Terapeuti.ro:

Sunt o fată în clasa a11a de 17 ani. Am nevoie de o explicație pentru comportamentul părinților mei.Mereu imi amintesc ca nu am prieteni și că o să ajung singura dacă o țin așa și nu got sa accepte faptul ca am anxietate (vara trecuta am avut niște atacuri de anxietate puternice și am decis sa văd un psihiatru iar înainte sa văd psihiatrul am văzut 3 psihologi de a lungul a 5 ani care mi au pus diagnosticul de fobie sociala sau anxietate, depinde de caz). Problema cu ai mei e că nu înțeleg ce înseamnă să fii ca mine ,sa nu te simți comod în propria piele ,sa ai gândurile amestecate în cap (gandirea rațională și cea afectiva au o granița foarte subțire pentru mine ,de asta sunt predispusa spre strai depresive și uneori chiar sinucidere ) ei mereu m au obligat să ies în lume și sa vorbesc cu oamenii și jur ca am încercat. În copilărie nimeni nu voia sa stea cu mine și toți cei care stăteau cu mine aveau un motiv ,ori își băteau joc de mine ,ori profitau. Când eram mică am fost împinsă într un lac de niște copii ,am fost bătută de niște copii la sanie ,am fost jefuită de alți copii în curtea scolii ,am fost amenințată în repetate rânduri cu bătaia ,am fost mereu pusă în ultimele bănci de către toți diriginții/dirigintele (deși rezultatele mele la învățătură au fost ÎNTOTDEAUNA peste medie ) și multe altele pe care nu vreau sa mi le amintesc. De asemenea ,când eram mica , părinții mei nu s au implicat prea mult pentru ca m au lăsat la bunici. Tata bea foarte mult în trecut și era extrem de agresiv așa ca preferam sa stau la bunici. Mereu când era beat mă lovea și mă dădea afără din casa așa ca am dormit de câte ori pe bănci în parc sau pe la bunici iar mama nu avea deloc răbdare așa ca am fost nevoită sa învăț singura sa mă leg la șireturi ,sa citesc ora pe ceasul clasic ,sa despart în silabe ,sa număr etc (înainte sa le învăț la școală ) pentru ca ea
mă lovea mereu dacă nu știam sau dacă făceam și cea mai mica greșeală. În prezent ei și au cerut scuze pentru ce au făcut ,dar nu s au schimbat prea mult. Cu tata nu am nici relație iar mama tot mă mai agresează verbal și uneori fizic ,partea cea mai rea e că nu sunt în stare nici sa aibă grija de celălalt copil al lor pe care mi l au dat în grija mie (aveam 5 ani )ca ei sa se poată distra. Sora mea a asistat de multe ori la limbaj licențios (are 10 ani) și la violenta verbala asupra mea de la mama pentru cele mai stupide lucruri. Acum se apropie Crăciunul și calmul meu începe sa devină foarte violent încât mă simt închisă în corpul meu și nici nu mă mai lasă ai mei sa merg la psihiatru ceea ce mă afecteaza foarte tare (nu dorm,mă ranesc singura în somn ,plâng în fiecare seara fără un motiv și am tot mai multe atacuri de panica intense sau nu). Urăsc Crăciunul pentru ca ,la fel ca de ziua mea , nu am nici amintire plăcută cu aceasta sărbătoare pentru ca mereu cu câteva zile înainte eram certata ,lovită sau pedepsita pentru diferite motive (deși am fost un copil foarte cuminte ,de frică). Din cauza părinților mei sunt bâlbâită și anxioasa fără nici măcar un prieten ,o am doar pe sora mea. Aveam nevoie de cineva căruia sa mă confesez și de un sfat ca să reusesc sa mi pun gândurile cât de cât în ordine ai ca gândirea mea afectiva sa nu preia controlul și sa nu fac ceva regretabil..
Mulțumesc mult