Program gratuit de terapie de grup: Sa controlam stresul si anxietatea! – Bucuresti, din 30 mai 2016
Din 30 mai revine programul ,,Să controlăm stresul și anxietatea”!
Echipa “Călătorie către sine” vă propune un antrenament psihologic de vară intensiv şi interactiv prin care să deprindeţi noi strategii de a face faţă situaţiilor dificile de zi cu zi.
Stresul apare atunci când cerinţele exterioare ne depăşesc capacitatea de a le rezolva. Uneori are efecte pozitive, mobilizându-ne și ambiționându-ne. Alteori, termenele limită, sarcinile nerezolvate, relațiile dificile, dorințele și nevoile nesatisfăcute, duc la agitație interioară, tristețe, stimă de sine scăzută, presiune și tensiune. De multe ori, stresul este însoțit și de simptome fizice precum amețeală, greață, oboseală constantă, dureri de stomac, de cap și de spate.
Alături de aceste simptome pot apărea grijile și temerile. Sensul vieții este pus la îndoială, iar frica începe să-și facă simțită prezența prin evitarea anumitor persoane, a anumitor locuri sau situații. Există două tipuri de frici: frica specifică, cu obiect („mi-e frică de șefu’”, „mi-e frică de părinţi”, „mi-e frică de înălţime”) și frică nespecifică, fără un obiect anume (resimțită ca stare generală de teamă și neliniște).
Aceste stări pot fi trecătoare sau pot dura perioade întregi de timp (săptămâni, luni, poate chiar ani). Când ele persistă, calitatea vieții începe să scadă. Sentimentele de vinovăție, tristețea, lipsa de chef, neîncrederea în forțele proprii și teama de eșec ajung să ne conducă întreaga existență, viaţa devenind o lungă și dureroasă aşteptare a fericirii.
Este responsabilitatea fiecăruia să oprească această aşteptare chiar acum şi chiar aici și să recapte controlul asupra propriului drum în viață.
Dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus sau cunoașteți pe cineva în această situație, acum este momentul să faceți ceva pentru dumneavoastră sau cei dragi.
Echipa ,,Călătorie către sine” vă oferă şansa de a participa gratuit la acest program de terapie și dezvoltare personală în grup.
Timp de 8 săptămâni, ne vom axa pe gestionarea situaţiilor dificile şi creşterea toleranţei la stres şi anxietate.
Împreună ne propunem ca în urma celor 8 ședințe, a câte două ore jumătate, să atingem următoarele obiective:
- conștientizarea și îmbunătățirea strategiilor personale de a face față stresului și neprevăzutului;
- înțelegerea relației cu prorpia persoană, dar și cu societatea (la locul de muncă, la școală, în cuplu sau familie);
- diminuarea stresului și a anxietății;
- îmbunătățirea relațiilor de comunicare și a abilităților de contact;
- dobândirea unor strategii noi de gestionare a situațiilor limită.
Prin atingerea acestor obiective urmărim redobândirea controlului asupra propriei vieți!
Programul va începe pe 30 mai 2016 și se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de luni, de la ora 18.30.
Pentru a putea beneficia de gratuitate este nevoie să completați următorul chestionar.
De asemenea, va exista o presedință individuală, de 45 de minute, pentru a înțelege mai bine ce presupune acest program.
Atenție! Înscrieri până pe 27 mai! Număr de locuri limitate!
Traineri:
Psihoterapeut drd. Simion Raluca
Psihoterapeut drd. Filip Popovici
Detalii suplimentare: calatoriecatresine.wordpress.com
Contact:
0744.794.378
echilibru_psi@yahoo.ro sau 0744794378
Calea. Griviței nr. 107-109, et. 2, ap 14, interfon 014