Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua,
Ma numesc Cristina, am 39 de ani, sun casatorita sotul meu are 40 de ani si avem impreuna un baiat Andrei de 19 ani.
Din cauza unor probleme la care nu mai gasesc rezolvare, am luat decizia de a va scrie, am facut-o si pentru a ma descarca sufleteste, nu am incredere sa vorbesc cu nimeni despre aceasta problema. Am scris cat mai pe scurt, dar am vrut in acelasi timp sa fie cat mai explicit pentru ca cei care ar dori sa imi ofere un sfat sa inteleaga.
Sotul meu , acum 14 ani a, avut o aventura a rezultat un copil, nu i-am spus baiatului nostru de acel copil niciodata pana in vara acestui an, mai exact in iunie. L-am iertat atunci pe sotul meu pentru escapada lui, aflase ca domnisoara respectiva este insarcinata, cand s-a nascut copilul au facut test de paternitate si rezultatul a fost pozitiv. I-am zis: iti vei asuma responsabilitatea fata de copil doar financiar, daca vrei sa faca parte din viata noastra eu voi divorta de tine. Am ajuns la o intelegere cu acea domnisoara. Pana in vara asta cand femeia aceea s-a maritat si a pasat copilul catre noi.
Am luat copilul pentru ca el nu are nici o vina, Andrei avea 18 ani cand aflase ca mai are un frate din partea tatalui. A tratat cu indiferenta, de fapt asa a vrut ca noi sa credem. La cateva zile de la instalarea copilului in casa noastra, noi eram plecati la firma, eu si sotul fiind oameni de afaceri. Am plecat linistiti, cand peste 4-5 ore primim un telefon de la persoana care se ocupa cu treburile casnice, spunandu-ne sa venim acasa ca Andrei il bate pe baiat. Andrei nu a fost si nu este un baiat violent. Eu eram intr-o parte a orasului, sotul intr-o alta directie. Am pornit spre casa, sotul ajunsese inaintea mea cu 20 de minute. Cand a intrat pe usa l-a vazut pe Cristian plin de sange, era culcat pe jos, Andrei dadea in el ca disperatul. Nu stiu ce a fost in mintea sotului meu atunci, ca a inceput sa il loveasca pe Andrei cu o salbaticie, intre timp ma suna femeia care se ocupa de treburile casei sa imi spuna ca sotul meu il bate pe Andrei. Cand am ajuns in fata portii intr-un suflet am alergat in casa, sotul dadea in Andrei ca intr-un sac de box, acesta nu riposta, am urlat, atunci sotul s-a potolit. Andrei s-a ridicat si a spus ca e bine, merge la baie sa se spele, avea fata plina de sange, hainele pline de sange, abia reusea sa se tina pe picioare.
Am vrut sa il ajut sa mearga la baie , dar a spusa nu il ating, m-am intors la sotul meu am inceput sa tip la el, in acel timp auzim o masina ce porneste Andrei pleca, asa plin de sange l-am strigat pe sotul meu, a fugit sa ia o masina dar Andrei bagase cutitul in rotile de la ambele masini. M-am certat foarte tare cu sotul , a venit medicul nostru de familie, a spus ca va trebui sa il internam pe Cristian, ma gandeam la Andrei. Sotul a sunat cateva cunostinte din politie sa caute masina fiului nostru, masina au gasit-o nu departe de casa, dar Andrei era disparut. Am inceput sa sunam toate cunostintele, sa luam legatura cu pietenii lui dar nimeni nu stia nimic. Eram ingrijorati, dar a doua zi dis de dimineata am aflat unde era Andrei si cum a, ajuns la persoana respectiva.
Andrei era indragostit, asta a sustinut el de anul trecut, ca este indragostit de noua profesoara de engleza, am avut ceva probleme pe tema aceasta, a fost pentru prima data cand am fost chemati la scoala, din cauza coportamentului neadecvat a lui Andrei, acesta ii declarase profesoarei de engleza ca o iubeste. Andrei in prezent este in clasa a 12, merge foarte rar la scoala.
Cand si-a lasat masina, a luat un taxi, nu putea conduce din cauza durerilor si a faptului ca nu vedea clar si avea mana fracturata, s-a dus in fata blocului unde locuieste profesoara lui de engleza a sunat-o pe aceasta sa coboare, ca este plin de sange si nu poate merge acasa. Profesoara a coborat, aceasta locuieste cu fratele ei mai mare, ea avand 25 de ani.
Aceasta cand l-a vazut s-a speriat, a vrut sa sune la politie dar Andrei i-a spus ca s-a batut cu niste baieti si nu vrea sa implice politia si nu vrea ca nici noi parintii lui sa aflam, o minciuna. L-a dus in casa, unde Andrei si-a pierdut cunostinta pentru cateva minute, dar si-a revenit a implorat-o pe profesoara lui sa nu spuna nimanui unde este si in ce hal este. Fratele ei nu era acasa, este asitent medical, era la spital, l-a sunat sa il intrebe ce sa faca cu Andrei. A urmat instructiunile fratelui ei. Dimineata Andrei nu s-a putut ridica din pat, dar a rugat incontinuare sa nu ne sune. Dar ne sunase profesoara, ne-am intalnit cu ea, ne-a spus ca Andrei nu are fracturi, atunci si eu si sotul meu i-am spus de fapt cum stau lucrurile. I-am cerut sa il tina inca catev zile, daca el se incapataneaza sa mearga la spital sau sa vina acasa.
A trecut o saptamana de cand nu imi vazusem baiatul nu imi raspundea la telefon, a stat la profa de engleza pana si-a revenit in simtiri. Dupa o sapatamana Andrei a venit la firma, aveam o sedinta importanta , stia de acea sedinta, i-a spus secretarei sa ne anunte ca a venit, si ca ne asteapta in biroul sotului. Cand am aflat am plecat catre birou, am vrut sa ma apropii de el da a spus sa stam fiecare acolo unde este, pentru prima data l-am vazut pe sotul meu umil s-a pus in genunchi in fata lui Andrei, cerandu-I iertare, Andrei i-a spus sa se ridice ca nu are nevoie de scuze. El renunta la tot, renunta la a mai fi fiul nostru, renunta la noi ca parinti, va renunta la scoala, este decis sa plece undeva unde nimeni nu il stie, unde nu se va mai intalni cu noi. Sotul l-a intrebat ce sa faca ca sa il ierte, Andrei i-a spus ca daca iti cer sa arunci acel copil in stranda ca eu sa ma intorc acasa o vei face? Am ramas socati, Andrei nu mai era asa cum il stiam. A spus ca nu va cere asta, si ca toata viata cat va trai nu v-a uita pumnii si picioarele primite de la tatal sau.
Niciodata nu am folost violenta impotriva fiului nostru, dar sotul meu in acea zi a inebunit de l-a batut in halul acela.
La 18 ani, ii cumparasem o masina si un apartament erau pe numele lui, s-a mutata Andrei in apartament schimband usa, si spunandu-ne clar ca daca vom incerca sa patrundem in acel apartament fara aprobabrea lui ne va da in judecata. Am crezut ca vor mai trece cateva zile si va veni acasa sau ne va cauta pentru ai da bani, dar nu s-a intamplat acest lucru. Andrei avand un cont in care de la nasterea lui ii depuneam odata la trei luni o suma de bani, el la 18 ani a avut acces la cont dar nu la folosit, pana in aceasta vara. Cand a plecat de acasa si-a retras toti banii, acei bani ii va permite sa traiasca fara grija zile de maine ceva ani. In octombrie a implinit 19 ani, l-am cautat dar nu am reusit sa dam de el.
El dupa acel incident nu s-a dus la nici un consult, cu toate ca profesoara de engleza si fratele acesteea au insistat, in urma cu o luna Andrei a fost operat la mana, din cauza faptului ca mana i-a fost fracturata si el nu a dat atentie, I s-a agravat, Andrei nu va mai putea canta la chitara cum o facea inainte, ii placea sa cante la chitara si la pian. Sotul se invinavateste, ca i-a distrus viata baiatului ca a distrus ce iubea cel mai mult in viata asta. Am vrut sa divortez dupa acel incident, dar nu am avut putere, sa imi parasesc sotul, baiatul nu ma mai vrea in viata lui.
Locuieste singur, la insistentele profesoarei merge uneori pe la liceu, nu mai iese cu prietenii, iese singur sau cu profesoara lui de engleza si fratele acesteea. A spus profesoara lui, ca Andrei a invatat cum sa intretina curatenia, cum sa puna la spalat, doa la gatit nu se descurca chiar deloc, de aceea de multe ori mananca in oras, deseori fratele profesoarei cu care a legat o stransa legatura de prietenie il inviata la ei la masa.
Si-a inchis toate conturile de socializare, nu ne raspunde la telefon , s-a rupt de lume.
L-a inceput impreuna cu sotul am crezut ca este doar o problema de timp, dar acesta nu ne raspunde nici cand mergem la apartament, daca ne intalnim intamplator s-a intamplat de 2 ori, asta am auzit din gura lui: “ Imi pare rau, dar nu va cunosc, ma confundati, va rog sa ma scuzati “ dupa , pleaca.
Si-a schimabt stilul vestimentar, inainte mereu era imbracat in haine de culorii vii, in special albe, fiind culoarea lui preferata. Dar acum se imbraca doar in negru si un gri inchis, a spus profesoara lui, ca atunci cand s-a dus sa isi cumpere haine fiindca nu avea, s-a dus cu fratele ei si si-a cumparat doar haine pe negru si gri inchis.
Nu vreau sa imi pierd baiatul de tot, vreau ca sotul meu sa isi revina din situatia in care este, vreau ca lucrurile sa se indrepte putin.
Imi cer scuze pentru greselile gramaticale si modul de expresie in ceea ce am scris, dar cu lacrimi in ochi am scris.
Va multumesc anticipat, pentru rabdarea de a citi.

Îmi pare sincer rău de situația cu care vă confruntați, înțeleg că vă este foarte greu. Având în vedere faptul că fiul dvs., Andrei, este major, nu puteți forța din punct de vedere legal o relație cu el. Puteți încerca însă, atât dvs., cât și soțul, să apelați la psihoterapie pentru a vă adapta mai bine noii situații, pe de-o parte, iar pe de altă parte, să încercați să găsiți soluții pentru aplanarea conflictului. Una dintre variante, cu colaborarea fiului dvs., ar fi rezolvarea problemei în cadrul terapeutic, însă anterioare acestei soluții, este rezolvarea propriilor probleme.

Sotul dvs ar fi platit cu inchisoarea gestul lui, in orice tara civilizata… Insa acum plateste altfel, primind indiferenta lui. Ati gresit de la inceput ascunzand gunoiul sub covor, evitand adevarurile dureroase… si acum platiti cu linistea sufleteasca. Psihoterapia e o solutie curajoasa, si evitarea ei e cea nerecomandata.

Este o situatie f delicata si este dureros pt fiecare membru al familiei.Atitudinea lui Andrei este a unui copil ranit, caruia i s-a ascuns adevarul, acum a gasit o cale sa-si raneasca parintii.Poate e momentul sa discutati deschis despre trecut si sa va asumati deciziile.Cred ca cel mai bun cadru de a face asta este intr-o psihoterapie de familie( sau macar o psihoterapie de cuplu).Sunt lucruri delicate si e f important cum le spuneti.

Din cate scrieti fiul dvs. nu se mai socoteste ca facand parte din familie, simte ca a fost inlocuit pe neasteptate de copilul sotului dvs. Ruptura a fost foarte dureroasa pentru el, dovada coportamentul prin care va arata cat de mult l-ati ranit. Lucrurile se pot indrepta, dar este nevoie de timp si de rabdare. Apelati urgent la un terapeut. Asta pentru starea dvs. emotionala. Sa nu uitam de asemenea ca mai este un copil care a fost "abandonat" la tata si care simte ca este probabil un intrus. Puteti sa va asteptati si de la el la anumite reactii. De aceea va sugerez sa nu mai amanati un demers terapeutic.

Buna ziua. Cu multa suferinta povestea dvs. A fost prea brusc si brutal pentru Andrei sa traiasca in aceeasi casa cu un frate despre care nu stia nimeni ce crede, ce simte, ce percepe. Pentru ca parintii se aprope de copii si dau tonul relatiei cu acestia, sa zic asa, insistati cat timp este necesar sa ii spuneti adevarul despre povestea asta, sa ii spuneti ca va pare rau, sa ii spuneti ce inseamna el pentru dvs. Am inteles ca a inchis comunicarea cu dvs., dar ii puteti trimite scrisori, de exemplu. Toate cele bune.

Dar celalat copil cum se simte, unde e?si de la cea pornit bataia intre iei?

Rivalitatea fraterna este un sentiment extrem de intens si chinuitor, este primul contact pe care il experimenteaza copilul cu emotia geloziei (si stim cu totii ca gelozia a condus la atatea crime si gesturi violente). Copilul de doar cativa ani simte dintr-o data ca are un rival care i-a "furat" statutul de unic destinatar al iubirii parintilor. Si, din proprie experienta cu baieteii mei, pot spune ca dureaza mult timp pana cand incep usor usor sa apara semne de adaptare din partea copilului mai mare, iar aceste semne sunt rodul atitudinii pe care parintii trebuie sa aibe: anume, niciodata copilul cel mare nu trebuie certat sau marginalizat atunci cand isi manifesta gelozia fata de frate/sora, caci el oricum se simte nedreptatit si neiubit. Dimpotriva, parintii trebuie sa isi indrepte atentia spre copilul cel mare, sa il inconjoare cu multa afectiune si sa ii explice cu rabdare de foarte multe ori ca ei il iubesc la fel de mult, si ca noul venit ii poate fi cel mai bun prieten, nu un dusman. Si chiar si asa, sentimentul de rivalitate fraterna treneaza toata viata, dar poate fi ridicat la un nivel de competitie constructiva. In fine, sensul acestei introduceri pe care am facut-o, este sa scot in lumina chinul prin care a trecut baiatul dvs atunci cand l-ati adus in casa pe fratele vitreg. Va inchipuiti ca daca unui copilas de doar cativa ani ii ia mult timp sa se adapteze la faptul ca are un frate, darmite unui adolescent care timp de 18 ani a fost unicul copil? Ce vreau sa spun prin aceste randuri este ca, din pacate si din necunostinta, sotul dvs a gresit enorm lovindu-l pe fiul sau cel mare… In acele clipe, baiatul a simtit ca el nu mai este deloc iubit si dorit in casa, ca altcineva i-a luat locul si ca, intr-o situatie limita, tatal ii va lua apararea "intrusului"… In aceasta situatie, consider ca pe langa efectul de atenuare a socului pe care o poate avea timpul, optim ar fi sa gasiti o cale de comunicare cu baiatul, atat dvs cat mai ales tatal, in care sa ii marturisiti deschis ca efectiv nu ati stiut alt mod de a actiona in acele clipe, ca tatal a reactionat la furie, ca nu a stiut nici el cum sa gestioneze situatia, si ca il iubeste la fel de mult ca inainte. Va sfatuiesc sa cititi impreuna cu sotul cateva articole pe tema "rivalitatea fraterna, modul optim in care trebuie sa actioneze parintii" si de asemenea, puteti discuta pe tema asta si cu un psiholog. Nu va pierdeti speranta, sufletul uman are resurse infinite de regenerare, mai ales sufletul unui tanar.

Sper sa aveti curajul necesar pentru a intra intr-un proces terapeutic profesional. Mesajele sunt incurajatoare dar nu suficiente