Mesaj:
De 1 an si jumatate sunt casatorita civil si impreuna cu sotul meu avem o fetita de 10 luni. Ne-am cunoscut cu 2 ani in urma, fiind fratele celei mai bune prietene, ne-am indragostit, dupa 3 luni m-a cerut in casatorie si in scurt timp am aflat ca sunt insarcinata. Ne-am casatorit civil si ne-am mutat in alta tara unde el locuia de cativa ani Si unde ne aflam si in prezent. De cand am ajuns aici la 10 zile a inceput cu un set de intrebari cu privire la cati parteneri sexuali am avut inaintea lui si tot felul de intrebari jignitoare. De aici au pornit episoade de gelozie si cuvinte jignitoare. Cand se calmeaza ii pare rau si incearca sa indrepte lucrurile, am discutat pe seama geloziei lui si acestor teme cu subiect sexual si a incetat, insa reprize de scandal tot apar, pornesc de la te miri ce si ajunge iar sa ma jigneasca si de ceva vreme sa ma si injure. Este o persoana care nu-si poate controla nervii, il apuca si pana nu-si face numarul se tine dupa mine ca sa ma jigneasca si sa-mi reproseze ca de fiecare data cand ne certam eu ma fac neagra si stau ca o buba care nu spune nimic. A doua zi imi tine filozofii despre cat de prosti suntem ca ne certam si ne ranim. Apoi iar discutam si ne impacam.II spun ca sunt constienta ca toti oamenii se cearta dar ca aceste cuvinte jignitoare si injuraturile nu trec si de aici si negreala mea pentru ca mie nu imi trece repede supararea pe cand el dupa ce-si faCe numarul il ia dragostea. Mentionez ca certurile nu sunt foarte dese dar nici rare si cand sunt, mereu ajungem la discutii despre divort si impartirea copilului. Cand aceste scene nu sunt, este barbatul perfect… ma rasfata, ma ajuta in tot ceea ce fac de la a sta cu copilul pt ca eu sa ma relaxez, pana la a ma ajuta in bucatarie, la curatenie sau a-mi lega sireturile. Ma rasfata cu flori,nu trece o luna sa nu-mi ia un cadou sau o bijuterie, este foarte atent, galant si dragastos. Insa vine o zi ca si aceasta cand i se pune pata si tipa fara sa mai
tina cont de copil ca trebuie ma lase o clipa sa o adorm, el e nervos si are ceva de spus cum ar fi ca s-a saturat de tara aceasta, ca eu nu sunt o mama buna, nu sunt o gospodina buna, nu stiu sa tin casa, ca sunt mereu obosita si stau neagra, apoi incepe repertoriul de injuraturi care este foarte vast. A doua zi imi spune ca este prost. El periodic se cearta cu cineva,daca nu o face cu mine,o face cu parintii lui care mereu ii spun sa mearga la medic pt ca are ceva la cap. Eu ma simt foarte ranita, deprimata si toate gesturile lui frumoase nu mai au nici o valoare pentru mine. M-am racit f tare si mi-e greu sa mai manifest afectiune si dragoste pentru el deoarece imi vin toate cuvintele lui in minte cand ma cuprinde. Nu stiu ce este de facut. Inca il iubesc.

draga mea da nu te bate dar violenta paihica nu iti face bine. cand e si el calm vb cu el sa mergeti la terapie de cuplu. poate tu nu ai nevoie dar el sigur are nevoie si poate daca mergi cu.el ii va fi mai usor sa vb.

ma gandesc ca furia aia vine de undeva si ca el nu a invatat cum sa se descurce cu ea… cum sa o menajeze. Exista cursuri de anger management… daca vrea. Pe de alta parte inteleg ca s-a saturat de acea tara… ati discutat despre asta?

Va recomand terapia de cuplu cu un psihoterapeut ,succes!

Incercati sa nu lasati lucrurile asa pentru ca astfel lucrurile vor merge din rau in mai rau.

Este o relatie abuziva si el se incarca din conflicte. Terapia de cuplu poate fi o solutie.

Pe el il macina un conflict interior inconstient, pot fi lucruri traite in copilarie pe care le-a uitat, insa il macina din umbra. Atunci cand cineva reactioneaza in acest mod fara a exista un stimul exterior obiectiv — adica, fara ca dvs sa il provocati negativ in vreun fel — este limpede ca furia si agresivitatea lui nu au legatura directa cu dvs, ci sunteti doar un “obiect” de descarcare. E ca si cum ar avea un monstru interior care rabufneste din cand in cand, rapindu-i luciditatea mintii. Toti il avem in noi, in lb germana se numeste Doppelganger, cautati eventual pe net. Freud il numeste Thanatos, adica pulsiunea de distrugere, de moarte, care este cu atat mai puternica cu cat persoana respectiva a suferit umilire sau lipsa de afectiune in copilarie. Si eu cred ca ar fi bine sa incepeti o terapie de cuplu, dar foarte important ar fi ca si el sa inceapa un demers terapeutic individual, menit sa il faca sa-si constientizeze propriul monstru interior, sa-i cunoasca cauzele si sa-l imblanzeasca