Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua, am 28 de ani, sunt femeie si am o problema in cuplu. Am cunoscut-o pe iubita mea acum aproape 3 ani si timp de 10 luni am avut o relatie la distanta in care ne vedeam cam o data pe luna. Am avut certuri si atunci, dar nimic foarte grav. Dupa 10 luni ne-am mutat impreuna si in urmatoarea perioada au inceput certurile. Ma gandesc ca in fiecare cuplu exista probleme odata cu mutatul. In principal ne certam de la faptul ca eu nu comunic foarte bine, de la anumite convingeri diferite pe care le avem (gen alimentatia, anumite preferinte, obiceiuri legate de religie), iesitul in oras cu prietenii sau colegii de munca pentru ca ea nu a avut prieteni in noua locatie,moment in care eu, desi am inteles-o m-am simtit controlata. Mentionez ca financiar am fost separate si ulterior au aparut discutii legate de achizitionarea unor lucruri impreuna, gen masina, mobila si m-am blocat. Totodata nu pot comunica foarte bine, daca am ceva de spus mi-e frica sa nu-l ranesc pe celalalt sau sa
nu ne certam. Desi iubita mea s-a schimbat si nu mai are tendinta de a ma controla eu inca resimt acest comportament chiar si cand acesta nu mai e prezent.Ultima oara am uitat sa verific telefonul si ea m-a sunat de mai multe ori pentru ca trebuia sa ne vedem, iar eu nu am inteles acest lucru si cu toate ca am gresit neintelegand mesajul si apoi lasand telefonul deoparte am simtit si o oarecare urma de control, desi ea isi dorea doar sa dea de mine. Am ajuns sa nu mai facem aproape nimic impreuna. Cand vreau sa fac ceva , gen sa citesc sau o alta activitate personala, ma simt ciudat pentru ca o las singura si am tendinta sa imi inchipui ca pe ea o deranjeaza pe baza celor intamplate la inceput si ma simt prost. Totodata mie nu imi place foarte mult sa ies in oras si ea simte aceasta nevoie, iar eu in acele momente ma gandesc mai mult la nevoile mele decat ale ei. Consider ca atitudinea mea este legata oarecum si de relatia mea cu mama, pentru ca ea este o fire foarte autoritara, nu
poti spune nu in fata ei si mereu in copilarie a considerat ca daca imi satisface nevoile fizice e suficient.In momentul in care i se spune nu, ea aduce in vedere faptul ca e bolnava si nu o respect, iar eu ma simt vinovata. M-a invatat ca orice lucru de rezolvat sa fie rezolvat de tata, pentru ca atunci cand am fost mica am fost foarte bolnava si amandoi au vrut sa ma protejeze. Mereu m-a facut sa imi doresc sa fiu mai buna si chiar daca eram cea mai buna trebuia sa fiu mereu si mai buna. Cred ca de asta mi-am pierdut increderea in mine, tin minte ca in liceu m-am certat foarte mult cu mama. Acum cred ca din aceasta cauza nu reusesc sa empatizez cu ceilalti si mai ales cu iubita mea. Mereu cand vrea sa facem ceva ma gandesc mai intai daca eu ma simt ok cu activitatea respectiva si nu fac compromisuri. Ea imi spune sa merg la psiholog, dar eu consider ca raspunsurile se afla in mine si eu ar trebui sa le aflu si refuz ideea. Desi o iubesc nu stiu sa-i arat acest lucru si acum lucrurile stau sa se prabuseasca, daca nu cumva deja s-au prabusit. Stiu ca problemele mele nu ar trebui sa fie si problemele ei si ar trebui sa ma schimb si sa ma accept pe mine mai intai. Nu stiu cum sa-i arat ca eu o iubesc.Ea sustine ca nu o iubesc si nu o condamn pentru ca faptele mele nu arata asta.

Un psiholog v ar ajuta sa scoateti la iveala raspunsurile din dvs. Acesta nu vi le va furniza el insusi… Primul pas a fost facut-acela de a constientiza existenta unei probleme,precum si dorinta de a o rezolva. Curaj si succes!

Sigur ca raspunsurile se afla in dvs. Dar de cele mai multe ori faptul ca suntem subiectivi nu ne ajuta sa vedem situatia si din alt punct de vedere. Tocmai aici va ajuta un demers terapeutic: sa vedeti situatia altfel si sa gasiti solutiile.

Este corect raspunsurile se afla in Dvs si cu sustinerea unui life coach veti afla raspunsul corect. Astfel veti stii cum sa va schimbati comportamentul si care este decizia cea mai corecta.

Nimic din ceea ce avem nu poate fi luat si nimic din ceea ce nu vrem nu poate fi adaugat! Ideea este toate trec, dar depide cum si ce consecinte decurg din asta! Nu intodeauna avem puterea de a vedea clar cum stau lucrurile pentru ca privim doar prin prisma unilaterala, prin lentila proprie si judecam doar din “papucii” nostrii. Lucrurile se petrec la jumatate de drum, intre emitaor si receptor, depinde de intentii si de cum sunt receptate mesajele. Ceva din tine produce la ea un comportament si ceva din ea iti determina tie anumite reactii. Faceti bine si mergeti amandoua la o consiliere de cuplu si vedeti de ce ati ales ce ati ales si daca sunteti impacate cu alegerile pe care le-ati facut.

refuzul de a merge la psiholog/psihoterapeut inseamna in sine ‘ceva’… poate un refuz inconstient de a te vindeca? Psihoterapeutul este si un ghid, printre altele, care te poate ajuta sa ajungi mai repede unde iti doresti. Curaj!