Mesaj:
Judecatorul care omoara relatiile.

Toti avem, in cap’sorul nostru, un mic complet de judecata, pe care il activam in prezenta altor persoane. La unii, e mai aprig, la altii, mai linistit, dar toti ne facem o idee despre cei din jur, din perspectiva proprie, judecand trasaturile descoperite.
Problema mea e ca, desi judecatorul isi face treaba bine, si pot in general sa vad daca o persoana imi e agreabila din foarte putina interactiune, desi sunt constient de gradul de subiectivitate implicat, desi sunt constient ca exagerand cu judecarea celor din jur distrugi relatiile, problema mea e ca nu pot opri instinctul acesta.
In caz real, asta se concretizeaza in relatii care nici nu au sansa sa porneasca, pentru ca ‘judecatorul’ a decis dinainte ca persoana vizata are cateva trasaturi deranjante.
Sunt constient ca perfectiunea pe care o vad eu e subiectiva si ca nu voi gasi niciodata persoana care sa fie 100% ceea ce imi pare mie ca fiind placut, insa la nivel subconstient, parca la nivelul instinctelor, repulsia se creeaza si involuntar se vede. Asta nu inseamna ca sunt neaparat rece la orice din exterior, dar cei din jur gasesc greu sa creeze o legatura cu mine.
Stiu ca eu gresesc, judecand prea mult, dar am senzatia ca se intampla asta fara sa ma gandesc.

Cred ca stiu si cauza declansatoare a acestei atitudini. Am realizat relativ devreme(copil) ca aspectul fizic nu ma avantajeaza, si am observat ca indiferent de pareri, oamenii pun pret pe aspect, pentru ca pana la urma suntem fiinte, animale evoluate, si instinctiv vom judeca aspectul. Si, cel mai probabil, in cautarea de oameni care sa judece aspectul fizic cat mai putin, am ajuns sa judec eu oamenii prea mult.

Si cu toate ca sunt destul de constient de aceste aspecte psihologice, tot imi este greu sa-mi schimb atitudinea.

Esti foarte critic de fapt la adresa ta (inconsitent). La nivel intrapsihic, nu poti suporta ideea ca nu esti "perfect", fapt ce detremina criticismul fata de cei din jur, pentru ca, nu este asa, ceilalti sunt mai "defecti" decat tine si asta la nivel inconstient te linisteste! A recunoaste ca ceilalti sunt "mai buni decat tine" (pentru ca tu esti etalonul de comparatie, adica propria subiectivitate) ar fi echivalent cu "eu sunt mai rau decat ceilalti", lucru de neacceptat!

eu cred ca exista o diferenta intre a judeca/eticheta (la orice nivel) si a avea o judecata/ chibzuială/ raţionament/raţiune. De multe ori aceste doua se confunda… incearca sa reflectezi la acest lucur. Succes!

As pune problema la fel ca Mihaela, dar nu neaparat in senul ca "eu sunt mai bun". Este vorba evidet de un mecanism de aparare elaborat in copilarie in vederea menajarii propriei sensibilitati si sustinerii stimei de sine. Prin raportarea la diverse repere "absolute" de fumusete, moralitate, etc, va menajati sensibilitatea in fata uni posibil esec si tot o data va privati de experienta ce da naturaletea de a te simti confortabil in apopierea cuiva. De unde si atitudinea sau limbajul dumneavoastra non verbal ce indeparteaza oamenii. De fapt complexul avut, v-a retinut de a va apropia de oameni care va placeau, inclusiv la varsta cand dezvoltarea biologica cerea asta cu impetuozitate. Omul este o fiinta sociala si are o nevoie inascuta de relationare, iar acest gol dureros a trebuit umplut cu ceva pentru a nu cadea in depresie. Orice stare emotionala, poate fi dizolvata prin disecarea ei rationala la nesfarsit. Si totusi sufeltul nu poate fi pacalit caci "sufeltul are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste" de unde si disconfortul resimtit in momentele de :bilant". Problema este ca disecad prea mult ajungi sa aplici automat metoda in toate celelalte aspecte ale vietii inclusiv cele profesionale pentru a te impaca cu tine insuti, daca nu ai transformat cumva acest complex in unul de competitivitate, care va echilibreaza balanta macar pe linie profesionala. Pentru a iesi din aceasta situatie ar trebui sa invatam sa ne abandom trairilor si impulsurilor de moment. In ce priveste intalnirile cu persoanele importante din viata noastra, practica arata ca nu este indicat a gandi pre mult. unele din cele mai bune decizii vin din ceeace numim instinct. Urmati-va instinctul. urmati-va instinctele si/sau intuitiile de moment. Atunci cand este sa se intample evenimente importante pentru viata dumneavoastra, se intampla de obicei independent de complexitatea rationamentelor ce va framanta. In schimb rationand dar ne reactionanand le puteti pierde., iar unele nu se mai intorc nici o data. Acelasi lucru in ce priveste si momentele de intimitate. Se duce naibi trairea daca satai si judeci: " atingerea a fost apasata sau prea superficiala, asta inseamna ca n-are incredere in el sau are simturile cam grosiere, inseamna ca nici cu educatia nu o duce pre bine, ce-ar spune …. daca m-ar vedea….". Si dupa atata rationalitate care crezi c-ar fi starea de multumire sufleteasca resimtita ? Constientizati ca nu ratiunea ci neimplinirea sufleteasca v-a facut sa ne trimiteti acest mesaj…