Pleșca Maria – Psiholog – București

Cristina spune:

Buna ziua.Sunt intr-un impas si nu mai stiu cum sa reactionez.Sunt casatorita,am un copil minunat.Noi(eu,sotul si copilul) locuim la mama mea.Stam mai mult singuri pentru ca ea e plecata de ceva timp din tara si vine acasa pe perioade scurte.Problema mea este ca nu mai suport ca tota ziua socrul meu sa vina pe capul nostru toata ziua ca la el acasa….au fost n discutii pe tema asta si nimic.Stau la curte si nu este zi sa nu dau nas in nas cu el.Daca vreau sa matur curtea ….lasa ca fac eu…daca vreau sa pun o floare tot la fel.Pana si covoarele cand le-am scos la spalat mi-a zis ca de ce nu i-am zis lui ca mi le spala….eu am doua maini doua picioare si imi place sa ma ingrijesc de casa mea…mai ales ca nu lucrez am grija de coplil.Ma sufoca si sotul meu nu reactioneaza in nici un fel….desi e casa mamei mele imi vine sa plec fara sa ma uit in urma caci simt ca nu valorez nici cat o ceapa stricata.Si sotul meu face doar ce vrea el…vine,pleaca…are program de fotbal…etc,pe cand eu stau cu saptamanile in casa si cand ies ma confrunt cu situatii enumerate mai sus.Simt ca nu am intimitate…ma simt constransa nu ma simt in largul meu…fac lucruri pe fuga cand nu e socumeu pe aici….m-am inchis in mine,mi-a distrus psihicul…si ce e mai grav este ca sotul meu ia unele decizii cu tatal lui si nu cu mine.Nu mai pot as vrea sa iau copilul si sa plec unde vad cu ochii…mi-au mancat sanatatea.Ajutati-ma va rog…dati-mi un sfat ceva..de ani de zile e tot asa.Eu nu pot face mare lucru sau nu stiu ce ar trebui facut…nici copilul nu am cu cine sa il las sa pot merge la servici.La gradinita merge abia din toamna.Cum sa fac sa par mai importanta…mereu daca incerc sa zic ceva ma ameninta si ma injura(sotul).De altfel e ok e un om pe care te poti baza dar asta cu familia lui il turbeaza….Am incercat sa ii spun ca nu am nevoie de ajutor de la ei ca mi-ar placea sa ne gospodarim singuri dar degeaba.Va multumesc si sper din tot sufletul sa ma ajutati intr-un fel caci efectiv NU MAI POT.sunt mult mai multe lucrurile care se intampla zi de zi.dar probabil preconizati cam ce.Multumesc inca o data.O zi frumoasa!

Daniel spune:

Buna ziua,
Eu cu sotia mea suntem casatoriti de 10 ani, iar relatia ei cu parintii mei (in special cu mama) era, sau cel putin asa parea, foarte buna, la fel ca si relatia mea cu parintii ei. Ne vizitam, petreceam sarbatorile/aniversarile impreuna, mergeam pe la rude, ne ajutam reciproc, nu ne-am jignit niciodata, nu am tipat unii la altii, parintii nu s-au bagat in relatia noastra, totul era frumos. Ba chiar parintii mei erau foarte incantati de ea, cateodata parca o indrageau mai mult pe ea decat pe mine.
Totul pana anul trecut cand mama mea a fost in vizita in Italia la o matusa (tata a murit acum 2 ani) si, cand s-a intors, eu cu sotia am fost in vizita la ea (ea locuieste in alt oras) si mama a inceput sa ne povesteasca ce si cum a petrecut in Italia. Povestind s-a mai plans ca matusa se tot vaita ca e greu si ca munceste mult, desi mamei nu i se parea asa, ca dimpotriva are conditii f. bune pentru un emigrant. Din acel moment sotiei i s-a “naruit cerul”, ca de ce isi permite mama sa o vorbesaca urat pe matusa dupa ce ca matusa a fost draguta si a cazat-o in Italia si a avut grija de ea, ca poate asa a spus mama si despre sotia mea dupa ce a stat pe la noi in vizita. Si de atunci sotia nu a mai vorbit cu mama (si chiar a plecat imediat singura inapoi acasa inainte de ziua stabilita). Pe langa asta nici la sora mea nu mai fost in vizita, ca, de obicei, mergeam cand mergea si mama, si n-a mai vorbit cu nimeni din cei apropiati mie.
Apoi am sperat ca a fost doar o “criza de moment” si am incercat sa o conving ca nimeni nu e perfect, ca nu e cineva care sa nu fi barfit sau sa fi fost barfit, ca cu siguranta poate si parintii ei sau rudele ei or fi spus lucruri urate despre mine …., dar fara efect. Si uite asa, usor, usor, nici eu nu am mai vorbit cu cei aproipiati ei. Si nu ne-am mai vizitat, nu am mai petrecut, nimic. Ca urmare in ziua de Craciun am fost doar noi 2 singuri, iar a 2-zi fiecare am fost pe la propriile rude separat, si tot asa am facut si de Revelion.
Doar ca putin cate putin eu m-am saturat de situatia asta de suparare fara rost (pe ea se pare ca nu o afecteaza). Ca dupa ce am tot incercat sa-i schimb parerea si ne-am mai si certat a inceput sa zica ca de fapt nu a suportat-o pe mama niciodata si ca mereu s-a prefacut ca se simte bine in compania ai.
Acum nu stiu ce sa mai fac ca sunt pe cale sa divortez, desi nu-mi doresc deloc acest lucru. O iubesc foarte mult, dar si sa stam asa izolati de restul lumii …. e o prostie.
Ceva sfaturi?
Multumesc anticipat.

Gabriela spune:

Buna seara. Am nevoie de ajutor, va rog.am o relație de 3 ani cu iubitul meu. Pe parcursul acestei relații am trecut prin multe neplăceri din partea lui, minciuni, despărțiri și împăcări.am trecut cu vederea peste multe deși mereu spuneam ca a nu ne vom mai împăca.parintii mei niciodată nu au avut o parere prea buna despre el, chiar dacă nu mi au zis, mereu am simțit lucrul acesta.in fine, timpul a trecut, iar in octombrie anul trecut, datorită problemelor financiare de acasa, am fost nevoită să renunț la studii si plec în străinătate, alaturi de sora si cumnatul meu. Iar el , foarte fericit, a spus că va veni cu mine,sa ne facem un viitor împreună, si cu această ocazie sa imi arate ca se va lasa de prostii. Credeam ca din acel moment ne vom apropia si vom deveni uniți, însă atunci pt mine a inceput calvarul. Am suportat umilința din partea lui, certuri, reproșuri cum ca mi a ajutat familia si isi vrea banii înapoi, după ce împărțise patul cu mine si ma consideră viitoarea lui soție. În 9 luni de zile cat am stat cu toții am cunoscut o altă persoană, parca nu mai era el, cu totul transformat în rau, m-a facut sa sufăr foarte foarte mult. Si cel mai rău lucru, în momentele lui de crize ă ajuns să le vorbeasca urat părinților mei. De acolo totul a început să se ruineze.s-a mutat singur, ne despărtisem, dar cu timpul am reluat “relatia” cu el simtindu ma foarte singura si tristă acolo fara prieteni, deși eu eram cea care trăgea ca totul sa meargă, ca si acum. El s-a întors în țară, sa faca niste cursuri, iar eu acum sunt aici in vacanță, pentru 2 saptamani. Însă acum părinții mei nu vor sa mai audă de el în ruptul capului, vor sa ma convinga ca dupa tot ce a făcut,nu merită iertat si trebuie sa ma despart de el.eu le dau dreptate pe de o parte insa inima nu ma lasa sa o fac.imi va fi foarte greu să fiu singura in strainatate, plus problemele de acasa pe care le avem, plus despărțirea de el.nu pot face fata.am ajuns in tara si in loc sa ma bucur plâng mereu si sunt supărată, sunt numai tensiuni între mine și ei. Si pe deasupra, nici iubitul meu nu pare să înțeleagă gravitatea situației. Sunt deprimantă, aproape in depresie cred, nu ma mai pot bucura de absolut nimic! Imi lipsește liniștea, va rog dati-mi un sfat, am mare nevoie.