Terapeuti.ro:

Am 18 ani. Nu pot sa-mi revin dintr-o chestie si mi-e rusine de mine asa de rau incat nu ma pot privi in oglinda. Sunt muzician si acum 4 zile am sustinut una din probele penntru admiterea la Conservator. Si am picat-o, deoarece am mari probleme cu frica de a canta in fata persoanelor, mai ales examenul asta, era cel mai important pentru mine. Asa ca am luat doua pastile de Extraveral inainte sa intru sa cant, am zis ca ma calmeaza si in trecut le luam. Oarecum, la examenul asta m-a calmat asa incat nu mai constientizam daca eram in examen sau in fata parintilor. Nu-mi aduc aminte foarte clar ce am facut in timpul examenului, mi s-a spus ulterior ca radeam, lucru ce nu mi-l amintesc. Si ma bantuie gandul ca nu stiu ce am facut, nu am fost constienta si m-a costat foarte mult. Faptul ca am picat si ca am esuat pentru mine este un soc imens deoarece nu am luat in calcul ca voi pica examenul. Mi-e rusine de mine, de colegii mei, de familia mea, de prieteni, de profesori, mi-am inchis telefonul, site-urile de socializare si orice mijloc de a comunica cu mine este ‘mort’, am disparut de pe fata planetei de atunci. Ma bantuie gandurile ca sunt un esec si mi-e rusine de ce am facut si ma simt ingrozitor. Mai exista o a doua sansa pentru mine, insa ma simt de parca nu o merit, si parintii nu inteleg cum ma simt, imi dau dreptate sa fiu suparata dar imi tot spun sa mi revin si nu pot sa mi revin, imi e foarte greu, de fapt nu cred ca merit sa mi revin. Am fost la psiholog ieri si m-am simtit mai bine pentru cateva ore, apoi mi-au revenit in cap flashu-uri din ziua aceea si m-am enervat si am inceput sa plang si iar am stat in pat. Dimineata nu mi vine sa ma trezesc, tata e suparat pe mine pentru ca nu-mi revin. Uneori imi doresc sa dispar de tot, sa mor, asa nu ar mai avea nimeni asteptari de la mine. Si nici eu, nu as mai fi constienta. Chiar ma simt afectata, ma simt de parca am murit pe jumatate. Facultatea asta si instrumentul meu erau totul pentru mine, mi-am pus
toate bazele in asta,mi-am schimbat viata pentru asta si pentru momentul asta,pentru admiterea la facultate, si eu l-am ratat. Am esuat,si am mai si iesit cu zambetul pe buze.Vorba aia, daca tot o facem de oaie sa o facem cu stil. Am impresia ca a trecut o saptamana dar au trecut doar 4 zile. Azi mi-am mai schimbat putin activitatile, 3 zile de atunci am dormit si am plans, nu am facut nimic altceva. Astazi am decis sa-mi infrunt teama si sa-mi scot instrumentul si sa cant. Si m-a durut sufletul ca si cum as fi privit pe cineva drag, mort. Asa-mi vedeam instrumentul. Si am cantat 10 minute, nu am putut mai mult, si oricum nu am cantat ce am cantat la examen atunci, nici nu vreau sa-mi amintesc piesele cantate atunci, nu pot, imi vine sa plang. Maine o sa incerc sa le cant si sa-mi infrunt teama, in 3 saptamani ma voi duce din nou sa sustin examenul si mi-e foarte frica. initial nu am vrut sub nicio forma sa ma mai duc, mi-am schimbat gandurile vorbind cu psihologul care m-a indemmnat sa-mi infrunt temerile. Asa voi face insa nu pot scapa de frica de esec si de rusinea pe care o am fata de oamenii aceea care m-au vazut in starea aia nenorocita, au vazut un monstru care nu eram eu, desi arata ca mine, sau eram eu?! Asta nu pot sa-mi scot din cap si nu ma pot convinge daca pastilele au fost de vina sau pur si simplu asta sunt eu. O iar razna si nu stiu ce sa-mi fac sa-mi revin, daca o sa fac chestii care ma vor face fericita sau sa uit de problema asta atunci o sa o dau la o parte si va ramane ceva nerezolvat, si trebuie sa-mi rezolv problemele insa nici nu stiu de unde sa incep si care e problema, nu ma pot ajuta singura. Mi-e rusine de toata lumea, ma simt patetica si penibila in ultimul stil. Toata munca mea si sulfetul meu puse la un loc mi-au distrus creierii, nu mai gandesc normal. Am iesiri urate din senin, nu ma pot concentra pe nimic, fac lucuri banale gen ma uit la fimle, nu ma pot concentra pe film mai mult de 5 minute cand imi vine flash-ul
ala nenorocit in cap din timpul examenului si ma enervez si arunc cu toate alea si incep sa plang pana ma ia somnul. Simt intampplarea asta ca pe o trauma, nu ma lasa in pace, e ca ceva care ma urmareste si nu ma lasa sa-mi vad de treaba. Poate mai am nevoie de zile sa traca.
Am mare nevoie de ajutor pentru ca nu stiu cum sa-mi schimb atitudinea fata de mine in raport cu muzica,o simt uneori ca si cum mi-ar fi cel mai mare dusman, oneori ma ridica si ma face fericita alteori ma pune la pamant de nu ma mai pot ridica. Am si o atitudine critica fata de mine, nu accept sa fiu la mijloc, nu suport ideea de mediocritate. Am avut si in trecut episoade urate in care am clacat pe fondul tracului de scena, am facut de doua ori atacuri de panica pe scena si uneori isi mai face aparitia si anxietatea, dar nu mereu, cateodata iese bine si ma bucur de moment. In legatura cu asta credeti ca pot face ceva sa nu mai fiu atat de incordata cand cant in fata altcuiva? Si cu public mic am emotii. Incep sa tremur, sa-mi transpire mainilie, imi tiuie urechile, imi bate inima ingrozitor de tare si simt ca nu am stabilitate pe prorpriile picioare. Pot face ceva sa vindec asta? Va multumesc mult ca ati citit tot.