Mesaj:
Buna ziua.
Am un copil in vasrta de 3 ani, pe care tatal lui il invata tot felul de prostii. ca mama lui este bunica, ca mama lui este actuala sotie si copilul mie-mi spune pe nume nu-mi spune “mama” . Cum sa fac sa-i explic copilului ca “mama”e numai una si ca eu sunt mama.. fara sa inebunesc definitif copilul? Nu-mi pasa ce-l invata el.. imi pasa de copil sa nu-l inebunesc eu mai tare!!! cum fac? Mentionez ca eu pana la urmatorul termen (peste 3 luni) imi pot lua copilul duminica de la ora 10-18 si copilul vine si-mi spune tot (si ce nu m-ar interesa in mod deosebit pe mine) insa il invata sa nu vrea la mine ca “eu nu am bec, eu nu am mancare, eu nu am jucariile care-i plac lui” … nu stiu cum sa ma comport, ce am voie si ce nu am voie sa-i spun copilului? cum sa-i explic ce am de spus?
Am divortat la notar in decembrie 2012 cu custodie comuna (2 saptamani si 2 saptamani) din cauza conditiilor de la mama de acasa am acceptat sa ramana cu domiciliul la tata, urmad ca eu sa aranjez casa sa-mi pot aduce copilul 2 saptamani. Pana in luna August 2013 nu am avut cum sa aduc copilul acasa intr-un mediu insalubru (intre timp am cumparat mobila pentru 2 camere si bucatarie (apartamentul avand 4 camere), am renovat casa, am pus parchet, am pus termopan + ca mama avea in casa 6 caini). In luna august cand am putut sa-mi iau copilul cele 2 saptamani familia fostului sot a refuzat sa-mi dea copilul pretextand ca acesta nu doreste sa mearga cu mine pentru ca nu ma cunoaste. In perioada Decembrie 2012 – august 2013 mergeam sa-mi iau copilul de diminiata ora 10-20 cu taxiul si eram obligata pe perioada iernii sa merg cu el pe la cunoscuti pentru ca acasa nu-l puteam aduce si din pacate cunoscutii mei locuiesc foarte departe de mine si-mi trebuiau numai pentru taxi cel putin 100 ron+ altele. Mentionez ca pana in luna August 2013 eu nu am avut voie sa mai intru in casa fostului meu sot si nu aveam voie sa iau legatura cu nimeni din familia lui. In momenul acesta ne judecam pentru custodia copilului intrucat fostul sot mi-a refuzat dreptul de a-mi mai lua copilul chiar si ziua, putem sa-l vizitez doar in prezenta familiei acestuia (minim 3 persoane care stateau cu ochii pe mine incontinuu) fara a avea macar posibilitatea sa stau singura 5 minute cu copilul meu. La al II lea termen de judecata, s-a decis ca pana pe 14 Mai (urmatorul termen cu martori si ancheta sociala terminata) sa-mi pot lua copilul in fiecare Duminica de la 10-18 pentru a-mi petrece timp cu el.
Copilul se comporta ciudat in momentul in care apar eu sau o alta persoana inafara celor din familia fostului sot, daca intra cineva in camera sau ne intalnim cu cineva pe strada nu mai scoate un sunet, refuza sa vorbeasca si prefera varianta cu aratat prin semne ce-si doreste. De la mine refuza sa manance, insa de la prietenul meu mananca, refuza sa ma tina de mana in parc in schimb cere sa o tina de mana pe prietena mea cu care suntem in parc. A venit si mi-a spus ca ” nu vrea la mami, pentru ca are “ham” , nu are bec si nu are mancare”si cand l-am intrebat cine i-a spus asta a spus “tati si buni”, imi spune mereu ca nu vrea sa manance ca are si el mancare acasa. Este un copil vesel si sociabil insa in prima faza tace efectiv ( inclusiv cu mine). Copilul avea 2 ani cand ne-am despartit acum a facut deja 3 ani.

din pacate sunteti prinsa intr-o problema mai mult legala in acest moment. Ce ati putea contesta in instanta este impactul psihologic al familiei fostului sot asupra copilului… alienarea mamei nu este ceva ok si v-a traumatiza copilul. Discutati cu avocatul si incercati sa terminati cu amenajarea mediului de acasa… si asa se pare ca a durat foarte mult… sa nu mai spun ca ‘vi se scad foarte multe puncte’ in fata anchetei sociale. Succes!

Copilasul este derutat, confuz si e firesc. Daca tatal atata minte are sa i bage tampenii in cap, ar trebui sa i spuneti ca e in detrimentul copilului. Ceea ce voi ca parinti aveti de facut este sa il ajutati sa treaca cat mai usor peste despartirea voastra si asta nu se poate decat daca il iubiti. Sa iubesti pe cineva nu inseamna sa il posezi (custodia). Asigurati-l pe micut de dragostea dumneavoastra, nu va maniati si nu il certati chiar daca va refuza, continuati sa ii daruiti tot ce aveti si tot ce puteti cu iubire. Copilul de iubire are nevoie, nu de masini, becuri, si mancaruri sofisticate. Cand ii veti da iubire veti primi iubire de la el si va va alege si de ar fi sa stati intr-un sant.

RASPUNS: Multumesc pentru raspunsuri. Ideea este ca eu nu vreau sa-i spun copilului nimic de rau despre tatal lui, nici macar nu-l aduc vreodata in discutie, doar am incercat-i arat ca am bec, ca si la mine are jucarii etc. Nu-l cert cand spune diverse lucruri , ar fi aberant atata timp cat oricum el habar nu are ce si cum, el stie doar ce-l invata tatal, insa eu i-am aratat ca am si bec am si mancare etc. Ideea este ca nu stiu cum sa ma comport cand spune cate o chestie.. sa-i arat? sa-i spun ca nu este asa si sa-i spun adevarul sau doar sa ma consolez spunandu-i copilului “asa e “sau sa tac. Pe mine ma intereseaza copilului sa-i fie bine si sa nu-l inebunesc eu mai tare incercand sa contracarez ce spune tatal si sa-l bag mai tare in ceata pe copil. E un copil si nu are nicio vina, asta nu intelege tatal lui care face toate astea pentru a se razbuna pe mine. Oricum nu-l creste el il creste mama lui…

E o vorba, daca nu poti fi pozitiv mai bine taci. Spune-i ca si tatal lui il iubeste foarte mult. Asta sa reiasa din orice conversatie ati avea. Voi, parintii lui il iubiti enorm. E tot ce are nevoie. Si da poti sa i spui parerea ta, fara sa il ataci pe tatal lui in vreun fel.

copilul trebuie sa stie adevarul, explicat pe intelesul lui. Poti spune asta fara sa denigrezi tatal.

Banuiesc ca i-ati spus ca sunteti mama lui, ca aveti bec si mancare, jucarii si toate cele, pe care le-a auzit in jur… Adica stie adevarul. Daca este asa, ramane probabil o chestiune de reacomodare. Insa tot v-as sugera sa vorbiti despre lucrurile acestea ca intre adulti, altfel o sa-i tot explicati copilui lucruric ontrare celor spuse de sot&co. Asta nu poate fi decat confuz pentru cel mic.

RASPUNS: Eu am incercat aproape 8 luni sa-l fac sa mergem la un psiholog, chiar am propus sa platesc eu aceste sedinte pentru a vedea cum putem sa ne intelegem noi astfel incat copilul sa nu simta lipsa unuia dintre parinti. acest lucru mi-a fost refuzat in mod constant, ca ulterior sa imi spuna ca trebuie sa mergem cu copilul la psiholog. I-am explicat ca un copil de 2 ani si un pic ( 3 ani acum) nu are ce sa caute la psiholog, ci ca noi trebuie sa mergem… nu am cu cine sa ma inteleg! Nu am incercat niciodata sa-i denigrez tatal, tocmai de aceea pentru a evita eventuale “scapari” de limbaj am preferat sa nu-l aduc in discutie deloc.

Va incurajez sa mergeti d-voastra la o consiliere psihologica. Poate ajuta, daca sunteti dispusa sa lucrati. Un copil poate merge la psiholog de pe la 3 ani in sus.

important este sa il scoateti in primul rand pe copil din mediul acela care ii raneste psihicul, si apoi consiliere psihologica atat pentru el cat si pt copil. pt copil cel mai recomandat ar fi sandplay. mult succes