Buna ziua .Va cer ajutorul ca un simplu adolescent de 15 ani.
in familia mea a fost mereu cearta, ura, stres,egoism si probleme financiare.Sunt obisnuita sa plang.Dar nu ma intelegeti gresit IMI IUBESC FAMILIA.Sau ce a mai ramas din ea.
familia mea este contituita din cei 2 frati si cele 3 surori ale mele(toti avand 1 sau 2 parinti comuni)si a-6ea incercare nereusita (eu).Parintii mei sunt divortati de cand aveam 10 ani.
De cand ma stiu nu am fost nimic bun (simtind ca singura persoana care ma iubeste cu adevarat si neconditionat fiind tatal meu).Am arsuri pe 48% din piciorul stang si 10% din cel drep de la un accident la 3 ani ce a rezultat in a avea mereu impulsul de am agrava sau crea rani noi(am cicatrici si ranile se vindeca incet).Sunt dependenta de zahar si nu fac miscare mai deloc mai ales vara.Posibil anemica(vad negru desi am ochii deschisi si ma doare capul daca ma ridic. imi pierd timpul char daca stiu clar ca o sa regret.Nu suport oamenii si asi prefera sa ma incui intr-o camera si sa raman acolo(am facut-o in trecut) De aici e clar sa nu am grija de fizicul si pshihicul meu deloc.Vreau sa ma schimb dar in acelasi timp simt ca e in zadar ,simt ca eforturile mele, nu conteaza cat de mari , nu vor conta .De ce am ajuns asa ?Nu am fost asa,nu?
Acum cateva zile am vrut sa fac curat in toata casa pentru ca nu suport mizeria si ca sa il fac pe tata fericit. Dar ce am primit ca raspuns era:"Nu avem bani sa cumparam chestile alea."(am rupt un maieu vechi pentru a sterge),"eu nu fac curat"(surorile mele),"eu am grija de taicatu si fac mancare de 3 ori pe zi,deja fac prea multe"(mama vitrega cu care nu am o relatie prea buna).De atunci nu mai fac curat nici in camera mea si a surorii mele cu care nu prea ma iteleg).AM RENUNTAT.
Nu am ajuns la obezitate ca sora mea cea mai mare(nu o zic din rautate) dar pentru ca nu ma misc m_am ingrasat mult (15 ani si 61 kg)si nu imi suport corpul. cand vreau sa tin o dieta nu le pasa cat se poate de putin , imi zic ca nu voi slabi si ca trebuie sa mananc ce mananca toata lumea.AM RENUNTAT.
Tata mi-a zis ca daca imi pierd timpul atata la calculator sa fac ceva productiv.Nici nu incep bine sa fac ceva productiv imi spuna sa nu mai pierd timpul si ca stie ca nu fac nimic(stiu ca-i pasa dar nu intelege)AM RENUNTAT DINOU.
Cand eram mica ma duceam inrun loc unde sa fiu singura unde plangeam si ascultam muzica .
Nu astep decat acel moment in care voi trai singura,in care voi depinde doar de mine,in care imi pot rasplati tatal,in care nu mai trebuie sa comunic cu nimeni.
Nu vreaun si nu ma astept la nimic de la nimeni,stiu canu va fi nimeni acolo cand ai nevoie cel mai mult de ajutor.Tatal meu este o persoana minunata care nu a renuntat la mine si isi iubeste copii.Din cauza stresului sufera de diabet si stiu ca-i este greu dar gand vine acasa cu un zambet nu ma face decat mai trista.(odata nu a mai suportat si a vrut sa ne dea pe toate afara pentru ca suntem lenese si nepasatoare, asa ca ma astept la orice de la ziua de maine)
Am doar intrebarea asta:CE SA FAC PANA VINE ACEA ZI?