Mesaj:
In urma cu aprox 2 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat casatorit (38ani). Il cunosteam de 1 an si ceva, a existat de la inceput o conexiune intre noi insa am comunicat doar profesional. Dupa un eveniment mai putin formal am ajuns sa iesim impreuna, am stiut de la inceput ca este casatorit, iar eu fiind intr-o relatie (pe atunci de 4 ani) am acceptat acest lucru si nu m-a deranjat. Treptat am ajuns cei mai buni prieteni si amanti. Dupa un an de relatie, inca am vorbit la telefon de cateva ori pe zi, am petrecut momente placute impreuna, ne am intalnit aproape zilnic si am reusit sa petrecem zile intregi doar noi i-am spus ca sunt dispusa sa renunt la prietenul meu si ca imi doresc ca si el sa renunte la sotia sa. Mi-a spus atunci despre casnicia lui – ca nu ii ofera nicio satisfactie, ca nu petrec timp impreuna, ca nu a iubit o ci conjunctura i-a adus impreuna si i-a facut sa se casatoreasca, ca nu isi doreste copiii cu ei (aflase oricum ca ea nu poate avea copii), ca nu e fericit. Mi-a spus atunci ca va “rezolva” situatia, ca tot ce vrea e sa fim impreuna si ca va face asta insa ca ar prefera sa aiba un motiv sa plece pt a fi lucrurile mai usoare. De atunci, in ultimul an adica, ne-am apropiat si mai mult. Sunt convinsa ca petrece timp mai mult si mai valoros cu mine, in ciuda faptului ca amandoi suntem inca in relatiile de dinainte (eu am o frica groaznica de singuratate si nu pot renunta la prietenul meu pt a ramane singura si mi e si teama ca m-as transforma in amanta perfecta). Vad ca ma iubeste, o arata de nenumarate ori, prin gesturi mici, prin implicare, prin tot ce face. In urma cu 2 luni i-am pus un ultimatum si i-am spus ca vreau sa faca asta acum, ca nu mai pot astepta, ca nu dorm noptile (lucru care si la el este valabil), ca ma macina faptul ca ne iubim asa mult insa nu suntem impreuna.Mi-a spus ca da, va face ceva, va aranja lucrurile si ca sigur vom fi impreuna. L-am crezut. Au trecut aceste 2 luni fara presiuni din pa
rtea mea. Zilele acestea am avut o discutie. Mi a spus asa: “Te iubesc dar nu pot face asta acum. Nu o mai iubesc, tin la ea (ceea ce clar e firesc), si nu ii pot face asta acum. Prefer o viata mizera langa ea decat sa ii fac asta. Imi doresc sa inteleg ce e cu mine, imi doresc sa am puterea sa fac asta, stiu ca nu e normal sa gandesc asa pt ca fiecare avem dreptul sa fim fericiti, iar cu tine as fi fericit! Asa ca am inceput sa ma duc la psiholog. Daca poti sa mai astepti, cred ca dupa ce ma voi duce o vreme la psiholog e posibil sa pot sa fac ceva pt noi pt ca asta e tot ce imi doresc. Dar acum nu am puterea”. Il iubesc enorm, nu va lucrurile fara el. Este iubitul meu, prietenul meu, barbatul langa care cred ca pot darama muntii. Am acceptat sa mai treaca o perioada in care sa isi puna ordine in ganduri. Intrebarea mea este daca exista posibilitatea ca un psiholog sa il faca sa inteleaga ce e mai important pt. el si sa treaca peste acest blocaj si sa ia o decizie definitiva si radicala? El acum nu poate renunta la ea dar il vad cat il chinuie gandul ca ma poate pierde. O alta intrebare este cum pot face eu fata usor aceste perioade (greu de spus cat va dura terapia ca sa aiba rasp de care are el nevoie), in conditiile in care mi-as dori sa se intample cat mai repede ceva? Oare este el capabil sa ia o decizie? Oare va fi vreodata capabil sa isi asume un divort cu tot ce inseamna el? Stiu ca ma iubeste, dar asta nu mai e de ajuns acum. Oare merita sa mai astept o perioada si oare va veni momentul in care sa nu mai spuna “nu pot acum sa fac….” ci sa spuna clar “aceasta este decizia mea”, indiferent de decizie? Ma chinuie ca imi spune “nu pot acum” pt ca acel acum imi lasa o portita deschisa. Mi-as dori sa fie ceva clar: ma despart de ea sau nu voi face asta niciodata! Fara portite! Va multumesc!

Cred ca nimeni nu va poate spune acum in ce directie vor merge lucrurile , iar situatia nu e ușoară pentru nici unul dintre dvs. Aveți încredere în el, în intenția lui de a-si cauta raspunsuri si de a găsi o rezolvare împreuna cu un psiholog. Ceea ce puteți face pentru dvs este să vedeți ce anume va atrage la el, care vă sunt visele, asteptarile legate de relație si de unde vin fricile (ați spus ca va e teama de singurătate). Vă încurajez sa va căutați propriile raspunsuri, separat de el, poate tot împreuna cu un psiholog. Un astfel de demers pentru autocunoaștere, va poate ajuta pe amândoi să vă angajați cât mai onest în relație. Numai bine!

Problema e ca va iubeste pe amandoua si nu poate renunta la nici una. Mai ales cand amandoua il iubiti si fiecare ii da ce isi doreste. Tu chiar crezi ca ar fi stat intr -o relatie esuata daca avea totul cu tine? Certificatul de casatorie e doar o hartie. Si pentru el e greu, dar nu cred ca mersul la psiholog (daca chiar se duce) o sa -i dea solutia. El stie deja ca vrea sa fie cu amandoua. Iar tu trebuie sa alegi si pentru el. Tu stii daca poti merge mai departe asa sau poti renunta la el.

Poti mai mult! Fara el!

Stiu ca esti puternica si poti face o evaluare a relatiei .Intrebarea este: Ce-ti doresti tu in viitor?Poate te ajuta sa faci o lista cu toate calitatile si defectele lui.Ambivalenta duce in timp la suferinta.Stai tu cu tine si cu gandurile tLe si sunt convinsa ca iei hotararea cea mai buna pentru tine.

Gandeste-te ca ai o esarfa in mana.La un capat esti tu iar la celalalt sunt cei doi prieteni sau toti ceilalti oamneni.Niciodata nu stii ce gandesc cu adevarat ceilalti.De cele mai multe ori una spun si alta gandesc si cu atat mai mult ceea ce gandesti tu este doar ceea ce vrei tu .Nu putem stii ceea ce gandeste altcineva.Doar tu esti singura care poti lua o hotarare.arare.