Buna ziua.
Ma poate ajuta cineva sa gestionez cumva problema dependentei de calculator a fiului meu?

Este vorba de un tanar (21 ani), student, care tinde sa renunte la preocuparile specifice varstei in favoarea acestor jocuri.

Buna ziua,
Pt. a raspunde corect la intrebarea dvs avem mai intai nevoie sa ne formam o idee/imagine de ansamblu despre cum anume se manifesta aceasta dependenta la modul concret in cazul fiului dvs. si despre conditiile in care ea a aparut si continua sa se manifeste. Astfel avem nevoie macar de un minimum de de informatii si de raspunsuri detaliate la intrebari cum ar fi:
- cine anume a pus diagnosticul de dependenta?Este doar parerea dvs? Este parerea dvs ai a majoritatii celor care il cunosc? Este opinia unui psiholog?
-cand a aparut dependenta?
-care este modul sau de relationare cu cei din jur? Are multi prieteni? Are doar cativa si de incredere? Este singurul dependent din anturajul sau? Este un singuratic?
-are o iubita?, a avut pana de curand?. nu a avut niciodata? etc
-locuiti impreuna?, locuieste singur?, cu prietenii?, cu iubita?, la camin?
-cate ore sta la calculator in medie pe zi?
-doar se joaca pe calculator sau mai face si altceva (ex: petrece mult timp pe retelele de socializare, sta mult timp si urmareste emisiuni tv, filme)?
-se manifesta in mod continuu sau exista si pauze de cateva zile in care nu se manifesta?
-isi neglijeaza in mod frecvent celelalte indatoriri din cauza acestei dependente? Care sunt acestea?
-au avut loc, in ultimul timp, schimbari/evenimente majore in viata sa sau a celor apropiati?
-mai sunt si alte probleme cu care el se confrunta?
-cum se intelege cu ceilalti membrii ai familiei?
-ce spune, ce parere are el insusi despre aceasta problema? O neaga? O confirma? evita raspunsul?

pe langa toate cele de mai sus, uleiurile esentiale YL, care au actiune pe emotional ( lucru deja demonstrat ) v-ar ajuta pe amandoi sa faceti fata situatiei. moleculele uleiurilor esentiale ( eterice ) patrund prin inhalare in sistemul limbic-sediul emotiilor- din creier,si in hipocamp-sediul amintirilor- unde pot sa influienteze multe emotii/sentimente.e nevoie insa si de participarea si dorinta lui de a se vindeca de aceasta dependenta pentru un rezultat cat mai rapid. (mai multe la telefon, daca doriti)

Multumesc, d-na Marlena. Uleiul de Ylang imi este chiar la indemana doar ca nu stiu sa-l folosesc in acest scop. Cat despre dorinta lui … este inexistenta … este doar dorinta mea de a-l ajuta sa vada cumva ca ce face nu este prea bine pentru el.

Multumesc, dl Cozma! O avalansa de intrebari la care o sa raspund punctual indata, in speranta ca imi veti sugera si o solutie.

Domnule Cozma, aceasta este doar parerea mea si a majoritatii celor care il cunosc. Dependenta a aparut in urma cu 5-6 ani. Este singuratic. Nu relationeaza decat cu colegii la nevioe, adica din obligatia de a lucra prioecte de grup. Nu are si nu a avut o iubita. Doar cateva iesiri in parc. Locuim impreuna. Sta la calculator in medie 8 ore pe zi, in weck-end mai mult. 6 din cele 8 ore se joaca, in rest sociaizeaza dar tot cu partenerii de joc, pe care nu-i cunoaste, sunt din toata lumea. Zilnic face asest lucru, cu mici perioade de intrerupere care au fost foarte bine motivate (examen de bac, ex de admitere la facultate, vacante departe de casa). Frecventeaza cursurile si isi face temele, in rest nimic nimic. Cu greu poate fi scos din casa si atunci cu vesnica intrebare cat de repede ne intoarcem si cu manifestarea continua a nemultumirii, pana la finalul iesirii cand recunoaste ca s-a simtit bine. Nu poate fi scos din aceasta lume imaginara in care traieste. Nu au avut loc evenimente majore. Alte probeme: este foarte timid. El confirma acesta “problema” dar se simte bine in lumea lui, rupt de societate.

Problema in cazul fiului dvs, dupa parerea mea, nu o reprezinta dependenta de calculator in sine ci golul imens din viata sa, un gol care trebuie totusi umplut si el cu ceva… iar golul, in cazul de fata, arata lipsa unor lucruri esentiale si absolut necesare din viata sa de zi cu zi. Trebuie spus ca sunt cateva lucruri care ,,sar in ochi” la prima vedere, in ceea ce-l priveste, din cele relatate de dvs cum ar fi.: izolarea/singuratatea; timiditatea, neintegrarea; lipsa unei relatii afective de cuplu cu tot ceea ce implica aceasta – dragoste, placere, sex, securitate afectiva, petrecerea timpului impreuna, aspiratii/planuri/proiecte comune, completare si suport reciproc etc. Astfel dependenta sa de calculator in sine este doar o problema aparenta si nu una reala iar opinia mea este ca si daca ea ar fi rezolvata, problemele reale, cauzele initiale care au condus la aceasta stare de lucruri ar genera noi si noi probleme, aparent diferite. Este posibil ca fiul dvs. sa-si fi gasit in petrecerea timpului la calculator un ,,refugiu”, un loc in care, fie si prin intermediul fanteziei (jocurile, socializarea virtuala), sa isi poate manifesta plenar atitudini si comportamente pe care nu le manifesta in viata de zi cu zi, cu toate ca si-ar dori aceasta. Accesul la o comunitate virtuala devine de foarte multe ori un substitut pt cea reala, o modalitate de compensare a lipsurilor si problemelor din viata de zi cu zi, un mijloc prin care iti poti consuma in mod placut timpul cu care altminteri nu stii sa faci ceva concret pt a obtine lucrurile de care ai nevoie in mod real si la care doar visezi.
Ca o paranteza, este f interesant de vazut catre ce tipuri de jocuri sunt atrasi oamenii in astfel de situatii si de multe ori nu trebuie luat ,,ad literam” ceea ce fac ei in aceste jocuri ci trebuie vazuta si inteleasa si reprezentarea simbolica a actiunilor lor din jocurile virtuale. De ex, faptul ca cineva este atras de jocuri violente, nu denota in mod obligatoriu o astfel de latura a sa ci poate fi vorba de dorinta sa inconstienta de a explora si manifesta curajul, initiativa, controlul asupra lucrurilor din jurul sau, dorinta de a reusi, de a se afirma, de a evolua si progresa in ciuda tuturor dificultatilor, de a primi aprecierea si recunoasterea celor din jur. Putini oameni inteleg ca atunci cand ceva important si vital iti lipseste in viata reala, creierul cauta disperat un alt mijloc prin care sa readuca echilibrul, sa rezolve cumva aceasta lipsa profunda. Astfel omul ajunge sa foloseasca inlocuitori, solutii de moment si de compromis, pt tot ceea ce lipseste din viata si ii permite sa-si suporte mai usor viata de zi cu zi, sa traiasca in continuare cu problemele sale, fara insa a le si rezolva in mod real.
Revenind la situatia fiului dvs, recuperarea sa poate fi realizata prin oprirea acestui proces de substituire a lipsurilor din viata sa adevarata cu lucruri virtuale, prin constientizarea prioritatilor sale reale, imediate si prin gasirea unor solutii practice care sa conduca la implinirea, satisfacerea acestora. Desi simplu teoretic, transpunerea in practica ar putea fi destul de dificila, obstacolul cel mai greu fiind de multe ori insasi atitudinea/rezistenta ,,dependentului”. Trebuie spus si faptul ca, din pacate, este putin probabil sa fie receptiv la sugestiile/sfaturile dvs si ca cel mai bine ar fi sa-l puteti convinge sa apeleze la un psiholog, o persoana neimplicata emotional, neutra din punctul sau de vedere, impreuna cu care sa descopere modalitati noi de rezolvare a problemelor sale fara a mai apela la ,,inlocuitori”. Eu, daca as fi in locul dvs. as insista pe acest punct incurajandu-l sa faca acest prim pas spre iesirea din cerc si anume contactul direct, nemijlocit cu un psiholog specializat in astfel de probleme. Este cel mai bun lucru pe care il puteti face. Cand ne doare trupul, cea mai buna recomandare este fara doar si poate sa chemam fara ezitare… medicul, insa cand ne doare sufletul la fel ar trebui recomandat …psihologul. Amanarea, evitarea acestor solutii nu poate decat sa prelungeasca suferinta. Este doar o parere…

Adevarat! Este un refugiu … Si parerea mea este aceeasi.

Simplu. Isi umple timpul doar cu facultatea, nu? Daca va fi fortat sa munceasca nu va mai avea timp pt calculator. Umpleti-i timpul la maxim. Imi pare rau ca va spun mai agresiv, dar pana acum ce masuri ati luat? Imi pare nespus de rau dar aici si acum eu nu mai pot fi psihologul intelegator si o sa fiu agresiva si dura poate asa vor intelege parintii unde gresesc in educatia parintilor, zicandu-le direct in fata. In locul dumneavoastra l-as trimite la munca pt ca si asa facultatea nu-ti ofera o pregatire astfel incat sa te descurci. Sa faca voluntariat, intershipuri platite. Are atatea oportunitati incat daca as fi mama de baiat l-as fi dat afara pe usa demult sa se descurce singur pe cont propriu. Sa-si castige banii singur, sa vada cum e sa se intretina singur…De aceea nici nu are o iubita. Asa timid a fost din totdeauna? In copilarie nu ati putut sa-l puneti in situatii noi de interactiune permanenta cu oamenii? Vorba taranului nostru intelept: cum il cresti asa il ai. L-ati impins sa faca sport de mic? La varsta asta trebuia sa fie fasnet si nu adolescent de 14-15 ani care sta pe net. Asta e varsta reala al lui. Nu a avut niciodata o prietena? E virgin sa inteleg. Va spune tot ce face? Daca da atunci aici e buba. Dependenta de mama e cea mai dificila dependenta, parerea mea. Educatie financiara ati facut cu el vreodata? Eu as aplica terapia de soc in care sa se simta nevoit sa-si castige singur existenta. Cati studenti nu fac asta? Ba chiar au si serviciu au si bursa la facultate si muncesc de la 19 ani, adica din primul an de facultate si la Universitatea Bucuresti nu vorbim aici de cele particulare pt ca stim care e situatia acolo. Ce model parental are? Ce model matern are? Iese in club? El mai e om de parcuri? Il lasati? Si daca il lasati ii cereti raportul cu cine s-a dus si unde s-a dus? Si aici rebuie vazut! Decizii in casa ia? Are un cuvant de spus? Imi pare rau ca nu v-am menajat ca si colegul meu din punct de vedere psihologic dar in acest caz chiar mi-e imposibil cand vad unde e greseala si se ia atitudine cand e deja foarte tarziu.

Nu vreau sa creez o polemica dar trebuie sa spun ca nu sunt, nici pe departe, de acord cu utilizarea, in cazul de fata, a unor metode atat de radicale, dure si nepotrivite, dupa parerea mea. Sigur ele pot fi uneori necesare dar trebuie tinut cont intotdeauna cui anume se adreseaza ele si daca se potrivesc sau nu situatiei concrete si cazului despre care vorbim. In cazul de fata, nu trebuie sa pierdem de vedere faptul ca tanarul nu este totusi… un ,,infractor”, un copil rau si nepoliticos care trebuie ,,pus la zid”, un fiu nerecunoscator si neaparat o persoana ,,imatura”. Nu putem sti cu certitudine nici daca este vina mamei si sa o acuzam pe aceasta pt tot ce merge rau in viata copilului sau. Sigur cunosc teoria potrivita careia multe dintre problemele adultului isi au originea in copilarie dar ea nu poate fi aplicata oricand si oricum fara nici o discriminare si asta nu inseamna, nici pe departe, ca pt toate defectele noastre sunt de vina…parintii. Este un mod prea simplist, extremist si incorect de a privi aceasta problema. Sunt lucruri care ne pot marca in copilarie si care nu au neaparat legatura directa cu parintii nostrii (ex. aparitia unor complexe de inferioritate datorate unor imperfectiuni fizice, remarcilor colegilor, prietenilor de joaca etc), sunt lucruri care ne pot marca si schimba cursul vietii si in adolescenta (respingerea venita din partea fetei iubite, intarzieri in procesul de crestere si de maturizare, o inaltime prea mica sau prea mare in comparatie cu colegii, chiar si portul ochelarilor, dezvoltarea sanilor la fete, culoarea parului, forma/marimea nasului, forta fizica, timbrul vocii, abilitatea sau inabilitatea la jocurile colective, aptiduni motrice etc.). Nu trebuie sa uitam ca si in viata adultului pot exista evenimente majore, traume care pot schimba cu usurinta cursul vietii intr-o directie sau in alta si asta este vala. Daca mai pomenim si componenta genetica, faptul ca din ultimele cercetari stiintifice se pare ca rezulta faptul ca anumite particularitati psihice sunt mostenite pe cale genetica si stocate la nivel potential in noi pana cand o conjunctura anume le activeaza si le scoate la iveala este iarasi un aspect care ne conduce la concluzia, inevitabila ca rolul psihologului nu este de a acuza, de a cauta vinovatii si de a-i arata cu degetul ci de a gasi solutii prin care o situatie deja existenta sa poata fi gestionata la modul pozitiv si constructiv pt cel care ii solicita ajutorul.
Nu cred, nici pe departe, ca cea mai buna modalitate este sa-l pedepsim, sa dam cu el de pereti si sa-l alungam in lume pt a-si castiga existenta atat timp cat el este inca la scoala si isi indeplineste totusi indatoririle. Nu avem totusi de-a face cu un infractor ci cu o persoana introvertita si atat. Iar a fi o persoana introvertita presupune atat asumarea unor ,defecte” cat si a unor calitati exceptionale iar acelasi lucru il putem spune si despre extrovertiti.
Socializarea fortata nu va fi niciodata o solutie reala deoarece orice grup uman este constituit ierarhic iar in el vor exista mereu ,,vedete”, leaderi foarte bine integrati iar la polul opus vor exista marginalizatii, aflati la periferia grupului care se vor simti in permanenta neintegrati, nesatisfacuti si neintelesi de catre ceilalti. Opinia mea este ca el trebuie incurajat si nu fortat mai ales fiind cunoscut faptul ca la varsta sa este posibil sa obtinem efecte contrare celor dorite utilizand autoritatea.
De asemeni a spune ca problema sa se va rezolva ,,silindu-l” sa se consacre in permanenta studiului o consider o mare naivitate. In primul rand pt ca necesitatile, problemele sale reale vor ramane nerezolvate (lipsa unei iubite, neintegrarea, timiditatea, singuratatea etc) si chiar se vor amplifica conducand, inevitabil, la conflicte puternice interioare, in al doilea rand pt ca nu vom face decat sa inlocuim un mecanism de substituire cu un altul ca sa nu mai vorbesc de faptul ca s-ar putea nici sa nu poate fi transpusa in practica o astfel de recomandare datorita rezistentei naturale a fiului doamnei, care nu mai este totusi un copil ci…un tanar de 21 de ani.
Este ca si cum i-am spune, l-am soma sa se supuna vointei noastre atotputernice sau sa plece si sa-si ia lumea in cap. Lucrurile astea nu se rezolva asa, nu putem da astfel de solutii pe net, ar fi total nedrept. Personal sunt convins ca si el isi doreste acele lucruri care acum ii lipsesc, nu are cum altfel pt ca este in firea lucrurilor atat ca nu stie, nu a gasit inca o modalitate pt a le si obtine. Din acest motiv trebuie mai intai ca cineva, cu mult tact, intelegere si multa rabdare sa stea de vorba cu el, sa-i castige increderea si apoi sa vada, atentie, numai impreuna cu el ce anume se poate face si ce nu. Nici o solutie nu trebuie impusa in mod dictatorial in cazul de fata. Imi cer scuze daca opinia mea a deranjat. Este doar o parere…

De acord cu aceasta parere, orice terapie se personalizeaza ! Nu se pot aplica “sabloanele” asa cum scrie la carte. Si este nevoie de infinita rabdare, timp, tact, implicare si compasiune pentru rezolvarea cazului. Socurile nu fac altceva decat sa creeze noi traume. Eu as zice ca si mama are nevoie de putina terapie, pentru ca evident, nu s-ar fi ajuns aici, daca ar fi fost mai implicata in viata de zi cu zi a copilului/tanarului ( sport, activitati diverse, etc). Nu vreau sa acuz, stiu ca in ziua de azi viata e grea, dar… s-ar fi gasit metode pentru a nu-l lasa ” de izbeliste”, sa creasca cum s-ar zice ” cu cheia de gat”- pentru ca mie imi face aceasta impresie. Asigurarea confortului emotional este prioritar, chiar inaintea celui material.(zic eu…)

asa cum se stie, oamenii sunt diferiti.. exista psihologi si psihologi, sau psihologi si psihoterapeuti… abilitatile unui bun terapeut, sunt, printre altele empatia, intelegerea, acceptarea pozitiva neconditionata , toleranta, experienta etc..nu mai vorbesc de terapia personala, ca cerinta obligatorie pentru practicarea psihoterapiei… indiferent de scoala de terapie urmata, esentiale sunt personalitatea terapeutului si relatia cu clientul. nu cred ca o atitudine de punere la zid este benefica … si o intrebare pentru domna Kosmo Oil : baiatul dvs cum vede situatia aceasta? ati discutat cu el despre asta? multumesc !

Sigur ca responsabilitatea este pe umerii mei si ca am contribuit, prin lipsa mea de autoritate, la aceasta situatie care inca nu este total scapata de sub control! De aceea am si solicitat eu ajutorul dvs. A facut cateva sporturi (inot, dans sportiv, ski, patinaj, ciclism, …) Cat despre cluburi, nu neaparat agreez frecventarea lor, dar nici nu ma opun. Astept de la dvs. idei concrete pe care as putea sa le si aplic.

Eu, as incepe cu Reflexoterapia in combinatie cu Aromaterapia ( aici sunt cateva combinatii de uleiuri esentiale terapeutice care functioneaza foarte subtil si eficient la nivel emotional ). Asta in primul rand il va ajuta sa se rupa putin de calculator, sa se relaxeze. Daca e facuta cum trebuie si terapeutul va sti cum sa actioneze, il va ajuta sa se deschida, sa COMUNICE si sa scoata la suprafata nemultumirile pe care le constientizeaza si sa accepte faptul ca poate sa-si “infrumuseteze viata” si altfel decat prin statul in fata calculatorului. Este la fel de important ca si comunicarea, sa ACCEPTE sa faca si altceva !!! Apoi, iesirile afara, in natura – acum primavara mai ales, impreuna cu mama sau cineva apropiat, pentru a savura pur si simplu renasterea vietii, “insarcinarea” cu diverse treburi care sa-l tina ocupat. Cumpara-i un caine ! Asta il va responsabiliza, ii va face un program de scos animalul afara, sa-l hraneasca doar el, pentru ca atunci cainele il va considera doar pe el stapanul sau, si se va construi o relatie nemaipomenita. Fiul tau va putea astfel sa comunice mai usor, il va ajuta sa-si faca alti prieteni care au animale si sa socializeze cu ei, si lumea ii va parea altfel…va putea “pe nesimtite”…:) sa-si faca timp pentru toate… Fii convinsa ca schimbarea se va produce treptat, nu de pe o zi pe alta ! Asta-i o varianta ! Nu toti sunt receptivi (mai ales la varsta asta ) spre psihoterapie facuta la psiholog.

Nu a cresut “cu cheia de gat”! Poate am omis sa spun ca are rezultate exceptionale la invatatura, motiv pentru care a fost lasat sa-si gestioneze singur timpul liber. Fiti sigura ca a fost atentionat zilnic ca 2 ore sunt suficiente pe calculator, dar spre a nu se ajunge la un conflict violent a trebuit sa cedez. Varsta e dificila si sincer mi-e teama de abordari radicale.

Doamna Laura, cand discutam este de acord ca ceea ce face nu ii aduce nicun folos, dar totusi continua … De tipul zic ca tine dar fac ca mine.

am folosit aceasta expresie “cu cheia de gat”, ca sa subliniez ca a fost lasat singur, sau in voia lui…

A tot avut animale de casa, dar am sfarsit prin a le ingriji eu, el doar ocazional …

Am considerat ca trebuie sa aibe propria lui intimitate, doar ca nu a stiut ce sa faca cu ea, eu nu pot sa-l trimit cu forta sa Eu l-am incurajat sa iasa chiar daca consuma o bautura racoritoare nu este o rusine sa nu iti placa berea.

” sa iasa”… vad ca nu intelegeti ca ARE NEVOIE DE COMPANIE !!! de un SUFLET care sa fie langa el !!!

Daca dumneavoastra o sa va fie teama de schimbari radicale atunci cum se simte copilul? Nu mai e un copil care sa il poti reponsabiliza cu un animal de companie acet lucru se intampla pana la adolescenta, dupa intervine in dezvoltarea psihica a omului motivatia intrinseca, dar ea trebuie regatita prin responsabilizare inca de mic copil. De ce nu ati putut sa-k responsabilizati pana la capat pe fiul dumneavoastra sa aiba grija el singur de animalale de companie? Cum s-a ajuns aici? Daca va raspundeti la intrebarea asta atunci veti stii ce sa alegeti din sumedenia de sfaturi de aici si sa le aplicati concret. Imi pare rau dar lucrez cu copiii de pana in 7 ani si sunt mult mai indeendenti fata de fiul dumneavoastra la 21 de ani, in sensul ca au responsabilitati in casa, au animale de companie, fac sport si uneori au cate 2 acitivitati pe zi cand pleaca la 5 de la gradi, nu mai au timp de calculator decat in weekend. Nu vreau sa jignesc si sper sa nu o luati drept jignire e un semnal de alarma.

Va multumesc tuturor celor care v-ati implicat in rezolvarea acestui caz. Am citit si recitit de cateva ori cele relatate de dvs. Voi apela la serviciile unui psiholog.

O sa-ti scriu si eu !
O zi frumoasa !

ma puteti contacta la : monica.berceanu@yahoo.com pt a discuta pe larg problema dvs. Sunt terapeut comportamental