La varsta de 1 an si 10 luni a copilului m-am intors la munca, iar de 2 luni il duc saptamanal la tara, la parintii mei, si il iau in weekend. Problema e ca simt de fiecare data ca il abandonez, ca sunt un om rau, plang tot drumul spre casa si toata saptamana sunt darmata de dor si de gandul ca el ar putea crede ca il abandonez.

La varsta de 1 an si 10 luni a copilului m-am intors la munca, iar de 2 luni il duc saptamanal la tara, la parintii mei, si il iau in weekend. Problema e ca simt de fiecare data ca il abandonez, ca sunt un om rau, plang tot drumul spre casa si toata saptamana sunt darmata de dor si de gandul ca el ar putea crede ca il abandonez.

134 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Buna ziua,sunt femeie, am 35 de ani și am un copil de 2 ani si 2 luni.

La vârsta de 1 an si 10 luni a copilului m-am întors la munca si de atunci ma confrunt cu tot felul de stări si gânduri.

O perioadă a venit mama la noi sa aiba grija de cel mic si a fost un pic mai suportabilă distanța dintre noi. De 2 luni, însă, in duc săptămânal la tara la parintii mei si il iau in weekend. Părinții mei nu pot sta in permanenta aici cu noi.

Problema e ca simt de fiecare data ca il abandonez, ca sunt un om rau, plâng tot drumul înapoi spre casă si toata saptamana sunt dărmată de dor si de gândul că el ar putea crede ca il abandonez.

Soțul meu simte cam acelasi lucru, ii este greu sa vorbeasca cu el la telefon, eu , in schimb, as vorbi cu el încontinuu.

Este îngrijit bine, are tot ce ii trebuie, am incredere in părinții mei, stiu ca nu va dura f mult, ei venind iarna in oras, dar totusi ma simt o mama rea.

Nu stiu cum sa fac sa gestionez situatia, sa fiu mai relaxată, de vorbit vorbesc cu soțul, dar fiind in aceeasi stare ca si mine nu prea ma ajuta cu nimic.

Mentionez ca in aceeasi perioada l-am si înțărcat (bland) si imi pare rau, imi lipseste legatura dintre noi si ma gandesc tot timpul dacă am procedat bine, ce simte el, poate crede că nu il iubesc, ca l-am îndepărtat..

Cum sa accept situația mai usor, sa nu ma mai simt vinovată?

Va multumesc pentru eventualele răspunsuri.

Psiholog Liliana Nicola Buna ziua. Copilul cum resimte aceasta despartire de dumneavoastra? Cand plecati de langa el sufera sau se simte bine? Daca el poate accepta fara probleme despartirea de dumneavoastra, v-ati gandit cum ar fi sa luati cateva “lectii” de la el? Poate regasiti in comportamentul copilului niste elemente pe care sa le aplicati si dumneavoastra, pentru a va fi mai usor. Mult curaj!
Psihoterapeut Ruxandra Voinea Bună ziua. Copilul la această vârstă are mai degrabă emoții în legătură cu ceea ce se întâmplă, nu poate formula ipoteze, acea gânduri, păreri. Înțeleg că perioada va fi scurtă și că vă veți reuni în iarna. Cel mai probabil, fiind o perioada scurta nu și-o va reprezenta mental nici ulterior ca pe un abandon. Separările sunt dureroase in prezent, atât pentru dvs. cât și pentru el. Există și alte motive pentru care vă simțiți o mamă rea? Ce experiențe ați avut dvs. până la vârsta preșcolară în familia dvs.? Pentru alte informații puteți accesa și site-ul meu www.ruxandravoinea.ro
Andreea Monica Florea – Gângă Vă confruntați cu o serie de gânduri și sentimente de vinovăție ce sunt transmise și copilului. Curând vă asocia mersul la bunici cu schimbarea dvs și a soțului de dispoziție. Lucru care nu ajuta pe nimeni, ba chiar vă încurcă. Persoana care se simte vinovată își schimbă comportamentul, nu putem sta în vinovăție și atunci facem ceva s-o diminuăm. Atenție la ceea ce faceți în acest sens. Căutați să înțelegeți sursa vinovăției, ce o declanșează și ce o întreține. Sunt mai sonore nevoile adulților și mai puțin cele ale copilului. Adică, tu simți că ai pierdut legătură, tu simți că-l abandonezi etc… . Puțină explorare a frământărilor tale mentale și emoționale te vor ajuta să te clarifici.