Mesaj:
Buna ziua,Numele meu este Marius si ma confrunt cu o stare depresiva destul de grava.Din pacate nu imi pot permite tratament de specialitate si apelez la sfaturile si ajutorul dumneavoastra.
Starea mea psihic o consider grava din perspectiva faptul ca apar,frecvent, ganduri sinucigase, insa cred ca,poate, lasitatea nu m-a impins inca sa fac un gest necugetat.Problema e ca mi-e frica ca nu cumva intr-un moment de stres maxim sa dau frau liber acestor ganduri.
Inainte de orice sa va spun pe scurt povestea mea.
Am 26 de ani si sunt din Brasov.Sunt, sau mai bine spus am fost pana de curand intr-o relatie foarte serioasa(planuiam sa ne casatorim in viitorul apropiat).
Problemele mele sunt destul de vechi,insa cele mai recente pur si simplu m-au daramat complet.In urma cu 2 ani si jumatate am cunoscut-o, la munca,pe prietena mea(momentan incercam sa ne salvam relatia).Ea este din Ploiesti si dupa un inceput de relatie fulgerator(dupa 3 luni in care vorbeam zilnic si la munca si la telefon, si cateva intalniri) am decis sa ne mutam impreuna in Brasov.Eu veneam dupa 3 ani fara nici o relatie din pricina vechii relatii de 5 ani.Ea era,in momentul in care am inceput sa vb,intr-o relatie urata(conform spuselor ei).Pentru mine a fost ceva extraordinar.Era exact ceea ce aveam nevoie intr-o perioada in care nu prea aveam motive sa zambesc.
Primul an a fost extraordinar.Nu am cuvinte sa descriu al sentiment.
Problema a aparut anul trecut cand, din cauza deciziilor mele gresite,am fost arestat.A fost prima data cand m-am confrutat cu legea si ea a fost alaturi de mine in acele momente urate din viata noastra.Am iesit dupa 2 luni si totul parea ca isi va revenii la normal.
Nu m-am impacat niciodata cu mine pt ceea ce am facut si nici pentru faptul ca ea si apropiatii mei au patimit enorm din pricina deciziilor mele prostesti.
Mereu am fost mai rebel si incapatanat din fire.Iar motive ca ai mei sa ma considere oaia neagra a familiei au fost prea multe sa le pot enumera.
Din cauza acelei intamplari am avut, si inca am, multe de tras(multe datori,pierderea locului de munca, cazier patat etc).Dar toate pareau suportabile atata timp cat ea(Ioana) imi dadea increderea si puterea sa le lasam in urma.De fel sunt omul care trebuie impins de la spate(delasator dar totusi cand imi pun ambitia reusesc mereu in ceea ce-mi propun).Ea era pana de curand stalpul meu de rezistenta.
Acum 3 luni aproximativ, ceva la ea s-a schimbat.La inceput spunea ca e din cauza firmei ce tocmai a deschis-o cu verisoara mea.Ca e stresant,ca se simte presata si de aceea e distanta si rece fata de mine.Am incercat sa ma apropii de ea si sa o fac sa comunice mai mult.Stiam ca nu acesta e motivul acelei stari.Dupa zile intregi in care nu vorbea cu mine doar daca o intrebam eu ceva,in cele din urma(acum o saptamana), dupa o escapada cu cateva prietene de un week-end la Sibiu,mi-a spus totul.
Mi-a spus cum ca dupa ce am iesit din arest a simtit ca locul ei nu mai e langa mine si cum ca e mereu nefericita din cauza mea.Practic a lasat sa se inteleaga ca a ramas cu mine din mila de a nu ma vedea nefericit.
Au fost multe reprosuri la care nu m-am gandit niciodata.Aceea discutie m-a daramat…nu mi-a venit sa cred una ca asta si nici acum nu ma impac cu gandul asta.De o saptamana simt ca traiesc degeaba.Sunt mereu absent din orice discutie si imi vin in minte toate dezamagirile mele si cele ca le-am facut altora.Gandul ma duce la o sinucidere si la cat de bine le-ar fi altora fara mine.Stiu ca nu e o solutie dar nu pot sa nu ma gandesc cat rau am provocat.
Pe langa toate acestea,sunt nevoit sa impart inca, acelasi pat cu fata pe care o iubesc,dar de care nu ma pot atinge(nu ma refer fizic).
Ideea e ca ea nu are venit si locuim in casa parintiilor mei(ai mei sunt despartiti dar asta e alta poveste).Firma nou infiintata nu produce inca profit si practic ea depinde total de mine.
Mereu am avut aceasta problema sa ajut pe toata lumea.Faptul ca am fost arestat tot din aceasta cauza mi s-a tras.
Ma aflu acum, pe langa toate celelalte,intr-un conflict interior.Initial am vrut sa o ranesc…nu fizic pt ca nu as putea sa lovesc o fata niciodata,ci mai degraba asa cum m-a ranit ea.Sa ii spun sa isi faca bagajul si sa plece..dar unde si cu ce?Apoi ma gandesc ca mai presus de toate am fost iubiti si ca nu pot sa ii fac asemenea lucru.
Nu stiu cum sa rezolv conflictul interior ca sa pot sa rezolv si conflictul cu ea.Sunt momente in care imi spune ca vrea sa incercam sa rezolvam problemele aparute si momente cand ma lupt singur.Acum sa va spun sincer intr-unele momente ma gandesc serios daca as mai putea avea incredere in cineva care 1 an mi-a ascuns ceea ce simte,aparent spre binele meu,dar mai degraba de frica sa nu ramana pe strazi.Iar daca intr-adevar i-a fost frica atunci asta imi spune ca nu ma cunoaste si ca ma crede in stare sa o arunc in strada.
Aceste ganduri ma baga intr-o stare confuza si imi spun ca moarte e o posibila scapare din acest cosmar.
Singurul lucru pe care il stiu e ca o iubesc enorm,dar nu stiu daca e destul ca sa putem trece peste toate.Iar ceea ce am invatat in scurta mea viata e ca dragoste cu sila nu se face!Pot oare sa mai fac ceva sau e deja prea tarziu?Si daca scapam de datorii si ea decide sa fim iar impreuna ma voi putea impaca cu ceea ce a fost?O voi putea privi ca inainte?Momentan nuu avem ce impartii dar daca in viitor vom avea copii iar ranile se vor redeschide?Totul pare in zadar si nu stiu de unde sa mai am puterea sa lupt…cu mine…cu ea sau cu viata.
Va rog un sfat sa-mi oferiti sau macar cineva care sa ma asculte..nu mai am pe nimei cu care sa pot comunica si nu mai pot tine aceste sentimente in mine.Mi-e frica de ceea ce as putea face.

exista psihologi si psihiatrii care au contrat de colaborare cu CNAS, adica sedintele sunt decontate de asigurare. Succes!

Buna Marius,sunt o mama,al carui fiu a avut acelasi trairi…probleme sentimente…as vrea sa ma contactezi in privat.

Evenimentele din viata noastra se intampla cu sau fara voia noastra; pe unele le putem controla, iar pe altele nu. Poate vei ramane surprins sa afli ca evenimentele nici macar nu conteaza ci doar felul cum le interpretam noi. Iar aceasta interpretare ne poate conduce spre diferite nevroze, nu evenimentele in sine. Cu alte cuvinte, nu despartirea de prietena ta te face sa te simti depresiv si nici tradarea ei, ci felul cum interpretezi aceasta despartire sau tradare. In alta ordine de idei, te autoculpabilizezi pentru lucrurile pe care le-ai facut si care au creat suferinta altora. Daca vei face diferenta intre comportament si persoana, iti vei da seama ca tu nu esti tot una cu comportamentul tau. Si, prin urmare, celorlalti le-ar fi mai bine fara comportamentul tau indezirabil, nicidecum fara tine. Asta inseamna ca tu esti responsabil pentru ce ai facut, nicidecum vinovat! Responsabil fiind, poti indrepta lucrurile prin comportamente dezirabile. Ce parere ai despre aceasta perspectiva?