La locul de muncă mi s-a spus că mă dau afară deoarece am copii mici și nu pot pune serviciul pe primul loc când aceștia se îmbolnăvesc. Sunt disperata, mi-e teama că nu o să mai pot lucra. Mintea mea îmi spune ca angajatorii fug de oameni ca mine.

Buna,

Sunt soție de 3 ani dar relația este de 8 ani. Ne înțelegem bine noi doi exceptând când suntem apăsați de probleme sau mai avem discuții contradictorii dar de obicei le rezolvam împreuna. Avem și 2 fete micuțe (2 ani jumate și 3 ani jumate). Trecem printre-o perioada mai grea puțin. Avem o casa in renovare pe care o terminam greu, între timp stam in chirie, plătim grădinița privată (nu am avut loc la stat), o bona care sa ma mai ajute cu copii. Soțul nu lucrează in țara, prin urmare sunt doar eu cu fetele acasă. Așa ca jonglez cu serviciul casa copii și altele pe lângă. Motiv pentru care cred ca amândoi suntem tensionați. Recent am părăsit locul de munca deoarece deja intrasem in oboseala cronica și frustrare și tensiune fiind un mediu de lucru toxic pentru mine. Așa ca am decis sa merg in alta companie unde știam ca e mult mai bine. Am început un contract de proba de 3 luni. Bun in prima luna 1 fetița s-a imbolnavit de enterocolita (diaree, voma) medicul a zis sa stam 5 zile acasă. In luna a doua s-a imbolnavit cealaltă fata. Alte 5 zile acasă. După ce m-am întors mi s-a spus ca ma dau afara deoarece am copii și nu pot pune serviciul pe primul loc când mi se îmbolnăvesc. Bun, urmând sa merg la un alt interviu, potențialul angajator a sunat fostul șef sa ceara recomandări de unde i s-a spus despre mine ca nici bine nu m-am angajat ca am lipsit 3 săptămâni consecutive (minciuna: au fost 10 zile in 2 luni). Astfel am pierdut șansa sa primesc postul. Urmează sa depun sesizare la ITM. Pr plan moral și psihic sunt praf is disperata, mie teama ca nu o sa mai pot lucra fiindcă am copii și se îmbolnăvesc. Am 29 de ani și 2 copii mintea mea îmi spune ca angajatori fug de astfel de oameni. Soțul este supărat…tensionat. Nu știu dacă pe mine sau pe situații. Pe lângă asta am pierdut și stimulentul de inserție. Ma simt ca și cum nu sunt buna de nimic…ca nu contez suficient ca sa fiu angajata.