-am spus "gaseste-ti de munca ca asa nu se poate, urmeaza sa apara un copil, pe un ton cat se poate de normal, nerastit"). Absolut toata lumea ii spune aceleasi chestiuni ca mine: Revino-ti, asuma-ti responsabilitatea de a fi tata, apuca-te de munca. El ce face?
Numai si numai ruleta…

Am doua intrebari:

1. Cumva nu a reusit sa depaseasca/inteleaga moartea mamei lui si ca drept urmare s-a imunizat la durere si se retrage in somn si ruleta? Ca o evadare…?!?

2. Ce as putea face eu… Sa continui relatia cu el, sa il inteleg, sa trec peste mine, sa fie tata cu drepturi depline dar neasumate? Sau sa il las in plata Domnului… Privandu-l atat pe el cat si pe copil de prezenta unui tata.

Va multumesc mult.

Fugi mancand pamantul !!!

Om nu se mai face,iti spun din propia experienta.Asta este parerea mea

Curaj!!!

Decizia iti va apartine in totalitate. Important inainte de a lua o decize este sa iti clarifici fondul emotional din spatele deciziei. Ce gandesti despre tine si situatia in care te afli? Si cum te simti cu aceste ganduri ale tale? Ce ai incercat sa faci, lucruri care tin de tine? mai poti face tu altceva ce ar putea tine de persoana ta in relatie cu el? Abia apoi, analizand gandurile si emotiile vei gandi variante practice de genul: il accept asa cum este, abandonez sau continui sa cred ca se va schimba, daca cu adevarat el se arata dispus. o relatie se construieste in doi, iar restructurarea tine de amandoua persoanele. pentru alte amanunte te ast sa imi scrii la sectiunea de consiliere online gratuita pe www.atelierecumaniere.ro . Bafta

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=190729051088548&set=pb.157369234424530.-2207520000.1383070178.&type=3&src=https%3A%2F%2Ffbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net%2Fhphotos-ak-prn2%2F1039892_190729051088548_1883161690_o.jpg&smallsrc=https%3A%2F%2Ffbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net%2Fhphotos-ak-frc3%2F993056_190729051088548_1883161690_n.jpg&size=1388%2C1024

Posibilitatea ca dvs. să primiţi un răspuns AVIZAT de la un specialist din România, pentru o problemă legată de mania jocurilor de noroc este foarte scăzută ** Generic vorbind, cei care cunosc cu adevărat neuropsihiatrie, afirmă că mania jocurilor de noroc este în principal întreţinută de un EXCES DE OPIOIZI ! Mai exact: "Ca o completare faţă de aprobarea Naltrexonului de către FDA, pentru tratarea alcoolismului, câteva studii de caz publicate au demonstrat potenţialul său în tratamentul patologiei jocurilor de noroc, automutilării, cleptomaniei, comportamentului sexual compulsiv."
Citeşte mai mult: http://tinyurl.com/o4f3nvw Iar acest ‘exces de opioizi’ poate fi combătut şi prin dietă/ suplimentare (cel mai evident cu niacină, fără atâtea efecte secundare cum se întâmplă în cazul dozelor ridicate de Naltrexon). Căutaţi un nutriţionist care cunoaşte ce înseamnă ‘paleoedieta’.

Complicata situatie…Ia-le pe rand.Fa-ti o lista de prioritati..si ..da-i drumul.Nu uita: vei fi mama curand..E lucrul cel mai important.Bazeaza-te pe tine.

Afirmaţii de genul ‘Fugi mancand pamantul !!!’ nu înseamnă ajutor, ci doar băgare în seamă şi ignoranţă. De fapt omul poate avea orice boală GRAVĂ asociată cu intestinul permeabil (favorizează absorbţia opioizilor alimentari), sau/şi deficienţe nutriţionale acute etc. Ar fi jenant să ajungă îndopat cu medicamente psihiatrice de către primul ‘specialist’ ieşit în cale.

Merita sa ii acordam o sansa pentru ca problemele legate de dependente pot fi abordate prin psihoterapie. Important este ca el sa doreasca sa se schimbe si sa constientizeze situatia in care se afla.

adictile pot fi tratate si medicamentos si psihoterapeutic. Cauza este o combinatie dintre organic si psihologic (afectiv, etc.)

Pe primul plan esti TU. Tu trebuie sa decizi ce anume iti doresti de la viitor si faci alegeri in conformitate cu aspectul asta. Logodnicul tau se va schimba doar daca el isi doreste asta. Isi va cauta un loc de munca in momentul in care el isi va dori un loc de munca ( in nici un caz pentru ca asa ii spui tu sau altii) , va cauta ajutor sa depasesca depresia (cand va simti el ca doreste asta- nu ca ii spui tu sau altii ca e cazul sa faca asta), se va lasa de jocuri de noroc in momentul in care va cauta EL ajutor, etc. Ne place sa ne imaginam ca celalat se schimba pentru noi, dar celalalt se schimba doar cand si mai ales daca isi doreste schimbarea!

Deocamdata ramani cu el la faza de logodnic. Dupa ce apare bebele statutul sau se va schimba, va fi tata, si apar responsabilitatile. Daca evenimentul nu influenteaza corectiv aceasta adictie, ai libertatea sa iei decizii.

cam tardiv te-ai "trezit" ai o singura optiune > iti duci singura crucea si ai grija de copil singura ( probabil iti vei da seama in timp ca visul tau a devenit un cosmar si vei incerca sa scapi de balast "printul negru fara cal … l-a pierdut la pacanele" ) revino-ti macar acum