Mesaj:
In urma cu aprox 2 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat casatorit (38ani). Il cunosteam de 1 an si ceva, a existat de la inceput o conexiune intre noi insa am comunicat doar profesional. Dupa un eveniment mai putin formal am ajuns sa iesim impreuna, am stiut de la inceput ca este casatorit, iar eu fiind intr-o relatie (pe atunci de 4 ani) am acceptat acest lucru si nu m-a deranjat. Treptat am ajuns cei mai buni prieteni si amanti. Dupa un an de relatie, inca am vorbit la telefon de cateva ori pe zi, am petrecut momente placute impreuna, ne am intalnit aproape zilnic si am reusit sa petrecem zile intregi doar noi i-am spus ca sunt dispusa sa renunt la prietenul meu si ca imi doresc ca si el sa renunte la sotia sa. Mi-a spus atunci despre casnicia lui – ca nu ii ofera nicio satisfactie, ca nu petrec timp impreuna, ca nu a iubit o ci conjunctura i-a adus impreuna si i-a facut sa se casatoreasca, ca nu isi doreste copiii cu ei (aflase oricum ca ea nu poate avea copii), ca nu e fericit. Mi-a spus atunci ca va “rezolva” situatia, ca tot ce vrea e sa fim impreuna si ca va face asta insa ca ar prefera sa aiba un motiv sa plece pt a fi lucrurile mai usoare. De atunci, in ultimul an adica, ne-am apropiat si mai mult. Sunt convinsa ca petrece timp mai mult si mai valoros cu mine, in ciuda faptului ca amandoi suntem inca in relatiile de dinainte (eu am o frica groaznica de singuratate si nu pot renunta la prietenul meu pt a ramane singura si mi e si teama ca m-as transforma in amanta perfecta). Vad ca ma iubeste, o arata de nenumarate ori, prin gesturi mici, prin implicare, prin tot ce face. In urma cu 2 luni i-am pus un ultimatum si i-am spus ca vreau sa faca asta acum, ca nu mai pot astepta, ca nu dorm noptile (lucru care si la el este valabil), ca ma macina faptul ca ne iubim asa mult insa nu suntem impreuna.Mi-a spus ca da, va face ceva, va aranja lucrurile si ca sigur vom fi impreuna. L-am crezut. Au trecut aceste 2 luni fara presiuni din pa
rtea mea. Zilele acestea am avut o discutie. Mi a spus asa: “Te iubesc dar nu pot face asta acum. Nu o mai iubesc, tin la ea (ceea ce clar e firesc), si nu ii pot face asta acum. Prefer o viata mizera langa ea decat sa ii fac asta. Imi doresc sa inteleg ce e cu mine, imi doresc sa am puterea sa fac asta, stiu ca nu e normal sa gandesc asa pt ca fiecare avem dreptul sa fim fericiti, iar cu tine as fi fericit! Asa ca am inceput sa ma duc la psiholog. Daca poti sa mai astepti, cred ca dupa ce ma voi duce o vreme la psiholog e posibil sa pot sa fac ceva pt noi pt ca asta e tot ce imi doresc. Dar acum nu am puterea”. Il iubesc enorm, nu va lucrurile fara el. Este iubitul meu, prietenul meu, barbatul langa care cred ca pot darama muntii. Am acceptat sa mai treaca o perioada in care sa isi puna ordine in ganduri. Intrebarea mea este daca exista posibilitatea ca un psiholog sa il faca sa inteleaga ce e mai important pt. el si sa treaca peste acest blocaj si sa ia o decizie definitiva si radicala? El acum nu poate renunta la ea dar il vad cat il chinuie gandul ca ma poate pierde. O alta intrebare este cum pot face eu fata usor aceste perioade (greu de spus cat va dura terapia ca sa aiba rasp de care are el nevoie), in conditiile in care mi-as dori sa se intample cat mai repede ceva? Oare este el capabil sa ia o decizie? Oare va fi vreodata capabil sa isi asume un divort cu tot ce inseamna el? Stiu ca ma iubeste, dar asta nu mai e de ajuns acum. Oare merita sa mai astept o perioada si oare va veni momentul in care sa nu mai spuna “nu pot acum sa fac….” ci sa spuna clar “aceasta este decizia mea”, indiferent de decizie? Ma chinuie ca imi spune “nu pot acum” pt ca acel acum imi lasa o portita deschisa. Mi-as dori sa fie ceva clar: ma despart de ea sau nu voi face asta niciodata! Fara portite! Va multumesc!

In primul rand gandestete la tine. Tu ai puterea sa te desparti de prietenul tau cu care ai o relatie de 4 ani? Daca el zice gata ma despart de sotia mea, tu faci acelasi lucru? Poate si el la randul lui asteapta un pas de la tine asa cum si tu poate astepti ca el sa faca primul pas. Incearca sa te gandesti la actiunile tale si apoi la el. Tu iti doresti sa stai langa o persoana ( prietenul tau de 4 ani) doar pt faptul ca ti frica de singuratate? O varianta buna ar fi si pt tine un psiholog-pentru frica de singuratate

Eu cred ca v-ar fi utile si dumneavoastra cateva sedinte de terapie/consiliere. Spuneti ca nu vreti portite, dar exact pe acest post este prietenul actual. Si, la fel cum iubitul dvs nu-si asuma responsabilitatea unei rupturi pentru a alege iubirea, nici dumneavoastra nu o faceti. Nu puteti decide in locul iubitului, dar puteti face ordine in viata dumneavoastra, si atunci lucrurile se vor aseza de la sine. In situatia actuala, e ca si cum ati transmis Universului mesajul “vreau iubire” , dar, pentru ca locul de langa dvs nu era liber, ati primit o iubire “ocupata”.

Mintea sau gândurile generate de minte, sau de eul Egotic…..sunt propia voastră închisoare. Voi încercati sa intelegeti Situațiile sau ce decizie vreți sa luați in viata……si toate “treburile” astea va dau bătăi de cap, chiar va provoacă insomnii. Dar totul se petrece in mintea Dvs., iar eu va propun sa încercati sa va Cunoașteti si sa intelegeti propia minte …….. apoi toate Situațiile o sa aibe rezolvare imediata fara nicio ezitare, altfel o sa trăiti drama si dupa ce terminati cu drama respectiva, mintea o sa va caute alta drama si tot asa. Cunoscându-va pe Dvs., cunoscând ca totul pleacă din minte si mintea însasi este doar un instrument, totul o sa fie superb. Deci nu mai căutati sa Rezolvați Situațiile de genu asta, ci de unde pleacă ele si apoi sa le intelegeti. Sper sa fiu cumva de ajutor pt Dvs. Si pt colegii de aici care abordează doar cum scrie la carte nu si din experienta proprie. Va multumesc

Inteleg ca il iubiti enorm si ca simtiti ca nu concepeti sa traiiti fara el. Dar ceea ce va preocupa, este daca ar putea un psiholog sa-l faca sa divorteze. Nimeni, nici macar un psiholog, nu poate determina un om sa faca ceva impotriva vointei lui. Daca el refuza sa plece din casnicie, este ca ca aceasta ii aduce niste beneficii emotionale la care nu vrea sa renunte. Nu e vorba despre mila fata de sotie, ci despre ce castig are el in acea casnicie. Pe de alta parte, relatia cu dumneavoastra, fiind ,,interzisa“ creeaza adrenalina specifica starii de indragostire care mentine vie pasiunea. Ce credeti ca s-ar intampla daca ati fi intr-o casnicie de cativa ani? In ce va priveste, cum mai spunea cineva, aveti de rezolvat propriile dumneavoastra frici si indecizii. Clarificarea propriilor dorinte si nevoi (sunteti intr-o relatie, desi iubiti pe altcineva, din frica de singuratate) este o prioritate! De ce ati ales sa va traiti viata in functie de prioritatile altcuiva (ale amantului) tot asteptand sa ia o decizie care sa va faca viata usoara? Daca ar trebui sa decideti singura pentru viata dumneavoastra, indiferenta la hotararea amantului, ce ati decide?

Draga domnisoara, doriti garantii intr-o relatie cu multe necunoscute. Nu va planificati viata DUPA ceilalti, ci CU ceilalti, altfel veti avea mult de asteptat si sanse mici sa realizati ceva. Niciun ultimatum nu functioneaza in beneficiul cuiva. Generalizez, pentru ca simpla idee de ultimatum duce cu gandul la un conflict, ori ce dragoste se poate baza pe asa ceva? Doar una pasagera. Nu chiar ce va doriti, nu-i asa? Gasiti-va echilibrul interior prin orice metoda functioneaza pentru Dvs (meditatie, terapie, psihoterapie etc.). Restul va intra in rezonanta cu Dvs. Numai bine!

In viata exista tot felul de relatii si exista suflete pereche, suflete gemene, samd. In general oamenii nu reusesc sa se bucure de iubire pur si simplu si de clipe minunate asa cum li se ofera, cauta mereu garantii, promisiuni, actioneaza in functie de dependente si atasamente, toate acestea neavand nicio legatura cu iubirea. In viata fiecarui om intra diverse persoane cu un anumit scop si pt un anumit timp. Fiecare om care intra in viata noastra are misiunea lui speciala, pe care reusim sa o constientizam sau nu. Iubirea este totul, noi suntem iubire, universul tot este iubire, fara iubire nu existam si nu exista nimic, e in noi si noi suntem in ea. Invatati sa va bucurati de ea atat cat puteti si nu cautati sa fortati lucrurile si sa va doriti lucruri care poate nu este de dorit sa vi se intample, bucurati-va de iubirea asta si savurati-o asa cum este si atat cat este, nimic nu se poate compara cu iubirea pura, adevarata; ea exista sub diferite forme, in diferite relatii si situatii, daca asa se intampla inseamna ca asa era scris sa se intample iar asta cu un scop, nu intamplator. Nu este obligatoriu ca doi oameni care se iubesc sa si traiasca impreuna, de multe ori iubirea dispare in timp cand oamenii convietuiesc laolalta. Iubirea este mai presus de orice, suntem pusi uneori in situatii critice, tocmai sa invatam ce este iubirea cu adevarat, sa nu o confundam cu dependenta, cu atasamentul, cu frica de singuratate, cu obisnuinta, cu dominatia asupra celuilalt. Nimeni in lumea asta nu ne apartine, fiecare este liber si stapan doar pe propria fiinta. Sa iubesti, poti oricum si de oriunde, iar daca iubirea intre doi oameni este adevarata, este de ajuns sa existe asa cum exista ea…