Am 25 de ani și mă confrunt cu o mare confuzie și indecizie în ceea ce privește cariera. În copilărie mi-am dorit tare mult ca la vârsta adultă să devin medic veterinar, dar ulterior, în perioada adolescenței, am dezvoltat o pasiune pentru psihologie.

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online:

Bună ziua! Am 25 de ani și sunt de sex feminin. Sunt studenta. Ma confrunt cu o mare confuzie și indecizie în ceea ce privește cariera. În copilărie mi-am dorit tare mult ca la vârsta adulta sa devin medic veterinar (având 2 exemple în familie bunicul și unchiul meu), ulterior, în perioada adolescenței, am dezvoltat o pasiune pentru psihologie. Am început sa citesc cărți pe aceasta temă, Sigmund Freud de exemplu, cărți care analiza personaje importante ale istoriei Gandi, Abraham Lincoln, Hitler, cărți de dezvoltare personala și filosofia buddhista. Eram pasionata dar în același timp ocupata cu pregătirea pentru Bac (matematica, romana, fizică) și timpul liber îl ocupam cu meditații. Nu eram foarte convinsa ca voi deveni psiholog pentru ca nu aveam timp sa ma pregătesc pentru admitere și nici legătura cu subiectul admiterii. Părinții fiind medici amândoi (în domeniul uman nu veterinar l m-au descurajat în legătură cu psihologia, îmi spuneau ca voi muri de foame etc. dar nici nu ma încurajau neapărat spre medicina. Eu nu ma pregăteam pentru admitere. Bacul era important. Am luat bacalaureatul cu note bune, după care am dat admitere la facultatea de psihologie, la cea de fizică (pe inginerie fizică – varianta de rezerva de care oricum nu as fi ținut cont decât dacă chiar nu mai rămâneam cu alte variante – am dat admitere datorita rezultatelor bune de la fizică pe care le-am obținut). Și am dat admitere și la facultatea de medicina veterinară.
La fizică am intrat lejer (era și o admitere de forma cu întrebările și răspunsurile postate clar pe site-ul facultății), la psihologie am intrat la taxa și la veterinara am întrat la buget. Am ales medicina veterinara amintindu-mi de copilărie. Am frecventat școala pana în anul 3 (se fac 6 ani în total), fără sa am vreo restanță, cu rezultate mai mari de media. Obținusem o poziție bună în an (nu cea mai fruntașă dar luam bursa) și îmi plăcea colectivul (colegii). Un eveniment în familie plus deznădejdea medicilor veterinari practicanți la care îmi făceam practica de vară, m-a motivat sa renunț la aceasta facultate și sa dau admitere la medicina dentara,domeniu în care activează mama mea deținând și un cabinet stomatologic. După o sesiune grea, aveam la dispoziție 2 săptămâni sa învăț pentru admitere o carte de 500 pagini,. Nu știu cum, am reușit sa intru. Părinții mei s-au bucurat cel mai mult, ei comparând mereu medicina
veterinara cu cea dentara (asta după ce am devenit studenta la veterinara, spunându-mi ca dacă tot am vrut medicina mai bine dădeam la dentara ca aveam de toate – alt criteriu care m-a convins sa renunț la visul meu din copilărie).

Eu nu pot spune ca ma bucur sau nu ca am intrat. Mi-a crescut într-adevar stima de sine, dar parcă nu îmi place la fel de mult cum îmi plăcea medicina veterinara. Am făcut nenumărate liste cu pro și contra. Și am cautat pe internet păreri ale celor care practica aceste meserii.
Dacă ar fi sa practic medicina veterinara as face-o pentru ca ador animalele,le vad ca pe niște copii, vreau sa le ajut, mi se pare ca mi-aș face datoria ca om fata de ființe neajutorate care suferă tot din cauza omului. De ce nu as practica-o e pentru ca un medic veterinar e supus permanet6 pericolelor (animalele zgârie, mușcă etc)., programul într-un cabinet veterinar este prea lung se Lucrează și sâmbăta, e multa munca, pentru o femeie care își dorește o familie nu e tocmai ok, pot apărea urgente., un medic veterinar face de obicei de toate (chirurgie de urgenta, consultații, anestezie – dacă lucrează singurul, în echipa nu ma încântă neapărat sa lucrez, nu m-ar încânta sa fiu angajata la un privat care sa îmi dea un salar foarte mic(cum se plâng majoritatea veterinarilorl, ar fi de dorit sa dețin un cabinet, dar în cazul asta ar fi “one men show” (one women show și eu îmi doresc o familie și timp liber), ar fi avantajul ca veterinar de a lucra
la stat în controlul alimentelor ceea ce mi-ar plăcea dar știu ca posturile sunt blocate și dacă se întra se intra doar prin cunoștințe. Alta varianta ar fi ca angajat la ferma sau circumscripție la sat, dar nu as fa e față (nu sunt genul acela de femeile barbatoasa și sunt conștientă ca nici nu as reuși sa îmi dezvolt astfel de abilități). O alta variantă ar fi sa fiu distribuitor de medicamente sau vânzător la o farmacie (mai nou după noua lege nici nu e nevoie de studii superioare pentru asa ceva), nu e ok legea pentru ca e vorba de medicamente cu efecte puternice și nu e bine sa fie comercializate de oricine. Și sa fii medic veterinar și sa vinzi doar medicamente nu e un caz fericit, nu se câștigă la fel ca la farmaciile uzuale pentru oameni, și e greu de menținut o asemenea afacere. Multi medici veterinari prefera sa își deschidă o farmacie pentru ca este mai ușor decât un cabinet și sa facă și operații (ceea ce e interzis de lege, dar se
fac, pentru a putea susține mica afacere)
Un alt aspect care l-am remarcat în rândul medicilor veterinari din lume (citind pe forumuri din strainatate + din țară) că majoritatea medicilor veterinari sunt copleșiți nu atât de munca, cât din cauza depresiei. Au venituri mici, sunt acuzați dacă operațiile nu reușesc și mor animalele, clienții nu ii respecta, pretind servicii gratuite doar pentru ca vin cu animale găsite pe stradă și nu ii respecta și din lipsa de informare în ceea ce privește educația medicilor.
Deci ar fi multe aspecte deranjante. Bunicul meu a profesat pe vremea comunismului la o circumscripție cu animale mari (asta nu mi-aș dori și am menționat de ce plus și din cauza faptului ca sunt mulți bărbați care conduc acest sector atât de bine și atât de pricepuți încât un începător nu poate face față, pentru ca primește un volum mare de munca și banii încasati sunt mult prea puțini – fapt ce ii determina pe tineri sa plece în Marea Britanie de regulă – nici asta nu îmi doresc). Unchiul meu încă mai lucrează în domeniu dar deține o ferma avicola, ferma care îl tine mereu preocupat și când își ia un concediu. În mare parte are de lucru cu hârtiile nu cu domeniul veterinar – deci nu prea îl ajuta școala urmată în sensul unei dezvoltări continue în domeniu). Așadar dacă atunci când eram mica ma inspirau acești oameni, acum îmi dau seama ca nu ar fi locul meu acolo în posturile pe care le aveau ei.
Am ajuns astfel sa cred ca e mai bine sa urmez medicina dentară, având principala motivație faptul ca voi duce mai departe mica afacere de familie (cabinetul mamei).
Lucruri care îmi plac în medicina dentara ar fi faptul ca as fi independenta de un patron (dar as avea-o pe mana cu care e posibil sa am divergente), as putea sa îmi fac programul după placul meu (deci as avea timp pentru familie), riscul de a ma accidenta nu ar fi atât de mare (oamenii nu mușcă și zgârie ca animalele – doar metaforic o fac), as lucra într-un mediu mai curat (teoretic, adică fără par de animale, fecale, vomă etc), as avea posibilitatea sa am un venit acceptabil ca să nu fiu nevoita sa plec din țară. Mi-ar plăcea pentru ca este o meserie în cadrul căreia nu vin oameni muribunzi sau la care sa trebuiască sa se intervină de urgenta în vederea salvării vieții (ca la medicina veterinara + ca nu se fac eutanasieri – care îmi displac total)
Ce îmi displace la medicina dentară: în primul rând mi-e mai scârbă de ce se întâmplă în gura oamenilor (dintotdeauna mi-a fost) decât ce se întâmplă la anilamele (în gura animalelor sau la modul general). Nu as pune mana fără mănuși în gura unui om, dar aș face-o în cazul unui animal fără probleme. Alt lucru ar fi frica de boli grave cum ar fi SIDA, Sifilis, Hepatita B Și C, nevindecabile, cu risc mare de a fi luate în cadrul unui cabinet stomatologic, pentru ca se lucrează cu sânge, salivă și nu întotdeauna mănușile apară suficient (se mai rup, se mai pot întâmpla accidente), alt aspect ar fi poziția în care trebuie sa stea un medic stomatolog, foarte obositoare mai ales pentru ca am probleme cu spatele din adolescenta.
Ar mai fi un aspect, faptul ca nu am atâtea posibilități de a varia ceea ce pot face ca la medicina veterinara.
În stomatologie primează practica în cabinet, o alta varianta ar fi a fi cadru didactic (fapt ce solicita mult timp, multa milogeala și cercetare, lucrări ce trebuiesc scrise etc – timp pentru familie foarte puțin, și satisfacții profesionale nu foarte mari) sau distribuitor de medicamente (o poziție total nefavorabila după 6 ani de studiu nu foarte ușor).
Problema mea este: analizez prea mult, îmi doresc sa aleg ceva ideal (fapt ce sunt conștientă ca nu exista), îmi doresc sa am un echilibru între cariera și familie, sa am weekendurile libere, salariul mulțumitor și satisfacții profesionale. Îmi place sa ajut, oameni, animale, am dorința de a ma perfecționa și nu îmi place sa fiu mediocra sau superficială însă sunt încă foarte confuza cu calea pe care merg. Dacă ar fi sa îmi ascult sufletul am un minim regret ca nu am rămas sa urmez facultatea de psihologie, dar sunt conștientă ca as fi ratat informațiile valoroase pe care mi le-am însușit la facultatea de medicina veterinara, și după care încă mai tânjesc, dar ma oprește mintea care ma atenționează ca nu mi-ar fi adus nicio realizare meseria de medic veterinar, pe când cea de stomatolog ar putea sa îmi aducă satisfacții profesionale și financiare.
Sunt confuza pentru ca nu îmi place la fel de mult stomatologia ca medicina veterinara, simt ca ma limitez prea mult (de unde învățam toată anatomia și fiziologia pentru mai multe specii de animale, acum învăț doar pentru om și doar anatomia și fiziologia capului și gatului), sunt conștientă ca și după medicina veterinara se uita mare parte din informația învățată, și ca meseria oricare ar fi ea devine rutiniera la un moment dat. Încă mai visez sa fiu medic veterinar, dar îmi aduc aminte ca atunci cad eram studenta la medicina veterinara îmi era frica de faptul ca dacă voi termina facultatea nu voi avea unde sa profesez și ca voi face cei 6 ani degeaba.
Acum, studenta fiind la stomatologie, îmi este frica de faptul ca atunci când voi termina poate ca nu îmi va plăcea meseria, ca îmi va fi scârbă, ca nu voi face fata și voi fi mediocra sau mai rău în meseria asta chiar dacă am de la cine sa o învăț.
Nu știu ce sa fac, am coșmaruri, nu pot sa dorm liniștită, ma gândesc ca situația asta nu are ieșire. De 6 ani ma confrunt cu decizia asta, cu oscilația între cele doua. Sufletul spune medicina veterinara și creierul spune stomatologie. Eu sunt cumva între cele doua, înspăimântata de direcția în care o iau indiferent de cale.
Ma scuzați ca am scris asa de mult.