Login

Cursuri gratuite

Sfatul Terapeutului

sadism, personalitate sadica

Cand a provoca suferinta provoaca placere. Sadismul

Iti place sa chinui sau sa omori animalele?

Nu este un articol pro sau contra iubirii, compasiunii fata de animale si nici nu vrem sa ne limitam la sadismul fata de animale, sadism care apare in filmari sau imagini liber share-uite pe internet, cu caini care ard de vii sau care mor otraviti, batuti, decapitati ori torturati, ci am reprodus doar o intrebare aparent banalizata din cele mai multe teste de evaluare psihologica.

Dincolo de ura, furie, tristete, depresie, agresivitate, impulsivitate sau neputinta, dincolo de emotii si sentimente care fac parte din registrul comun celor mai multi dintre noi, sadismul depaseste limita normalului si intra in cea a patologicului. Sau in domeniul care tine nu de competenta medicului psiholog, ci de cea a medicului psihiatru.

Ce este sadismul?

Denumirea de sadism vine de la Marchizul de Sade (1740–1815), un aristrocrat si un scriitor francez, ale carui scrieri prezentau scene de tortura si de ucidere intr-un context sexual. Obtinerea satisfactiei sexuale era conditionata aici de suferinta fizica sau psihica (umilirea, de exemplu) provocata victimei (persoana care nu consimte). Atunci cand pulsiunile sexuale sadice sunt indeplinite cu un partener care consimte, se introduce notiunea de masochism (sadismul indreptat asupra propriei persoane), iar conceptul general este sadomasochism.

Sadismul sau masochismul sexual sunt tulburari din categoria parafiliilor (mai multe despre acest concept gasiti aici), alaturi de alte tulburari sexuale precum pedofilia, zoofilia, necrofilia, exhibiţionismul, voyeurismul, fetişismul etc.

In psihologie sau psihoterapie, termenul de “sadism” nu mai este insa unul asociat doar tulburarilor sexuale, ci defineste orice placere, satisfactie care rezulta din producerea suferintei, fizice ori psihice, unei alte fiinte. De retinut, asadar, ca sadismul nu presupune doar placerea de a provoca suferinta fizica, ci si placerea de a provoca suferinta psihica, folosind, de exemplu, jignirile, manipularea sau umilinta (mai ales in public). Si aici vorbim despre nevoia, dusa la extrem, de a detine puterea, controlul asupra celorlalti. De fapt, esenta sadismului este considerata, de catre specialisti, nu suferinta propriu-zisa a victimei, ci detinerea controlului asupra acesteia in ceea ce priveste suferinta provocata.

Dar pentru ca aceste nevoie nu este acceptata social, apare sublimarea, una dintre strategiile de aparare a Eului, iar unele dintre persoanele care au nevoie sa-si exercite sadismul prin controlul asupra celorlalti gasesc alte forme de manifestare, de exprimare a nevoilor sadice, prin ocuparea unor functii sau pozitii sociale care sa permita si sa justifice manifestarea lor. Pot fi diverse functii din cadrul armatei, al institutiilor care priveaza de libertate, al structurilor guvernamentale etc. (jandarmi, gardieni in penitenciare, politisti, judecatori, politicieni etc.). Dar si macelarii, chirurgii sau profesorii pot intra in aceasta categorie, precum si parintii care, sub pretextul unei bune educatii, le impun copiilor lor un program drastic. Sadismul exista, de multe ori, la cei care manifesta o atractie deosebita fata de arme, scene violente, modalitati de tortura sau de jignire. Sadici sunt, invariabil, criminalii in serie sau infractorii sexuali. Sunt cinici, indiferenti la suferinta altor fiinte (lipsa empatiei si a remuscarii fiind un aspect esential asociat sadismului), violenti, ostili, intoleranti, rigizi, simtindu-se valorizati tocmai prin suferinta pe care o provoaca altor fiinte (menita de a-i situa intr-o pozitie de superioritate, prin detinerea controlului asupra victimei). Forma extrema a sadismului o reprezinta torturarea sau uciderea victimelor.

Ceea ce trebuie mentionat este ca DSM-ul, „Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale” al Asociatiei Americane de Psihiatrie, nu mentioneaza ca tulburare de sine statatoare decat sadismul sexual, celelalte forme sub care apare sadismul aparand, de cele mai multe ori, in contextul unor tulburari generale. Foarte putine persoane manifesta tulburari sadice si atat. Astfel, in copilarie, sadismul se manifesta in cadrul tulburarilor de comportament, iar la adulti face parte din registrul tulburarilor de personalitate: tulburari de personalitate antisociala, tulburari de personalitate schizoida, tulburarilor de personalitate narcisica, tulburarilor bipolare, histrionice, obsesiv-compulsive, tulburarilor de personalitate paranoida etc. (mai multe despre tulburarile de personalitate cititi aici) Nu se poate vorbi asadar, strict, despre o tulburare de personalitate sadica in contextul acestui aspect al comorbiditatii (prezenta simultana a mai multor afectiuni).

Ce determina sadismul?

Sadismul se manifesta inca din copilarie, pentru ca este una dintre componentele vietii noastre psihice, alaturi de egoism sau agresivitate, de exemplu. Freud  l-a identificat ca fiind una dintre pulsiunile noastre principale. Dezvoltarea ulterioara a copilului, factorii familiali si de mediu, determina cum anume se va manifesta el mai tarziu. Nu exista studii concludente care sa arate o influenta clara a factorilor ereditari sau genetici.

Daca sadismul necenzurat de la varsta adulta are ca fundal o tulburare de personalitate antisociala, in care nu sunt respectate drepturile celorlalti ori normele sociale, se poate ajunge la torturarea ori chiar omorarea victimei.

Studiile au aratat ca adultii cu manifestari sadice sunt intr-un procent mai mare barbati (o explicatie consta in faptul ca sadismul fizic necesita deseori forta fizica) si ca la acestia a existat un anumit pattern (model) familial: carente afective, violenta, insecuritate, experiente traumatizante. In ceea ce ii priveste pe criminalii sadici sexual, acestia au avut, in general, un tata abuziv fizic si o relatie ambivalenta (ura si iubire, totodata) cu mamele lor. La varsta adolescentei si mai apoi la varsta adulta, conduita lor sociala a fost de izolare, retragere, marcata de stima de sine scazuta, pe fondul esecurile interactiunilor sociale ori sexuale. Din exterior, ei par timizi, introvertiti, incapabili de violenta.

La nivel de aplicabilitate, Portocala mecanica a ramas, pana la urma, doar o carte foarte buna a lui Anthony Burgess, cu un film in egala masura de bun al lui Stanley Kubrick. Nu putem transforma psihopatii sadici in oameni incapabii sa provoace suferinta. Dar putem sa ii recunostem.

Bibliografie

1. American Psychiatric Association, Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, DSM-IV-TR 2000, ediţia a IV-a revizuită, Bucureşti, Editura Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003;

2. Craighead, W. Edward, Nemeroff, B. Charles, The Concise Corsini. Encyclopedia of Psychology and Behavioral Science, John Wiley & Sons, Inc. 2004

3. Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, editia a III-a revazuta si adaugita, Iasi, Polirom, 2005;

4. Encyclopedia of psychotherapy, Academic Press, 2002

5. The Gale Encyclopedia of Psychology, Second edition, Gale Group, 2002;

S-ar putea sa te intereseze si:

Lasa un comentariu

Facebook si parteneri

Loading

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

16004 raspunsuri primite pentru 3293 intrebari