Mesaj:
Buna ziua,Am avut o copilarie placuta insa afectata uneori de catre problemele tatei cu bautura. Chiar daca acestea au incetat in urma unui divort, cand aveam 5 ani, amintirile au ramas.Scoala generala si liceul au fost in regula, cu problemele dedicate adolescentei dar nimic iesit din comun, timp in care am legat prietenii frumoase.

Mi-am inceput viata sexuala la 19 ani si cu cel de al doilea parter am intretinut o relatie intima timp de 7 ani. Ultimul an am fost casatoriti insa lucrurile dintre noi s-au schimbat si nu am mai fost fericiti, fapt pentru care am divortat. Nu am copii si sunt sceptica in a face unul, deoarece consider viata mai plina de deazvantaje decat de avantaje. Am facut un avort la 22 ani, regret ca am luat o viata dar am scutit acel copil de multe rele.
Oricat as adora copiii si mi-ar placea sa fiu mama, consider a fi un gest egoist nasterea unui copil intr-o lumea asa nesigura.

Au trecut 4 ani de la divort. Am mai avut cateva relatii de atunci dar de scurta durata si neimportante, deoarece a lipsit sentimentul. Din punct de vedere sexual au functionat foarte bine insa nu si emotional.

Simt ca nu gasesc persoana potrivita pentru mine si cum nu sunt prea usor de abordat devine din ce in ce mai greu.

De fel obisnuiesc sa incep lucruri fara sa le termin, imi pierd interesul in timp.

Am 10 ani de vechime in munca, am lucrat in vanzari si relatii cu clientii insa nu mai am rabdarea necesara cu oamenii si am ales o funtie de birou, ca secretara.

Probleme cu politia nu am avut.

Familia mea e numeroasa, in moment locuiesc cu mama si tatal meu vitreg deoarece singura intr-o garsoniera devenise deprimant dupa numai 3 luni.
Cu mama ma inteleg bine, tatal meu e grijuliu fara a se impune, sora si fratele meu sunt casatoriti cu copii, la casele lor. II iubesc si ma simt bine cu ei dar am impresia ca asteapta prea mult de la barbatul pe care il voi aduce acasa.

Problema cu care ma confrunt este singuritatea.
Am 30 ani, un fizic placut si un job linistit insa, desi sunt inconjurata de familie, prieteni si colegi, ma simt foarte singura.
Am impresia ca fac totul la fel si degeaba zi de zi.
Ca nimic nu are sens…te nasti, traiesti si mori, momentele fericite sunt putine, cele rele multe si in rest rutina. Muncesc 5 zile pe saptamana, pentru a ma intretine si 2 in care visez ce mi-ar placea sa fac dar nu pot. Totul este umbrit de lipsa unui barbat in viata mea.
Ma lupt cu problema asta zi de zi, in unele zile ma automotivez, in altele pur si simplu ignor gandurile astea, in altele imi las prietenele sa ma inveseleasca, sunt zile cand chiar accept invitatia unui barbat o cafea chiar daca stiu ca nu duce undeva dar sunt unele zile…ca asta, cand nimic nu functioneaza.

Azi m-am gandit sa incerc ceva nou si sa va contactez.

Totul sugereaza o depresie dar nu stiu cum sa o tratez

Sper sa ma puteti ajuta in vreun fel.

Va multumesc anticipat!

Apelati la un terapeut cu care sa discutati toate aceste aspecte. Exista momente in viata cand oamenii se blocheaza in anumite situatii. Terapia va va ajuta sa descoperiti si alte moduri in care sa priviti aceste situatii si va va ajuta sa iesiti din starea pe care o aveti.

din ce am reusit sa adun, pare ca la nivel inconstient te cam ‘sabotezi’ in ceea ce inseamna relatia cu un barbat pe masura (care ar putea sa devina sot bun, cu care sa iasa un copil – care consideri ca se va naste intr-o lume cu multe rele – ceea ce se pare ca genereaza o anxietate). Minunat ar fi sa gasesti un psihoterapeut (poate trebuie sa incerci cativa) cu care sa te simti in regula si sa intri intr-o perioada de psihoterapie/dezvoltare personala. Functioneaza si merita. Succes!

Sigur un psiholog te poate ajuta . Relatiile ratate pot fi umbrite de amintirea unui tata abuziv .Niste sedinte de terapie te vor ajuta , da , gandul ma duce la depresie , nu ascund . Faptul ca nu ai mai suportat sa lucrezi cu publicul ..ai ales o slujba solitara ….Singura nu te poti trata, iti trebuie ajutor specializat .Te pot ajuta ,daca vrei . Succes !

Buna ziua. Ne simtim singuri atunci cand nevoile noastre emotionale, relationale nu sunt intalnite sau satisfacute. De multe ori se poate ca aceste nevoi sa nu fie constientizate, numite si asa se dezvolta depresia. Psihoterapia este foarte potrivita pentru situatia dvs. Toate cele bune!

Buna sa-ti fie si tie ! Atunci cand conștientizezi cu atâta naturalețe toate cursele si obstacolele întâlnite, ori puse de-a lungul istoriei tale personale este de-a dreptul tulburator, insa, vindecător . Este primul pas spre Autovindecare : Constientizarea situației in care te afli, o buna autoanaliza a modalitatilor proprii de răspuns la factorii stresori si Asumare ! Urmată de externalizarea trairilor negative împărtășite aici si cererea ajutorului . Mult succes in a găsi timp cu tine si un bun terapeut cu care sa treci prin Travaliul de Doliu al relatiei încheiate si ajutor in toate celelalte blocaje constientizate ! Multa lumina iti doresc

Totul sugereaza o viata obisnuita, de om normal, cu bune si cu rele. Nu exista cineva normal la cap care sa fie numai fericit. Momentele de tristete si nefericire dau mai multa valoare celor de fericire. Altfel, cum ai putea recunoaste fericirea, daca nu ai musca si din fructul amar al nefericirii, din cand in cand? In ce priveste singuratatea: singura spuneti ca sunteti incurajata de prieteni. De ce v-ati simti singura? Doar pentru ca asa alegeti. Da, din pacate alegem prost, de multe ori. Data viitoare alegeti sa va ancorati in realitatea imediata, sa va bucurati de prieteni, sa simtiti vantul in plete, atingerea prietenilor, sa ii ascultati, sa ii intelegeti. Poate daca schimbati focusul de pe dvs pe ei, veti intelege adevarul.

Daca tu singura nu poti fi fericita, e clar ca nefericirea ta va dezechilibra orice barbat care va intra in viata ta! De fapt, o relatie NU e solutia la nefericire! Adevarata solutie este sa INVETI sa devii fericita, (predau cursuri in acest sens, si nu-s singurul), iar cand vei fi fericita, barbatii vor apare in viata ta fara sa fie nevoie sa fugi dupa ei…