Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna. Problemele mele cred ca au existat inca din copilarie dar eu am inceput sa le simt existenta in 2012, cand tatal meu a murit fulgerator, cand eu aveam doar 18 ani. Cred ca de atunci am ramas sa zic ancorata in trecut si cu o mie de intrebari si regrete. In seara cand el a murit, noi ne-am certat, si oarecum el a murit suparat pe mine, sau cel putin eu asta cred. Ma simt vinovata de chestia asta. La doar 2 saptamani dupa moartea lui am suferit un grav accident de masina si am fost la un pas de a-mi pierde mobilitatea din picioare. Cu lungi operatii, terapii si aproape 8 sapt de imobilizare la pat, am reusit sa ma fac bine. Cel ce conducea era iubitul meu. Nu pot spune ca il acuz de ceva, drept urmare am ramas impreuna si avem peste 6 ani de cand suntem impreuna, dar oricat de tare as vrea sa zic ca am trecut peste, simt ca o parte din mine simte o oarecare repulsie pentru ce s-a intamplat. In adancul meu, eu mi-am revenit foarte greu iar el a trecut imediat peste ce s-a
intamplat. Ideea este ca de-a lungul anilor toate s-au acumulat, iar eu in momentul de fata ma simt precum o gaina fara cap. Nu mai vad nici un scop, nici o directie in viata, ma simt lipsita de sens. Daca relatia cu iubitul mergea bine, acum a inceput sa se clatine, si tind sa cred ca toate se intampla din cauza mea. Pentru ca caut drame, vad parti negative, in loc sa ma concentrez pe partile pozitive ale vietii.
Sunt studenta in anul 4, termin anul acesta facultatea. Am 23 de ani si o viata inainte. O familie frumoasa, o mama intelegatoare care imi este prietena inainte de orice, o sora mai mica ca mine cu 12 ani dar pe care o iubesc ca si cum ar fi copilul meu. Am un job pe care altii poate si l-ar dori, sunt asistent manager intr-un restaurant, coordonez activitatile si personalul iar banii sunt pe masura. Un iubit care ma iubeste si ma apreciaza, nu am fost jignita, batuta sau vreodata injurata de catre el ci din contra ma trateaza cum poate altii nici nu stiu cum sa o faca. Imi aduce flori mereu si gesturi, vorbe frumoase. Am prieteni, si prieteni buni care imi sunt alaturi mereu. As putea spune ca am de ce sa ma agat in viata, de ce sa fiu multumita si sa ma simt implinita. Dar nu este asa. Si problema este ca am fost mereu o persoana inchisa, imi este exagerat de greu sa ma deschid si sa-mi povestesc necazurile si gandurile cuiva.

inteleg ca ai cumulat destule peste ani, dintre care doua evenimente au fost majore: pierderea tatalui (un doliu greu pt oricine) si un accident grav de masina (care poate fi cauza unui eventual stres post-traumatic). Gaseste un psihoterapeut cu care te simti confortabil sa discuti si incepe un proces de explorare… descarcarea este necesara. Curaj, se poate!

Bună ziua. Aceste acumulări duc la probleme psihice odată și odată. Vă recomand să începeți o terapie. Vă va ajuta foarte mult !
Cu stimă, psih. Tiberiu Seeberger

Sunt încântată de faptul că recunoști plusurile din viața ta. E un alt mare plus! Pari contrariată că te confrunți cu o așa problemă când există atâtea plusuri, de parcă nu le-ai merita! Te poți explora într-o psihoterapie (există și varianta să faci online ședințele în intimitatea casei tale; e un fel de protecție de început în a diminua teama de a te expune- tu afirmând că ești o persoană mai închisă). Cred că e un blocaj traumatic pe care nu ai reușit să-l gestionezi. Nu din vina ta sau a cuiva, ci pentru că psihicul tău nu este pregătit. O psihoterapie te poate pregăti corespunzător. Succes în drumul spre tine însuți și curajul de a-ți deveni aliat

Termeni şi Condiții | Politica de confidențialitate | Politica de cookie-uri

Copyright © 2011 - 2024 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.