Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Am trait intr-o familie nefericita si saraca. Mama mea era foarte bolnava, tata a fost avertizat de multi medici ca daca nu se lasa de fumat, o sa faca cancer din cauza tigarilor si obisnuia sa ne zica mie si surorii mele, copii fiind, ca el o sa moara. Desi el a avut multe ocazii sa scoata familia din saracie, le-a dat cu piciorul. Primul meu job a fost la 12-13 ani iar La 18 ani dupa ce am termiant liceul, am plecat de acasa si nu am mai vorbit cu ei de atunci(acum am 23). Nici cu sora mea nu am mai pastrat legatura, noi crescand in ura, nu am invatat sa ne iubim. La scoala am fost mereu marginalizata, cred ca era vina mea pentru ca nu reuseam sa ma intgrez si nici nu cred ca incercam. In copilarie nu puteam sa aduc niciun copil acasa pentru ca traiam in saracie si mizerie. Eram cea mai saraca familie din cartier, intr-un oras mic unde toata lumea stie pe toata lumea. Desi la prima vedere critic pe toata lumea, mereu m-am simtit inferioara fata de oricine. Lucrul asta ma urmareste peste tot si imi afecteaza locul de munca si relatia cu prietenul meu. Cand mai iesim impreuna si se intampla sa fie o fata cu noi, ma simt in pericol, simt ca e mai frumoasa si ca e o persoana mai buna pentru el. Neputand sa tin in mine, impartasesc asta cu el si parca ia foc. In afara de el, nu am nicio persoana apropiata. Desi prietenul meu stie prin ce trec, nu ma poate intelege si nu-l invinovatesc. Odata cand ne-am certat a atins un subiect sensibil (la nervi cred), intrebandu-ma de ce nu am niciun prieten. Stiu ca are dreptate. De fiecare data cand aproapii de o persoana, fac in asa fel incat sa ma indepartez. Situatia mea fianciara lasa de dorit, nu am suport de la nimeni. Simt ca sunt o persoana neplacuta si de multe ori imi doresc sa nu mai traiesc. Paradoxal, colegii de munca ma considera o persoana glumeata si amuzanta desi uneori le e frica de mine pentru ca nu sunt cea mai rabdatoare persoana. Acum trei ani am incercat sa imi iau viata dar era in stare de sobrietate. Desi am scris atat, nu stiu ce intrebare sa va adresez.

Mersi de intelegere

eu unul am inteles ca iti intelegi foarte bine existenta pana in punctul in care este nevoie sa ‘faci ceva cu ceea ce simti’ – pe scurt ‘managementul emotiilor’; asta se poate invata impreuna cu un psiholog/psihoterapeut… relatie in care iti recomand cu caldura sa investesti, asa cum poti (multi terapeuti sunt flexibil in situatii financiare deosebite). In timp lucrurile sigur se clarifica si o data cu ele si exteriorul tau. Se poate, succes!