Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua, numele meu este Teodora, am 33 ani si momentan sunt intr-o relatie cu un barbat minunat cu care urmeaza sa ma casatoresc in luna Septembrie a acestui an. Problema nu este insa acest aspect, ci mama mea. In timpul adolescentei relatia mea cu mama s-a racit foarte tare, ea se uita mereu la telenovele si avea inpresia ca ceea ce vede acolo se intampla si in realitate. Facea tot felul de scenarii, nu suporta sa fie contrazisa si daca imi spuneam punctul de vedere eram plesnita, la propriu, peste fata. Am trecut de acea perioada si m-am gandit ca lucrurile se vor schimba si odata cu inaintarea in varsta, relatia noastra se va ameliora. Din pacate nu este asa si cu toate ca eu nu mai locuiesc impreuna cu parintii mei de vreo 10 ani situatia se agraveaza. Parintii mei s-au mutat la sat in urma cu 5 ani si de atunci situatia este tot mai grava. Mamei mele nu-i place acolo, niciodata nu i-a placut viata de sat, dar pentru ca tata apartine de acel loc, ea a fost oarecum fortata de imprejurari sa mearga dupa el. Mereu spune ca nu mai suporta, se cearta mereu cu soacra ei, se enerveaza cand animalele nu o asculta si injura foarte, foarte mult, foarte urat, tipa tot timpul, parca e turbata. Este frustrata pentru ca la batranete a ajuns in locul pe care l-a detestat toata viata. Eu am locuit singura multi ani, la oras si nu am intalnit un barbat cu care sa imi impart viata, asa ca m-am scufundat in munca si iar munca. Nu reuseam sa-mi vizitez parintii in sat, perioade indelungate de timp, dar vorbeam la telefon aproape zilnic cu mama. Ne intelegeam bine de la distanta si parea ca suntem bine. Asta pana l-am intalnit pe acest barbat, acum un an si jumatate. Dupa ce am inceput relatia, nu am dorit sa-l duc imediat sa-mi cunoasca parintii, nu sunt genul de om care sa fortez lucrurile si tin cont de opinia fiecaruia si mai ales de dorinta celuilalt. Dupa doua luni am decis impreuna, sa mergem in vizita la parintii mei, era Duminica. Totul a decurs normal, mama si tata pareau multumiti si impacati ca in sfarsit mi-am gasit si eu pe cineva si nu mai sunt singura. Dupa aceasta vizita vorbeam in continuare cu mama la telefon, dar apelurile catre ea si de la ea catre mine s-au mai rarit, pentru ca nu aveam mereu timp sa comunic cu ea asa cum o faceam atunci cand eram singura si acum aveam alte resposabilitati si alte interese. Inainte vorbeam zilnic la telefon cu ea, de multe ori ma suna imediat ce ajungeam de la servici acasa si imi spunea cat de greu este acolo, ca ea s-a saturat, ca ea cedeaza psihic, cum s-a certat iar cu soacra-sa, cum latra cainele, cum s-a ouat gaina, chestii care, sincer, pe mine nu ma interesau in mod deosebit, ca le aveam eu pe-ale mele, dar stateam si o ascultam, stiind ca asa se mai descarca. Intre timp am decis impreuna cu acest barbat, sa ne mutam impreuna si nu am ezitat deloc, pentru ca este un om extraordinar, ma iubeste, ma respecta, iar simplul fapt ca propunerea a venit din partea lui mi s-a parut un inceput bun. La cateva saptamani dupa ce am fost la parintii mei in vizita mama ma tot intreba cand mai mergem pe la ei ? Insista sa mergem Sambata si sa stam pana Duminica acolo sa-i ajutam, la munca campului si cu animalele din gospodarie. Pentru ca noi amandoi avem servici si de Luni pana Vineri (uneori si Sambata daca este necesar) suntem la lucru de dimineata pana seara, de foarte multe ori in weekend gasim de cuviinta sa ne ocupam de casa noastra si de noi. Am zis ca mergem Duminica in vizita pe la ei si mama a inceput sa tipe in telefon ca da, ca veniti duminica sa nu ne ajutati la nimic si a inceput sa-i zica si lui tata care era prin preajma ei, ca suntem nesimtiti ca nu venim sa-l ajutam pe el, ca venim doar ca musafiri Duminica… si mi-a zis ca ea s-a saturat si sa o lasam in pace si cu asta mi-a trantit telefonul in nas. Nu am mai vorbit o perioada lunga de timp dupa acest incident, pentru ca ma suparase foarte tare si nu doream ca prietenul meu sa aiba de suferit de pe urma jignirilor mamei mele. Dupa o perioada de timp, am zis ca hai totusi sa mergem la parintii mei sa-i ajutam ca sa nu fie apoi discutii si mai urate. Zis si facut. Am mers intr-o sambata acolo si nici n-am ajuns bine ca mama ne-a expediat pe camp la taiat de stiuleti, fara sa-l intrebe pe prietenul meu daca el stie cum se face acest lucru si fara alte explicatii. Ei i s-a parut firesc ca noi sa fim exploatati si sa ne supunem intocmai. Dupa o zi petrecuta pe camp, in soare, prietenul meu era vadit obosit, satul si pe langa asta se taiase si la picior. Mentionez ca el nu are bunici la tara si nici nu a fost la munca campului vreodata, el a facut acest efort de dragul meu. Am mers seara si mama ne-a pus sa mancam, dar prietenul meu a refuzat mancarea, a iesit afara din casa si mi-a zis ca nu isi mai doreste sa ramana acolo si ma roaga frumos sa mergem acasa la noi. Am incercat sa-i explic ca nu e o idee buna ca mama o va lua ca pe ceva extrem de personal si va face mare caz din acest lucru. S-a uitat la mine si aproape plangea… Am decis ca mergem in acea seara acasa la noi… Mama s-a enervat chiar daca nu a lasat sa se vada, dar pe un ton ironic mi-a zis ca: daca lui chiar nu-i place acolo atunci sa venim doar Duminica, in vizita. Dupa un timp ne-a chemat si la taiatul porcului, am mers amandoi, am ajutat si mama avea chef de cearta. Pe acest considerent arunca cu vorbe catre prietenul meu, vorbe pe care nici nu le gandea. Evident ca m-a suparat si pe mine, dar stiind ce urmareste nu i-am dat apa la moara si nu am intrat in jocul ei. La un momentdat vazand ca nu reactionez a venit aproape de mine si mi-a zis pe un ton ironic: i-a uite, cineva a facut botic… hai spune cu ce te-am deranjat ? hai spune, varsa tot ! Stiind ca urmareste o cearta si avea nevoie de un sac de box pe care sa-si descarce nervii, nu i-am raspuns si mi-am vazut mai departe de treaba. Dupa acel episod, am decis cu prietenul meu, sa mergem la ai mei mai rar, pentru ca mama este foarte instabila si el nu se simte deloc bine acolo, pentru ca nu mai stie ce sa faca sau cum sa se comporte, sa o multumeasca pe mama mea. Am mers la ei mai rar, a fost bine o perioada, mergeam Duminica si era ok. Mama mai avea episoade de nervi, dar se decarca pe tata si tata de multe ori se lua si pleca la animale cand noi eram acolo. Situatia era penibila si se simtea mereu o tensiune in aer, disconfortul din punctul meu de vedere era maxim. Nu stiam niciodata in ce toate o prindem pe mama, cum sa ne comportam ca sa nu o suparam si cum sa o multumim ca sa nu zica iar ceva jignitor. In luna Februarie a acestui an, prietenul meu mi-a cerut mana sa ne casatorim, am fost extrem de fericita si am zis da. Am sunat-o pe mama si i-am spus despre asta si i-am spus
cat sunt de fericita si abia asteptam acest moment din viata mea ! Mama ne-a felicitat si a zis daca noi ne intelegem si daca asta ne dorim ea ne felicita, dar spera sa nu facem nunta… Adica putem merge la cununia civila dar spera sa nu facem mare tam-tam. Noi doi nici nu apucasem sa vorbim despre aceste lucruri si ea deja nici nu-si dorea ca noi sa facem nunta. M-a suparat din nou cu atitudinea ei, ea deja stia ca noi nu avem nevoie de mare tam-tam si zicea ca nu are rost sa va complicati cu o nunta, e de-ajuns cununia civila. Am inchis telefonul si parca tot entuziasmul a disparut… ma gandeam ca si acum, in ziua cand am simtit fericirea deplina a unui moment care este unic in viata fiecarei femei, mama mi-a taiat elanul si a gasit de cuviinta sa-mi strice bucuria. Mama mea nu a fost mireasa, deoarece ea cand s-a casatorit cu tata era insarcinata in 4 luni cu mine si mama ei, adica bunica mea, a fost impotriva acelei cununii pentru simplul fapt ca tata era baiat de la s
at. Asa ca parintii mei au facut doar cununia civila si nu s-au cununat la biserica si nici n-au facut nunta. In fine, am discutat acest lucru cu prietenul meu, am sucit-o pe toate partile si pana la urma ne-am decis ca facem cununie civila si dam o masa dupa, dar nu facem nunta (desi am putea, dar daca mama a zis asa cum sa facem sa o multumim ?!?). Asa ca am inceput sa ne organizam si din pacate toate restaurantele unde puteam tine masa, pentru aproximativ 40 de persoane, aveau meniuri strict pentru un astfel de eveniment si calculat per total cu mancare, bautura si putina muzica, ieseam aproape la 9000 lei suma care nu este de neglijat, in conditiile in care dand doar o masa, nu aveam sansa de a recupera acei banuti, importanti pentru noi la inceput de drum. La insistentele prietenilor aporpiati si a soacrei mele (cu care ma inteleg extraordinar de bine) am zis ca mai bine facem o nunta mica, impacam si rudele si prietenii care isi doresc sa fie prezenti la acest evenimen
t, care spun ei este unic in viata noastra si ar fi pacat sa-l irosim doar pentru ca mama mea nu-si doreste ca noi sa facem nunta. Am ascultat de ei si oarecum si noi ne doream un moment doar al nostru. I-am explicat si mamei decizia noastra, legata mai mult de costuri si de faptul ca nu ne permitem acum sa dam doar o masa si oamenii sa nu puna bani etc. Mama a parut ca intelege pe moment si argumentele noastre au fost bine intelese de catre ea. Dupa o perioada de timp in care noi, dupa ce ieseam de la servici, alergam prin oras sa ne cautam o sala mica, la un buget acceptabil (pentru ca singuri ne acoperim cheltuielile, parintii mei nu ne-au ajutat cu nimic financiar, nici nu as fi acceptat, iar mama logodnicului meu nu are posibilitatea financiara pentru asta), sa ne mai facem cumparaturi, sa ne cautam verighete, sa ne mai facem si de mancare etc. a fost o saptamana in care efectiv am uitat sa o sun pe mama. Am sunat-o Sambata imediat ce m-am trezit si i-am spus ca imi cer
scuze ca nu am sunat-o dar cu acest pregatiri de nunta pur si simplu nu am avut cand sa o sun. A parut ca intelege pana cand mi-a zis ca o doare foarte rau piciorul si daca noi facem si cununie civila si nunta sa ne gandim ca ea poate veni ori la una, ori la alta dar nu poate cu piciorul ei sa vina la amandoua. Am zis ca atunci sa vina la nunta pentru ca acolo poate sta pe scaun si nu o obliga nimeni sa stea in picioare. Mi-a zis ca nu crede ca se simte in stare si crede ca va merge doar tata la noi la nunta, singur. Din nou am simtit dezamagire si i-am zis ca nu se poate asa ceva, ca ea are o singura fata, nu are 10 fete si ce vor spune oamenii cand vor vedea ca propria mea mama nu este prezenta la nunta mea ? Atunci ea s-a enervat si mi-a zis ca pe ea nu o intereseaza ce zic altii, ca nu altii ii dau ei sa manance. Si ca e adevarat ca are o singura fata, dar din partea fetei ei (adica a mea) ea ar putea muri de 10 ori ca eu nu o sun niciodata… Am intrebat-o care este acum problema ei, pentru ca si ea are telefon si ma poate suna oricand ? Mi-a raspuns ca ea nu suna ca stie ca ne deranjeaza. I-am raspuns ca nu ne deranjeaza si nu ne-a deranjat vreodata. Insa ea continua sa tina partea ei si sa-mi repete ca stie ea ca ne deranjeaza, era convinsa ca ea ne deranjeaza tot timpul. Apoi mi-a zis ca ea s-a saturat, ca eu am abandonat-o si pe ea si pe tata si sa o las in pace pentru totdeauna ! Si mi-a inchis telefonul in nas. Am inceput sa plang de suparare pentru ca din nou a cautat cearta si numai pentru a gasi un motiv bun de a nu veni la nunta propriei ei fete. Nu am sunat-o mai bine de o saptamana atunci, mi-am zis ca e momentul cel mai bun sa ma rup de ea, pentru ca nu facea altceva decat sa ma supere, sa ma dezamageasca, sa ma faca sa ma simt ca un nimic. Simteam ca ma imbolnavesc de suparare. Am decis impreuna cu logodnicul meu sa nu o mai sun si sa nu mai mergem pe la parintii mei, pentru ca mama are o influenta malefica asupra mea si dup
a fiecare discutie cu ea, eu eram suparata, agitata si nu eram in apele mele, iar acest lucru incepea sa imi afecteze relatia cu logodnicul meu, in sensul in care el incerca sa imi ridice moralul iar eu izbucneam mai tare in plans si nu era ok, pentru ca il faceam si pe el sa sufere. Si in loc sa ne bucuram de momentul pe care il asteptam, ne gandeam cu groaza ca poate mama face iar vreo scena sau nu vine, sau nu-i convine ceva si izbucneste… sau cine stie. Duminica urmatoare suna telefonul… era mama. Vorbea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum totul era in regula si a fost pentru prima data cand m-a intrebat cum stam cu organizarea nuntii… pana atunci niciodata nu ne-a intrebat despre asta. I-am raspuns ca suntem bine si stam bine cu organizarea. M-a intrebat daca nu doresc sa mergem duminica urmatoare la ei in sat sa facem mici si niste gratare ca tare ii este dor ? Am raspuns ca mergem, pentru ca nu avem program si ne este dor de ei. Am mers urmatoarea Duminica la ei, totul parea normal, mama era mai ok ca niciodata si ma gandeam cu bucurie in suflet ca in sfarsit a acceptat ideea ca noi facem nunta si asta este. Am venit de-acolo si ne gandeam pe drum ca mama a fost ok si in sfarsit s-a comportat fara masca si fara sa joace teatru. A fost prima data cand ne-am simtit bine acolo, amandoi. Dupa aceasta vizita, am avut cateva evenimente la care a trebuit sa mergem (nunta, zile de nastere) si toate erau in weekenduri. Programul s-a aglomerat foarte tare si fiind prieteni apropiati si rude din partea lui nu puteam sa nu mergem. Din nou am sarit cateva weekenduri in care nu am fost pe la parintii mei si saptamana trecuta, le-am promis ca mergem in aceasta Duminica trecuta. Insa in aceasta duminica, catelusa noastra a puiat spre dimineata si pe cand m-am trezit eu si am iesit afara in curte, catelusa inca mai puia. M-am agitat repede sa o ajut, sa-i schimb paturica, sa-i vad puii deja nascuti daca sunt in regula si voiam sa fim acasa ca sa nu se intample ceva rau. Am sunat-o pe mama, i-am explicat care este situatia si i-am spus ca nu pornim acum la 10 dimineata ci pornim mai tarziu spre ei dar tot mergem. A zis ca ce credem noi ca nu stie catelusa aia sa nasca puii daca nu suntem noi acolo ? I-am raspuns ca stie, ca animalele de obicei se descurca de la natura singure, dar noi credem de cuviinta ca pana termina catelusa, am dori sa stam langa ea. Mi-a recomandat sa-i bag intr-o galeata cu apa pentru ca nu vom avea ce face cu atatia catei si ca o sa ramanem cu ei pe cap… Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns ca eu nu pot face asa ceva, ca nu am suflet sa-i omor pe catelusi chiar daca sunt asa mici si ea mi-a raspuns pe un ton ironic: O, du-te tu ! Apoi a zis ca este ok si daca mergem mai tarziu la ei si am terminat conversatia. Inca nu imi venea sa cred ca mama mea mi-a zis asa ceva. In fine, noi doi am mers jos in camara de lemne si am asistat la nasterea a inca doi puiuti si in total sunt 7 ! Am schimbat din nou paturica sub catelusa si sub pui, i-am pus mancare si apa ca sa le aiba pe toate langa ladita ei si ne-am gandit ca putem porni spre parintii mei. Am ajuns in casa sa ne spalam si suna telefonul meu, era mama. Am raspuns si i-am zis ca ne pregatim sa pornim spre ei, era ora 12. Ea cu o voce destul de calma mi-a zis ca s-a gandit mai bine si ar fi mai bine sa nu mergem azi la ei si sa stam sa avem grija de catelusa si de puii ei… M-am mirat ca a zis asta avand in vedere ca adineauri era pornita ca de ce stam noi sa o asistam pe catelusa sa nasca. In fine, apoi i-am zis ca mergem duminica viitoare ca si asa in data de 3 Iunie este ziua tatalui meu si atunci putem sa-l sarbatorim pe el. A fost de-acord si inainte sa imi iau ramas bun de la ea a zis ca doreste sa ma intrebe ceva si i-am raspuns ok, sigur. Si ea ma intreaba: chiar asa nu-i place la ala (logodnicul meu) al tau aici la noi ? Ca nici pe tine nu te lasa sa vii sa ne vezi ? Am crezut ca nu aud bine si i-am raspuns mamei ca nu are nicio legatura ceea ce zice ea cu momentul respectiv si acest “ala” nu mi-a interzis niciodata nimic si cu-atat mai putin sa merg sa-i vad pe ei. Ea a continuat sa zica pe un ton jignitor si ironic ca: da las’ ca stiu eu, ca nu sunt nascuta de ieri, stiu eu ca lu’ ala nu-i place aici. Ca ea s-a saturat, ca o sa vad eu cand voi fi mama, cum e sa-ti intoarca curu’ propriul tau copil si a inceput sa planga. Mi-a zis apoi ca ea nu vrea sa ne certam pe tema asta dar de-acum inainte vom merge acolo la ei cand o sa vrea ea si nu cand vrem sau putem sau avem chef noi. Ca ea ca mama, a facut sacrificii imense sa ma creasca pe mine si pe fratii mei si sacrificiile ei nu sunt rasplatite pe masura si nici sacrificiile tatalui meu
. I-am zis ca probabil are o cadere nervoasa (a mai avut) si simt nevoia sa-i fiu alaturi si totusi mergem in sat chiar daca a zis ea ca sa nu mergem. A zis NU, nu veniti azi ca nu am chef sa va vad si nu am chef sa vad pe nimeni azi. Stai tu acolo langa ala al tau, ai grija de el si de catei, vezi-ti tu de viata si lasa-ne pe noi in pace (toate acestea le-a spus pe un ton extrem de ironic si jignitor) si ea cu asta a terminat dupa care ne-a urat duminica placuta si a inchis telefonul. Bineinteles ca supararea mea era evidenta, logodnicul meu a fost langa mine pe tot parcursul discutiei si a auzit tot ceea ce a spus mama mea. Amandoi eram suparati si incercam sa ne ridicam totusi moralul si sa gasim raspunsuri, la ceea ce mama mea a reprosat. M-am uitat si pe internet despre situatii similare si am gasit o explicatie care pare similara in relatia mea cu mama si aceea de parinte toxic. Din pacate multe detalii nu am gasit despre acest subiect, probabil nu au fost multe studii legate despre aceasta situatie in general. Nu mai stiu cum sa o multumesc pe aceasta femeie care nu s-a bucurat niciodata pentru fericirea mea, pentru reusitele mele, pentru nimic din ceea ce am realizat in viata. Mereu avea ceva de reprosat, dau cateva exemple: “prietenele tale sunt proaste, aia e curva, sa nu te mai prind ca iti aduci prietenele la mine in casa; baiatul asta nu imi place se crede superior noua parintilor tai si nu te potrivesti cu el; nu iti tin niciun majorat, asa cum am plans eu la 18 ani asa vei plange si tu si asa cum nu am fost eu mireasa, asa nu vei fi nici tu ! esti urata si grasa, eu cand eram de varsta ta mi se vedeau claviculele, pe tine nu se vede nici umbra de clavicula; mi-e rusine sa merg cu tine pe strada ca umbli ca bunica-ta aia impiedicata”… si exemplele ar putea continua. Multa vreme m-am luptat cu aceste “neajunsuri” pe care le credeam importante mai ales daca veneau din partea mamei mele. Asta pana m-am mutat de langa ei si am ince
put incet sa-mi recapat increderea de sine si puterea de a merge mai departe in viata. Acum am 33 de ani si simt ca mama mea este tot mai aspra si mai asupritoare mai ales de cand l-am intanit pe acest barbat cu care urmeaza sa-mi cladesc viitorul meu. Nu stiu ce sa-i mai spun, nu stiu ce sa-i mai fac ca sa nu se comporte asa cu mine, cu noi. Nu inteleg cu ce i-am gresit sau daca eu sunt cea care este intr-adevar vinovata… Ma doare sufletul pentru ca e mama mea, dar atitudinea ei fata de noi este extrem de gresita si prin vorbele si faptele ei nu face altceva decat sa ma indeparteze de ea si ma face efectiv sa o urasc. Ma face sa-mi doresc sa nu o mai vad niciodata si de fiecare data cand ma gandesc la ea mi se pune un nod in gat. Nu stiu in ce masura puteti sa ma ajutati cu niste sfaturi. Sunt constienta ca sunt afectata psihic de aceste intamplari, fapte si vorbe… In loc sa ma bucur de faptul ca urmeaza un moment important in viata mea, ma gandesc doar la mama si la modul in care ar putea sa ne atace in cea mai importanta zi din viata noastra si nu cred ca o mai vreau aproape de noi. Este instabila si cred ca a scapat complet de sub control. Acum sunt cu moralul la pamant si nu stiu cu cine as putea discuta despre aceste lucruri. Orice sfat este binevenit. Multumesc !

Daca vrei sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asa ceva lasa mesaj in privat!

Draga Olga, din ce ai relatat atat de amanuntit in aceste randuri, chiar reiese o situatie foarte dureroasa pentru tine, si este o stare normala avand in vedere conditiile… Da, ai gasit bine acele informatii despre parinti toxici, caci acest gen de relatie pare sa existe in familia ta. Datorita parcursului vietii mamei tale, cu diverse neajunsuri si probleme, ea a strans multa frustrare si resentimente, si si-a consolidat neputinta in fata oricaror alegeri proprii. Insa, cum cineva trebuie sa fie si „vinovat” pentru toate aceste suferinte pe care le-a trait, a deplasat intensitatea revoltei personale asupra cuiva mai fragil, mai receptiv, mai constient, mai sensibil, caruia ii pasa, adica asupra ta. Astfel te-a pus in rolul de furnizor a ceea ce are ea nevoie – atentie, iubire neconditionata, ajutor, sustinere… Si pentru ca acesta nu este un rol normal si natural in care sa plasezi un copil (ci ar trebui sa fie exact invers), s-a asigurat ca nu ai cum sa parasesti aceasta pozitie, fortandu-te si facandu-te sa te simti mereu vinovata (atunci cand nu ii implinesti asteptarile) prin santaj afectiv. Tot ceea ce iti spune, modul in care se comporta si vorbeste sunt menite sa apese exact pe „butoanele” sensibilitatii tale, ca sa iti continui misiunea de salvator al ei cu care te-a impovarat. Tipul acesta de relatie este maxim disfunctional. De aceea si simti nevoia sa nu mai ai contacte cu ea, sa fii libera de presiunea unor responsabilitati cu privire la ea care nu iti apartin de fapt. Nici un copil nu este responsabil cu implinirea nevoilor sufletesti ale parintilor. Insa, datorita faptului ca acesta este cel mai des intalnit mod de raportare a parintelui fata de copil, am ajuns sa credem ca este normal. Dar este patologic si se numeste abuz. Responsabilitatea pe care o ai cu adevarat este cea a propriei tale vieti, a echilibrului tau emotional, a implinirii proprii. Este bine ca esti constienta de jocul mamei tale (pe care ea se poate sa nu il vada, dar fiindca asa stie ea cum sa obtina atentie si cum sa se descarce, il va folosi in continuare). Insa, va trebui sa iti gasesti verticalitatea interioara si atunci cand incearca sa te provoace si sa te atraga din nou in pozitia care ii permite sa se reverse asupra ta. Nu este usor, e adevarat, insa va fi nevoie sa faci niste reguli mai clare pentru a-ti proteja echilibrul si relatia, sa fii ferma, dar nu agresiva, sa ii arati ca ii intelegi nemultumirea si suferinta, dar ca si tu ai o viata pe care trebuie sa o creezi si de care sa te ocupi ca sa nu ajungi sa suferi, sa fii frustrata si sa invinovatesti pe altcineva pentru asta. Curaj si succes !

Din romanul pe care l-am citit, reiese ca mama ta are multe probleme in viata ei si tu esti sacul ei de box de cate ori ii permiti. Esti destul de matura la varsta ta ca sa intelegi ca ea va avea in continuare probleme si ca nu si le va rezolva niciodata probabil, pentru ca prefera sa dea mereu vina pe altceva/altcineva in loc sa faca ceva sa isi rezolve problemele. Ar trebui sa te ocupi mai mult de relatia ta si de problemele tale si sa te departezi psihic si mental de problemele pe care ti le aduce familia ta si sa nu lasi sa te mai afecteze vorbele sau starea ei. Incearca sa te bazezi pe fortele proprii si pe ajutorul partenerului tau de viata. Problema cu mama ta nu o vei putea rezolva tu pentru ca nu tine de tine. Focuseaza-te pe relatia cu partenerul tau de viata si pe viitorul vostru impreuna si detaseaza-te total de presiunile si problemele care le face mama ta. Nu te baza pe ea nici la cresterea eventualilor copii pe care o sa ii ai, pentru ca ea ii va folosi de asemenea ca sac de box (psihologic) si nu vrei asa ceva pentru copii tai. Stabileste-ti niste limite cu familia ta peste care sa nu treci, niste reguli stricte si in rest, bazeaza-te pe tine si pe partenerul tau de viata. Nu te mai lasa influentata de problemele mamei tale si nici de ce zice ea, esti destul de matura sa stii ce e bine pentru tine si familia ta fara sa o mai asculti pe ea.

Dependente si parinti toxici!!! Dar ai si tu o tendinta de a te pierde in detalii.O vizita la clinician nu ar strica pt a invata cum sa te debarasezi si sa tai “cordonul ombilical”.Si fa-i un cadou mamei tale cartea PASIND PE COJI DE OU.

Cum bine ati scris mama dvs. este nemultumita de viata pe care o are si se cearta cu oamenii din jur. Acum, poate dvs. v-ati obisnuit insa viitorul dvs. sot nu ar trebui implicat in toate acestea pentru ca aceste certuri va afecteaza relatia. . Din cate ati scris pare ca incearca sa refaca scenariul vietii ei: ea nu a avut nunta, sa nu aveti nici dvs. daca ea a avut o relatie defectuoasa, sa nu aveti nici dvs. una buna, etc. Partea “buna” este ca de fapt ea face aceste lucruri la nivel inconstient. Dar dvs. aveti puterea de a indrepta lucrurile. Din momentull in care va veti schimba comportamentul nu veti mai fi atat de afectata de actiunile ei. Va sugerez sa mergeti la cateva ore de dezvoltare personala pentru a regasi puterea de a schimba felul in care vedeti lucrurile.