Sunt intr-o relatie de aproximativ de un an cu o persoana cu 2 ani mai in varsta decat mine. (Va descriu tot fundalul, ca sa intelegeti imaginea de ansamblu) Ea provine dintr-o familie in care tatal pleca mereu de acasa, fie sa bea, fie sa insele. Intr-un final parintii ei au divortat. La varsta ei de 3 ani, a suferit un accident si are un ochi mai mic decat celalalt, insa este aproape insesizabil. La varsta de 18 ani a reusit sa plece de acasa si sa devina independenta. Si-a cunoscut viitorul sot, in timp ce era intr-o relatie cu prima iubire si dupa ani si ani s-au casatorit. Au divortat pentru ca el a inselat-o si apoi, pana sa ma cunoasca pe mine sa spunem ca si-a trait tineretea, ca sa o spun voalat asa. Pe parcursul relatiei noastre am avut suisuri si coborasuri, dar parca in ultima vreme nu mai inteleg nimic. Din primele luni am constientizat ca are "daddy issues", ca nu are incredere in ea si tot timpul trebuie sa fie validata. A deschis subiectul despartire de fiecare data
cand ceva i se parea deranjant. Am trecut cu bine de fiecare data, asezandu-ne la masa discutiilor si comunicand deschis. In ultimele 2 luni scurse pana-n prezent, dupa ce am convenit sa spunem orice lucru, ca sa nu ajungem iarasi in ipostaze deranjante, imi spune ca nu mai crede in monogamie, prin prisma trecutului ei. Ulterior sa aflu ca a spus ca era doar un gand trecator. Poate ca era, dar pe mine m-a marcat.
Saptamana trecuta, a iesit in oras cu un prieten de al ei, care-si doreste foarte mult sa o aiba si sa se desparta de mine. De-a lungul relatiei noastre am dezbatut si subiectul asta, explicandu-i ca e viata ei, nu ii pot spune cu cine sa se vada si cu cine nu, ci ii cer doar sa tina cont de sentimentele mele si sa nu contravina cu "ce tie nu-ti place altuia nu-i face." Cum va ziceam m-a sunat, am apreciat. Seara, dupa 2 discutii telefonice, in care nici n-am intrebat de cum s-a simtit, pe la ora 02:00, ma suna sa-mi spuna ca nu poate dormi, ca stie ca a gresit si ca ea a fost al el acasa. Ca avea nevoie sa fie validata, sa stie ca nu doar eu o apreciez si ca ii spun ca-i frumoasa, caci ea crede ca o fac doar pentru ca o iubesc. Depasim momentul dupa ce ne asezam iarasi la masa discutiilor si si-a proiectat greselile acuzandu-ma ca am insecuritati. Am inteles mecanismul ei de aparare si am depasit momentul. Ca apoi sa aflu, de la ea, ca isi vorbeste cu un coleg de munca de la o alta filiala, dandu-i o cerere de prietenie pe Facebook, pentru ca vrea sa fie, sa stie ca este dorita.
Ne asezam din noi la discutii, caci comunicarea este cheia relatiilor. Si mi-a spus ca se simte datorita accidentului din copilarie complexata. Ca desi stie ca ma chinuie comportamentul ei, nu poate renunta la ce face, caci asta o face pe ea sa se simta libera. Ca ea nu stie cine este, ca toata viata ei a pus pe altcineva desupra: ba familia, ba fostul sot. Eu am incurajat-o de la bun inceput sa se puna pe ea pe primul loc. Sa se iubeasca, mai ales ca nu are deloc incredere in capacitatile ei, dovada stand lucrurile mai sus mentionate. Mi-a spus ca are nevoie de flirt, ca e amuzant, si e inofensiv si ca o ajuta, ca ii place toata ideea de inceput a ceva. Eu sunt constient ca ei ii e teama de a nu o abandona, asa cum si ceilalti barbati din viata ei au facut (tatal si fostul sot). Dar in conditiile data imi e greu sa accept sa stiu ca ma inseala emotional. Mi-a confirmat ca avem o relatie sexuala mai mult decat satisfacatoare si ca nu simte nevoia sa se culce cu altii ci doar sa-i
fie satisfacut orgoliul. Si am intrebat-o cum imi poate garanta ca nu se va intamplat, cand cineva o va intriga. Raspunsul ei a fost "o sa pun in balanta ce am de pierdut si ce as avea de castigat si o sa aleg". I-am explicat ca sunt simple vorbe si ca atunci cand va fi, datorita tensiunii ce se va crea, e posibil sa cedeze si sa se gandeasca la ce are abia dupa finalitatea actului. N-a negat…
Ieri, mi-a spus ca nu stie cine e, si ca are o criza de identitate. Si de aceea face toate lucrurile astea. De fiecare data cand ii spun ca o sa trecem peste, se supara, si exclama "Singura! Trebuie singura, nu sa fiu iar dependenta de cineva. Dar nu ma intelege gresit, nu vreau sa te pierd." Si cam in jurul acestui subiect am discutat ieri, sugerandu-i sa mearga la un terapeut.
Insa, eu, in conditiile date ce ar trebui sa fac? Mentionez ca nu stam impreuna, ci doar stam impreuna la sfarsiturile de saptamana, in timpul saptamanii spunandu-mi ca are nevoie de spatiu, in ciuda faptului ca ne iubim. Da, o simt ca ma iubeste. In felul ei, dar o face.

Inchei aici, sperand ca nu-mi veti ocoli problema.

Cu deosebita consideratie,
Florian F.