Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Probleme familiale cu fiul meu

Buna ziua! Am un baiat in varsta de aproape 23 de ani,cu care ,in ultima perioada,nu ma mai inteleg deloc. El spune ca sunt absurda,ca-l tin din scurt,ca-i invadez intimitate,ca-l trag la raspundere unde se duce si de unde vine,si ca-l sufoc. Adevarul este ca sunt o mama protectoare,fiindca nu-l am decat pe el,l-am crescut singura pana la 11 luni(tatal lui m-a parasit cand eram insarcinata in 5 luni si s-a intors la noi,cand avea copilul aproape un an!!),iar cand avea cam 6 ani,ne-am despartit din nou,fiindca nu ne-am inteles, nu ne potriveam deloc,suntem amandoi firi puternice,vulcanici, eu calda,iubitoare si plina de viata, el un mut,tacu,dur si rece ,chiar si cu copilul,pe acre il si batea,si nu am mai putut rezista. Am avut si cateva experiente negative,motiv pentru care, am ramasa cu o teama ca i se poate intampla ceva, dar nu -l controlez cum spune el,vreau doar sa stiu ca e bine si ca nu intra din nou in incurcaturi,fiindca mi-a dat motive sa ma acomport astfel cu el(anturaje cu baieti care beau mult, fumat de la 15 ani, in incident cu scuterul la 17 ani,absente ff multe in liceu,prima faza la bac esuata,a luat in toamna insa, permis suspendat 1,9 ani pentru conducerea sub influenta alcoolului,de care l-am scapat ff greu si dupa aproape 2 ani de proces… Eu nu sunt divortata de tatal lui, ne intelegem binisor ca parinti si colegi de serviciu,dar nu locuim impreuna. In clipe grele,de dragul baiatului nostru am facut echipa,dar nu s-a implicat fizic si sufleteste sa ma sustina(doar financiar),astfel ca toate greutatile au cazut pe mine, iar intr-un fel,fiul nostru a profitat de amandoi(tata bani,mama suport morala,material,afectiv),insa dupa ce isi vede treburile rezolvate,il apuca independenta9de ce oare nu e independent si cand face gafe,sa se descurce singur??!!) Eu am si probleme de sanatate,fiind operat de plamani in 2006, mi-e greu sa ma descurc singura,iar daca-l rog sa ma mai ajute in gospodarie,are impresia ca il folosesc,desi locuim in acceasi casa,si mi se pare firesc sa particpe a trecuri(finaciar nu-i cer niciodata bani,fiindca are salariul mic, salariu pe care s-l imparte intregari tigari,1-2 beri cand si cand,o iesire cand si cand. Oi fi eu mai posesiva cum zice el,dar si prietena lui ii reproseazacalitatea prietenilor si faptul ca bea,deci nu consider ca e problema mea asta..eu nu beau, nu fumez,nu am o relatie,sunt secretara la o primarie,am o functie de raspundere,am o facultate(psihologie) si un curs postuniversitar,nu sunt proasta,desi el are impresia ca nu sunt buna de nimic!! Ma dnigreaza pe unele situri si se vaita ca-l tin din scurt si ca-i provoc repulsie,dar ii place confortul si siguranta materiala oferita inca de parintii lui,de care-si aduce aminte,doar cand are probleme. Ce ma sfatuiti?..nu vreau sa-l pierd,il iubesc mai mult decat orice pe lume,dar sincer,cand il vad cum se uita in scarba la mine,cum ma evita si cum face tot posibilul sa ma jigneasca,simt ca nu mai pot suporta! Am gresit si eu,nu spun ca nu,meseria de parinte nu te invata nimeni,ceea c sfatuiesi pe altii,e greu sa aplici in relatia cu fiul tau,mai ales cand nu ai pe nimeni(n-am parinti,nici frati,nici rude prea apropiate,de prietenii nu prea am timp,fiindca am ff mult de lucru si vin tarziu acasa, stand la tara,nu am unde si cu cine sa ies,si nici femei de situatia mea,cu care sa-mi impart gandurile si offul.Va rog sa-mi dati un sfat! Multumesc anticipat! G.F

ma gandesc ca poate ar fi bine sa va urmati propriile sfaturi…

Înțeleg ca va este greu și va simțiți copleșită, poate chiar înfuriata ca fiul pentru care ați făcut atâtea nu se ridica la așteptările dvs. și nu e acolo când ar trebui. Recomandarea mea e ca pentru a gestiona mai bine emoțiile, în cazul în care situația nu se schimbă, sa apelați la un terapeut. Mai apoi veți putea lucra și pe problema practica.

O situatie incalcita, pe care, din pacate, dvs. impreuna cu sotul dvs. ati generat-o . Singurul lucru pe care il puteti face este sa va schimbati dvs. ca sa aveti speranta ca veti porni si in el o schimbare. Terapia de familie ar fi utila, dar e greu de spus daca reusiti sa-l convingeti. Desi va plangeti de faptul ca "profita" material de dvs., inteleg ca folositi acest fapt si ca pe o parghie prin care il controlati. Analizati-va propriul comportament pentru a va intelege mai bine fiul. Sinceritatea ajuta, chiar daca trebuie sa recunoastem lucruri care ne arunca intr-o lumina nefavorabila propriului ego! Succes, se poate!

Uite- ma pe mine, cam asa a stat situatia si la mine.O diferenta: am fost tot timpul prietena cu copilul meu, am evitat sa- l cicalesc, dar, discret l- am urmarit tot timpul, am fost prietenoasa cu prietenii lui ca sa- l pot tine pe e" deschis" catre mine.Sincer, ii momeam cu o prajitura, un suc, ceva bun, le ceream ajutorul uneori…Eu asa mi- am tinut copilul aproape.Nu o sa- l pierzi, cu timpul va realiza ca are nevoie de mana, nu cred ca se uita cu dezgust la tine, cred ca e doar o stare pasagera care, intr- adevar, poate dura si cativa ani! Rabdare si comunicare, poate e bine sa vorbesti si cu o fata din anturajul lui.