Mesaj:
Bună ziua!

Fiica mea în vârstă de 15 ani, a fost diagnosticată în urmă cu 2 ani şi jumătate de anorexie. În urma tratamentului şi-a revenit foarte bine, iar din urmă cu jumătate de an i-a fost ridicată medicaţia.
Fiica mi-a fost încredinţată prin hotărâre judecătorească, în urma divorţului, pron. în anul 2007.
Urmare a recomandărilor specialiştilor de a avea fata o relaţie mult mai apropiată cu mama, am considerat ca fiica mea să aibă relaţii personale cu mama, nelimitat. Psihoterapia era deosebit de importantă, însă denigrările mamei faţă de persoana psihologului au determinat pe fiica mea să nu mai aibă respect faţă de psiholog, încât psihologul a renunţat să îmi mai consilieze fiica.
Astfel, sub influenţa mamei, fiica a început să mă mintă din ce în ce mai mult. Ştiam fata cu mama ei pe litoral, ori ele erau pe Valea Prahovei… O rog pe fiica mea să mă ajute la diverse treburi în casă, aceasta refuză. Exemplele negative pot continua.
Întrucât fiica seamănă mult cu mama mea în tinereţe, cu trăsături fine, cu un păr blond, lung şi bucălat, iată că îndemnată de fosta soţie, copila şi-a tras părul cu placa electrică, s-a tuns şi s-a vopsit în culoare negru închis încât să semene artificial cu mama ei. Precizez că de când era mică, fosta soţie a tuns-o de ciudă ca să nu semene copila în partea familiei paterne.
Fiica a plecat la mama ei de sărbătorile acestea, aproape 2 săptămâni, în vacanţa de iarnă. Nici nu a interesat-o dacă trăiesc, ţinea telefonul închis – cum nici până atunci şi nici după nu a mai procedat. Cum s-a încheiat vacanţa, a revenit acasă. A revenit şi mai tunsă, fără naturaleţea fizică cu care îi şade mult mai bine. Prea puţin a discutat, prea puţin i-a păsat că nici măcar La Mulţi Ani nu mi-a urat şi că mi-a limitat orice posibilitate de a o contacta în timp ce s-a aflat la mama sa.
Dacă la mine există reguli clare în privinţa alimentaţiei,odihnei, comportării, vestimentaţiei,învăţăturii, iată că la mama sa regula este să nu existe reguli, copilei nu i se trasează nicio responsabilitate, este lăsată să doarmă până la prânz, să nu înveţe pt. şcoală, să nu facă nicio treabă gospodărească prin casă, să o influenţeze negativ împotriva tatălui. Dacă eu nu îi permit fetei să lipsească de la şcoală, iată că mama ei nu este atât de fermă în această privinţă, fata acumulând un număr mare de absenţe sub diverse stări de rău – cele mai multe simulate ! Copila refuză să înveţe, având note f. mici, fiind în poziţie de iminente corijenţe – inclusiv la matematică, disciplină la care predau eu în particular diverşilor copii, fiica mea fiind singura care refuză ajutorul meu, conform îndemnurilor mamei sale.
Revenind acasă, constat cu mare necaz că fiica mea refuză din nou mâncarea proaspătă şi sănătoasă, gătită în casă. Însă mănâncă la fast food-uri din banii pe care mama ei îi dă.
Anorexia nu se vindecă, ci se ameliorează. Se pare că va fi nevoie din nou de tratament şi terapie.
Până a interveni nelimitat fosta soţie în viaţa şi educaţia fetei, totul a decurs bine. Copila asculta, învăţa, se comporta cuviincios… Doar răutatea şi ironiile copiilor din cls. a 6-a au determinat-o pe fata mea să refuze mâncarea, fapt care a necesitat internare, psihoterapie şi tratament consecvent.
Din păcate, intervenţia nelimitată a mamei şi exemplul său în viaţa copilei îşi arată deja consecinţele. Dacă nu fac nimic, voi privi neputincios cum fiica mea va alege căi din cele mai greşite. Mi-e groază că va da de sentimentele fireşti de iubire şi, pe fondul îndepărtării de mine (tatăl), nu mă va asculta nicidecum, consecinţele putând fi din cele mai periculoase.

Rog specialiştii să îşi spună punctele de vedere, spre a preîntâmpina un dezastru în evoluţia şi pregătirea fiicei mele pentru viaţă.
Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Tiberiu

Nu sunt specialista, insa atat am de zis: aici e o lipsa de comunicare intre dumneavoastra si mama si intre dumneavoastra si fiica. In primul rand ar trebui sa discutati cu mama, presupun ca ar putea sa va inteleaga punctul de vedere daca il expuneti adecvat. Apoi ati putea sa ii expuneti fetei ingrijorarile dumneavoastra pentru a o face sa inteleaga cat de mult o iubiti. Mult succes!

Eu va recomand sedinte de terapie de familie la care sa participati toti trei.

Sunteti intr-o situatie dificila. Va sugerez sa lasati garda jos. Sa fiti un model silentios. Stiu ca e greu si drumul e lung si anevoios, dar cu cat va veti incrancena mai tare si ea va face la fel. Cand eu am avut astfel de pb, am fortat o discutie cu intrebarea: ce fel de parinte vrei sa fiu eu pt tine? Pt ca vreau sa traim in pace in casa. Ma respecti, te respect. Nu ma respecti, nu te respect.
Puteti din cand in cand comanda o pizza , sau merge la fast food , doar pt a fi impreuna, nu pt a critica sau aproba mancarea sau orice altceva.
Trebuie sa vorbiti cu ea, ca si cu un adult pt ca probabil ea nu stie cale de mijloc si se zbate intre 2 extreme, dv si sotia. Cineva trebuie sa slabeasca coarda ca altfel cine stie ce se va intampla, Doamne fereste!

Buna ziua! Eu cred ca dvs si fosta dvs sotie aveti viziuni diferite atat despre cine este fiica dvs cat si despre ceea ce ar trebui sa fie ea in aceasta viata. Nu cunosc in detaliu povestea dvs si a familie dvs, dar stiu ca anorexia unui copil, a unui preadolescent reprezinta , uneori, un substitut al furiei si al unui sentiment de neputinta. Anorexia se vindeca, pentru ca ea nu reprezinta decat o consecinta a unor conflicte sufletesti si interrelationale. Un copil se poate folosi, mai mult sau mai putin constient, de refuzul mancarii pentru a lasa sa se inteleaga ca de fapt, el/ ea refuza , nu mancarea in sine , si pe cel care il/o hraneste. Cred ca trebuie sa fie destul de coplesitoare situatia in care un parinte nu poate relationa cu copilul sau. Ca s-a pierdut conexiunea, increderea reciproca. Cred ca acest obiectiv ar trebui sa-l aveti in vedere. Incercati sa va cunoasteti copilul si sa il considerati suficient de capabil sa aiba ganduri proprii. Renuntati sa o comparati cu bunica sau alt membru al familiei pentru ca ea este o fiinta unica si trebuie sa-i respectati acest drept. In general vorbind, un copil se simte mai confortabil cu un parinte care-l iubeste pentru ceea ce este el si care ii confera si ii sustine nevoia de a cunoaste lumea si de a se cunoaste pe sine. Evitati pe cat posibil sa o faceti sa se simta ca o marioneta sau o minge de ping-pong, un teritoriu de castigat, in divergentele dintre dvs si fosta sotie. Va recomand , totusi, sa apelati la un terapeut , fie pentru dvs, fie pentru intreaga famile( in cazul in care fosta sotie este de acord) sau macar la un consilier psihologic pentru fiica dvs. Mult succes!