Anghene Iulia – Psihoterapeut | Psiholog clinician – Sibiu

Formari:

• Psihoterapie – psihodramă clasică;
• Psihologie clinică.

Psihodrama, psihoterapie de grup si in grup (scurta prezentare a metodei):

Utilizată ca tehnică terapeutică şi ca mijloc de perfecţionare personală, psihodrama constituie o modalitate eficientă de exprimare a conflictelor interpersonale, de cunoaştere şi învăţare a unei game largi de abilităţi comportamentale necesare integrării în diverse grupuri sociale. Bazată pe principiul: viaţa ca model terapeutic, permite explorarea conţinuturilor mentale prin punerea lor în scenă, prin obiectivarea lor, depăşind astfel dificultăţile exteriorizării verbale. Magia jocului scenic constă în mijlocul neanxiogen, ludic în care se relevă cauzele care au dus la dezechilibrul psihic şi social al protagonistului. Securizat de grup şi de relaţia interpersonală empatică care se stabileşte între terapeut şi pacient, grup şi protagonist, acesta transformă intangibilul în tangibil. Starea de spontaneitate indusă în cadrul protejat, îi permite să trateze în mod creativ dificultăţile cu care se confruntă şi să schimbe astfel parametrii percepţiei asupra realităţii personale, permiţând restructurări cu valenţe terapeutice şi adaptative tranferabile în situaţiile de viaţă reale. Prin joc de rol, individul învaţă abordări ale unor situaţii şi roluri noi, reuşind să asimileze noi moduri de “a fi”, atât în plan personal, cât şi social, moduri mai adaptate atât la nevoile sale interne, cât şi la cerinţele externe.

Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor. Prin tehnicile sale specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, sociometria), ea produce o restructurare a modurilor disfuncţionale de “a fi” în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană. Fiind prin excelenţă o metodă terapeutică de grup, accentuează importanţa contextului interpersonal în procesul de structurare armonioasă a personalităţii individului şi natura sanogenă a relaţiei autentice cu „un altul”. Atât grupul, cât şi individul, asemenea alternanţei figură – fond, se regăsesc consecutiv în prim-planul procesului terapeutic, ceea ce trimite şi la calificativul de terapie în grupa psihodramei.

Mecanismele mentale implicate în procesul terapeutic
Lucrul psihodramatic are la bază trei mari funcţii corespondente mecanismelor mentale activate de funcţiile parentale: funcţia dublului, funcţia oglinzii şi funcţia inversiunii de rol, la care activează mecanismul dinamic Eu Actor/Eu Observator. Din perspectiva teoriei ataşamentului acest mecanism poartă numele de funcţie reflexivă şi are o strânsă legătură cu nivelul de securizare al individului.
Astfel, grupul este pentru membrii săi matricea de antrenare şi de redescoperire a legăturii securizante primare. Individul experimentează în Aici şi Acum momente fuzionale şi individuante, în urma cărora îşi construieşte treptat distanţa optimă de raportare la altul semnificativ. El conţine, îngrijeşte şi iscodeşte, readucând în persoană condiţia copilului spontan şi liber să experimenteze noi moduri de raportare la sine şi la cei din jur, direct în relaţie.

Funcţia dublului
Prina această funcţie, grupul de psihodramă răspunde exigenţei persoanei de a fi înţeleasă, simţită, citită. Departe de a fi o intervenţie interpretativă, permite individului ca prin identificare, continuturile sale să fie identificate de alţii din grup şi invers, să primească confirmarea că nu sunt ale sale în exclusivitate. Funcţia dublului se dezvoltă în situaţiile încărcate de atmosfera empatică propice disponibilităţii spre deschidere şi reciprocitate în comunicare. Ea stimulează autoobservarea, autorecunoaşterea şi introspecţia în căutarea sentimentelor, imaginilor, senzaţiilor până acum ascunse, suprimate sau negate.

Funcţia oglinzii
Prin această funcţie individul ţine seama de ceea ce văd alţii în el. Culege imaginile pe care alţii şi le-au construit asupra sa, oferind imagini clarificatoare unui Sine confuz. Dacă în cazul dublului atenţia individului este orientată asupra sa, în cazul oglinzii el priveşte în afara sa, pentru a conştientiza cum este perceput de cei din jur.
Atât funcţia dublului, cât şi cea a oglinzii sunt două surse de autocunoaştere şi cunoaştere care intră de timpuriu în existenţa personală a individului fiind intrinsece relaţiilor primare. Primul „dublu” este mama care, „citind” nevoile copilului îi dă un răspuns adecvat. Tot ea realizează şi prima „oglindă” a copilului, odată cu maturizarea structurilor cognitive care permit discriminarea lumii externe de cea internă.

Funcţia inversiunii de rol
„Este mai corect definită ca funcţia de decentrare perceptivă ca şi consecinţă a inversiunii de rol” (D. Dragoteanu, 2004). Graţie tehnicii inversiunii de rol, protagonistul, situându-se în pielea altora, este permanent stimulat să se autoobserve pentru a-şi verifica adecvarea la rolul cerut. Se activează astfel o circularitate optimă între Eul Actor şi Eul Observator, fiecare inversiune succesivă schimbând punctul de vedere şi focalizarea observării. În acest mod, protagonistul colectează atât din lumea internă (introspectiv), cât şi din lumea externă (perceptiv) materialul care trebuie cunoscut în cadrul interacţiunii. Vorbim de exersarea funcţiei reflexive atunci când odată cu decentrarea perceptivă adusă de inversiunea de rol, individul este capabil să se gândească pe sine în relaţie cu ceilalţi semnificativi, să proceseze informaţiile de natură relaţională pentru a gestiona graniţele Sine/ceilalţi.

Funcţia întâlnirii
Este acea funcţie care favorizează accesul la intimitate şi reciprocitate şi este îndeplinită de regulile care structurează activitatea grupală. Respectând principiul egalităţii şi cel al respectării primordialităţii realităţii subiective a fiecăruia, acestea creează cadrul securizant necesar comunicării intersubiective, afirmării autenticităţii în relaţie cu sine şi cu lumea.