Mesaj:
Buna ziua!
In 19 iunie am suferit o entorsa la glezna dreapta. Am fost consultata de un medic ortoped, s-a facut radiografie, am urmat tratamentul dat de Dansul.
Au trecut aproape doua saptamani de atunci iar glezna mea tot e invinetita si ma doare foarte tare la mers. Nu chiar la fiecare pas, dar cateaodata am senzatia de parca m-ar impunge cu un cutit. Dupa aproape o saptamana am reusit doar sa calc pe el. Umflatura s-a retras, dar daca imi obosesc piciorul se umfla din nou.
Ce pot sa fac sa isi revina glezna la normal?
Multumesc

In 25% din entorsele de glezna durerile persista pe o perioada mai mare de 2 saptamini insa este recomandat consultul ortopedului datorita acolor echimoze… sa nu se fi produs un edem acolo cu caracter sanghinolent… mai precis un hematom care se poate absorbi prin extractia lui cu o serionga… asta insa medicului specialist hotaraste…

buna ziua,imi puteti trimite mesaj privat sa vorbim.

Mesaj:
Bună ziua.

Mă numesc Nicoleta, am 19 ani. Sper să nu vă reţin foarte mult timp, aşa că voi încerca să spun cât mai mult, cu cât mai puţine cuvinte.

Mi-am dat seama că am nevoie de ajutor, de nişte sfaturi bune, în urma unor incidente din familie, dar ca să înţelegeţi pe deplin cauzele, am să vă explic acum, pe scurt, povestea mea. Copilăria nu pot spune că mi-a fost marcată de evenimente negative, a decurs normal. Problemele au început să apară în jurul vârstei de 16 ani, când o vecină mai mică decât mine mi-a spus că sunt adoptată, aflase de la bunica ei. Desigur, nu am crezut şi am dat uitării acest lucru, dar pe măsură ce timpul trecea, am început să îmi pun unele întrebări. De ce mama mea este atât de bătrână, comparativ cu mamele colegelor mele? ( Eu am 19 ani acum, mama mea are 62, iar tata- peste 70 ). Mă simţeam umilită când ieşeam în public cu ea, pentru că arăta exact de anii pe care ii avea, nu s-a vopsit niciodată şi nici nu se întreţinea, cum făceau celelalte femei. Colegii râdeau de asta, pe la spate, iar unii mă întrebau câţi ani are, neînţelegând ceea ce eu, mai târziu, avem să aflu. Tot mai mulţi vecini spuneau că ei nu sunt părinţii mei naturali.
Nu aş fi început să caut răspunsuri dacă viaţa de familie ar fi fost strălucită, dar diferenţa de vârstă dintre mine şi părinţi era anormală, de unde şi conflictele. Mama mea era obsedată de control, aşadar, deşi eram adolescentă, nu aveam voie să ies cu prietenii, şi aceia puţini. Nu aveam voie la balurile liceului, decât o oră sau două, timp în care suna încontinuu. Afară ieşeam puţin, pentru că era suspicioasă de toate prietenele mele. Mă întreb: îi era teamă că dacă ies între oameni, voi afla adevărul?
Pe la 17 ani l-am cunoscut pe iubitul meu, care m-a ajutat mai târziu foarte mult. Defapt, era singurul mod de a scăpa de acasă. La început, ai mei au fost de acord, chiar dacă sunau mereu, chiar dacă nu aveam voie să ies decât până la ora 22.
Lucrurile se înrăutăţesc în familia mea în perioada asta, când eu aveam 17 ani, cam aşa. Devin mult mai închişi, la fel şi eu. Deşi aveam note foarte bune, nu erau niciodată mulţumiţi. Mă afecta enorm că nu se bucură pentru notele mele. Aveam o prietenă a căruit tată o felicita excesiv pentru note, o strângea în braţe în public, îi vorbea frumos, glumea cu ea fără să o stânjenească şi îi accepta plăcerile. Eu, copiil fiind, voiam acelaşi lucru. Părinţii mi-au decis liceul- am terminat filologia, deşi eu mă pregătisem în gimnaziu pentru arte, având un teanc de diplome la pictură. Mi-au refuzat înclinaţia, desigur.
Revenind, în clasa a 12-a, când am împlinit 18 ani, am atins apogeul unor crize în familie. Mi-au refuzat, din nou, orice ieşire în oraş, majoratul şi multe altele, în timp ce colegii mei aveau o libertate mult mai mare, ieşeau în excursii, grătare, etc. Nu vă pot spune cât de mult mă durea pe atunci.
Notele mele nu au scăzut niciodată, căci îmi canalizam atenţia în acea direcţie. Totuşi, nu aveam doar 10, ci aveam şi note de 7 sau 8. Media, niciodată sub 9. Nu erau mulţumiţi.
Bac-ul l-am luat cu puţin sub 9. Era o medie bună, eu eram mulţumită, ei nu, asta în timp ce alţii cu medii mai mici, primeau flori şi laude de la părinţi.
Chiar după admitere- am dat la jurnalism, unde am intrat la buget şi mă menţin- am început să caut. De la spital am aflat că într-adevăr am fost adoptată, iar mama biologică m-a făcut la 19 ani, era din Iaşi,dar venise să lucreze în acea zonă, şi anume a judeţului Alba. Chiar după ce m-a născut, a fugit din spital. Eu am fost transferată de la maternitate, iar primii 2 ani din viaţă îmi sunt neclari. Abia mai apoi, am fost adoptată. Ai mei nu mi-au spus aceste lucruri niciodată, dar nici eu nu le-am spus că ştiu. Nu am o problemă cu adopţia, ci cu comportamentul lor.

Deseori, controlul acest excesiv a dat naştere gâdurilor negre în mintea mea, având perioade în care nu mă puteam gândi la altceva decât la sinucidere. Prietenul meu, văzându-mă atât de vulnerabilă, mai ales acum, după admitere, a început să îşi caute de lucru în oraşul în care m-am mutat. Vreau să spun că de când sunt la facultate, lucurile merg mai prost ca niciodată. Nu m-au lăsat la cămin, deşi tinerii trebuie să stea cu alţi tineri. Locuiesc cu ei şi fac naveta zilnic. Nici acum nu pot să ies în oraş prea des, pentru că nu am cum să ajung, nu m-au lăsat să fac şcoala de şoferi. Nu îmi respectă intimitatea, intră peste mine la baie sau în cameră, îmi reproşează cele mai mici greşeli- faptul că vărs apă pe masă se termină în urlete şi ţipete- dar nici nu apreciază ceea ce, zic eu, fac bine. Am un an de voluntariat la un ziar local, notele la facultate sunt bune, am terminat până acum 2 cursuri de calificare în do
meniul IT şi cosmetică etc.

Cum spuneam, prietenul meu mi-a promis că mă scoate de aici, fiindu-i teamă că la un moment de cumpănă, pot face o alegere proastă. A venit aici, locuind cu noi până găseşte un job şi o chirie. Nu trecuse decât o săptămână, iar ai mei au luat-o complet razna. Practic, l-au dat afară. Neavând ce să facă, s-a întors acasă. Asta, după multe certuri. Tatăl meu repeta într-una că eu am de terminat o şcoală, nu să mă mărit. Desigur, pentru mine şcoala e cea mai importantă şi nu mi-a trecut prin cap să renunţ, să mă mărit şi să fac copii, cum speculau ei. Dar nu m-au ascultat, orice încercam să le explic, acoperau în ţipete.

Aşadar, am ajuns în punctul în care am nevoie de ajutor, deoarece nu mai ştiu ce să fac. Până acum aveam un reper- treuie să suport, căci în curând plec. Acum, nu mai prea am nimic. M-am gândit să mă angajez, dar îmi permit să scad la note, căci ai mei nu şi-ar permite să îmi plătească şcoala.

Îmi cer iertare că mai scurt de atât n-am putut istorisi. Vă cer un sfat, căci eu nu mai am nicio soluţie.

Vă mulţumesc !

Incearca sa ai o discutie cu parintii tai deschisa, sa le spui ca sti despre adoptie si ce anume te deranjeaza Poate isi vor schimba comportamentul.

este atat de greu cu batranii. parintii mei au murit cand aveam 16 ani si de atunci am ramas in grija surorii mele si a bunicii. cu sora situatia era ok dar bunica incerca sa ma controleze, acum si eu am tot 19 ani. situatia s-a mai schimbat. a acceptat ca am mai crescut, am un prieten de 3 ani , il cunoaste , vine pe la noi si e de acord cu el , insa desi ii spuneam mereu ce imi doresc ea tot ca ea facea. mentionez ca ii place sa asculte gura lumii si tine cont foarte mult de ce spun vecinii…. cand am discutat eu cu ea nu am rezolvat nimic dar am rugat-o pe sora mea si pe o matusa sa vorbeasca si sa ii explice, crezand ca lor le va da crezare pentru ca sunt mai mari. a functionat intr-avdevar, lucrurile s-au schimbat radical. incearca si u sa vorbesti cu o ruda sau cineva apropiat de o varsta mai mare , sa ii explici situatia si sa discute cu parintii tai , dar asta numai dupa ce discuti u cu parintii tai. sunt batrani si au trait alte vremuri , sunt putin"inapoiati" dar cred ca au o teama excesiva. poate s-ar linisti sa afle ca tu iti cunosti originile si nu ii judeci pentru faptul ca ti-au ascuns asta. mult noroc!

Sunt convinsa ca fac acest lucru dintr-o dragoste pentru tine, combinata cu scaderea puterilor lor, datorita varstei. Ar fi bine ca sa ii faci sa inteleaga ca pot avea incredere in deciziile tale pt ca te-au crescut bine si ai si dovedit pana acum. Pana la urma si lor le-ar fi bine daca s-ar ocupa doar de ei, dar cred ca le e frica ca daca descoperi ca esti adoptata o sa-i parasesti si tocmai la batranete nu vot avea pe nimeni. Fii blanda cu ei si asigura-i ca vei fi vesnic recunoscatoare ca te-au crescut si pot avea incredere ca au pus in tine sentimente bune si calitatile unui om adevarat!
Te imbratisez

Mesaj:
Am aproape 18 ani. Simt ca mi.am pierdut ambitia. Mereu sunt lenesa si nu cred jn visele mele. Cum sa fac sa fiu cea care eram inainte: ambitioasa si , cel mai important sa duc la bun sfarsit o dorinta care sa devina realizare.

cum ar fi sa incepi sa duci pana la capat ORICE iti propui, de la spalat vase/aranjat haine/spalat pe dinti/etc. Acest exercetiu iti poate demonstra ca ai succes in actiunile tale, incepand de la cele mai mici si terminand cu cele mai mari. Ai putea sa consulti un psiholog care sa te ajute sau ghida in acest nou proces. Succes!

Ca sa gasesti ceva trebuie mai intai sa nu ai acel ceva sau sa-l pierzi. Tu ai avut ambitie, inca mai ai dar s-a ascuns de tine caci nu ai fost atenta, aproape ca ai pierdut-o din atentie. Iti ramane sa gasesti locul in care s-a ascuns. Deci…miscare!

Ce a declansat schimbarea in modul tau de actiune? Daca iti este dificil sa identifici momentul sau sa faci schimbari singura discutiile cu un psiholog te pot ajuta in acest sens.

Prin exercitiu. Lenea e si ea o obisnuinta, ca si ambitia. Incepeti cu lucruri mici, dar tineti-va de plan, fara abatere.

Mesaj:
Buna ziua, am o problema cu care nu ma pot confrunta de una singura si am nevoie de un specialist ca sa-mi sugestioneze ce sa fac. Am aflat in noiembrie ca sotul meu m-a inselat cu o persoana in decurs de un an, avim doi copii in comun, am ajuns la a-l ierta deoarece i-l iubesc enorm, el la rindul sau la fel a hotarit sa ramina in familie plus aveam documentele de emigrare in Cnada in mina. In martie am emigrat, dar ajunsi aici am aflat ca el continuie sa comunice cu persoana in cauza necatind la faptul ca eu am ramas insarcinata a treia oara. El i-mi zice ca o iubeste cealalta dar totusi sta cu noi. El zice ca vrea sa train ca doi concubini si fara obligatiuni. Eu sunt stresata de aceasta situatie si nu stiu cum sa ma calmezi caci iubesc aceasta persoana si nu pot trai fara el, plus stresul poate afecta sarcina mea. Ce pot sa fac ca sa aduc lucrurile ca la inceput? Cum sa-l fac ca sa uite de ea si sa revina in familie, ca sa pot si eu sa duc sarcina normal si sa nu afectez psihicul copiilor? Multumesc anticipat.

Timpul, distanta si rabdarea rezolva totul. Tu esti cu el acolo la 8000 de km de Romania, la cel putin 2000$ distanta( pt avion).
Ai rabdare. Ochii care nu se vad se uita. Ia-o pas cu pas. Invata franceza, du copiii la scoala, mai slabeste fraul, nu sta cu ochii pe el ca sa simta cat de cat cofortabil si timpul le va rezolva pe toate. Mergi la francizare ca acolo inveti multe despre drepturile tale, statul te va apara, si ai grija nu da informatii tuturor despre tine prea multe ca orice spui poate fi folosit impotriva ta.
Rabdare ca se rezolva toate.
Succes

Un lucru este clar…iubire cu forta nu se poate. Te-ai intrebat vreodata ce cauta sotul tau la cealalta femeie si poate ii lipseste acasa? Ati avut discutii sincere, de la suflet la suflet, in care nu este nimeni judecat si aratat cu degetul? Asa ai putea afla cu ce il implineste cealalta femeie si poate ai putea aduce in cuplul tau ceea ce lipseste. Spun POATE deoarece ceea ce il implineste pe el in cealalta relatie poate sa nu se potriveasca tie. Situatia este sensibila deoarece sunt copii la mijloc, mai mult decat atat esti si insarcinata. Depinde foarte mult de maturitatea voastra emotionala sa depasiti, intr-un fel sau altul, acest impas din casnicia voastra. ITi doresc multa liniste si intelepciune!!!

Desigur puteti cauta ajutor specializat in Canada, un psihoterapeut de cuplu si familie. Mai nou sunt multi psihoterapeuti care acorda consultatii online. MULT SUCCES!!!!

In perioada aceasta este important sa va reintoarceti spre resursele interioare pentru a avea grija de dvs si de sarcina. In acelasi timp discutiile cu un psihoterapeut va pot ajuta sa accesati aceste resurse dar si sa evaluati relatia dvs si modalitatile in care puteti merge mai departe. Ar fi de preferat sa mergeti impreuna cu sotul dvs la aceste intalniri dar si consilierea individuala va poate fi foarte utila.

Nu poti.

eu mi/as vedea de drumul meu,el de a lui

Cum as putea face sa controlez alta persoana, care sa ma asculte si sa faca tot ce ii spun eu? As dori sa pot controla un ministru, sau premier, sau presedinte de tara

Daca sarcina sau psihicul copiilor tai sunt afectate, asta se intampla pentru ca asta alegi tu sa faci. Sotul tau nu e un sclav pe plantatie sau o masinarie careia sa-i apesi niste butoane si el trebuie sa raspunda la comenzi. Te intereseaza ce vrea, ce-i place, ce visuri are sau alte inutilitati de-astea? Si zic ca nu-i cinstit sa te folosesti de sarcina si de copii pentru a obtine cu forta anumite reactii si actiuni din partea lui.

Ultima sarcina a dvs o vad ca pe un fel de santaj, sincer. Asta nu inseamna ca-l sustin pe sotul dvs, dimpotriva. Povestea descrisa e partinitoare, numai sotul dvs este de vina, dvs nu va recunoasteti nicio responsabilitate. Daca intr-adevar doriti o schimbare, incepeti cu dvs, apoi veti descoperi ca si in jurul dvs lucrurile se schimba.

Mesaj:
Buna ziua! Ma numesc D.I. din Alba Iulia si am 27 ani. Sunt casatorit de un an si am probleme in casnicie. Sotia mea este o persoana foarte "activa" , negativista, e o persoana care crede ca toata lumea e nebuna iar singurii normali suntem noi. De fiecare data cand fac orice imi reproseaza ca nu fac bine…de fiecare daca cand vorbesc cu ea despre orice problema imi zice ca nu e bine cum gandesc si imi da ea exemple care crede ca sunt bune. Sincer ma simt de parca as fii inchis intr-o cusca. Incearca sa imi controleze viata. Eu sunt o persoana pasnica, incerc sa inteleg orice persoana, imi place sa imi fac prieteni, imi place sa fiu pesimist…suntem opusi in privinta personalitatii. Am incercat sa vorbesc cu ea dar de fiecare data se sfarseste cu o cearta. Va dau un exemplu si va rog sa imi spuneti parerea: in fiecare luna pe 20(ziua in care ne-am cunoscut) ii aduceam un buchet de trandafiri. Sa intamplat ca in una din luni sa ii aduc doar un trandafir. Am avut parte de un s
candal de proportii. Imi tot reprosa ca ea doar atat merita?? Sincer eu nu primeam nimic doar de ziua mea. Nu stiu ce pot face…simt ca inebunesc. Ma simt inchis, legat. De cand suntem impreuna niciodata nu am iesit intr-un club. Calculeaza banii nostrii de 10 ori pe luna. Imi controleaza toata viata. Sper ca ma puteti ajuta cu un sfat. Multumesc!!

Tu ce-ti doresti?

gandeste-te bine, poate ai facut o alegere gresita. Ce fel de viitor iti doresti? Atunci cand facem o greseala, cel mai greu este sa recunoastem ca am gresit… orgoliul nostru este cam ‘al dracului’… mai bine sufar o vreme scurta in urma remedierii greselii decat ani de zile prin negarea ei. Succes!

Ai spus ca sunteti personalitati diferite si totusi te-ai casatorit cu ea, ce anume te-a atras la ea? Nimic nu este intamplator, faptul ca ai ales-o pe ea si nu alta femeie spune multe lucruri despre tine. Ea este o oglinda pentru tine, la fel si tu pentru ea. Cautati sa va descoperiti unul pe altul si in acelasi timp fiecare pe sine. Dupa aceea hotariti daca relatia voastra este bine sa continue sau nu. Daca nu invatati lectiile la timpul lor ele se vor repeta.

Se pare ca ar suferii de complexul superioritatii iar tu de cel al inferioritatii,va alimentati unul altuia aceasta suferinta,boala…Esti constient si numai suporti,ia masuri…..Indicat ar fi ptr.amandoi mersul la un specialist.

E un tipar de personalitate al ei, pe care tu l-ai acceptat tacit. Psihoterapia de cuplu te va lamuri cum sta problema, si tu vei decide solutia optima.

pleaca pana nu inebunesti,viata este scurta si nu trebuie sa traiesti in suferinta ,pleaca pana nu apar copiii…sa cred ca nu vrea copiii??

Fugi cu 100 km pe ora, acum, cit mai ai timp!!! – De ce crezi ca s-a inventat divortul…? Nu pentru ca tu ai fi unicul aflat in aceasta situatie…. dar depinde de tine, sa pui piciorul in prag. Nu cred ca persoana aia care se crede sotia ta, ar merita mai mult de atit. "Sotie" nu inseamna stapin de sclav….

Baiatule, treci pe la un notar in drumul spre serviciu sau pe la un specialist in dreptul familiei, dupa care…zbori liber…si nu mai opri langa persoane care te trag doar in jos!

Tu realizezi ce viata ai? Numai noi vedem ce traiesti? Reciteste ce ai scris si vei sti singur ce sa faci.

Mesaj:
Buna seara! Am 20 de ani si la prima vedere o viata perfecta! Dar… Am parintii alcolici, cu doua surori mai mici deci am ramas oarecum raspunzatoare pentru ele. Am inceput sa lucrez de la 18 ani ca barman intr.un club din satul natal. Acolo mi.am cunoscut actualul iubit! Pe vremea aia eram cu un alt baiat si l.am refuzat! Am inceput insa din cauza unei gelozii excesive sa ma cert cu fostul foarte tare si zilnic. Aveam crize de nervi, de depresie nu ma mai puteam stapani. Pana m-am despartit de el. Dupa o perioada am inceput sa tin legatura cu actualul meu iubit. El era in Londra. Dupa o luna de relatie m-a luat la el. Locuim impreuna doar ca de doua luni crizele au reaparut. Mai ales in perioada menstruatiei. Tin cam o saptamana si nimic nu ma multumeste. Orice ar face il gasesc vinovat. Ma cert cu el mereu. Nici nu stiu cum ma mai suporta! Nu ma pot controla! Desi stiu ca gresesc fac mereu acelasi lucru. Nu inteleg starile astea. Nu mai am chef de viata, nu mai mananc, nici chef de mers la servici. Ma simt rau si fizic din cauza gandurilor si filmelor negre pe care mi le fac in cap. Mereu ma gandesc ce o sa fac daca ma paraseste, daca ma inseala desii mi-a dovedit de nenumarate ori ca tine la mine si de cand am venit aici nu a mai tinut legatura cu nici o fata. deci gelozia mea este nefondata. El este cu 7 ani mai mare si este o persoana mai rece ( cel putin asa mi se pare mie pentru ca are si alte obligatii nu doar sa ma tina in brate si sa ma sarute). Am nevoie de un sfat. Ce sa fac sa imi stapanesc crizele astea pentru ca nu vreau sa il pierd. Chiar il iubesc si imi doresc sa traiesc toata viata langa el dar cu atitudinea mea nu reusesc decat sa il indepartez de mine! Ajutati-ma va rog! Va multumesc!

ar fi o idee sa mergi la un consult psihiatric, macar pt a te informa ce fel de stari ai la baza: anxietate, depresie… sau altceva. O data ce o sa afli ce sta la baza ‘iesirilor’ tale, chiar daca esti in perioada menstruatiei, lucrurile vor fi mai clare. Pt viitor ar fi o idee sa faci si sedinte de psihoterapie. Succes!

Într-adevăr, cel mai potrivit este să mergi la un specialist. Pană ajungi acolo, încearcă să duci un stil de viaţă cat mai sănătos şi să te hrăneşti cat mai bine. Înţeleg că sari peste mese. Avand în vedere că ai menţionat şi legătura cu perioada în care au loc modificări hormonale, poate că te-ar ajuta mult şi un control endocrinologic. Îţi doresc putere şi succes!

eu nu sunt deloc adepta ideii ca ori de cate ori ai un moment prost lumea te trimite la psihiatru..de ce trebuie sa fie mereu asa?oare nu o discutie cu iubitul taul ar ajuta mai mult,o comunicare temeinica n-ar putea oare schimba lucrurile?/nu,hai la psihiatru sa-ti prescrie un pumn de pastile si sa-ti gaseasca neaparat o boala de care sa te ingrozesti..cheia e la tine,aduna-ti puterile,incearca sa fii mai calma ori de cate ori simti ca-ti vin nabadaile,gaseste ceva de facut ce te ralaxeaza dar stai departe de psihiatru..cel mai bun ar fi un psiholog cu care sa discuti despre problemele tale..parerea mea..bafta!!

Dna Baicu… am zis consult… nu tratament prin internare fortata! Este doar o parere profesionista care poate contribui pur informativ. Ce nu intelege romanul este ca te poti informa direct de la un specialist, prospectele/internetul/farmacistii/nonspecialistii dau CEL PUTIN o informatie incompleta (sau in cel mai bun caz incompleta). Lasati (toata lumea) ideile paranoide si informati-va… va asigur ca exista profesionisti adevarati in aceasta Lume… da, chiar si Romania face parte din ea.

dde acord,dl.radu,dar,stiti,ori de cate ori ajungi la un"consult"psihiatric e mai de fiecare data probabil sa,da,mai ales in romania,sa nu iesi fara reteta si diagnostic..din pacate..nu sunt specialist,nu sunt doctor,dar industria farmaceutica traieste prin doctori si recomandarea lor de medicamente..nu toti,recunosc,mai sunt si cei 5% care

care sunt constienti ca nu degeaba au depus juramantul lui Hipocrate..

Dvs. ca pacient, la fel ca si noi, aveti drepturi si obligatii. Aveti dreptul de a cere o consultatie atunci cand va aflati in dificultate, noi nu suntem obligati sa va oferim acel consult/tratament/etc… asa cum nici Dvs nu sunteti obligati sa le acceptati. Daca simtiti un abuz atunci aveti posibilitatea sa reclamati acel specialist (in orice domeniu). Romanul nu face reclamatii pt ca zice ca ‘nu se intampla nimic’… este fals. Daca toti tacem, atunci suntem cu totii de acord cu acel lucru. Si chiar nu cred ca este o problema doar pt romani…

Totul porneste de la un dezechilibru hormonal. Faceti-va analizele complete, apoi exersati blandetea si bunatatea in fiecare zi, ca pe un exercitiu obligatoriu, nu numai in perioada de probleme. E buna si terapia, dar numai daca nu gasiti un sistem propriu de a va schimba prin practicarea iubirii si blandetei cu toti din jurul dvs. Ma puteti contacta in privat sa va trimit un exercitiu usor, pe care sa-l faceti zilnic. Daca sunteti credincioasa, vorbiti si cu un preot.

Mesaj:
BUNA ZIUA!doresc un sfat.copil 5 Ani,sensibel nu spune nimic cand il certi executa orice ii spuk ia orice Medikament fara sa protesteze.factor declansator c u 6 zile in urma,serbara gradinita ,pregatit insuffizient,urca de buna voie pe scena ,dar apare comportament inadecvat incepand cu sarituri ,scoaterea limvii incontinuu,ticuri nervoase multiple cum ar fi ridicatul ochilor ,capul pe spate,scuturatul mainilor.dupa serbare urmeaza mustruiala mamei nervoase iar copilul ramane pana in Perzent 6 zile de la incident cu ticuri care uneori se modifica ,acum mai aduce si barbia in piept pe langa celelalte,atentia usor deviata,,uneori,,Mai accentuat la oboseala si in momente putin stresante sau nerabdatoare.noaptea doarme normal fara spasme,pe langa ticuri,are o multime de reprosuri la adresa mame ca de ex>nu pot tine nimic in mana(asa ai spus tu*manancaa,,,baga in guraaa pe un ton nervös!tu butonezi,,,butoneziii ton nervos,tu nu=mi raspunzi niciodta!!!mama ofera iubire si absolut
chiar toata iua se ocupa de copil dar uneori clacheaza foarte rar 123 ori pe luna si spune ceva care dupa cum se vede pe copil il deranjeaza.tatal munceste in gastronomie nu participa foarte mult la educatie dar este prezent fizic zilnic cand il vizitam!va rog un sfat in lagatura cu acest comportament!precizez ca nu exista conflicte familiale sau alt gen de conflicte in afara celor care pana acum mi se pareau normale de a mai spune unui copil nu mai face asta sau de ce ti=a cazut din mana lucrul asta asta fiind foarte rar!

nu copilul are "probleme" … se pare ca parintii au "stricat" comportamentul copilului in societate… parintii ar trebui sa consulte un specialist…

Sugerati-le parintilor, in special mamei, ca atunci cand este pe punctul de a-si certa copilul pentru ca nu a facut un lucru cum l-a vrut ea, sa mearga in bucatarie, sa ia o cana in mana, sa deschida robinetul pentru apa rece, sa o lase sa curga 3 secunde, sa bage cana sub jetul de apa, sa o umple trei-sfeturi, sa opreasca apa la robinet, sa lase sa curga din cana 15 grame de apa in chiuveta, sa ridice cana la gura, sa bea 27 de inghitituri mici de apa, sa lase cana pe masa si…sa se intoarca la copil sa stea de vorba cu el si sa-i arate cum vrea sa fie facut acel lucru, chiar sa-i arate practic concret copilului modul ei de actiune si rezultatul actiunii ei. Sa faca asta 7 zile si daca nu reuseste…sa mearga la un psiholog.

Este clar ca copilului i-au fost inabusite reactiile,inabusita evolutia,personalitatea,libertatea de exprimare si astfel au luat nastere anxietati,ticuri,gesturi ciudat(scoaterea limbii etc…..)….Cum au specificat pers.de mai sus,parinti au nevoie de un specialist in caz ca nu reusesc sa tina cont de nevoile copilului.

Este important sa mergeti toata familia la un specialist. Dupa un proces complex de evaluare psihologica puteti trage concluzii. Succes!!!

Personal, ma indoiesc ca este vorba DOAR de vreun simptom care se poate trata psihologic. Pare ceva mai complex, care necesita control medical de specialitate (neuropsihiatrie infantila)… plus control neurologic. In acest caz, mai degraba comportamentul "inadecvat" denota o boala neurologica incipienta (dar nu acum a inceput…). Din pacate, este "dincolo" (depaseste) competentele acestui forum. – Nu ezitati! Mergeti la consult de specialitate, inainte de agravarea problemei copilului!

Revin, deoarece nimeni nu da pe aici nici un feedback, referitor la acesti oameni cu probleme (ma intreb, DE CE nu avem nici un feedback??? Chiar nimeni, dintre cei care posteaza problemele lor, nu mai are nici o alta intrebare, sau nelamurire, dupa opiniile date ca raspuns…? Eventual, vrem si noi, cei care dam raspunsuri pe aici, sa avem o confirmare sau NEconfirmare a opiniilor noastre, CA SA INVATAM SI NOI PRIN EXPERIENTA ALTORA SI A NOASTRA ! Nimeni nue ste perfect, de aceea INVATAM si ne PERFECTIONAM CONTINUU!!! Acest proces nu este complet in lipsa unui feedback. – In alta ordine de idei, pentru postarea de mai sus, REVIN ca sa spun parintilor copilului: copilul este bolnav, eu NU sunt medic, ca sa pun diagnosticul (DESI STIU EXACT ce este asta!!!! ) De aceea v-am dat EXACT locul unde trebuie sa mergeti cu copilul, deoarece aceasta boala poate fi investigata doar cu instrumentele de acolo… desi, este evident din simptomele descrise…. NU EZITATI, este pacat sa chinuiti copilul, cind deja exista leac medicamentos! – Sanatate!

Aniela, asteapta si tu putin, vrei repede feedback. Ca sa faca investigatiile propuse, le trebuie bilet de trimitere de la medicul de familie, o internare, analize, investigatii, raspuns si rezultate, disponibilitate, timp si alte resurse. Nu se fac cat ai bate din palme, mai ales ca nu este urgenta medicala. Va veni si feedbackul…

Ticurile motorii sau verbale au cauzalitate multifactoriala. Una dintre cauze poate fi anxietatea si suprasolicitarea copilului. Aceasta problema se trateaza cu psihoterapie cognitiv-comportamentala; dar nu este de omis totusi si un consult neuropsihiatric. Medicatia impreuna cu psihoterapia pot face minuni. Multa sanatate micutului!

Poveste dvs e clar partinitoare. Nu se poate ca reactia copilului sa vina din neant. Copilul de 5 ani poate fi doar o oglinda a celor din jur. Nu se pune problema "repararii" copilului. Se pune problema "repararii" mediului in care e crescut si educat (familie si gradinita). Adultii care-l cresc si educa ar trebui sa mearga la terapie, ca sa inteleaga ce anume si cum sa schimbe in atitudinea lor, pentru a se dovedi un bun exemplu. Nu inteleg de ce se intampina, in general, nu neaparat in aceasta situatie, atata reticenta in a merge la terapie, cand familia e depasita. Doar de aceea exista terapia!

RASPUNS: "nu se pot da fedbeckuri in anonimat!!reactiile copilului la 10 zile de la incident s0au atenuat,a ramas cu un mic tic din umeri ,atentia a revenit la normal si tin sa precizez ca parintii il cresc cu mare grije putin cam multa grija,in erst totul este foarte normal in cresterea lii.am consultat si un psiholog care a spus ca este anxios social si a facut un soc emotional!!!acum urmam indicatiile psihologului .as dori daca se poate doar sfaturi din partea unor persoane avizate pentru ca stim cu totii cat de usor este de aruncat cu noroi in cineva!a fost o greseala din partea mamei cand l=a certat dar a doua zi a incercat din rasputeri sa si repare greseala pe fondul excesului de Furie!rog doar raspunsuri de la persoane avizate!!"

D-na Aniela Lucian, feedback-uri se dau (indirect, prin intermediul nostru, sau chiar direct uneori, inclusiv la intrebari puse initial ca anonime). Evident ca nu se dau la fiecare intrebare si nici nu putem stabili acest lucru ca pe o obligatie a celor care pun intrebari. Fiecare face ceea ce considera de cuviinta.

SFAT: pentru cei care cer un sfat sau au intrebari adresate pe portalul Intreaba Terapeutul Online! ar fi corect ca macar din respect sa scrie corect macar din punct de vedere gramatical… nu cereti daca nu sinteti in stare sa aratati macar "respectul gramatical"… acesta este doar un punct de vedere personal insa multe multe postari sint "doar luari la misto" prin fprma exprimarilor…

RASPUNS: "IMI CER SCUZE DACA EXISTA GRESELI IN RELATAREA MEA,ESTE DIN CAUZA TASTATURII!!!ESENTA NU ESTE CUM SCRIEM,SAU CAT DE GRAMATICAL .ESTE VORBA DESPRE O MAMA DISPERATA CARE NU PREA MAI INTELEGE CE SE INTAMPLA CU COPILUL EI .NU CER CONSILIERE IN VEDEREA SCRIERII GRAMATICALE !VA MULTUMESC CA V_ATI IMPLICAT IN DISCUTIE!"

De obicei cand o persoana este preocupata de probleme serioase,atentia nu-i focalizata pe scrierea corecta,este normal sa se greseasca si nu-i cazul sa va cereti scuze dvs…….Ar fi util,bine ca parintii sa ia leg.cu un specialist,nu ptr.ca nu-si cresc bine copilul,ptr.a gasi si alte metode,solutii in rez.situatie care pe fondul disperarii nu-i usor de rez. nefiind obiectivitatea necesara(din partea parintilor) in gasirea solutei necesare..Succes!!

In legatura cu raspunsul persoanei care a pus intrebarea: cereti doar raspunsuri avizate, dar.. pe aceasta pagina scriu terapeuti inregistrati deja. Daca nu rezonati cu sfaturile primite, macar nu jigniti specialistii care se grabesc sa va sara in ajutor.

RASPUNS: "Imi cer scuze daca am jignit sau am scris incorect,chiar am nevoie de cateva sfaturi pentru cazul meu!au trecut 2 saptamani de la acel incident de la sebare,situatia s_a imbunatatit din punct de vedere al atentiei si nervozitatii,insa ce ma ingrijoreaza pe mine inca sunt aceste ticuri,care unii spun ca sunt insesizabile adica ridicatul umerilorsi putin inconvoiere !nu vreau sa creada cineva ca sunt un monstru de mama,insa uneori ne mai pierdem cumpatul.copilul nu a fost nociodata obligat sa faca ceva nici macar nu pot sa_mi dau seama daca a fost vina mea ca l+am certat putin intre patru ochi dupa seebare sau simplul fapt ca s=a aflat pe acea scena in fata atator oameni.mie imi este foarte frica de acel sindrom tourette si de aceea der sfaturi.am fost la un psiholog si mi=a spus ca este doar un soc emotional pe fondul anxietatii sociale mostenite.as fi dorit din partea dumneavoastra un sfat ,psihic nu pare sa aiba ceva copilul este total coerent,intelligent,dar ticurile ma cam sperie.nu sunt constante sunt uneori minute sau chiar 1=2 ore nu face deloc apoi Mai ridica de 2 ori, iar se opreste."

ati incercat un consult la unul sau mai multi psihiatrii pt copii?

Mesaj:
Buna ziua.Sunt casatorita de peste 15 ani, am un singur copil, un baiat, 14 ani,de cativa ani eu si sotul si copilul ne-am mutat la casa noastra, am locuit la parintii lui peste 10 ani,socrul meu nu m-a vrut de nora, pe motiv ca provin dintr-o familie saraca si numeroasa(sunte 6 frati de toti), cheltuielile pentru organizarea nuntii suportandu-le socrii si sotul, eu nu am servivci, pe motiv ca toti patronii cer experienta si recomandari de la ultimul job, ceea ce eu n-am…..chiar cu cateva zile in urma am avut o altercatie cu socrul…dansul nu ma lasa sa vorbesc, cand vreau sa zic ceva, ridica tonul la mine, imi spune dur sa tac, gesticuland cu degetul aratator(ca la copii cand sunt certati), si mai face un gest ce ma scoate din sarite, anume: cu degetul aratator atinge buza si in aceasi timp face ”sssst!”, apoi zice ca ”recurge la metode”(intrebandu-l ce inseamna ”metode” spunea ca inseamna ca ar fi in stare sa ma loveasca daca nu fac ce zice dumnealui sau daca nu tac cand spune…am indraznit de multe ori cand tipa la mine si-mi vorbea dur, sa-i spun cu vorba buna, pe un ton hotarat si apasat, intr-o maniera civilizata, ca-l respect ca e tatal sotului meu si ca e mai in varsta si decat parintii mei, dar daca are ceva de spus s-o faca civilizat si respectuos in primul rand ca-s o doamna, in al doilea rand sunt om si ceea ce dansului nu-i place, altuia sa nu-i faca, chiar daca e in etate, vrea sa fie respectat de cei tineri, si dansul sa-i respecte pe tineri, si imediat se aprinde la manie, si vorbeste si mai urat, chiar sare la bataie si ameninta cu bataia.
In primii ani de casnicie, am tacut, mi-am lasat socrul sa vorbeasca mult si bine, crezand ca daca-l evit cat pot si vede ca ”voreste cu peretii” poate-si vede de treaba si se linisteste, dimpotrvia ma tare se enerva, unde ma duceam venea dupa mine, si ma cicalea, tipa la mine si-mi vorbea nu cum ar trebui sa vorbeasca socru cu nora, vorbea de parca as fi fost ultimu om, un gunoi….pentru dansul eu nu-s om cu caracter, personalitate,sentimente, vointa…ma trateaza ca pe un obiect stricat ce merita aruncat, scuzati-ma ca nu gasesc cuvintele potrivite!Ce sa fac, ce ma sfatuiti?

Draga mea, cere sprijin sotului tau, sunteti o familie.Despre socrul tau… cred ca o discutie cu sotul tau in care sa-i explice care este rolul tau i-ar prinde bine. Spui ca aveti casa voastra.Pana la urma e decizia ta daca vrei sa-i mai vorbesti la tine acasa sau sa-l mai primesti.Nu cred ca te poate cineva obliga sa mai mergi la ei daca tu nu mai vrei.Te va umili in continuare daca ii vei permite sa o faca.O discutie cu sotul tau in care sa gasiti rezolvarea la aceasta situatie, cred ca ar fi o decizie buna.Sotul si fiul tau cred ca sunt cei mai de nadejde aliati ai tai.Iti doresc sa gasesti in interiorul tau puterea de a rezolva aceasta situatie.

parintii si-au crescut copiii… acum locuiti separat cu familia Dvs. Luati deciziile impreuna pt ca le luati pt intreaga familie. Succes!

Draga doamna, la ce ne povestiti, abuzul s-a petrecut ani buni in fata sotului, care nu a luat atitudine, nu v-a sprijinit, deci nu va bazati pe dansul sa va scoata din aceasta situatie. In fata unei asemenea atitudini nu puteti lupta decat fie cu aceleasi arme, fie rupand legatura. Asta pentru ca omul intelege doar daca-i vorbesti pe limba lui. Ca sa va lamuriti care e alternativa potrivita pentru dvs, mergeti la terapeut cateva ore.

Stimata doamna ma scuzati dar nu pot pot sa nu intervin… Dumneavoastra aveti un sot, sau ati luat "catelul de companie al socrului dumneavoastra"… nu e de ris… daca sotul dumneavoastra accepta "circul" pe care tatal lui il face fata de dumneavoastra, ma intreb de fapt cu cine sinteti casatorita… Daca au ajutat cu ceva au ajutat familia fiului lor.. daca va "scot ochii" nu e problema socrilor ci a sotului… si inca odata sper ca aveti un sot care ar trebui sa fie implicat in noua lui familie, sa stie sa puna limite intre dumneavoastra so parintii lui… ori va multumit cu un "catel de companie" tinut in lesa sa socrul dumneavoastra… Nu dumneavoastra trebuie sa puneti piciorul in prag si sotul trebuie sa "delimiteze" noul teren al familie dumneavoastra… sa fie cu succes

Pai stimata doamna, SUNTETI la casa d-voastra, unde socrul nu mai are drept sa intre decat cu acordul d-voastra si al sotului. Este momentul sa luati taurul de coarne, sa trasati bariere clare si conditii pe masura. De exemplu, vrea sa va faca o vizita sa sune inainte si sa va ceara acordul de a veni. Nu are voie sa intre pe proprietatea d-voastra de capul lui si mai ales sa va ia si la intrebari. Discutati calm cu sotul, cadeti de acord si faceti in asa fel incat sa traiti linistiti si doar cum vreti d-voastra impreuna. Caminul este locul de siguranta, securitate, liniste, calm, echilibru, loc pe care doar d-voastra aveti dreptul legal de a-l controla. Daca vrea socrul sa se ia la harta cu cineva, sa se duca in padure sa se intalneasca cu ursul, cu alte cuvinte il puteti trimite la plimbare oricand, si nu are decat sa-si caute alt cal de bataie. Chiar urati-i succes. Aveti toata libertatea sa alegeti! Curaj, hotarare su…succes!

eu am 2 intrebari. sotul tau unde a fost pana acum si de ce a permis sa se intample asta?

daca sotul "joaca cartea" socrului dumneavoastra va recomand "pedigree" macar sa fie de "firma" – catel cu pedigree ridem noi insa sarmana femeie unde ii e sotul….

Elena, sotul este intr-un joc de trairi complexe si complet noi. Este la casa lui, despartire de parinti, de tata in special, a venit deodata o libertate nemaintalnita, inca este in faza de soc, rasponsabilitati, emotii complet noi, este un talmes-balmes in capul si sufletul lui. Sa se acomodeze, sa se obisnuiasca, sa-si stabileasca prioritatile si noile responsabilitati. Nu e usor nici pentru el, odata eliberat din "lant"!

Mesaj:
Buna ziua,
Ma numesc Madalina si de ceva timp simt o schimbare si nu chiar in bine.
Anul tracut in urma dietei Dukan si dupa o perioada foarte stresanta am facut un atac de panica plus un sentiment ciudat ca nu avem nici o emotie…nu am iubit nu am urat. Nu reuseam nici macar sa plang.
Avema si o frica destul de mare sa nu imi fac rau.
Intre timp sentimentul respectiv a mai trecut chiar de tot pt o perioada de timp insa a inceput sa revina din nou.
Acum a aparut frica sa nu o iau razna plus ca nimic nu prea ma motiveaza.
Daca vreau sa fac ceva automat vine raspunsul "ce rost are….o sa faca altcieva daca nu faci tu"
Tot ce vreau e o viata normala fara atata frica si ganduri negative. Credeti ca pot sa trec peste aceasta perioada?
Ce ar trebui sa fac? Va rog din suflet sa ma ajutati!

Trairi,emotii ai,frica sgandurile negativa demonstreaza ca esti ”vie” doar ca-ti lipseste motivatia,curajul…….Sens are sa faci,incerci tot ce se poate,te vei descoperii pe tine,viata si-un sens….”Cine nu risca,nu face nimic,nu are nimic si este nimeni…”(Leo Buscaglia)…Conecteaza-te la tine,aplica tehnicile de respiratie stand lunga-n pat ,stand in cada,la piscina,pe iarba intr-un parc dupa ce ai alergat si vezi in interorul tau ce te poate satisface,ce-ti lipseste si ia masuri,viata este scurta ptr.tot ce ai putea face….Succes!!!

Ati ajuns in momentul in care nimic nu va mai surade. S.ar putea sa fie prea mult stres acumulat si at v.as recomanda o vacanta, o zi la spa, strand, sesiune de shopping sau o ora de meditatie si recentrare. Incercati sa aflati ce anume a dus la declansarea episodului de tristete, iar daca el dureaza de mai bine de 1 luna, cereti sfatul unui psiholog. Mult succes!

nu ar strica o perioada de dezvoltare personala/psihoterapie. Succes!

Incercati si sa consumati cat mai multe legume, fructe, nuci netratate termic. Mai ales ca e sezonul lor

Madalina, trebuie sapat, adica trebuie vazut ce s-a intamplat in momentul declicului. Poti sa faci singura exercitiul acasa, amintindu-ti exact filmul evenimentelor si legand fiecare imagine de senzatiile si sentimentele de atunci (doar in prezenta unui prieten de incredere, care sa te ajute daca apare panica). Vei descoperi ca nu ai realizat chiar tot ce ti s-a intamplat, ca sunt lucruri ascunse de subconstient, pe care doar retraind momentul le poti scoate la iveala. Ia-o incetisor si lasa timp subconstientului sa lucreze sau – varianta mai rapida – mergi la terapie cateva ore.

Psihoterapie, pentru a invata sa controlezi starile de panica.

Mesaj:
Buna ziua.Sunt casatorita de peste 15 ani, am un singur copil, un baiat, 14 ani,de cativa ani eu si sotul si copilul ne-am mutat la casa noastra, am locuit la parintii lui peste 10 ani,socrul meu nu m-a vrut de nora, pe motiv ca provin dintr-o familie saraca si numeroasa(sunte 6 frati de toti), cheltuielile pentru organizarea nuntii suportandu-le socrii si sotul, eu nu am servivci, pe motiv ca toti patronii cer experienta si recomandari de la ultimul job, ceea ce eu n-am…..chiar cu cateva zile in urma am avut o altercatie cu socrul…dansul nu ma lasa sa vorbesc, cand vreau sa zic ceva, ridica tonul la mine, imi spune dur sa tac, gesticuland cu degetul aratator(ca la copii cand sunt certati), si mai face un gest ce ma scoate din sarite, anume: cu degetul aratator atinge buza si in aceasi timp face ”sssst!”, apoi zice ca ”recurge la metode”(intrebandu-l ce inseamna ”metode” spunea ca inseamna ca ar fi in stare sa ma loveasca daca nu fac ce zice dumnealui sau daca nu tac cand spune…am indraznit de multe ori cand tipa la mine si-mi vorbea dur, sa-i spun cu vorba buna, pe un ton hotarat si apasat, intr-o maniera civilizata, ca-l respect ca e tatal sotului meu si ca e mai in varsta si decat parintii mei, dar daca are ceva de spus s-o faca civilizat si respectuos in primul rand ca-s o doamna, in al doilea rand sunt om si ceea ce dansului nu-i place, altuia sa nu-i faca, chiar daca e in etate, vrea sa fie respectat de cei tineri, si dansul sa-i respecte pe tineri, si imediat se aprinde la manie, si vorbeste si mai urat, chiar sare la bataie si ameninta cu bataia.
In primii ani de casnicie, am tacut, mi-am lasat socrul sa vorbeasca mult si bine, crezand ca daca-l evit cat pot si vede ca ”voreste cu peretii” poate-si vede de treaba si se linisteste, dimpotrvia ma tare se enerva, unde ma duceam venea dupa mine, si ma cicalea, tipa la mine si-mi vorbea nu cum ar trebui sa vorbeasca socru cu nora, vorbea de parca as fi fost ultimu om, un gunoi….pentru dansul eu nu-s om cu caracter, personalitate,sentimente, vointa…ma trateaza ca pe un obiect stricat ce merita aruncat, scuzati-ma ca nu gasesc cuvintele potrivite!Ce sa fac, ce ma sfatuiti?

Sotul dvs. unde este in aceasta poveste? Ce v-ar placea sa faceti cu viata Dvs.? Realizati ca traiti de 10 ani in aceste conditii?