Mesaj:
Buna ziua ! Am 25 de ani si vreau sa pun capat certurilor cu parintii,in special cu mama si fratele meu mai mare. Am invatat foarte bine la scoala,am fost prima din clasa pana la facultate,dar in adolescenta am fost foarte razvratita. Poate e nedrept sa ii invinuiesc pe mama si pe fratele meu,poate s-au intamplat toate din vina felului meu de-a fi. Dar stiu ca in locul sfaturilor si intelegerii am primit cu totul alta "educatie". Mamei mele i s-a parut normal sa-l transforme pe fratele meu intr-un "persecutor",sa-l puna sa fie cu ochii pe mine si sa-mi aplice corectii fizice ori de cate ori considera ca e cazul. Uneori ma lovea de fata cu ea,dar nu era deloc impotriva,ba chiar imi specifica,ca stie el de ce o face si ca asa-mi trebuie,daca nu ascult. Am gresit,chiar am gresit de multe ori,dar bataia nu m-a ajutat cu nimic,in afara faptului ca am strans teama si ura in mine. Pe fratele meu l-a considerat dintotdeauna bun,cuminte,perfect. Pe mine…tot ce e mai rau. Si in timp, chiar am devenit,pe alocuri. Inca de mica incerc s-o multumesc,sa simt ca e mandra de mine,tot incerc sa-i explic ca am nevoie sa simt ca ma iubeste oricum as fii. Dar nu cred ca am sa reusesc asta vreodata,nimic din ce fac nu ii schimba parerea despre mine. In ochii ei,sunt adolescenta rebela,iresponsabila,care intra mereu in bucluc. Nu conteaza cat de bine fac unele lucruri,cat de talentata sunt in anumite domenii,conteaza doar ce-mi iese prost sau ce nu fac.Ori de cate ori imi propun sa fac ceva,are grija sa imi aminteasca datile in care am esuat sau n-am dus pana la capat treburile,dar tot ce-mi doresc e sa aiba incredere in mine,sa se bucure. Am obosit,simt ca n-o s-o multumesc niciodata si ca orice as face,fratele meu va fi intotdeauna mai bun si mai iubit de ea. Intotdeauna au format o echipa in care nu mi s-a permis sa intru. Tata si-a petrecut mai mult timp la munca decat acasa si m-am simtit mereu neprotejata. Nu am vrut niciodata sa-l implic cu adevarat in certurile cu mama si fratele,de teama ca voi provoca alte certuri si discutii,iar el,desi este un om foarte bun,reactioneaza violent uneori. Uneori,simt ca mama ma uraste din cauza faptului ca am mostenit mai multe trasaturi de la tata. Uraste la mine tot ce uraste si la el,doar ca eu sunt mai la indemana pentru reprosuri si certuri. Nu va inchipuiti ca mama e rea,e foarte blanda si intelegatoare cu toata lumea,dar nu cu mine. Apreciaza cand copilul nu stiu cui are o reusita,gaseste scuze chiar si celor mai vinovati oameni,dar cred ca ii este peste puteri sa faca acelasi lucru cu mine. Niciodata nu e bine. Ies cu prietenii – "nu ajuti cu nimic in casa asta,nu am cand sa vorbesc cu tine". Stau acasa -" o sa imbatranesti pe canapeaua aia si n-o sa faci nimic in viata!"(asta se presupune ca e discutia pe care nu o puteam purta cand ieseam). N-am de munca- " tre` sa ai o ocupatie,ai o varsta". Ma duc la munca – " nu te mai vede omul la fata,vii de la munca si te bagi la somn sau iesi "
. Si tot asa. Ii iubesc pe toti 3,dar am obosit sa fiu mereu cea vinovata. As vrea ca macar ei sa ma iubeasca neconditionat. As vrea sa ii simt multumiti si mandri,macar din cand in cand. Chiar incerc sa fiu un om bun si sa-mi cladesc ,treptat,un viitor frumos. Dar as vrea sa punem capat reprosurilor permanente,frustarilor si ranilor.Si nu stiu cum.

Un prim pas ar fi sa invatati sa fiti multumita de dvs. Sa nu mai lasati experientele trecute sa va impiedice sa credeti ca meritati recunoastere. Din cele descrise de dvs. mama incearca sa controleze anumite situatii. Daca ei nu inteleg ca este nevoie sa puneti capat reprosurilor permanente atunci faceti asta dvs. Iesiti din acest "joc". O varianta ar fi sa apelati la terapie, acolo unde fiind ascultata veti putea sa va mobilizati resursele.Succes!

ideal ar fi sa stati toti 4 la o masa si sa discutati aceste aspecte (poate chiar cu un psihoterapeut de familie?)… ca adulti. Este si cel mai eficient asa. Este clar nevoie de o retrasare a ‘granitelor’ personale in aceasta familie. Multe lucruri s-au schimbat, incepand cu varsta ta. Va incurajez la a fi cat mai comunicativi/deschisi… altfel nu se lamuresc lucrurile! Daca nu se poate gasi o cale de mijloc, exista si cai laterale, cum ar fi sa te muti cu o cunostinta si sa iti vezi de viata (macar pt o vreme). Succes!

Nu stiu daca este parerea la care te asteptai dar ti as propune sa incerci sa intelegi atitudinea mamei tale:cred ca te iubeste foarte mult cu toate ca tu ai oarecare indoieli,am increderea ca felul in care se comporta cu tine este un mod de a te stimula sa faci mai mult pentru viitorul tau;de multe ori parintii nu aleg modalitatea dorita de copii:poate nu o stiu sau nu mai au rabdarea asteptata .Tu esti multumita de tine?spui ca aveai rezultate foarte bune la scoala:poate ea se astepta sa ai si o continuitate,spui ca nu este multumita ca nu ajuti in casa la menaj,dar nu i normal ca toti cei care locuiesc intr un camin sa se ocupe si de curatenie?spui ca ai/n ai serviciu…Pai cum crezi ca se simte un parinte cand copilul lui nu poate avea o stabilitate (din diverse motive)Sfatul pe care l ai primit de a locui in alta parte este foarte bun daca iti permiti asta,dar crezi ca asta te va maturiza?poate aveti nevoie de o astfel de pauza sa va limpeziti gandurile si sentimentele,

Sunt evidente sensibilitatea si nevoia de intelegere pe care le ascunzi sub masca luptatorului rebel. Trebuie sa stii insa ca riposta naste riposta. Asta a obtinut mama de la tine certandu-te, ba mai mult "autorizandu-ti" fratiorul sa-si exerseze "puterea de convingere" pedepsindu-te. Realizazi cam care ar fi o posibila reactie la nervi fata de sotia sa mai tarziu si ce nefericita va fi mamica de "nenorocul" ce a dat peste baetelul ei ? Dar sotia si mama acesteia ? Si totusi daca vrei sa schimbi foaia trebuie sa schimbi stilul caci tonul face muzica. Poti discuta sincer cu mama ta, intr-un moment bine ales, fara a te simti atacata si fara sa incerci sa te aperi, doar pentru a vedea cum gandeste iar daca vei raspunde, poti sa o faci fara sa fii provocatoare, revendicativa sau revansaeda, chiar daca este greu, ci doar expunanadu-ti propria viziune asupra relatiei voastre si ce ai dori de la aceasta ? Nu cred ca mama si fratele vor reactiona imediat in bine, ba dimpotriva reflex. Nu forta nota. Ia-le pe rand, vorbeste la obiect, fara reprosuri, apoi indiferent de reactia lor, lasa sa treaca un timp pana cele spuse de tine, cu calm si siguranta vor lucra in mintile si sufletele lor facandu-si efectul iar daca nu se schimba, poti privi cu compasiune sincera neputinta lor de a se schimba ?