CARTE | Personalitatile isterice: angoasa de necesitate

Nu avem ingaduinta pentru ceea ce consideram manifestari isterice, ba inca ne asteptam ca persoana care le produce sa inceapa sa se comporte rezonabil. Isteria e pentru cei mai multi o stare nejustificata, manifestata exegerat si patetic, specifica mai ales femeilor, ca doar ele sunt „asa de hipersensibile si dramatice”. Iar barbatului cu astfel de comportament i se spune reprobabil: „Te comporti ca o femeie isterica!”.

Cuvantul „isterie” provine din greaca veche, hystera, semnificand „uter”, pentru ca inca de atunci, de pe vremea lui Hipocrate, s-a considerat ca doar femeile sunt predispuse spre isterie. Mai aproape de zilele noastre, medicul francez Jean Martin Charcot, care i-a fost profesor si lui Freud, a stabilit ca isteria nu este specifica doar femeilor, ci si barbatilor. Studiul asupra isteriei a fost continuat de Freud, care a analizat legatura dintre conflictele psihice si manifestarea acestora sub diverse forme care tineau de simptomatologia fizica, adica raspunsul fizic, al corpului. Realitatea era insa ca astfel de manifestari erau specifice mai degraba femeilor decat barbatilor pentru ca specificul acestei perioade era patriarhatul, deci suprematia barbatului, femeia fiind dependenta financiar de acesta si avand roluri si functii dinainte stabilite, fara legatura cu identitatea de sine si dorintele ei reale: rolul de mama, de gospodina a casei, de sotie devotata. Capacitatea de exprimare a propriului sine fiind redusa, defularile (scoaterea in exterior a ceea ce se gaseste refulat in subconstient) aveau loc sub forma tulburarilor nervoase insotite deseori de somatizare, precum paralizia partiala sau totala, rigidizarea corpului in anumite pozitii, pierderea capacitatii de a vorbi, pierderea perceptiei durerii, dificultati de inghitire etc. Aceasta simptomatologie fizica aparent inexplicabila a reprezentat, de fapt, de cele mai multe ori, singura forma de exprimare si de protest, impotrivire.

Isteria, termen folosit astazi in sens peiorativ, a fost mult timp diagnosticul pentru anumite forme de tulburari nervoase. In 1980 termenul a fost scos din manualele de specialitate, deoarece diagnosticele au devenit mai variate, in functie de mai multe aspecte ale tabloului clinic. Un astfel de inlocuitor il reprezinta tulburarile somatoforme, adica cele manifestate prin somatizare.

***

Daca angoasa personalitatii obsesionale este fata de schimbare, cea a personalitatii isterice este, dimpotriva, fata de a nu fi stabilizat, limitat, legat permanent. Structura isterica vrea libertate, schimbare si toate posibilitatile care ii apar in cale, fara a lua in calcul consecintele, deoarece consecintele luate in calcul ar putea fi oprelisti in calea dorintelor. Nu in ultimul rand, dorintele acestui tip de personalitate cer satisfactie imediata. Insa „libertatea spre care tinde este mai mult eliberare de ceva decat libertate pentru ceva (…) Traieste ca intr-o lume de cauciuc, care aparent cedeaza oricat si se poate extinde arbitrar, ale carei ordini nu trebuie sa fie luate de fapt in serios, pentru ca se schimba mereu. Intr-o astfel de lume gasim mereu cate o usita in spate, pentru a ne sustrage de la consecintele faptelor noastre.” (Reimann, 181).

Pentru personalitatea isterica, punctualitatea si organizarea timpului sunt obiective aproape imposibile, rezistenta la frustrare foarte scazuta, disponibilitatea de a suporta tensiunile mica. Daca ar putea, nu ar fi niciodata persoana adulta, pentru a nu avea nicio responsabilitate, deoarece responsabilitatea fixeaza individul si ii aminteste de consecintele neplacute ale nerespectarii obligatiilor sale. Spre batranete, personalitatea isterica, refuzand realitatea si prelucrand-o dupa propria dorinta, se manifesta mai ales in incercarea de a-si ascunde varsta, specificand mai putini ani decat cei reali, adoptand o vestimentatie potrivita mai degraba tinerilor si apeland la chirurgia cosmetica.

Angoasa fata de restrictionarea libertatii, fata de definitiv, apare de multe ori sub forma fobiilor fata de restrictionarea libertatii de miscare, precum fobia de spatii inchise (claustrofobia), fobia de aglomeratie (agorafobia) sau fobia de inaltime.

Sustragandu-se de la tot ce le incomodeaza, personalitatile isterice pot ajunge sa se debaraseze de trecutul neplacut, ca si cum nu ar conta decat prezentul, insa in conditiile in care fiecare zi este un nou inceput, nu se poate realiza o continuitate in dezvoltarea Eu-lui propriu, astfel incat aceste persoane par deseori imprevizibile si greu de caracterizat, chiar si pentru ele insele. In situatiile in care se simt constranse prin reprosuri si critica, scaparea lor este de a aduce pe loc contra-reprosuri si contra-critici, iar cand acest lucru nu este eficient, se refugiaza in boala (idem, 183-188).

Istericul si iubirea

Pasional, solicitant si intens, individul caracteristic acestui tip de personalitate iubeste sa iubeasca (uneori iubeste iubirea mai mult decat pe partener), pentru ca iubirea aduce experienta noua si intensitate vietii lui. Deseori face parte din categoria cuceritorilor, stiind sa flirteze, sa cocheteze, sa creeze o atmosfera erotica, sa fie in centrul atentiei. Sunt spontani, plini de fantezie si traiesc clipa. Relatiile cu astfel de tipuri de personalitate nu sunt niciodata plictisitoare, pentru ca viata acestor persoane este plina intotdeauna de evenimente. In acelasi timp sunt insa narcisici, simtindu-se extrem de afectati cand nu trezesc interesul celuilalt, iar fidelitatea nu este o calitate a lor, pentru ca fidelitatea inseamna tocmai ceea ce pe ei ii angoaseaza cel mai mult: stabilitate, statornicie. Activitatea sexuala este de multe ori o modalitate prin care obtin ceva: cresterea sentimentului propriei valori si implinirea dorintei de putere fata de partener.

In cazul personalitatilor cu puternice accente de isterie, pot aparea o atitudine revendicativa foarte puternica si o exagerata nevoie de confirmare, deoarece la persoana cu structura isterica sentimentul propriei valori este bazat pe admiratia celorlalti si pe pe starea de a fi dorita. Este si motivul pentru care accepta atat de greu imbatranirea si pierderea calitatilor fizice pe care le foloseste pentru a atrage. Ca si depresivul, istericul are o nevoie exagerata de partenerul sau, dar nu intr-o relatie simbiotica, in care Eu-rile se dizolva, si marcata de angoasa de pierdere (ca in cazul depresivului), ci pentru confirmarea propriei valori. Crizele de cuplu vor aparea deseori, deoarece partenerul personalitatii isterice nu va putea indeplini intotdeauna aceasta cerinta, intr-o masura suficienta. Atunci cand trasaturile isterice sunt foarte accentuate, apar „devoratoarele de barbati” si „vanatorii de fuste”, cei care au nevoie de cat mai multe cuceriri pentru a-si confirma valoarea. Transformata intr-un joc pe care nu trebuie sa-l piarda niciodata, iubirea va fi pentru ei sursa de numeroase nemultumiri, dezamagiri, revendicari, reprosuri si scene pasionale, reactii catastrofale cand partenerul nu pare a iubi „cu adevarat”. Si, evident, eterna disputa „Cine este de vina?”. Nu este asadar de mirare ca sunt mai mereu in cautarea „marii iubiri”. Dintre toate cele patru structuri de personalitate, cea cu trasaturi de isterie este marcata de cele mai multe despartiri si noi inceputuri. In alegerea partenerului, de multe ori conteaza mai degraba posibilitatile materiale ale acestuia si pozitia lui sociala decat trasaturile caracteriale. Cea mai buna compatibilitate a structurilor isterice este cu cele depresive, deoarece depresivii au o mare disponibilitate de suprasolicitare si autodaruire. Pot fi compatilitati bune si intre doua structuri isterice, dar fara trasaturi specifice foarte accentuate, altfel vor predomina dorinta de rivalitate si de a-l invinge pe celalalt (idem, 188-196).

Istericul si agresivitatea

Structurile isterice prezinta o agresivitate oarecum spontana, fara persistenta, nu foarte rationalizata si vizavi mai ales de persoane, comparativ cu cea a structurilor obsesionale, atat de cramponati de principii, lucruri si situatii. Din cauza lipsei de autocritica si autocontrol, manifestarile agresive sunt mai degraba impulsive. Exagerarea si generalizarea („toti barbatii sunt niste afemeiati”, „toate femeile sunt proaste”) sunt si ele specifice acestor personalitati. Odata cu accentuarea laturii isterice se accentueaza si narcisismul, iar aceasta agresivitate va fi strans legata de nevoia de valorizare, de unde si hipersensibilitatea la jigniri. Unui astfel de individ ii vor fi specifice autoglorificarea, laudarosenia, fanfaronada, nevoia acuta de a se pune in valoare, de a fi mereu in prim-plan, astfel incat orice persoana de acelasi sex este perceputa ca un posibil rival care trebuie invins. Dar aceasta dorinta de a impresiona este direct proportionala, de fapt, cu neincrederea in sine, cu discrepanta dintre Eul dorit si Eul real.

Agresivitatea istericului este deseori teatrala, patetica, pasionala, surprinzatoare, mizand pe efectul de impresionare pe care il va avea asupra celuilalt. La reprosuri pertinente, el raspunde prin atac (atacul i se pare cea mai buna aparare), de multe ori fara nicio legatura cu discutia initiala, pentru ca realitatea care nu ii convine i se pare astfel mai usor de evitat. Atunci cand percepe actiunile celorlalti ca pe atingeri aduse amorului propriu, structura isterica poate dezvolta puternice sentimente de ura, declansate, de fapt, de angoasa de a nu merita iubirea. Echilibrul acestei personalitati este extrem de labil si poate fi usor destabilizat.

Un alt specific al acestui tip de personalitate este intriga, individul isteric putand ajunge sa devalorizeze pe cineva pana la discreditare (idem, 197-199).

Fundalul biografic

Printre factorii ereditari se numara vitalitatea innascuta, un grad mare de spontaneitate si de receptivitate emotionala, expansivitate, deschidere mare spre autoexprimarea in exterior a vietii interioare. Aici apar atat placerea relationarii, cat si nevoia de a fi valorizat, astfel incat de la ceilalti se asteapta la simpatie si confirmari. Si, de cele mai multe ori, aceste persoane chiar sunt simpatizate pentru farmecul, vioiciunea si capacitatea lor de adaptare, pentru stilul intens al vietii. Dar tocmai aceste urmari ale factorilor ereditari fac aceste personalitati sa considere firesti simpatia si admiratia celorlalti, sa se bazeze pe calitatile lor pentru a obtine privilegii, deci sa se astepte sa fie placute intotdeauna.

In evolutia noastra, etapa de 4-6 ani poate fi determinanta pentru dezvoltarea unei personalitati isterice. Este perioada in care copilul trece de la lumea sa magica, in care dorintele si posibilitatile sunt infinite, la cea reala, in care exista niste limite ale dorintelor si posibilitatilor lui. In aceasta etapa de trecere spre maturizare, este necesar ca modelele oferite de adulti sa fie adecvate, astfel incat copilul sa-si doreasca sa ii imite. Parintii trec si ei din stadiul de semizei superiori copilului, la stadiul in care sunt observati critic de catre acesta. Este etapa in care se pun bazele comportamentelor specifice sexului copilului, in care el incepe sa-si contureze imaginea de sine si, odata cu aceasta, sentimentul propriei valori, toate acestea ajutandu-l mai tarziu sa-si poata descoperi propria identitate.

In cazul personalitatilor care dezvolta ulterior caracteristici ale structurii isterice, se pare ca exact aceasta etapa nu s-a desfasurat in mod corespunzator, copilului neoferindu-i-se modele adecvate din partea adultilor, modele care sa-i permita sa fie dispus sa renunte la comportamentul infantil in favoarea responsabilitatilor si a constiintei necesitatilor. Daca va experimenta capacitatile corespunzatoare varstei lui, indeplinirea noilor sarcini ii va aduce sentimentul extrem de important al propriei valori.

Un mediu familial inadecvat nu ofera sprijin, orientare si poate prezenta aspecte precum: copilul este considerat prea mic pentru a fi luat in serios sau prea putin capabil, parintii il cearta azi pentru ceva ce ieri nu au luat in seama, transmitandu-i mesaje contradictorii, ei insisi se pot certa in fata lui, considerandu-l prea mic pentru a intelege, dupa care asteapta de la el sa se comporte altfel decat ei. In aceste conditii, copilul prefera sa ramana un copil fara responsabilitati, adica sa nu treaca la nivelul superior de maturizare, de unde si infantilismul ulterioarei personalitati isterice. Cand parintii nu sunt modele adecvate pentru copil, exista posibilitatea ca acesta sa preia modelul lor sau sa-l refuze, dar nici aceasta situatie nu este una fericita, deoarece el se va simti singur, parasit, iar la varsta adulta va ramane fixat pe ideea de a avea un comportament opozant celui al parintilor, deci nu va evolua adecvat personalitatii lui. Problematic este si modelul in care apare inversarea de roluri: barbatul tinut sub papuc de o femeie prea autoritara, model care nu ii va oferi copilului o imagine corecta despre identitatea de gen, iar la varsta adulta acest lucru se va reflecta in atitudinea sa fata de persoanele de sex opus.

O premisa a ulterioarei personalitati isterice o reprezinta si o casnicie nefericita a parintilor, in care copilul devine un fel de substitut al partenerului inadecvat sau confesorul ori consolatorul parintelui dezamagit, situatie in care nu mai poate construi o relatie sanatoasa cu celalalt parinte, intra in conflic cu acesta si dezvolta, in plus, sentimente de culpabilitate. Un rol confuz este si unul in care este tratat ca un copil, dar in acelasi timp i se atribuie si un rol de adult (mai ales cand parintele i se confeseaza). Copilul simte ca nu poate indeplini aceste asteptari (in realitate, suprasolicitari), si astfel pot aparea sentimente de inferioritate.

Un alt tipar al parintilor care pot determina o viitoare structura isterica de personalitate este cel al parintilor care incearca sa se implineasca prin copil, in acest caz structura de personalitate fiind deseori una isteric-depresiva.

O situatie inadecvata este si cea in care parintii „defileaza” cu copiii lor, vor ca acestia sa straluceasca si ii fac sa creada in admiratia permanenta a celorlalti.

Problema centrala a personalitatilor isterice tine asadar de lipsa de identitate, deoarece modelele din copilarie nu au fost cele adecvate, astfel incat sa fie imitate, sau pentru ca sunt preluate roluri care aparent aduc mai multe beneficii. Profesiile cele mai potrivite structurilor isterice sunt cele care se bazeaza pe relationare, personalitate, flexibilitate, vitalitate, asigurandu-le, in acelasi timp, si nevoia de valorizare: profesii care presupun dobandirea unor ranguri, titluri (percepute ca acordand stralucire suplimentara personalitatii lor), profesii care implica audienta, public, care le permit sa-si puna in valoare capacitatea de seductie, de convingere, farmecul, improvizatia, spontaneitatea, inclinatiile artistice.

Formele sub care poate aparea o personalitate isterica, in functie de cat de accentuate sunt trasaturile ei, pleaca de la oamenii vioi-impulsivi, care isi doresc valorizarea si manifesta vanitate -> narcisicii care vor sa ramana in centrul atentiei si sa fie confirmati -> cei care se autovalorizeaza in mod exagerat si care sunt dependenti de contact -> „fata tatei si baiatul mamei” -> cei care fug de realitate, au roluri care nu corespund Eu-lui real, ajungand uneori sa practice chiar escrocherii -> misoginii, femeile „castratoare”, care desconsidera barbatii, si cei care nu isi accepta identitatea de gen, ajungand deseori la homosexualitate -> cei care dezvolta diferite fobii -> persoane cu tulburari psihice grave (idem, 200-228).

Bibliografie:

Riemann, Fritz, Formele fundamentale ale angoasei, Editura Trei, Bucuresti, 2005

Imagine: André Brouillet, O lectie clinica la Salpêtrière, (doctorul Charcot prezentand elevilor sai pacienta Blanche Wittmann, aflata in criza isterica), 1887