Mesaj:
Buna seara, sunt o tanara de 30 de ani absolventa de Master PoliticiPublice Politici Sociale. Facultate Drept si Sociologie, lucrez de 3 pe vas de croaziera la in pozitia de Youth Staff. Am fost casatoria in tara 1 an de zile iar relatia s-a dizolvat cu acordul partilor, la notar. Pur si simplu nu era ce cautam si nu ne iubeam cu adevarat. Eu am crezut ca am trecut peste, dar se pare ca am ramas cu ceva probleme, m-a afectat ideea divortului, a unei casnicii esuate, nu ca lam pierdut pe acel om. Plecata pe vas, la aproape 1 an dupa divort am cunoscut un om deosebit, de origine indian, am avut o relatie cu el, il iubesc si l-am iubit din tot sufletul, e genul de om la care eu am visat din adolescenta, de fapt nu e genul………el e unic, il iubesc pentru ceea ce este si iubesc cum ma face sa ma simt, cum are grija de mine, cum ma respecta, dar din cauza ca sunt o proasta si ca mereu m-a interesat de gura familiei, l-am tot tinut la distanta, nu i-am declarat niciodata adevaratele mele sentimente, ba mai mult to ca o proasta i-am zis ca nu il iubesc asa cum el ma iubeste pe mine si ca nu cred ca amsentimente ptr el. De ce am facut asta asa ca o martira??? Pentru ca mi-era frica de reactia celor din jur cand eu il voi aduce acasa, stateam cu el pe vas in aceeasi camera, dar acasa ascundeam asta si cand vorbeam acasa ma rascoleam in mine, aveam impresia ca duc 2 vieti. Il iubesc, dar cred ca l-am pierdut, el cu traditiile lor indiene se cearta cu familia de 3 sa nu ii gaseasca sotie (cum e la ei) ptr ca ma iubeste si are pe cineva pe vas, astia de acasa nu si nu, dar el ma vrea pe mine, anul asta l-am bagat singura in gura lupului spunandu-i cand ne-am despartit la aeroport ca sa aiba grija de el si ca poate nu o sa ne mai vedem niciodata, ca fiecare cu viata lui. Acum la o luna dupa asta, am aflat ca acasa a avut iar certuri pe baza insuratoarei si cum eu ca o proasta l-am dat deoparte, el i-a facut fericiti pe ai lui si s-a insurat in hinduismul lor. Stiu ca eu am fsot motivul, ptr ca, i-am pus o gramada d epiedici, l-am descurajat. Am vazut o poza cu nunta lui si in momentul ala m-a luat dracu, stiti cum e cand pierzi pe cineva, intelegi, mie mi-era frica ptr ca trecusem si printr-un divort, dar el e un om deosebit, n-am motive de frica.Dupa ce am realizat ca s-a casatorit, am inceput sa-l sun, mail, messenger, facebook, toate caile posibile, i-am spus ca imi pare foarte rau ptr tot si ca recunosc ca-l iubesc si ca nu-mi pasa de ceilalti, de familia mea, vreau doar sa fiu fericita cu el. I-am spus ca in iubire niciodata nu e prea tarziu si sa divorteze, sa vina la mine, acum astept un raspuns d ela el si nu mai vine. Inainte de ai scrie asta, l-am intrebat de insuratoare si mi-a spus ca sa insurat ptr ca asa a trebuit, ca de 3 ani e cu mine si eu sunt tot nehotarata si nepregatita, dar mi-a zis ca motivul casatoriei nu e iubirea, abia ce-a cunoscut-o pe fata aia,mi-a zis ca ma iubeste si ca sunt singura femeie din viata lui, in sufletul lui. Acum stau si imi plang de mila, simt in sufletul meu ca e barbatul vietii mele si nu vreau sa-l pierd, nu stiu ce sa fac, el din cauza conjuncturilor de la el de acasa nu poate intra pe internet mereu, nu am multe semnale de la el, mi-a spus doar sa nu ma gandesc prea mult si ca DUmnezeu e acolo ptr toti. EU la randul meu, i-am trimis zeci, sute de semne de viata, i-am spus ca imi pare rau ptr ca l-am indepartat si il vreau langa mine, asa cum imi spunea el, sa fiu mama copiilor lui si sa ne iubim mereu, i-am spus ca stiu c ala ei e dificil cu divortul, dar nu e imposibil si il rog sa o faca ptr noi, acum saracu cred ca-si pune toata familia lui indiana in cap, nu stiu, i-am zis sa creada in mine, chiar daca l-am dezamagit. I-am spus tot ce am gresit si ce simt ptr el si ce vreau de la viata si sincer nu-mi imaginez restul zilellor fara el. Situatia e acum recenta, el s-a casatorit in 29 septembrie, eu am aflat in 3 octombrie si de atunci sunt nebuna. Nu mai stiu ce sa fac, plang intr-una si daca nu vorbesc cu un specialist o sa o iau razna, mi-e rusine sa spun cum reactionez, am inceput sa ma plesnesc, sa urlu. Acum in capul meu am o sumedenie de scenarii, cred ca ar trebui sa am rabdare sa vorbim amandoi, sa ne auzim, dar eu nu mai pot, va rog frumos indrumati-ma cumva, ma simt pierduta. Tot ce stiu este ca intr-adevar il iubesc si acum sunt dispusa de orice sa il am langa mine, sper sa creada in mine si sa faca ceva, asa in sufletul meu eu il cred ca ma iubeste cu toata fiinta lui.Cand e iubire, probabil ca niciodata nu e prea tarziu. Nu mai rezist psihic presiunii si mai ales incertitudinii.
Multumesc

Apelati la un terapeut pentru a va cunoaste si a gasi resursele necesare sa faceti fata situatiei. Veti putea probabil intelege de ce anume ati evitat sa faceti anumite demersuri si care sunt variantele.

Cu certitudine lucrand cu un psiholog veti trece peste aceasta pierdere mai suportabil si in finalul terapiei , mai constienta de ce doriti cu adevarat . Veti avea forta sa luati cele mai bune decizii si sa si actionati in sensul pe care il veti dori atunci. Suntem plini de resurse… doar ca uneori am uitat unde este cheia care deschide cufarul unde le-am depozitat… sau unde este cufarul…

Vă recomand un psihoterapeut care lucrează cu hipnoză. Prin hipnoză veţi vedea ce este în jurul dvs și care este viitorul dvs, dacă trebuie sau nu să fiți cu acel om. Vă doresc să fiți fericită.

In acest moment nici nu mai conteaza daca si el te iubeste sau nu; ceea ce conteaza acum este disponibilitatea lui, daca vrea sau nu sa mai fie cu tine. Daca iti spune cu subiect si predicat ca nu vrea, atunci nu ai ce sa faci, decat sa-i respecti decizia, mai ales daca il iubesti. O relatie se construieste cu consimtamantul ambelor parti, dar se desface si din vointa unei singure parti. Asa ca nu-ti ramane altceva de facut decat asumarea consecintelor, in urma vointei, deciziei si actiunii tale. El ti-a respectat decizia. Acum e randul tau… si e definitiv. Singura te-ai constrans sa decizi astfel. Ai uitat ca esti adult? Poate ca era nevoie de astfel de greseli, ca sa cresti. Sa stii ca greselile au rolul lor, deci nu e capatul pamantului ca treci prin asta, desi acum tie asa ti se pare. Poti indrepta aceasta greseala, dar nu ai certitudinea ca exact in acest moment. Asta depinde de ceea ce va hotari el. Dar cel mai important este sa-ti pui intrebarea: "Ce am invatat de aici?" sau "Ce voi evita pe viitor?", sau "Cine isi asuma responsabilitatea vietii mele?"Iti tin pumnii stransi, ca decizia lui sa fie aceea pe care ti-o doresti!

Tu spui despre tine ca ai fost proasta atunci cand ai descurajat aceasta relatie atunci cand era posibila.Eu cred ca ai fost mai degraba realista si probabil ca ai avut motive, pe care acum, emotionalul tau tinde sa le dea la o parte. Presupunand ca si el este dispus sa infrunte toata lumea lui pentru tine, imagineaza-ti cum va decurge viata voastra in viitor, si vezi daca iubirea poate, cu adevarat sa invinga toate obstacolele posibile. Diferentele culturale exista, nu le poti ignora. Iata aici niste materiale de referinta: http://postcolonialstudies.emory.edu/marriage-in-india/ sau http://female-traveller.hubpages.com/hub/What-To-Expect-After-Marrying-An-Indian-Man. E bine sa fii informata si sa decizi numai dupa ce esti gata sa-ti asumi toate consecintele. Daca din diverse motive relatia voastra nu mai poate continua, pana la urma, te poti consola cu ideea ca ti-ai intalnit sufletul pereche, ca ai avut privilegiul sa afli ce iti doresti cu adevarat de la un barbat si de la o relatie, ca esti mai bogata in sufletl tau cu experienta asta. Si… oricand exista si varianta psihoterapiei, atunci cand aceasta pierdere (daca va fi), va parea prea grea pentru a-i face fata singura. Numai bine!