Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.

AnunturiAnunturi angajari / colaborari

Aceasta sectiune este dedicata anunturilor diferite de cursuri sau evenimente (angajari, colaborari, inchirieri spatii etc.).

Adaugare anunt
Picture Profile 2

Recrutăm logopezi – București, Centrul ASPERA

Suntem în căutare de logopezi, de oameni dedicați lucrului cu copii mai mari si mai mici, tipici și atipici, copii de orice vârstă, verbali sau non-verbali…. deoarece comunicarea începe din primul an de viață.

Rolul principal constă în evaluarea, stabilirea de obiective specifice individuale și adresarea unei varietăți largi de deficiențe în comunicare (verbală și non-verbală) în ședințe individuale și de grup (dupa caz).
Rolul presupune lucrul într-o echipă multidisciplinară cu supervizare din afara țării, o echipă în care terapeuții de diferite specializari vor lucra impreuna pentru a atinge potentialul maxim al copilului. Comunicarea orala si in scris a punctelor forte, ariilor de imbunatatire, obiectivelor si progresului catre specialisti si apartinatori, este foarte importanta. Implicarea parintilor intr-un proces de invatare este esentiala pentru a mentine procesul terapeutic si in mediul familial.
Ocupantul postului va fi implicat in grupuri de specialitate si de sprijin pentru apartinatori. Pentru că ne dorim să creștem și să-i creștem și pe alții, este necesară implicarea în programe educaționale și cursuri organizate, atât pentru personalul centrului, cât și pentru un public mai larg.
Ne dorim să găsim colegi care să fie alături de noi full-time și pe termen lung.

Cine suntem noi?

Noi suntem ASPERA. În acest moment, suntem în etapa de construcție a unui centru modern și inovator în București, urmând să ne deschidem porțile în toamnă. Până atunci, în paralel cu amenajarea locației situată în zona Armenească, dorim să construim și echipa alături de care să introducem o metodă de abordare relativ nouă în România, dar foarte răspândită pe plan internațional: metoda Floortime.
ASPERA oferă posibilitatea de a activa într-o echipă multidisciplinară formată din psihoterapeuți, psihologi, logopezi și alți specialiști, sub formare și supervizare internațională și cu acces la programe de pregătire continuă.
Deoarece va exista o colaborare continuă cu specialiști din afara țării și pentru că trainingurile prin care dorim sa creștem valoarea echipei sunt oferite de profesioniști din străinătate, este necesară cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional.
Cautam oameni calzi si responsabili, deschisi la a învăța lucruri noi, cu studiile de Logopedie finalizate si experiență în lucrul cu copii cu nevoi speciale.

E important să știi: modul în care terapia va fi pusă în practică nu se bazează pe metoda ABA și pe principiile analizei comportamentale aplicate. Noi urmăm principiile terapiilor bazate pe modelul dezvoltării individuale relaționale, în speță metoda Floortime. Așa că, daca cunoști ce înseamnă o astfel de abordare sau vrei să înveți, pentru ca nu rezonează cu tine terapia ABA, te așteptăm să pornim la drum împreună.

Avem nevoie de tine încă de acum, in etapa de construcție a centrului, pentru a dezvolta procesele alături de consultanți din Statele Unite ale Americii și Singapore.
Așteptăm să ne trimiți în limba engleză o scurtă descriere (pregătire, experiență, referințe…și ceva inedit) pe adresa de e-mail: contact@centrul-aspera.ro



Lasa un comentariu

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita