Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziuaAm 49 de ani, casatorit, 2 copii, unul de 16 ani si unul 20. Nu-mi amintesc sa fi avut evenimente negative in copilarie, ba chiar pot sa spun ca am avut o copilarie fericita.Studii superioare.

Problema este urmatoarea : acum 2 ani, in 2014, sotia a fost diagnosticata cu hepatita C. Tot atunci, am inceput sa dezvolt atacuri de panica. Am mai avut atacuri de panica, o data in 1992, si inca o data in 2005.
La fel si in 2014, asa ca am mers la un cabinet de psihoterapie. In 2015 sotia a terminat tratamentul. Dar concomitent cu terminarea lui, a dezvoltat o gelozie cumplita. La orice e suspicioasa, la orice ma verifica. Daca vorbesc la telefon cu o colega de servici, imi reproseaza (de fapt imi face scandal, pe ton isteric) ca de ce nu am vorbit in prezenta ei. Daca vorbesc in prezenta ei, are pretentia sa puna si ea urechea si sa asculte si ea ce vorbesc. Daca dau un sms cuiva, aceeasi situatie, trebuie sa vada cui si ce am scris. Daca deschid calculatorul exact atunci isi face si ea de lucru pe acolo ca sa poata arunca un ochi pe ecran sa vada ce fac. Daca de la servici nu vin direct acasa si merg o bucata pe jos (medicul mi-a recomandat plimbari pe jos), la fel, scandal cu tipete si lacrimi, sa marturisesc o data pe cine am.
Aveam o relatie foarte buna cu sefa mea. A reusit si mi-a stricat-o, acum am cu ea relatii strict profesionale. Am avut de pierdut din asta.
Mai aveam un cuplu cu care eram prieteni, a reusit si am rupt relatiile cu cuplul acela. (cu barbatul eram prieten din clasa intai de la generala).
Iar acum…i-a casunat pe psihoterapeuta la care merg. E convinsa ca este ceva intre mine si ea. Concret, mi-a interzis sa mai merg acolo. Daca as avea bani din alta parte, fara sa stie ea de ei, as merge pe ascuns. Dar nu am bani decat cei din casa, iar de acolo nu pot sa iau. Mi-e rusine sa vorbesc despre asta cu psihoterapeuta mea, din cauza asta apelez la dumneavoastra. Pare o situatie fara iesire. Eu nu mai fac acum atacuri de panica, dar mi-e ffffff. frica de faptul ca acestea ar putea reapare daca nu mai merg. Sunt foarte speriat, nu stiu ce sa fac.
E imposibil de discutat cu sotia. Pentru ca ea n-a fost niciodata la psiholog sau psihiatru, ea e “normala”. Iar pentru ca eu merg de atatia ani la psiholog, sunt “nebun”. De aici rezulta ca tot ce spun eu este gresit, si tot ce spune ea este corect. Mentionez ca inainte de a face ea tratamentul pentru hepatita nu avea nimic, era ok, si puteam sa am si relatii de prietenie cu alte femei. Va multumesc daca ati citit pana aici…joi ar trebui sa merg la sedinta de terapie…

Psihologul dumneavoastra daca este adevarat profesionist va va indica un coleg de breasla care sa-i convina doamnei. este contra bunelor practici ce va spun acum si totusi, fiecare vede lumea prin prizma proprie adica “Chelu-si pune mana-n cap… ” eu unul mi-as documenta despre cum se ia aceasta hepatita? Puteti fi mai barbat pe tema asta, macar asa ca sa-i mai domoliti doamnei accesele de terorism si a va cere la randul dumneavoastra drepturile macar pe acela de a merge la psiholog, sau va convine sa va lasti timorat, sa va distrugeti stima de sine tot cedand ca apoi ne reusin sa vedeti vre-o solutie, sa cadeti in fel de fel de atacuri de panica ? Pur si simplu lasati-o pe ea sa intre in panica prin faptul ca nu mai cedati si eventual invitati-o la acelasi terapeut pentru o terapie de cuplu

Faptul ca soția nu este de acord cu terapeutul dumneavoastră nu constituie motiv nici sa întrerupeți terapia și nici sa schimbați terapeutul. Uneori partenerii de viata sabotează schimbarea pacienților pentru a nu fi forțați ei înșiși sa se schimbe sau sa înfrunte anumite probleme. Sunteți adult, nu sub tutela soției și va puteți lua singur deciziile.

Psihoterapeuta dvs. e, cu siguranță, cea mai indicată persoană care vă poate ajuta și ea va ști mai bine decât orice alt terapeut în ce fel puteți fi ajutat. Oricât de greu îi vine soției, ea va trebui să admită că sunteți om și aveți drepturi umane. Se poate ca medicația să fi avut efecte secundare dar, chiar și așa, dacă ea înțelege că trebuie să revină la un comportament rezonabil, o va putea face, stă cu totul în puterea ei. Trebuie doar motivată. Iar motivația poate veni din mai multe surse, una fiind chiar atitudinea dvs. în momentele când ea se comportă așa cum ne spuneți, adică inacceptabil. Mie îmi face impresia că se poartă ca un copil care știe că, dacă urlă și se tăvălește pe jos, va obține jucăria pe care o vrea. Așa că asta și face. Vă sugerez să găsiți împreună cu terapeuta dvs. modalități de a prelua controlul și a vă afirma poziția în momentele de criză de autoritate ale soției. Nu vreți să o pierdeți, dar eu cred că nici soția dvs. nu vrea să vă piardă și că va înțelege acest pericol. Apoi, gândiți-vă că nimic nu poate fi suportat la infinit. Mai devreme sau mai târziu, tot trebuie să acționați. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

ca o parere, de fiecare data cand deschizi calculatorul si este sotia prezenta pune sa asculti /vizionezi pe care ti-l voi lasa mai jos, cu volum marit. Asculta si vezi care i s-ar potrivi si problemelor ei. Eu iti las doar unul, tu ai de unde alege . Asa poate o faci curioasa, si incepe si ea sa caute ,sa asculte si sa isi revina din starea prezenta care ii face in primul rand, rau ei insasi https://www.youtube.com/watch?v=OH06OM3gYr4

http://documents.tips/documents/osho-iubire-libertate-si-solitudine-560c7c0969104.html

Normalitatea de care pomeniti la sotie, e o iluzie, deoarece dusa in extreme are un caracter patologic. Mai mult, exista situatii in care…vinovatul incepe sa proiecteze asupra celuilalt ceea ce a facut el..pe principiul, daca eu fac, si el face, insa nu crede ca ce a facut e gresit ci doar ce ar face celalalt.. Cred ca sunteti, acceptati sa fiti abuzat emotional

este clar ca sotia are o problema mare… poate este una organica, ma gandesc la complicatii in urma tratamentului etc. Insa intuitia ma impinge catre a o suspecta de o trauma… pt ca a fost o trauma… si implicit de efectele reprimate ale acesteia. Poate puteti discuta cu ea despre temerile ei… eu ma gandesc in mod special la teama de a pierde (iar) controlul asupra vietii ei… despre siguranta… despre de ce incearca sa va indeparteze (defapt). Daca dvs. va este bine in terapie… atunci nu renuntati… este dreptul dvs.! Ar fi bine sa realizeze ca este deplasat comportamentul ei si ca este foarte probabil sa fie din cauza traumei recente. Va/o asigur ca daca lucrurile merg la fel… directia este evidenta. Succes!