Login

Sfatul Terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Sunt baiat, am 20 de ani, sufar de depresie si am incercat sa ma sinucid. Tata a fost singurul care m-a iubit, dar a murit cand aveam 13 ani. Mama ma batea din orice, ca fratele meu mai mare, si imi spunea ca trebuia sa fi facut avort.

Terapeuti RO 7:42am Feb 11
Mesaj:
Pentru început, mă numesc Narcis și am 20 de ani. Mama și câțiva prieteni foarte apropiați mi-au sugerat să apelez la un psiholog pentru că sufăr de depresie și am încercat să mă sinucid, chiar aș face-o din nou în orice moment. Nu mă simt tocmai în largul meu să spun toate astea unui psiholog, pentru că prefer să țin totul pentru mine și să nu știe nimeni nimic. Doar doi prieteni știu, iar mama abia a aflat acum câteva zile și mi-a sugerat asta. Am hotărât să apelez la un psiholog online, unde mă pot simți ca și cum aș scrie în word și îmi este mai ușor. Lăsând asta la o parte… Ar trebui să încep cu începutul.
În familie, tata a fost singurul care m-a iubit. Mama a fost căsătorită anterior și a divorțat. Are 2 copii din acea căsnicie, 2 băieți, care sunt frații mei mai mari. Sorin are 28 de ani și Cosmin 25. După ce s-a recăsătorit cu tata, a rămas însărcinată cu mine și a vrut să facă avort, însă tata nu a lăsat-o. Dacă nu era el, nici nu aș fi fost aici. Deși, poate că ar fi fost mai bine.
De mic, Sorin mă teroriza în diferite feluri. Mă bătea, mă obliga să mă uit la filme de groază cu zombie și mă speria. Din cauza asta încă am traume cu filmele de genul și nu mă pot uita. Într-o noapte când eram singuri acasă și dormeam, m-a dezbrăcat fără să-mi dau seama și mi-a pus fierul de călcat încins pe spate. Încă mai am cicatricea. Îmi zicea mereu că le-am distrus familia, că nu trebuia să mă nasc și că mai bine mor. Mama era la fel de rea. Mă bătea din orice, îmi zicea aproape aceleași chestii ca fratele meu și faptul că trebuia să fi făcut avort atunci. Mă simțeam vinovat, nu știam ce le-am făcut. Nu aveam nici cea mai vagă idee de ce mă urau așa mult. Încercam să fac cât mai multe lucruri ca să îi mulțumesc. Învățam cât puteam de bine, eram un copil foarte cuminte și ascultător. Totuși, mama nu era niciodată mulțumită. Îmi zicea că nu-s bun de nimic, că fac umbră pământului degeaba. Mă întrebam de ce lui Sorin nu-i zicea nimic, pentru că, spre deosebire de Cosmin care avea note foarte mari, avea note mai mici decât mine. Eram confuz și credeam că locul meu nu era acolo. M-am gândit să fug de acasă, dar nu puteam. Tata era acolo, singura persoană care mă înțelegea și făcea tot ce putea să mă ajute și să-mi fie cât mai bine. Nu puteam să plec și să-l las, mă simțeam egoist. De pe la 9 ani, am început să cred că merit tot ce-i mai rău pentru că am făcut ceva ce mi-a supărat familia, dar nu știam ce. Am ajuns la automutilare cu ace de siguranță, mă zgâriam cu ele sau mă înțepam și le ascundeam în buzunar. Odată m-a văzut tata, când aveam 11 ani, și mi-a sugerat să mergem să mă vadă un psiholog. Am acceptat, știind că el era acolo lângă mine și am putut să spun ce simt, am putut să mă deschid față de acea persoană. Mi-a spus că aveam un început de depresie sau ceva de genul, nu mai știu exact cuvintele folosite. A spus că pastilele nu mă vor ajuta, că am nevoie de cineva care să-mi ofere sprijin. Mergeam la ședințe des, mă simțeam bine, deși nu în mod complet. Îi eram recunoscător tatei pentru că m-a dus la psiholog. Totul părea să meargă bine, până ce el a murit. La 13 ani, am rămas fără tata din cauza unui accident de muncă. Tot ce realizase acel psiholog a fost distrus. La înmormântare mă simțeam oribil, aveam sentimentul că o să vărs, deși nu aveam vreo durere fizică. Mă lăsau picioarele și simțeam că o să leșin în orice moment. După ce m-am întors acasă, m-am pus în pat și mă uitam la tavan. Mă gândeam, dar nu știam la ce. Pur și simplu fixam cu privirea acel tavan și îmi doream să se termine tot. M-am ridicat și m-am furișat în bucătărie, de unde am luat cuțitul, apoi m-am închis în baie. Le-am spus tuturor că vreau să fac un duș și am pornit apa să pară real. M-am așezat pe gresie și mi-am crestat încheietura, apoi am tăiat vertical. Mi-am perdut cunoștința de la sângele pierdut și speram să n-o mai recapăt, dar cel mai bun prieten al meu a început să-și facă griji și m-a găsit, a spart ușa. Mă cunoștea prea bine… Am fost dus la spital și de atunci încă plănuiesc momentul cu mare precizie. Nu vreau să eșuez din nou. Singurul lucru care mă oprește acum este teama de un alt eșec. M-am apucat de fumat, de băut și am cumpărat lame. Stăteam singur în camera mea și îmi doream să nu mai văd pe nimeni. În capul meu răsuna o voce care îmi zicea că trebuie doar să mor. Doi ani n-am ieșit din camera mea decât la baie. De fiecare dată când cineva încerca să intre, țipam și loveam pereții. Nu vroiam pe nimeni în preajma mea. Apoi, pe la 15 ani, am ieșit într-o noapte și am decis să intru în clubul de noapte. M-am îmbătat, mi-am pierdut și virginitatea și am continuat să îmi pierd nopțile acolo. Lipseam de la școală, nu
vroiam să merg nicăieri. Singurul loc unde puteam fi văzut era clubul de noapte. Am trecut de examenele din clasa a 8-a, iar când am început liceul, am început să merg la școală. Lipseam cu săptămânile, dar cel puțin nu mai stăteam închis în cameră mereu. Colegii mei au aflat tot, împreună cu dirigintele, și credeam că o să-și bată joc de mine. Mă așteptam la ce era mai rău, dar au fost înțelegători și au încercat să mă ajute. Am început să fac progrese vizibile, mergeam la școală, mă înțelegeam cu colegii, zâmbeam, chiar râdeam, dar luasem o atitudine de delicvent. Am devenit o persoană foarte orgolioasă și care spune lucrurilor pe nume. Fiind ateu, mă certam mereu cu profesorul de religie, dar nu consideram asta un lucru rău. Eram mândru de mine pentru prima dată pentru că nu mă mai temeam de cine sunt. Nu îmi mai era frică să arăt lumii ce fel de persoană sunt și asta mă făcea fericit într-un fel. Dar gândurile legate de moarte, automutilare și desconsiderare încă erau acolo, încă mă chinuiau noaptea. Nu puteam dormi, nu știam ce pot face să scap de tot. Ajungeam din nou la sinucidere, dar mă oprea teama de eșec. Un prieten mi-a făcut cunoștință cu niște persoane cunoscute online, pe un forum. Erau toți de treabă, erau persoane cu care râdeai non-stop. Mi-a atras atenția o fată, de care în cele din urmă am început să mă îndrăgostesc. A apărut din nou nesiguranța. „Nu-i interesată de mine, cine ar putea fi?”, „Place deja pe altcineva cu siguranță, încerc degeaba.”. Mii de astfel de gânduri îmi treceau prin minte și durea. Prietenul meu cel mai bun mă încuraja mereu să-i spun ce simt, dar nici nu vroiam să aud. Apoi, i-a spus el. Pe moment m-am supărat pe el, i-am spus că nu mai vreau să sufăr și din dragoste, însă mi-am înghițit cuvintele când a spus că mă place și ea. Am stat împreună un an jumate, până acum o lună.
A fost o relație la distanță, dar plănuiam să fac facultatea în orașul ei. A fost frumos, mă simțeam iubit, m-am deschis complet față de ea. I-am spus fiecare gând al meu. A încercat să mă ajute cât mai mult, dar am realizat că nu ținea la mine așa mult. M-a înșelat și se purta oribil. Apoi m-a lăsat, iar acum place pe altcineva. Am crezut că pot trece peste, că mă descurc, că voi fi bine singur, dar nu-i așa. Nu pot. Nu pot face nimic. Nu știu ce pot face, am redevenit persoana care vrea să se sinucidă, care se gândește la tot ce e mai rau și care plânge din orice. M-am închis în casă din nou, nu ies decât la muncă, iar acolo îmi pun masca. Toată lumea trebuie să cread că eu sunt bine, că nu am nicio problemă și că sunt sigur pe mine. Am încercat să scriu, să desenez, să cânt, să fac orice m-ar putea ajuta să mă descarc, dar ajung tot la vicii și automutilare. Vreau să fiu ca restul lumii, fericit. Încerc să caut asta, dar nu o găsesc nicăieri.

Botezat-Antonescu Radu Andrei 9:06am Feb 11
ce am inteles eu este ca simti multa suferinta si ca iti doresti, totusi, sa fii fericit, insa ceva din tine te face sa ai acele ganduri/sentimente/dorinte de a muri/automutila. Am observat insa ca dorinta ta de a fi fericit este suficient de puternica incat sa te motiveze sa duci o viata ‘normala’. Chiar daca ai avut un esec cu acea fata, asta nu inseamna ca ea reprezinta idealul tau (care sunt sigur ca exista) si te incurajez sa continui sa cauti partenera ideala pt tine si pt care poti sa fi si tu un partener pe masura! In ultimul rand ma gandesc ca procesul tau terapeutic s-a oprit in momentul in care ti-ai pierdut tatal (fundatia ta) – asa cum ai spus si tu: toata munca acelui psiholog s-a dus… si ti-as sugera sa il cauti pe acel psiholog si sa incerci sa reiei relatia cu el (avand in vedere ca te-ai simtit bine in acea relatie). Lupta in continuare, se poate! Succes!

Alex Glazy 10:26am Feb 11
Tatal tau pe care pun pariu ca-l apreciezi si-l iubesti, cred cu tarie ca in tine si-a pus toata baza lui si daca ar mai trai in continuare pe tine te-ar favoriza, deoarece ceilalti copii ai lui au sustinere din alte parti.Spui ca mama ta nu te-a vrut, asta insemnand ca tatal tau a luptat mult pentru venirea ta pe lume.Eu consider ca este necesar sa faci in asa fel incat moartea lui sa nu fie in zadar.Substituie vocile ce le auzi spunandu-ti sa te sinucizi, cu vocea celui care a luptat pentru tine soptindu-ti sa-l faci mandru si sa lupti si tu pentru fericirea ta.E greu, dar iati-l ca reper pentru construirea unei noi vieti… du-i amintirea mai departe, fa-l sa existe prin tine.Inteleg ca esti ateu, este in regula, ingerii nu-s in ceruri, cel putin nu se poate dovedi, insa actiunile tatalui tau sunt dovedite, ceea ce pentru tine, ar trebui sa-l faca un inger pazitor iar credinta in el, sa te faca sa crezi in tine ,in inspiratia. si-n fortele tale.Daca te-ai sinucide, ai face ca viata si moartea lui sa fie derizoriu, ca si cum nici n-ar fi existat , si nu cred ca si-ar fi dorit asta, si nici tu nu vrei asta.Fii exact fiul ce vrei tu sa-l ai, pentru ca asa intelegi ceea ce ar fi vrut parintele tau de la tine.Continua-i numele si poarta-l cu mandrie!

Trandafir Laura 11:03am Feb 11
Ma bucur mult ca ai avut curajul sa ne impartasesti povestea ta.Psihologii sunt oameni care se simt fericiti ajutandu-i pe ceilalti,care si-ar dori sa vindece mintile si sufletele tuturor deci , sa nu iti fie teama sa apelezi din nou la un psihoterapeut.Cauta cu incredere unul si mergi la el/ea.Iti urez succes si NU UITA: NU RENUNTA NICIODATA LA DARUL PRIMIT DE LA TATAL TAU SI ANUME VIATA!

Facebook si parteneri

Loading

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

16026 raspunsuri primite pentru 3300 intrebari
(in categoria actuala: 1064 raspunsuri primite pentru 220 intrebari)