Mesaj:
Nu stiu ce sa fac , caut sa contactez un psiholog de mult , am 15 iar peste cateva luni fac 16 , nu stiu exact cine sunt , ma simt pierduta intru prea devreme intr-o viata sedentara , tot ceea ce fac este sa ma trezesc , merg la scoala( cateodata chiar nu merg, datorita faptului ca locuiesc singura de 2 ani , in apartamentul bunicii mele ,fratele meu mutanduse in alt oras pentru a urma facultatea acum 3-4 ani ),vin acasa si ma uit la seriale , daca nu am mancare in frigider nu mananc decat sa merg la cumparaturi , daca le fac dupa scoala in drum spre casa da daca ajung acasa nici nu mai plec , mai ales pe timp de iarna.Nu duc o situatie materiala grea , ba din contra am tot ceea ce imi doresc ,sau, mai bine spus ceea ce ori cine si-ar dori , dar eu simt ca nu e suficient vreau mai mult , imi invinovatesc mama in subconstientul meu pentru ca din cauza ei au divortat , ea mutanduse cu noul sot intr-o alta tara , imi trimite bani,dulciuri orice ii cer , si face tot posibilul cand nu are sa faca pentru a imi da la fel si tatal si bunica mea dar parca nu e suficient niciodata, devin o persoana materialista , am impresia ca datorita posibiltatilor mele financiare toata lumea e prietena cu mine doar din acea cauza.Am aceasta ideea despre ce ar fi fost daca mama nu ar fi facut ceea ce a facut si nu ar fi plecat , si am dreptate , am fi avut un .. “imperiu” daca il pot numi asa in micul meu univers , sau daca fratele meu nu s-ar fi nascut si as fi fost singura la parinti as fi avut mult mai multe banii netrebuind sa fie impartiti la 2 persoane. Il urasc dar il si iubesc , il urasc pentru faptul ca in copilarie era singura persoana care tipa la mine , singura persoana care a avut tupeul sa imi adreseze o palma , si de atunci am devenit sensibila la persoanele ce tipa la mine , nu imi e frica de ele dar daca tipa sau ridica tonul si au un volum ridicat sau o voce groasa ce impune respect ,ma tai, efectiv nu mai pot spune nimic daca incerc lacrimile imi inunda ochii si asta a fost , nu ma pot calma , ma enervez din orice . Tatal meu are o concubina de cativa ani care este efectiv la jumatatea varstei lui , am avut altercatii cu ea , furandui hainele si alte lucruri , si desigur nu s-a lasat mai prejos din cauza ei , am luat prima palma de la tatal meu de care imi pot eu aduce aminte specifc , si doar pentru faptul ca eu doream enorm sa merg sa imi vizitez bunica la o statiune ea fiind plecata in vacanta,neavand pe cine sa lasam la barul pe care il detinem deoarece nu avem barman am propus ca ea sa stea spunandui bunicului meu vitreg ca : Dar ce ? Ei ii pica mainile daca sta si noi mergem !?,ea m-a auzit si a fugit repede sa il sune pe tata sa ii spuna cu lacrimi de crocodil in ochi ca vai ce am mai insultat-o , nici nu aveam vreo idee ca e in curte .El a vwnit furios acasa si m-a plesnit, stiu ca nu a fost frumos ce am spus dar nici in ziua de azi nu cred ca nu am avut nici macar 1 secunda dreptate. Iar acum dupa atatia ani , in care credeam ca eu si ea am facut “pace” imi dispar lucruri , nu stiu care e impresia ei , ca nu imi dau seama? eu , nu vreau sa sune laudaros sau narcisist dar am numai haine “de firma” nu imi place sa le spun asa (Zara,Stradivarius,Bershka,etc.) , revenind , dispar , si din intamplare ea isi incuie dulapurile , mi-au disparut 2 bluze ,2 camasi , sosetele(ulterior am cautat si le-am gasit la ea in sertar) , blugi (de care am intrebat-o a zis ca nu , nu e posibil ca bunica sa le fi pusin gramada ei de haine proaspat spalate , iar dupa mai multe insistente i-a gasit intr-un mod miraculor), o rochita ,o esarfa , inele(de ele nu sunt sigura) ,un sacou , si dovada cea mai mare era ca numai ce m-am intors de pe munte unde am fost de revelion cu mai multi prieteni si nu am despachetat lucrurile deoarece stiam ca duminica trebuie sa le reinpachetez ca sa ma indrept spre oras deoarece incepea scoala , am deschis geanta si am luat cateva lucruri mai rele pentru a le purta la tara si toate lucrurile erau acolo , in schimb duminica , dupa ce ea a plcat la facultate am vrificat sa vad daca bagajele mele sunt toate si surpriza , s-au imputinat dintr-o data , nu bate la ochi ?
Imi e rusine sa ii spun deoarece tata nu m-ar asculta si datorita antecedenteleor de cand eram mai mica si naiva , dar m-am saturat , si nu m-ar deranja atat dar hainele mele , majoritatea sunt cumparate din banii pe care ii primesc de la mama si bunica si ea nu a muncit o zi in viata ei pentru mine ca sa aiba dreptul sa si le insuseaca,si nici asa.
Iar acasa , la oras unde locuiesc 5/7 zile simt ca inebunesc ma simt singura dar nici nu as chema pe cineva la mine si multe altele .
Sper ca daca ai citit acest mesaj sa nu te fi plictisit , si sa nu ai o parere proasta , si mai mult as vrea sa discut mai mult cu o persoana care sa nu ma judece direct asa ca as avea nevoie de sfatul tau daca sa ma duc sau nu la un psiholog.
Multumesc!!

E necesar sa mergi la un psihoterapeut sau sa participi la un grup de dezvoltare personala astfel incat sa reusesti sa te cunosti mai bine, sa-ti descoperi un tel in viata, sa poti sa-i intelegi si pe ai tai si in final toata energia ta de adolescenta sa o ghidezi inspre ceva constructiv

Apeleaza la un psiholog -vorbeste cu parintii despre asta-pentru ca inteleg ca te simti singura si nu ai persoane care sa te inteleaga si la care sa apelezi.

recomandarea mea este sa te duci la un psihoterapeut si sa incepi un proces de dezvoltare personala. Este destul de simplu: iti trebuie doar acordul parintilor – pt ca esti minora – sustinerea financiara exista deja. Ai mai jos un link cu psihoterapeutii acreditati din Romania… Succes si spor la treaba! http://www.psihoterapie.ro/Certificari-si-registre/Registrul-psihoterapeutilor

Ai o varsta frumoasa, profita de ea. Pt inceput ai putea apela la consilierul de la scoala ta, iar daca simiti ca nu ti se potriveste poate chiar el/ea sa iti recomande pe cineva.
P.s in fiecare localitate exista restaurante cu meniul zilei pe la care ai putea trece cand iesi de la scoala
Succes!