Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Am aproape 17 ani. Am crescut doar cu bunica mea pt ca parintii mei stateau si lucrau (si inca stau si lucra) in alt oras si veneau numai in majoritatea weekend’urilor la mine. Dar si cand veneau se certau rau de tot si totul era atat de groaznic, ca uram intr’un fel sa vina. Se cerau din cele mai mici lucruri, iar eu deja cand auzeam niste voci mai ridicate, incepeam sa tremur ca se cearta sau se vor certa. Desi se intamplau lucrurile astea, eu tot imi doream sa stau cu ei, ii rugam sa se joace cu mine, dar ei nu vroiau, imi ziceau sa ii las in pace. Asta s’a intamplat cam incepand de la 4 ani pana pe la 11 sa zicem. Dupa cerurile s’au mai potolit sau am inceput eu sa nu le mai bag atat in seama.
Prima problema este ca acum au devenit brusc protectivi cu mine, am ore de venit acasa incredibile si tot imi spun ca nu le place cum ma comport cu ei. Ca nu stau cu ei. Mda, pacat ca atunci cand am vrut eu, nu au vrut ei, iar acum e prea tarziu.
A doua problema e ca, cum nu am avut cu cine vorbi si cui sa ii ofer dragostea (pentru ca aceasta familie m’a mintit groaznic de mult, cu diferite fapte, cum ar fi taicamiu cu o presupusa amanta, bunamea si maicamea cu o sora vitrega de a lu maicamea si altele), m’am regasit intr’o persoana, un baiat, cu trei ani mai mare decat mine. Ne’am cunoscut acum 2 ani, dupa 3 luni am fost impreuna putin si ne’am certat aiurea si ne’am despartit, iar eu am suferit foarte mult, pt ca cu el in sfarsit puteam sa vb deschis. In fine, dupa vreo 2 luni m’a cautat si ne’am impacat, dar intr’un fel eram ranita. Mi’a recastigat increderea, a fost primul baiat din viata mea, prima mea iubire, primul in tot si l’am iubit (il iubesc?!) foarte mult. De asta am si reusit sa il iert de atatea ori, desi nimeni nu ar fi facut asta. M’a dezamagit groaznic de foarte multe ori, dar nu am putut sa ii dau drumul. Pt ca atunci inca era aici si era altcumva. Dar acum este la facultate, in orasul in care stau si ai mei, si acum il vad si pe el doar in weekend. Si acolo are distractie, nu ii mai pasa atat de mine, poate chiar deloc, dar nu stiu ce sa fac.. Mereu sunt trista pt ca mi’e dor de el si de fiecare data imi place sa ii povestesc tot, dar cand vad ca ma repede si ca nu ii pasa ce am de spus, pur si simplu se frange o bucata din mine… Sunt constienta ca asa nu merge, ca nu ii pot cere lui sa imi fie si parinte, prieten si iubit, dar nu stiu cum sa schimb asta sau nu stiu cum as putea sa ii dau lui drumul..

Primul pas este facut, ai scris aici. Ar fi bine sa dicuti cu psihologul scolar sau cu un psihoterapeut despre ce ai simtit cand erai mica, si sa vezi cum poti face astfel incat sa nu intri in relatii in care sa se repete acest model (nesanatos) de atasament dobandit de la parintii tai. Succes!

Subscriu spuselor colegei. Din ceea ce ai relatat pare ca în perioada copilăriei ai invadat anumite lucruri pe care le repeți acum, în relația actuala. Dacă în cazul familiei nu ai avut puterea sa le schimbi, în situația de fata poți. Discuta măcar cu psihologul școlar, dacă nu ai posibilitatea de a o face cu un psihoterapeut

alegerile noastre in viata sunt influentate de modelul de atasament avut fata de mama si de modelul familial. Ele influenteaza ‘scenariul inconstient de viata" prin alegeriile viitoare facute in asa fel incat acesta sa se realizeze. Nu ai de unde cunoaste viitorul, insa faptul ca nu te poti desprinde de o relatie in care nu esti respectata corespunde experintei de viata avute cu proprii parinti. copil fiind traiai intr-o relatie parentala in care nu corespundea nevoilor tale de securitate afectiva si pe care in acelasi timp ti-o doreai a deveni mai buna. Acum, nu stii ce sa faci pentru a renunta la oa stfel de relatie cu prietenul. IN primul rand constientizeaza similitudinea. In al doilea rand , ai primit verabal sau nonverfal injonctiunea parentala "nu exista" sau "nu contezi pt noi". Cu nuantele de rigoare, continui sa te mentii int-un acelasi fel de relatie cu prietenul. Daca vei continua relatia, vei acumula foarte multa experienta de viata in care iti vei dovedi ca: nu contezi pt cel apropiat. iar asta va duce la in timp la pierderea increderi si a stimei de sine. framantarile la uzura nervoasta de aici la nevroza, depresie si mai rau de atat, caci principala caracteristica a unui scenariu inconstient de viata este ca acesta tinde sa se implineasca pe parcursul vieti prin alegerile pe care le vom face. Nu-ti judeca prea tare parintii deoarece si ei sunt in diferite proportii victimele inconstiente ale educatiei pe care au primit-o si a relatiei avute cu proprii parinti. daca atasamentul pe care l-ai fi avut ar fi fost de tipul securizant, te-ai fi simtit in regura sa refuzi a ramane fara regrete in genul de relatie nesecurizanta in care te afli in prezent. Constientizeaza ca lucrurile incep din frageda copilarie si actioneaza pentru a te simti in siguranta rupand un gen de relatie ce tinde sa devina din ce in ce mai toxica. Incearca sa gasesti un sprijin calificat macar in persoana psihologului scolar. lucrurile sunt mai complicate de atata si fiecare caz este unic prin specificul sau. Totusi, pentru a intelege mai bine importanta conjuncturii de viata incepand cu mica copilarie, cauta pe net "wilkipedia, teoria atasamentului" . singua solutie este nu retragerea ci iesirea din aceasta relatie pt a capata cat mai multa experientade viata care se te mentina cu picioarele in realitate. Cuta pe net filmul "Printul mareelor" si vei vedea un exeplu de destine diferite a doi frati crescuti in aceiasi tip de familie familie si loviti de o aceiasi puternica drama, tratata intr-um mod neadecvat de mama prin comportamentul sau. Diferenta dintre destinele celor doi copii este data de faptul ca desi relatia cu propria familie este toxica, mai de voie, mai de nevoie, baiatul este impins de mama spre a da piept cu realitatile vietii si a se adapta a la ele pentru asi sustine familia, in timp ce fata este lasata sa se retraga in sine si sa-si rezolve problemele compensator, intr-o lume imaginara. Sigura solutie este sa actionezi in sensul schimbarii propriei atitudini fata de valorile vietii si nu sperand intr-o posibila schimbare acelor ce te inconjoara.