Mesaj:
Buna ziua,
Nu stiu daca este asa grav sau nu, insa eu ma simt foarte rau in legatura cu acest lucru. Ma numesc Blair, am 14 ani si am fost abuzata fizic, psihic si verbal de parintii mei. Abuzul fizic este rar, insa am fost amenintata ca va fi folosit mai des. Abuzurile verbale si emotionale sunt aproape zilnice. Nu stiu ce sa fac. As vrea neaparat sa merg la un terapeut cu parintii mei si cu fratele meu, insa imi este frica sa le propun acest lucru. Acum doua zile in drum spre scoala ma certam cu mama foarte rau in masina. Cearta a inceput deoarece din cauza mea am intarziat si eu si fratele meu la scoala. Mama imi reprosa faptup ca eu nu pot fi punctuala niciodata etc. Nu am spus nimic, nici nu mi-am cerut scuze fiindca eram sigura ca scuzele mele ar fi fost respinse. De mentionar ar mai fi faptul ca in timp ce ma aranjam, tata a inceput sa foloseasca apelativele: "ba, fa si ma" catre fratele meu si mama, sustinind ca face numai o gluma (o gluma foarte proasta). Inainte de asta m-a insultat. Cand am auzit ca a început sa vorbeasca asa i-am zis sa inceteze. El nu m-a bagat in seama si l-am facut taran ( recunosc, urat din partea mea, insa a fost o reactie incontrolabila). Mama s-a suparat foarte rau si ma certa pt acest lucru in masina. Ei bine, aici a început tot. Am inceput sa ma plang de comportamentul tatalui meu, care este la fel in fiecare zi. Parintii mei stiu ca sunt foarte sensibila la cuvinte jignitoare ( am intrat intr-o criza de plans in vara din cauza acestui lucru. Tata a promis ca nu va mai vorbi urat cu noi). I-am spus mamei de acest lucru iar ea zicea ca am dreptate insa si eu sunt foarte obraznica si vorbesc foarte "sictirita" ( de fiecare data cand eu stiu ca am dreptate si imi spun punctul de vedere, parintii imi relroseaza faptul ca sunt obraznica.) Iar ce a spus mama: ca vorbesc cu ea foarte "sictirita" este total neadevarat. De aceea am intrebat-o cand am vorbit asa. Ea nu a știut ce sa zica, iar eu i-am explicat ca poate s-a intaplat fara sa-mi dau seama, deaorece probabil ca asa suna vocea mea. Ea a zis sa-mi controlez vocea deoarece ei nu ii place vocea mea. Eu am inceput sa plang. (Cum am ajuns oare de la faptul ca nu suport cum vorbeste tata cu mine la faptul ca ei nu ii place vocea mea?). Atunci mama a zis ca de fiecare data cand va vedea ca sunt obraznica sau ca vorbesc "sictirit" ma va pocni. Eu am zis ca nu poate sa faca asta fiindca e inuman si pt ca tocmai i-am explicat ca nu mi-am dat seama cand am vorbit "sictirit". Ea a inceput sa isi bat joc si sa rada si m-a amenintat in continuare. Eu nu am mai rezistat si am spus: " ce painti am si eu…". Mama a inceput sa urle, m-a pocnit si mi-a spus cate sacrificii fac ei pt mine. Eu am spus ca sunt recunoscatoare, insa ei nu au dreptul sa ma loveasca sau sa imi vorbeasca urat. Mama mi-a zis sa tac, dar eu nu am tacut. Atunci a zis ca sunt obraznica, si m-a pocnit in timp ce urla. Fratele meu a inceput sa planga si striga sa incetam fiindca s-a speriat. Atunci eu plangeam si i-am zis mamei ca e nebuna. Atunci mama a zis sa repet si m-a pocnit din nou
Eu am reptat ca e: "nebuna" si ea m-a povnit din nou. Toti trei plangeam, iar ea urla, spunand ca dupa toate sacrificile pe care le-a facut pt mine( mi le-a enumerat) eu am curajul sa o fac nebuna. Eu am tacut. Imi era frica… ( aveam si un sentiment de nepasare, de ura si de dezgust dupa ce a facut). I-am spus din nou ca sunt foarte recunoscatore si conștientă de tot ce au facut pentru mine si pentru fratele meu, insa asta nu le da dreptul sa ma loveasca sau sa ma jigneasca (abuz fizic, emotional si verbal). Atunci fratele meu a inceput sa urle la mine si mama la fel. Tipau la mine in timp ce toti plangeam si imi spuneau ca sunt eu nebuna. Mama a intors masina si s-a indreptat spre casa. Am inceput sa zic ca nu mai suport( am clacat. Toti impotriva mea? Eu ce am făcut?) Cand am ajuns acasa mama ne-a chemat pe toti trei la masa (eu, fratele meu si tata) ca sa lamurim toate problemele. Le-am spus ca ma deranjeaza faptul ca tata vorbeste urat si ca mama ii tine parte ( asta face de obicei, insa ea nu recunoaste. Mi-a spus ca s-a certat de nu stiu cate ori pe tema asta cu tata. Dar ce rost are, daca nu apare niciun rezultat?). I-am spus ca decand sunt mica nu a existat armonie in familia noastra ( lucru adevarat. Putine zile au trecut fara sa ne rastim macar putin unul la altul). Mama s-a suparat foarte rau iar tata a spus ca are treaba si ca nu mai are timp de astfel de lucruri minore, dar ca incearca sa vorbeasca mai frumos. Eu am inceput sa plang foarte rau fiindca el a considerat ca aceasta problema este "minora" si i-am amintit de promisiunea din vara, stiind ca el nu se va opri niciodata din aceste vorbe. Stiu asta
Asa este el. Insa pe mine nu ma intereseaza cum e el atata timp cat eu sufar din cauza comportamentului lui. Tata l-a luat pe fratwle meu si au discutat ceva in particular, iar mama s-a dus in dormitorul ei. Eu am ramas singura si m-am dus sa mananc. Am mancat multa ciocolata, stiind ca sunt la dieta
Am mancat foarte mult iar apoi m-am simtit oribil ( am facut mai de mult un test online care spune ca as putea deveni foarte usor anorexica, fiindca am aproapre toate simptomele, insa mi-a fost frica sa-i spun asta mamei.) Mi-a venit in gand faptul ca trebuie sa vomit, insa mi-a fost frica sa fac asta. Tata a venit si mi-a zis ca ce am făcut in masina da dovada de lasitate ( cine stie ce i-a povestit fratele meu). Eu mancam si plangeam. Apoi am incercat sa uit de tot si am inceput sa ma joc cu fratele meu. Am facut ordine in casa (mama s-a suparat ca fac ordine intr-un loc in care ea are treaba si a tipat la noi…). Eu nu stiu ce sa mai fac. Astazi la noi acasa a fost o "seara de filme". O seara in care de obicei toata familia se uita la un film impreuna. Mama nu a vrut sa ia parte. Oricum trecusem leste incidentul de acum 2 zile, sau cel putim eu. Am stat doar eu cu tata si cu fratele meu. In timpul filmului (eu am propus sa ne uitam la Disney) fratele meu nu inceta sa vorbeasca. Dupa mai mult timp tata s-a rasitit la el si i-a zis sa taca, iar peste vreo 5 min fratele meu a inceput din nou, iar eu i-am zis sa taca. Nu m-a asculatat asa ca i-am dat o palma foarte dureroasa ( mi-am cerut imediat scuze fiindca nu am vrut sa fac asa ceva. Am vrut sa plang. Mi-am dat seama ca am procedat ca mama mea acum 2 zile.) Fratele meu s-a suparat si a zis ca sunt nebuna. Tata a ridicat mana la mine insa nu m-a lovit. Mama a venit si a urlat la mine ca sunt foarte violenta si m-a trimis la culcare. Am incercat sa-i explic, dar nu a interesat-o, asa ca am refuzat si eu sa merg la culcare. Mama m-a tras de mana, dar eu m-am opus. Ea i-a spus tatei sa ne trimita la culcare imediat, si a plecat sa se uite mai departe la filmul pe care il viziona singura. Tata a vrut sa porneasca filmul nostru in continuare, insa atunci mama s-a inotrs iar tata imediat a inchis televizorul si ne-a trimis la culcare. Mama mi-a spus sa strang imediat tot ce era pe masuta( mancare si suc) si sa dau cu aspiratorul, m-a ajutat si ea, insa fratele meu si tata nu au foat pusi sa stranga nimic. Tata mi-a spus de multe ori ca mama are un temperament foarte scazut, si crede ca se comporta asa cu noi din cauza unor traume din copilărie ( parintii ei nu se intelegeau). Insa nici el nu e mai breaz. Si el se comporta urat un unele situatii. Cand el se comporta urat, mama se comporta frumos si invers. Si in plus, ce povestesc eu acum este o trauma de a mea. Asta inseamna ca voi deveni ca mama in viitor? Am simtit ca si in toate celelalte dati ca toata lumea este impotriva mea. Imi este frica sa nu ajung in viitor sa am comlortamentul parintilor mei. Intrebarea mea este: oare chiar sunt nebuna? Oare este numai vina mea in absolut toate aceste lucruri? De ce nimeni nh ma asculata? De ce nimeni nu ma intelege? De ce sunt izolata in aceasta familie? De ce sunt abuzata? De ce nu am niciun drept aici? Ce sa fac? Nu mai suport. Oare voi deveni anorexica sau bulimica?
Ce se va intampla cu mine? Eu am note bune la scoala, nu fumez, nu ma droghez ca alti colegi de ai mei. Am o groaza de prieteni si sunt destul de "populara" ca sa zic asa. Cu ce gresec? Eu nu mai suport sa mearga lucrurile in felul acesta. Parintii mei ma inteleg total gresit. I-am spus mamei ca ea nu stie sa-si arate dragostea fata de noi, iar asta e cel mai important lucru. Ea s-a suparat foarte rau. Parintii mei se cearta unul cu celelalt de fata cu mine si fratele meu. Ieri dr exemplu s-au certat din cauza unui televizor. Mama urla la tata ca o nebuna iar tata i-a zis sa taca ca o bate. (El nj ar face asta, insa amenintarea in sine este oribila), mama a vorbit urat cu el si a aeuncat cu o bluza dupa el. A fost oribil, iar fratele meu a incepur sa plangau. Eu l-am luat in alta camera si ne-a uitat la un film. Ce sa fac? In prezent am trei vanatai pe fata, foarte mici de la incidentul din masina, si am mai avut si buza sparta, dar s-a vindecat. Este prima data cand am niste semne de lovituri de la parintii mei. Imi e foarte rusine. Daca in viitor va fi mai rau si ma vor bate si mai rau de atat? In masina mama mi-a spus: "Lasa Blair, ca daca nu ai primit bataie cat ai fost mica, vei primi acum cand esti mare!". Nu are voie sa faca asa ceva!! Este inadmisibil!!I-am spus mamei ca nu e normal ce a facut, nu e normal ca mi-a lasat semne pe fata iar ea a zis ca ar trbui sa o iau ca pe o lectie. Plang aproape in fiecare zi. Eu chiar cred ca nu o sa mai suport. Si Vreau sa merg neaparat la psiholog, dar mama sigur nu ma va lăsa. Mi-e si frica sa-i spun.
Va rog din tot sufletul ma imi raspundeti. Ganditi-va ca am 14 ani si am ajuns intr-o astfel de situație.
Multumesc foarte mult.

Te inteleg perfect. Cauta sprijin la consilierul scolar (daca aveti in scoala) in prima faza…

Wow, o scrisoare f lunga. Vreau sa iti spun ca intodeauna adevarul este la mijloc, daca cineva o asculta pe mama ta ii da ei dreptate, daca te asculta pe tine iti da tie dreptate. Nu se poate rezolva doar o parte a problemei, este necesar sa mergeti toti la un psihoterapeut. Poti incepe sa ii spui mamei tale ca doresti sa vezi un terapeut pentru tine, pentru controlul emotiilor la sedinta poate participa si mama ta. Un terapeut cu experienta in terapia de familie poate sa ajute foarte mult. Indrazneste!

Poti sa le spui parintilor ca doresti sa consulti un psiholog pentru ca simti ca tu ai nevoie.nu le spui k pentru voi sau pt ei ci doar pt tine. In acelasi timp mergi si la consilierul scolar de la liceul tau. In ultima instanta discuta cu dirigintele tau situatia caci esti destul de afectata si nu poti lasa lucrurile asa. As putea sa divaghez in multe directii acum cu tine avand in vedere notiunile mele de specialitate insa prefer sa iti dau aceste sfaturi. Adolescenta este o perioada dificila din multe pcte de vedere insa trebuie sa retii ca parintii tai sunt si ei oameni si pot gresi. Tu insuti de altfel esti parte din ei, nu poti sa judeci inca prwcum un adult dar e clar ca esti o persoana f inteligenta. Tine doar de tine sa te autoeduci intr un adult asa cum vrei tu