Mesaj:
buna ziua,
ma numesc maria b. va scriu petru ca sufar cumplit si nu am bani sa merg la un psihoterapeut. probemele mele sunt in casnicie. cu sotul meu am locuit 2 ani inainte de casnicie si totul a fost bine. am observat de atunci niste probleme (agresivitate orientat in exterior, alcoolism)care desi sunt grave, totusi nu ma afectau, in sensul ca erau compensate de multa atentie, ma simteam iubita si nici nu se imbata (consuma zilnic exces de alcool dar nu ajunge sa aiba comportament evident de imbatare). cu 1 an inainte de casnicie am inceput sa observ diferente de comportament: raceala emotionala, usoara agresiune indreptata catre mine, gen rastit, vorbit urat, etc. am incercat chiar sa ma despart de el, pt ca sufeream zilnic dar nu m-a lasat, a inceput sa planga si m-a convins. dupa ce ne-am casatorit a inceput calvarul. am intrat intr-o relatie de dominare-supunere, in care el ma facea zilnic sa plang, chiar si de 3, 4 ori pe zi si ma ignora. am simtit ca ii place sa ma manipuleze si sa ma domine in felul asta dar el nu realiza ca imi face rau. de cate ori incercam sa-i explic sentimentele mele ma ignora sau imi spunea ca el nu asta vrea si ca exagerez, parca nu vedea ce face. mentionez ca eu sunt de formatie psiholog, iar el e somer, cu studii limbi straine. provine dintr-o familie de cadre didactice dar am senzatia ca si educatia e putin subreda, in sensul ca tatal lui l-a cam ignorat si nu i-a zis niciodata ce sa faca sau sa nu faca. nu i-a dat nicio directie. in fine, apoi au sosit si 2 copii foarte doriti de catre amandoi. dar lucrurile s-au inrautatit si mai mult. se purta tot mai urat cu mine, indiferenta crasa, ignorare, mandrie in exces, nu colabora cu mine la nimic, eu nu contam, nu ma asculta in nimic, iar eu trebuia sa il ascult orbeste. am observat ca imi aducea exact acele acuze care i se potriveau lui. o perioada s-a purtat foarte urat si cu copiii, facea crize de nervi. am ajuns la discutii de divort. m-a convins iar, vorbea frumos, spunea ca se lasa de baut si ca va fi alt om. asta dura cateva saptamani, apoi relua bautura. eu mereu am pus dereglarile lui comportamentale pe seama bauturii. nu cred ca se va lasa vreodata. cert este ca pe mine m-a afectat intr-atat incat mi-am modificat personalitatea si am inceput sa fac crize de nervi fata de copii. apoi vine vinovatia si iar plang de ma omor. ma simt singura, umilita, diforma, urata, mutilata in toata fiinta mea. nu pare sa dea doi bani pe mine. este si foarte egoist si egocentrist. nu-i place sa-si asume raspunderi si mi-a zis foarte clar sa nu-i mai cer ajutorul la nimic, sa ma descurc singura. sunt foarte indoita. cum voi putea trai cu el in continuare? cred ca ma voi imbolnavi foarte rau. mi-a disparut bucuria de a trai, de a manca, nu mai rad si ma tem de deviatii psihice pe care le-as putea dobandi. dar daca ma despart de el nu stiu daca ma descurc cu copiii care sunt foarte atasati de el, iar cel mare chiar doarme cu el si face crize de nervi cand pleaca sotul meu de acasa. sunt speriata de ambele variante. nu vrea niciun fel de ajutor specializat, nici pentru alcoolism, nici pentru tulburarile psihice pe care le are: depresie alternanta cu manie (mai accentuata e depresia). nu stiu cum m-ati putea ajuta dar poate ceva din marturia d-voastra, poate un singur cuvant, sau o idee mi-ar fi de folos.
ma iertati pentru acest foarte lung testimonial.
cu mult respect,
maria

Tipul de personalitate descris de tine se conduce in relatia de cuplu dupa ideea "nu ma intereseaza nici durerea nici fericirea ta " sau "ti-o meriti, cine te pune sa fii atat de slab" sau "Nu am nici o obligatie fata de tine" (cf Walter Riso, iubiri toxice). Iti recomand sa citesti aceasta carte. Ce ne atrage la un astfel de personaj? Poate fi atractivitatea razboinicului, o slabiciune a Eului si o nevoie de a fi aparata. . Crezi ca doresti sa continui relatia? O sumisivitate totala din partea ta nu va aduce pacea conjugala, doar desconsiderare din partea lui si anularea personalitatii tale. Sa crezi , cu naivitate , ca-l vei putea schimba prin iubire… Nu. Retine , te poti schimba doar pe tine. Gaseste-ti demnitatea , ai o frumoasa meserie, ai doi copii minunati si o viata lunga inainte. Analizeaza-ti optiunile, avantaje/dezavantaje, si decide tu pentru binele tau si al copiilor. Cu certitudine o terapie sau o dezvoltare personala te va ajuta in demersul tau. Cand nimeni nu mai pune pret pe tine, pune-ti tu singura eticheta " unica si de nepretuit" …

Draga mea, daca esti psiholog (nu stiu daca te pregatesti printr-o formare continua) trebuie sa stii ca noi apelam la colegi sau la supervizori pentru problemele noastre. Asa ca nu trebuie, in mod necesar, sa ai bani pentru sedinte cu un psihoterapeut. Poti obtine ajutor si in alt fel. Dar e nevoie de vointa, determinare si disponibilitate din partea ta. Pana cand te vei complace in aceasta situatie, nimeni nu te va putea ajuta, oricat de toxica iti este relatia. Daca vrei sa profesezi in domeniul psihologiei, atunci e de doritsa te ajuti in primul rand pe tine, sa te descoperi, sa-ti pui ordine in viata si in ganduri; apoi, mai purificata, vei putea ajuta si alti oameni. Dar iti propun un exercitiu. Gandeste-te ca esti un psihoterapeut cu vechime si cu o oarecare notorietate. Ai un astfel de pacient, exact ca si tine, cu exact aceeasi problema. Cum il abordezi? Cum ii schimbi perspectiva? Cum il faci sa vada realitatea si, in cele din urma, sa ia decizii pentru viata lui? Cum il asisti in planul lui de actiune? Dar in actiunea propriu-zisa? Succes!

Sfatul meu, suplimentar celorlalte, este să urnezi un curs de hipnoză. Așa vei deveni stăpâna casei, stăpâna ta și a lui. În situația lui nu va fi nevoie să-i ceri acordul pt o ședință de hipnoză. Când vei stăpâni hipnoza îl vei putea trimite în timp (regresie) până în ziua în care au apărut problemele și psiholog fiind vei ști dacă trebuie să le ștergi sau ce parte din ele să ștergi sau să modifici. Succes!