Sfatul nutriționistului: Ține la distanță pofta de dulce, ai grijă la glicemie!
Cromul a fost descoperit în anul 1790, dar importanța lui pentru sănătatea umană a fost cercetată mult mai târziu, în anul 1950, când a fost studiat efectul său asupra nivelului de glucoză din sânge. Chiar și în zilele noastre, efectele lui complexe asupra organismului sunt încă în curs de cercetare.
În corp cromul se găsește în cantități mici, dar esențiale pentru buna funcționare a organismului.
Implicat în metabolismul carbohidraților și lipidelor, cromul intervine și în reglarea secreției de insulină, fiind benefic atât pentru persoanele care suferă de diabet zaharat, cât și în prevenirea acestei boli.
Insulina este un hormon produs de pancreas care ajută organismul să utilizeze glucoza (zahărul) din carbohidrați. Când mâncăm mult prea multe alimente bogate în zahăr, nivelul de glucoză din sânge este prea ridicat și se secretă insulină, în scopul transportării glucozei la celule și al convertirii excesului în grăsime. Evident că secreția de insulină în acest scop este un proces firesc, dar atunci când se întâmplă prea des, celulele dezvoltă o rezistență la acțiunea repetată a hormonului. Astfel, apare rezistența la insulină. Micile gustări dulci, nevinovate, dar dese, pe fondul unui nivel nepotrivit de glucoză în sânge favorizează creșterea în greutate dar și rezistență la insulină.
Cromul – soluția pentru pentru pofta de dulce?
Să rezistăm la o gustare dulce poate fi greu de gestionat în zilele noastre, când avem la tot pasul dulciuri de toate formele și pentru toate gusturile. Peste tot întâlnim reclame cu deserturi apetisante, care nu ajută pofticioșii care se luptă să își mențină greutatea corporală și apetitul în frâu.
Există cazuri demonstrate în care pacienți cu diabet de tip 2 aveau în organism nivele de crom scăzute. Cromul poate favoriza acțiunea insulinei și poate reduce rezistența ei. Toate aceste efecte sunt încă cercetate la nivel mondial.
Aportul optim de crom în dietă
Odată cu vârsta rezervele de crom din organism încep să scadă, făcându-și apariția și efectele adverse.
Surse alimentare de crom sunt: broccoli, cartofii, sucul de portocale, lintea etc. Foarte important de știut că vitaminele B și C pot ajuta rata de absorbție a cromului în organism.
Din păcate alimentația noastră este dezechilibrată și de foarte puține ori reușim să ne atingem necesarul zilnic de vitamine și minerale.
De aceea suplimentarea este o metodă sigură, care poate face diferența în menținerea unei bune sănătăți.
Bio-Chrom de la Pharma Nord conține drojdia ChromoPrecise, aceasta fiind singura drojdie organică cu crom din Uniunea Europeană aprobată de EFSA pentru a fi utilizată în suplimentele alimentare pentru controlul glicemiei.
Autor articol:
Liana Conțiu, nutriționist-dietetician clinic, specialist în nutriție clinică și comunitară