Login

Întreabă psihologul online

De cand am început acest an scolar nu ma simt deloc bine, ma simt pierduta total si nu reusesc sa ma adun sub nicio forma. Înainte eram o eleva buna si am terminat clasa a 11-a cu 9.96.

Am facut pentru prima data dragoste cu prietenul meu, dupa 7 ani de cand ne cunoastem. A fost dureros, fizic vorbind si am ramas cu un gust amar, desi el s-a purtat foarte frumos. Simt ca am gresit fiind atat de intima cu el.

Sunt o mama singura in varsta de 41 de ani, divortata de 15 ani. Nu mi-am refacut viata, am un baiat in varsta de 22 de ani pe care l-am crescut singura. Tatal lui nu a fost foarte prezent in viata lui . Problema mea este ca nu avem o comunicare deschisa, este tot timpul impotriva mea si mai rau este ca am constatat ca are relatii cu barbati (nu are prietena nici nu a avut).

Fiica mea s-a nascut cand eu aveam 17 ani, privind in urma realizez cat de multe greseli am facut in educatia si cresterea ei, am fost o mama egoista, preocupata de implinirea profesionala, cand ea era mica am neglijat-o, ba chiar am fost si agresiva, orice greseala era taxata cu o palma sau pedepse.

De 4 ani am o relatie serioasa cu un barbat in varsta de 32 de ani, iar de aproximativ un an jumate a inceput sa se manifeste o situatie care pe mine ma deranjeaza.

Ma aflu aici pentru ca vreau sa stiu daca am nevoie de un psiholog sau psihiatru.

Sunt casatorita, am 31 de ani si un copil in varsta de 2 ani care mi-e lumina ochilor. De ceva timp simt ca mi s-a adunat oboseala, o oboseala cronica de care nu pot scapa si simt ca din cauza ei nu pot controla nervii si cateodata are copilul de suferit.

Am o bariera peste care nu pot trece: prietena mea a ramas insarcinata cu o fata. Am fost de comun acord sa facem un copil, cu gandul ca e baiat.

Am 14 ani si o mare problema. Acum 8 luni am inceput o relatie cu un baiat in varsta de 20 de ani, m-a cucerit cu vorbe dulci, cadouri, promisiuni de casatorie, asa ca m-am culcat cu el si in scurt timp am ramas insarcinata. El cand a aflat a plecat in afara, la munca, si a rupt orice legatura cu mine. Mama m-a batut si m-a jignit in ultimul hal, ba chiar m-a fortat sa stau sa imi introduca coada de mop in vagin.

Am 20 ani si am avut o viata foarte grea. O familie care nu m-a crescut cum trebuie, tata alcoolic, mai nimanui nu ii pasa de mine. Din cauza asta am inceput sa beau alcool si am inceput sa ma culc cu barbati pentru bani.

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Am fost crescut de un tata narcisist. Imi doresc sa nu il mai vad niciodata, dar ma simt vinovat si pana la urma tot ajungem sa ne vedem.

  172 vizite

Actualizat: 03 iulie 2018 | 7 raspunsuri
Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

M-a pus serios pe ganduri in ultimul timp ideea ca am fost crescut de un tata narcisist. Si asta mi-e si intrebarea.

Sincer sa fiu, mi-e greu sa disting realitatea: cat la suta sunt laudele lui despre cat de bine m-a crescut si cat de mult e pornirea / “ura” mea fata de el.

Din exterior – toata lumea e de acord ca am fost tinut “din scurt”, respectiv ca a fost sever. Si is constient ca is inca anxios social – lucrez la asta.
Ce trasaturi ale lui m-au pus pe ganduri au fost:

* reactii foarte violente/intense la cea mai mica parere in contradictoriu – la nivelul absurd

* faptul ca niciodata nu m-a ascultat (maxim, 5 secunde – apoi se pierdea in televizor, sau incepea doar el sa povesteasca)

* competitie intensa vis-a-vis de mine, in special in prezenta altora – in care el iesea foarte bine, iar eu ma simteam umilit

* o efort/dorinta de a domina – a fi el primul/cel destept, cel diferit

* cand vorbeste (in general in prezenta altor persoane) – nu imi dau seama ce e real din ce zice – i-am surpins diverse contradictii (versiuni opuse ale aceleiasi povesti)

* mi-e jena sa fiu cu prietenii in prezenta lui – pentru ca monopolizeaza toata discutia, vorbeste doar el, da sfaturi si se lauda cu ce a facut + pozari in si despre talentele si reusitele lui – si cum le stie pe toate.

* in afara de discutii lungi si sfaturi date de sus, senzatii de umilire/luat peste picior constant, certuri/urlat si cateva batai – mi-e greu sa-mi amintesc altceva vis-a-vis de el.

De cele mai multe ori imi doresc sa nu-l mai vad niciodata, dar cand ma contacteaza ma simt vinovat, probabil caut afectiunea neoferita vreodata si simt ca ar trebui sa am grija de el si sa nu il supar – si pana la urma o data pe saptamana tot ajungem sa ne vedem..

E important cum il etichetezi pe tatal tau sau ce poti face tu pentru a avea o relatie hranitoare afectiv cu parintele tau?
Bună dimineaţa. Ai încredere în intuiţia ta, ai identificat cu claritate trăsăturile care l-au împiedicat pe tatăl tău să-ţi împlinească nevoile de bază şi să îţi ofere o conexiune emoţională sănătoasă, de-a lungul copilăriei. Din păcate, părintele narcisic tratează copilul ca o extensie proprie şi nu ca pe o persoană, ceea ce înseamnă că nu vei primi mai multă hrană emoţională de la el niciodată. Eu am mama cu această tulburare şi sunt de câţiva ani în procesul terapeutic personal, pentru a vindeca tot ce s-a strâns. Îţi recomand călduros o psihoterapie, este un drum anevoios dar rezultatele vor fi binefăcătoare :)
 10
Traieste-ti viata prezentul, sport, psihoterapie.
E observabil ca il caracterizeaza niste trasaturi narcisistice. Se poate ca acest comportament sa derive din faptul ca a provenit dintr–o familie, dintr-un mediu in care s-a pus presiune asupra lui si care i-a minimizat orice reusita(de aici nevoia de a iesi invingator din orice disputa, si de-aici nevoia de a se lauda). Asadar ,imprejurarile in care a crescut, coroborat cu gestionarea deficitara a emotiilor, i-au sadit niste complexe, frutrari, care l-au facut sa-si modeleze o astfel de personalitate. Plecand de la aceste lucruri, tu trebuie sa intelegi ca el e o persoana cu probleme, e posibil sa nu realizeze ca afecteaza persoanele care tin la el si la care tine. Atitudinea lui dictatoriala ,egocentrica si obsesiv impulsiva il fac sa fie repulsiv pentru ceilalti,iar faptul ca se crede special este un mecanism de aparare pentru faptul ca si el observa persoane care se simt deranjate de modul sau de exprimare. Solutia ar fi sa constientizeze situatia in care se afla, dar e greu.
 2
Mult mult curaj! Asa cum s-a scris mai sus un proces terapeutic te-ar ajuta. Mai mult, iti recomand cartea- Simbioza si autonomia-; vei reusi sa intelegi anumite aspecte, care sper….te vor ajuta! Numai bine!
 1
Simbioză și autonomie. Traumă și iubire dincolo de complicațiile simbiotice
 1
Se pare ca cel mai des se intampla ca cei care nu se pot separa emotional de parintii lor, sunt acei copii care nu au primit de la acestia afectiunea de care aveau nevoie ca si copii. Nu este de mirare ca intampini dificultati in a te separa de tatal tau care are certe caracteristici narcisice si care pare a fi in competitie cu toata lumea. Iti recomand, ca si colegii mei, sa apelezi cu incredere la psihoterapie si sa citesti cartea “Plecarea de acasa”, de la E.Trei.
 3
Postat în Psiholog / psihoterapeut online, Relatia cu parintii / Familia
Etichete: , , ,


S-ar putea să te intereseze și:

Facebook



Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online!

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita