Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,

Intrebarea>De ce nu pot sa rezist mai mult de cateva luni la un loc de munca?
Detalieri>
Am 24 de ani si lucrez de la 18 ani.Pe parcursul acestor ani, am demisionat de 8 ori, cumuland totusi aproximativ 5 ani vechime in munca ca si consilier juridic.
Mentionez ca sunt o persoana ambitioasa, perfectionista si sociabila.Munceam de multe ori peste program si faceam fata cu brio termenelor limita si stresului.
Facultatea si Masteratul le-am facut la zi, lucrand in acelasi timp-solicitant dar am dus lucrurile la capat.
Nu-mi plac nedreptatile, jignirile , sefii indiferenti sau sufocanti, colegii barfitori sau atocompatimirea atat la mine cat si la altii .Adun furia in mine si nu ma pot exterioriza usor. Am un frate cu 7 ani mai mic cu care ma inteleg foarte bine, mama nu era foarte usor de multumit cand eram copil,tata e bolnav de Parkinson de 10 ani.Parintii mei sunt impreuna de 30 de ani, desi nu au o casnicie model. Am crescut cu bunicii pana la 7 ani.La 21 de ani, am luat un imprumut cat salariul meu pe un an si m/am mutat cu prietenul meu in chirie-eram de 3ani impreuna. Ai mei au interpretat ca am fugit de acasa, nu erau de acord sa ne mutam.N-am mai vorbit cateva luni.Suntem si acum impreuna.Nu suntem casatoriti, desi am facut 7 ani, nu avem copii-e o stare de inertie.
In copilarie eram un copil gras si tocilar.Aveam o relatie pasnica cu colegii si nu putini prieteni.In liceu am devenit originala clasei-cativa prieteni buni, nu am avut un iubit decat pana la 18 ani.
Nu am avut probleme cu politia.
Nu am fost niciodata la psiholog.
Mi-am dat demisia alaltaieri dupa 6 luni, din cauza ca seful ma trata ca si cand nu existam, nu exista comunicare iar cand exista venea cu jigniri iar intrigile la adresa mea sporeau fara sa am altercatii directe cu emitatorii lor/colegii.Imi place meseria mea, imi place agitatia,imi plac oamenii, am si planuri mai marete/sa devin judecator, dar nu pot tolera comportamentele toxice, ma induc in depresie.

În descrierea ta am văzut ca nu ai fost niciodată la un psiholog/psihoterapeut. Poate ca ar trebui sa încerci un asemenea demers terapeutic, sa explorezi adevăratele motive și scenarii personale care te fac sa "fugi". Mult succes!

O ipoteza (raspuns la intrebarea ta):spui ca esti o persoana perfectionista , nu suporti nedreptatile, jignirile, sefii indiferenti, colegii barfitori,etc….e posibil ca iti doresti un loc de munca perfect….????nu exista loc de munca asa cum ne-am dori fiecare, sunt avantaje si dezavantaje , depinde de noi cum reusim sa ne adaptam.Poate sunt si niste aspecte pe care ar fi util sa ti le explici ( cu origini in copilarie, mai exact cum a fost relatia ta cu autoritatea ).Alaturi de un terspeut poti afla raspunsurile dorite. Curaj si succes!

eu cred ca ti-ai raspuns singura la intrebare prin ce ne-ai descris despre tine mai sus. Ma gandesc ca in momentul in care locul de munca o sa iti fie ‘mulat’ pe propriile nevoi, nu o sa mai simti nevoia sa il abandonezi. Succes!

Lumea e asa cum e, nu va intra niciodata in patul lui Procust. Perfectionismul si nevoia de dezvoltare personala se trateaza cu psihoterapie. Faptul ca tot renunti la joburi e un semnal ca urmezi un tipar de comportament care provine de undeva si asta tot intr-o psihoterapie poti explora.

Fiecare persoana are anumite valori după care se conduce, și în baza acestor valori își creează propria realitate. Ce se intimpla de multe ori este ca în diferite situații apare un conflict de valori. Sunt lucrurile pe care tu le consideri importante dar care nu au același valoare pentru o alta persoana. Acest conflict creează frustrare și un dezechilibru în comunicare. Sugestia mea este să-ți identifici acele valori și sa observi dacă persoana cu care comunici împărtășește și ea aceeași viziune ca și tine. Mult succes!