Mesaj:
in 08.01.2014 sotul a parasit domiciliul dupa 10 ani de casnicie. am fetita de 3 ani. pana acum am avut diverse abordari. furie, nervi, tendinbta de aincerca sa salvez relatia. el vine cand doreste discuta ce vrea el..divort si partaj. este indiferent cu fetita si eu nu exist in peisaj. are o alta prietena de 6 luni. care il consoliaza si-l sustine moral. pana la divort ce atitudine sa am? cum sa ma port sa-l fac sa regrete ce face si poate sa nu ajungem la divort, sa ma vada in alta ipostaza ca sotie si mama. mie si copilului sa ne fie bine.

Sa l rogi pe Dumnezeu sa ti dea ce este mai bun pentru tine si copil. Iti urez intelepciune si multa putere.

Daca este de acord si el ,puteti incerca psihoterapie de cuplu.

cu furie si nervi n-o sa salvati relatia in niciun caz, pot sa spun ca din contra, o sa-l impingeti mai mult spre prietena, care va sti sa profite maxim de situatie. cred ca ar trebui sa analizati cat se poate de obiectiv ce posibile motive l-au facut sa plece de acasa. daca pur si simplu este un usuratic, atunci nu merita. daca insa ati avut o casnicie relativ in regula pana la punct… intorceti-va in punctul acela si vedeti ce s-a rupt. motive pot fi zeci, si dvs nu sunteti straina de ele.

Pai simplu odata il bagi la parasire de domiciliu si relatii extraconjugale. Cere pensie pt fetita si traieste-ti viata frumos! Ce asteptari mai ai de la un astfel de om????? Vrei sa vina cu amanta acass?? Fii puternica pt fetita. Nu il vb de rau. Lasa fetita sa-l cunoasca. Sa stie ca e tatal ei si gata.

Doamna, mare durere aveti dar sa luam o pauza… din cele scrise mai sus iese mult fum….. cine a facut focul si de la ce s-a ajuns aici… asta nu ati spus… ca a parasit domiciliul e trist, dar nu cumva dumneavoastra “l-ati impins” afara din relatia conjugala? E usor de citit ce ati scris mai sus, insa sotul este de acord cu cele scrise de dumneavoastra??? “mie si copilului sa ne fie bine” – suna a putin egoism…. saracul sot…. ce era sa faca daca el poate “era scos din schema” de ceva timp??? Am vrea sa stim si inceputul de acum 6 luni de cind sotul “are o prietena”…. un sot nu cauta alta femeie daca acasa “i se da ce trebuie” la fel, nici o femeie nu pleaca de-acasa daca se simte implinita… cind “nevoile conjugale” nu isi gasesc rezolvarea in familie automat cineva cauta alaturi la vecinul sau la vecina….

De ce sa-l faceti sa regrete. Credeti ca va ajuta? Incercati sa faceti cat mai multe pt dumneavoastra si copil.

Pana la divort…redescoperiti-va calitatile si capacitatile de femeie, prietena, confidenta, iubita, amanta, gospodina, mama, etc.
Fiti toate la un loc ai chiar mai mult decat atat, faceti-l sa intoarca capul dupa d-voastra si fetita cand sunteti pe strada iar este la brat cu “noua relatie”. Succes.

???

Simona Petruta, ca mama poti face lucruri limitate, ca femeie poti face imposibilul. Vrei argumente, te astept la cabinet.;)

Care e motivatia dvs pentru a ramane intr-o relatia cu un partener care evident nu-si doreste asta? De ce doriti cu orice pret sa va agatati de aceasta relatie?

Cred ca nu aveti nimic de demonstrat sau de dovedit nimanui altcuiva decat dumnevoastra. Incercat cateva sedinte de psihoterapie ca sa va abordati putin diferit perspectiva divortului. Multa rabdare:)

Sunt trei intrebari la care sa va raspundeti:

- cine sunt, ce viata imi doresc mie si ce viata doresc copilului meu? Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari simple, cautati un cabinet de consiliere si psihoterapie de cuplu si incercati sa vedeti de unde vine aceasta atitudine de a insista intr-o relatie care este atat de toxica pentru dvs. pentru ca sa nu mai repetati aceleasi greseli in momentul cand veti avea o alta relatie.

Pentru inceput trebuie sa faceti diferenta intre relatia dvs cu sotul in calitate de parteneri si relatia cu sotul in calitate de parinti. Nu sunt una si aceeasi. Cea de parinti este pe viata si aici putem vorbi de binele fetitei indiferent ca este vorba de un divort. Relatia de cuplu, va priveste pe dvs si pe sot si se rezolva altfel, cel mai probabil in cabinetul de psihoterapie, daca si dansul accepta. Succes!

multumesc de sfaturi si informatii. teoretic sunt cu totul deacord. mai greu e cu practica!

Doamna Patrulescu Daniela v-a raspuns aici personal, dar ne-a dat si pe e-mail mai multe detalii, pe care o sa le postam ca o completare a mesajului anterior si ca raspuns la intrebarile dvs.: “am ajuns la aceasta situatie in casnicie dupa 10 ani. sotul e in preajma varstei de 40 ani. pana la nasterea fetitei am avut o viata usoara. fiecare facea ce dorea, aveam proiecte comune. eu luam initiativa. in aceasta perioada am jignit cu vorba, dar faptele erau invers. sotul nu a luat atitudine. dupa 2 ani de cand avem fetita au aparut probleme. familia lui era pe primul loc/nu noi. racirea relatiei, emotional si sentimental. mentionez ca sotul a fost crescut de bunici (bunica fiind totul pt el), mama decedand la 12 ani si tatal traind in concubinaj cu o femeie cu 2 copii inca din perioada cand traia mama… deci istoricul e tragic. la mine parintii cu probleme in casnicie, dar uniti pt mine… am asistat si eu in copilarie la multe scene dureroase. sotul a dorit o sedinta de terapie. eu am zis sa ne reglam noi treburile. nu sa intamplat nimic. a avut 2 tentative de plecare de acasa, la intervale de 6 luni. a revenit fara a schimba ceva in viata noastra de cuplu. am dorit eu sa consultam un specialist pe terapie de cuplu , dar nu a mai dorit el. e ca un copil capricios, doar cum vrea el asa tb sa se intample. nu comunica cu mine si deci nu mi-am dat seama cat de grava e situatia. a lasat sa para ca totul e ok. acum acea persoana se pare ca ofera ce nu a gasit la mine. mai putin copil. el a inceput relatia cu ea prin consolare unul pe umarul celuilalt. ea iesind dintr-o relatie de 23 de ani. au mers impreuna la terapeutul ei. il sustine moral din toate punctele de vedere. intim nu cunosc. nu inteleg de ce el doreste urgent divort dar nu ia nici o atitudine. au trecut deja 2 luni. despre aceasta femeie imi vorbeste f deschis dar il deranjeaza. spun ca el nu a avut inainte nici o relatie serioasa-pt casatorie, fam. chiar nu a avut alte femei in viata lui. pe mine ma doare cum a exclus copilul. daca acum face asa dupa divort va fi mai tragic. si fratele lui a procedat identic cu 2 ani in urma, dar nu a parasit domiciliul si si-a salvat casnicia prin terapie. eu am recunoscut ca am gresit, am constientizat ca pt mine faptele vorbesc, nu vorbele. in 2013 problemele sa-u agravat, eu avand mai dese crize de nervi, depresii si el nu-mi oferea nici un sprijin, doar fetita asa mica ma consola. i-am spus ca problemele nu se rezolva ci se agraveaza. si au ajuns la punctul acesta. nici macar nu a stat de vorba cu mine ce putem face, unde am gresit! am iesit pe usa si seara a sunat ca nu vine acasa. a fost un soc pt fetita, pt mine, pt toti din jurul meu. in timp m-am redresat, cat s-a putut, pt fetita. sunt multe de spus, dar in mare asa vad eu situatia. poate voi vedea mai clar ce am de facut. nu sunt egoista dar mie trebuie sa-mi fie bine, apoi copilului. sotul se punea doar pe el pe lista in toti anii casniciei! multumesc anticipat.”

Din punct de vedere psihologic, sotul dvs se afla la varsta cand pune in balanta, mai mult sau mai putin constient, ce si-a propus in tinerete sa faca si ce a reusit sa faca pana la varsta actuala. Alegerea lui, de a parasi familia, poate reprezenta faptul ca nu si-a atins la un nivel satisfacator visele din tinerete. Multi, multi barbati trec prin aceasta perioada. Este doar alegerea lui ce va face in continuare.
Este adevarat ca trebuie sa va fie bine dumneavoastra ca sa-i poata fi bine copilului, dar pentru a-i fi bine copilului, dvs trebuie sa faceti sacrificii… Aveti o responsabilitate: sa faceti in asa fel incat sa creati un mediu propice unei dezvoltari armonioase a copilului dvs.
Adica, sa mergeti in terapie, sa rezolvati problema “doliului” cauzat de pierderea sotului.
In rest….fiecare face ce simte cu viata lui, oamenii sunt responsabili pentru viata lor si responsabili pentru o parentare cat mai apropiata de ideal, pentru copiii lor.

Daca scopul dv este sa va fie bine dv si copilului, care ar fi motivul sa-l faceti sa regrete ceea ce face? Pt ca inteleg ca sunteti ca si inexistenta pt el iar cu copilul este indiferent, asa spuneti… De ce credeti ca ati mai putea sa-l faceti sa regrete daca deja sunt 2 luni de cand a plecat de acasa? Si care ar fi motivul pt care inca sa mai insistati sa demonstrati ceva? Schimbati optica, canalizati-va energia si mintea spre ceea ce puteti face pt dv si copilul dv… El a iesit din peisaj, nu e cazul sa va mai concentrati pe asta, este dureros, e adevarat dar facand tot ce va sta in putinta sa va redescoperiti si sa va fructificati resursele si talentele veti ajunge sa fiti linistita si multumita, apoi totul va curge firesc si frumos, asa cum va fi mai bine despre dv. Fiti AUTENTICA, DETASATA, nu va mai agatati de ceva ce nu va apartine si nu va face bine. Succes!

RASPUNS: multumesc tuturor pentru sfaturi. sunteti cu adevarat pentru Oameni si Suflet! adevarati profesionisti!