Mesaj:
Bună ziua!Fiica mea în vârstă de 15 ani, a fost diagnosticată în urmă cu 2 ani şi jumătate de anorexie. În urma tratamentului şi-a revenit foarte bine, iar din urmă cu jumătate de an i-a fost ridicată medicaţia.
Fiica mi-a fost încredinţată prin hotărâre judecătorească, în urma divorţului, pron. în anul 2007.
Urmare a recomandărilor specialiştilor de a avea fata o relaţie mult mai apropiată cu mama, am considerat ca fiica mea să aibă relaţii personale cu mama, nelimitat. Psihoterapia era deosebit de importantă, însă denigrările mamei faţă de persoana psihologului au determinat pe fiica mea să nu mai aibă respect faţă de psiholog, încât psihologul a renunţat să îmi mai consilieze fiica.
Astfel, sub influenţa mamei, fiica a început să mă mintă din ce în ce mai mult. Ştiam fata cu mama ei pe litoral, ori ele erau pe Valea Prahovei… O rog pe fiica mea să mă ajute la diverse treburi în casă, aceasta refuză. Exemplele negative pot continua.
Întrucât fiica seamănă mult cu mama mea în tinereţe, cu trăsături fine, cu un păr blond, lung şi bucălat, iată că îndemnată de fosta soţie, copila şi-a tras părul cu placa electrică, s-a tuns şi s-a vopsit în culoare negru închis încât să semene artificial cu mama ei. Precizez că de când era mică, fosta soţie a tuns-o de ciudă ca să nu semene copila în partea familiei paterne.
Fiica a plecat la mama ei de sărbătorile acestea, aproape 2 săptămâni, în vacanţa de iarnă. Nici nu a interesat-o dacă trăiesc, ţinea telefonul închis – cum nici până atunci şi nici după nu a mai procedat. Cum s-a încheiat vacanţa, a revenit acasă. A revenit şi mai tunsă, fără naturaleţea fizică cu care îi şade mult mai bine. Prea puţin a discutat, prea puţin i-a păsat că nici măcar La Mulţi Ani nu mi-a urat şi că mi-a limitat orice posibilitate de a o contacta în timp ce s-a aflat la mama sa.
Dacă la mine există reguli clare în privinţa alimentaţiei,odihnei, comportării, vestimentaţiei,învăţăturii, iată că la mama sa regula este să nu existe reguli, copilei nu i se trasează nicio responsabilitate, este lăsată să doarmă până la prânz, să nu înveţe pt. şcoală, să nu facă nicio treabă gospodărească prin casă, să o influenţeze negativ împotriva tatălui. Dacă eu nu îi permit fetei să lipsească de la şcoală, iată că mama ei nu este atât de fermă în această privinţă, fata acumulând un număr mare de absenţe sub diverse stări de rău – cele mai multe simulate ! Copila refuză să înveţe, având note f. mici, fiind în poziţie de iminente corijenţe – inclusiv la matematică, disciplină la care predau eu în particular diverşilor copii, fiica mea fiind singura care refuză ajutorul meu, conform îndemnurilor mamei sale.
Revenind acasă, constat cu mare necaz că fiica mea refuză din nou mâncarea proaspătă şi sănătoasă, gătită în casă. Însă mănâncă la fast food-uri din banii pe care mama ei îi dă.
Anorexia nu se vindecă, ci se ameliorează. Se pare că va fi nevoie din nou de tratament şi terapie.
Până a interveni nelimitat fosta soţie în viaţa şi educaţia fetei, totul a decurs bine. Copila asculta, învăţa, se comporta cuviincios… Doar răutatea şi ironiile copiilor din cls. a 6-a au determinat-o pe fata mea să refuze mâncarea, fapt care a necesitat internare, psihoterapie şi tratament consecvent.
Din păcate, intervenţia nelimitată a mamei şi exemplul său în viaţa copilei îşi arată deja consecinţele. Dacă nu fac nimic, voi privi neputincios cum fiica mea va alege căi din cele mai greşite. Mi-e groază că va da de sentimentele fireşti de iubire şi, pe fondul îndepărtării de mine (tatăl), nu mă va asculta nicidecum, consecinţele putând fi din cele mai periculoase.

Rog specialiştii să îşi spună punctele de vedere, spre a preîntâmpina un dezastru în evoluţia şi pregătirea fiicei mele pentru viaţă.
Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Tiberiu

“Specialistii” isi vor spune cuvantul atunci cand veti merge la ei si atunci cand “fiica” va dori sa constientiza si va dori sa schimbe ceva, pana atunci, poate ca ar trebui ca dvs. sa mergeti la o consiliere psihologica ca sa gestionati mai bine situatia si adversitatea fata de foata sotie si nu in ultimul rand sa convingeti copilul ca are nevoie sa fie ajutata.

Din ceea ce descrieti inteleg ca acest copil este la mijloc intre dvs. si mama si este posibil ca manifestarile sa fie reactii la aceasta situatie. Copilul raspunde in felul sau la conflictul care exista intre parinti. Puteti apela la un terapeut pentru a intelege mecanismul si a gasi resursele sa gestionati situatia.Schimbarile dvs. vor antrena schimbari si in cei din jurul dvs.

in plus, ma gandesc ca cel mai eficient ar fi sa mergeti toti 3 la un psihoterapeut de familie care sa poate media conflictele existente. Ce as dori sa mai adaug, insa, este ca din ceea ce descrieti, mama fetei are probleme psihologice demne de luat in calcul. Daca in Instanta ati castigat tutela din motive care contesta integritatea mentala a mamei, atunci poate ar fi bine sa tineti cont de ele. Dar, cum spun si colegele mele, aceste lucruri nu au valoare daca nu discutati direct cu un specialist. Succes!