Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Nu pot descrie problema de care sufăr, pentru că nu îi cunosc întru-totul cauzele. Sunt studentă,am 19 ani, scriu poezie, dependentă de fumat și cu programarea obsesivă a zilei/anului când voi muri. Libidou ridicat și credință nulă în tot ce există în jurul meu.
Când eram mică îmi petreceam zilele în cimitirul din spatele casei, de dimineața până seara. Am astm și nu pot dormi nopțile, indiferent de câte somnifere iau. Am deja pe cineva, o persoană cu care nu comunic în timpul zilei și pe care o găsesc mereu seara, fiindcă asta îmi propun, fără apeluri sau întâlniri programate. Însă știu că această relație nu va dura la nesfârșit. Uneori îmi doresc să uit de legea cauzalității și să mă închid într-un cerc de 360 de efecte (nu le specific felul pentru că nici eu nu-l știu) deoarece n-am făcut nimic care să-mi producă fericire sau nefericire. Am fost părăsită 3 zile de bărbatul cu care mă aflu în acest moment și în acele 3 zile am stat o seară întreagă în brațele unui coleg de facultate după ce mi-a citit un volum întreg de poezii. Nu pot fi lăsată singură serile. Am mai consultat un psiholog în timpul liceului care mi-a spus că totul e în regulă cu mine. N-am crezut asta niciodată ori poate chiar sunt o bolnavă închipuită.Cel mai mult timp mi-l petrec în bodegile în care se pune rock, pentru că mă liniștește să conversez cu bătrânii de acolo. În liceu am avut convingerea că sunt o eudemonistă declarată (de aceea nici nu mi-am permis să dobândesc legături cu alte persoane), însă pe parcurs m-am dedicat utilitarismului hedonist. Acum nu mai cred în niciuna din cele două doctrine. Iubitul meu e student la actorie și are momentele lui. Relația noastră e pe altă lungime, suntem detașați și de obicei ne răspundem prin absența cuvintelor. Suntem mai apropiați unul de celălalt când nu împărțim același loc. Îmi place să-l văd când pleacă, îi place să mă vadă când plec. Fiind în toiul unui festival am reușit să-l găsesc în mijlocul a câtorva suflete de oameni. Mi-a spus că m-a căutat și după aceea a rămas în locul în care l-am găsit fiindcă știa că o să vin. ( fără să ne fi vorbit
o zi întreagă, nu știam unul de celălalt ). Nu știu dacă mă deprimă conjunctura în care mă aflu, fiindcă eu am fost nefericită și înainte să-l cunosc pe el sau pe toți ceilalți dinaintea sa. Ce să mai știu despre mine, n-am nici un răspuns, vreau să știu cine sunt și de ce sunt așa și nu altfel. Sper să îmi acordați puțin timp și să mă puneți și pe mine în legătură cu mine.

eu ti-am citit randurile insa cu siguranta nu se poate acorda ‘putin timp’ situatiei tale. Ce iti sugerez eu este sa gasesti un psihoterapeut cu care te simti ‘pe aceeasi lungime de unda’ si sa incepeti sa intrati in legatura cu tine… ceea ce dureaza. Cu siguranta sunt multe lucruri in trecutul tau foarte relevante ‘concluziei existentiale’ la care ai ajuns de ceva vreme. Te incurajez catre o explorare existentiala… o sa fie dificil, dar o sa merita. Succes!

Mi se pare ca esti minunata, o fata inteligenta si foarte interesanta. Am citit cu mult interes randurile tale. Totusi, e posibil sa nu ti se fi aratat suficient de multa afectiune. Ai nevoie de un proces terapeutic, in care sa discuti despre zilele petrecute in singuratate si cauzele lor. Despre cum te simteai atunci. Despre parintii tai si despre tot ce s-a intamplat in viata ta. Asa vei reusi sa intri in contact cu tine si emotiile tale, care sunt cam date la o parte. Ma bucur pentru tine ca ai parte de o relatie care iti da sens si stabilitate. Si ma bucur ca vrei sa iti mearga si mai bine. Meriti asta, curaj!

Problema ta e ca tinzi sa te afunzi in lucruri abstracte.Sa complici ceea ce e simplu.Vrei ceva special, diferit.Eu cred ca ar fi bine sa gasesti ceva creativ sa te pasioneze, pentru ca, din ceea ce am citit pari o persoana cu un bagaj intelectual bogat, insa directionat gresit.De aceea te incurajez sa te inscri la niste cursuri de dezvoltare personala in speranța ca iti vei ameliora toate framantarile interioare, si iti vei gasi un scop.

Procesul de autocunoastere cere timp, efort si bani. Scurtatura fie nu exista, fie inca nu s-a descoperit. Daca iti acordam PUTIN TIMP, si iti dam raspunsuri fara sa cunoastem in detaliu problema ta, nu rezolvam nimic. Asa ca alege un mentor si pune-te pe treaba!

Minunata teorie teraputica are in genere un rol didactic, oferind repre pentru o mai buna intelegere a functionarii psicicului uman. In practica nu exista retete, fiecare personalitate avand propriul specific format ca o rezultanta a fortelor ce au interactionat inca din frageda copilarie, la care se va insuma apoi influenta grupurilor sociale din care a afacut parte si a evenimentelor semnificative din viata sa. O acordare la propriul sine necesita cunoasterea tuturor aceste aspecte si de aceia probabil nu vei putea gasi un cunoscator care sa se aventureze inr-o asemena opertiune doar din cele cateva randuri expuse aici. Detasarea pe care o mentionati poate fi printre altele un mecanism de aparare care va suspenta trairile in scopuil protejarii emotionale in eventualitatea unui final nereusit isa este tot o data si o directionare catre acesta. Cauzele pot fi multiple incepand inca din primii ani de viata si ca o prima intelegere a celor spuse, cautati pe google "wilkipedie – teoria atasamentului", sau citeste despre psihologia varstelor, "crizele’ si virtutile castigate prin depasirea lor aici http://mirelazivari.ro/dezvoltarea-personalitatii-erik-erikson. Totul iti este oferit cu titlu informativ, depasirea crizei in care te afli putand fi rezolvata functie de siuatia ta specifica printr-o consiliere vocationala, sau megand la un psihoterapeut. Succes .

Esti un om deosebit. Imi dau seama că ești și foarte inteligentă. Asta te ajută !!! Știi sigur că trebuie să lupți și știi, chiar dacă nu știi că știi, cum vrei să fii în viitor. În nici un caz astupată ! Frământările tale sunt dureros de reale, aproape că-ți strigă cât de mult vrei sa ieși din ”groapă”. Am să-ți pun acum câteva întrebări dure oarecum, dar sper că pertinente cât să reflectezi (poate să abordezi într-o terapie direcția asta). Draga mea, mă întreb oare ”cine te-a inmormântat” de vie, încât să te simți sufocată (somatizarea traumei inconștiente în astmul tău). Cum fugi într-o iubire de întunericul în care ai fost aruncată ( posibil fricile tale, traume nerezolvate) și cum cauți refugiu în muzica rock, fumatul și oameni ( ca sunt viață și te ajută să te descarci de nu știi ce). Mă gândesc să explorezi și relația de atașament cu părinții sau figurile semnificative ale copilăriei. Ce știi despre trecutul tău timpuriu. Ai fost un copil dorit sau o întâmplare? Ce-ți repetau frecvent părinții? Ce emoții simți la anumite amintiri care îți apar brusc..E complexă situația ta. Recomand psihoterapia ! Dacă nu agreezi (deși e indicat întâi să vezi ce înseamnă, apoi să emiți judecăți pro sau contra). E scris pe tine că te vei regăsi într-o zi Keep calm and search yourself !